Public road-transport authority's tort claim against governing council members inadmissible; appeal rejected where mandate rules and direct recovery from overpaid employees applied.

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

După deliberare,

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cereri de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a Civilă, la data de 31.03.2016, sub nr. x/2016, reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., a formulat acţiune în răspundere civila delictuala, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- 1. dl. A.- în calitate de preşedinte al Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R., dl. B.- în calitate de membru al Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R., dna. C. - în calitate de membru al Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R. şi dna. D.- în calitate de membru al Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R., numiţi prin Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 892/04.11.2011- să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 3.675.548 RON cu titlul de prejudiciu ca urmare a stabilirii eronate a drepturilor salariale ale personalului contractual şi persoanelor cu funcţii de conducere încadrat la I.S.C.T.R. în perioada decembrie 2011 - octombrie 2012;

- 2. dl. E.- în calitate de preşedinte al Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R., dl. F. - în calitate de membru al Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R., dl. G.- în calitate de membru al Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R., J. - în calitate de membru al Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R. şi I. - în calitate de membru al Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R. - numiţi prin Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1374/03.09.2012 - să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 18.655.398 RON cu titlul de prejudiciu ca urmare a stabilirii eronate a drepturilor salariale ale personalului contractual şi persoanelor cu funcţii de conducere încadrat la I.S.C.T.R. în perioada noiembrie 2012 - iunie 2015.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1719/16.12.2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 401A din 9 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia lipsei de interes privind declararea apelului de către reclamantă, ca nefondată.

A respins, ca nefondat, apelul principal formulat de apelantul - reclamant Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi apelul incident formulat de apelantele - pârâte C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1719/16.12.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016.

A luat act că părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 401A din 9 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a formulat, în esenţă, următoarele critici:

- prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, deoarece rămâne nerecuperat un prejudiciu stabilit atât de Curtea de Conturi a României, cât şi de către Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 33/20.05.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a reţinut că repararea sumelor nu trebuie să se facă din bugetul instituţiei, ci de la persoanele responsabile de producerea prejudiciului (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);

- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii; pe de-o parte, curtea de apel subliniază că simpla adoptare a Legii nr. 78/2018 nu este de natură să determine admisibilitatea acţiunii, având în vedere că între momentul constatării neregulilor de către Curtea de Conturi şi momentul adoptării legii a fost timp suficient pentru ca aceasta să iniţieze demersurile necesare pentru recuperarea sumelor de bani plătite eronat cu titlu de drepturi de la salariaţii săi; pe de altă parte, prin adoptarea Legii nr. 78/2018, curtea consideră că legiuitorul a înlăturat orice formă de recuperare a prejudiciului creat prin plata drepturilor salariale necuvenite până la data intrării în vigoare a actului normativ (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.);

- răspunderea civilă incidentă în speţă este cea delictuală, iar nu răspunderea civilă contractuală, pentru ca pârâţii să poată beneficia de dispoziţiile Legii nr. 78/2018;

- reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu au calitatea de funcţionari publici sau angajaţi ai unităţilor aflate în subordinea sa; aşa cum reiese din dispoziţiile art. 13 din Anexa I la H.G. nr. 1088/2011, membrii consiliului de conducere al reclamantei îşi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege în baza mandatului acordat de Ministrul Transporturilor în temeiul Ordinului nr. 281/19.03.2009;

- în mod eronat s-a reţinut aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 84 şi 85 din Legea nr. 188/1999 şi prevederilor Codului Muncii;

- în mod nelegal au fost confirmate prin hotărârea din apel alegaţiile instanţei de fond potrivit cărora mandatul membrilor consiliului de conducere "nu se confundă cu mandatul de drept comun reglementat de art. 2009-2038 C. civ., mandat care este un contract civil, consensual, cu titlu gratuit"; în speţă sunt aplicabile prevederile art. 2010 C. civ., art. 16 şi 17 din H.G. nr. 1088/2011, precum şi prevederile Legii nr. 31/1990;

- se susţine că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în continuare fiind redate apărările susţinute de către acesta în faţa instanţei de fond.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la 22 septembrie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia de primire din 29 septembrie 2020 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare.

La 5 noiembrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimaţii-pârâţi F., G. şi E. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

La 4 noiembrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimatul-pârât I. a formulat întâmpinare, prin care solicită constatarea nulităţii recursului.

Totodată, la 9 noiembrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat.

De asemenea, la 10 noiembrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., au formulat întâmpinare şi intimatele-pârâte C. şi D., prin care invocă excepţia inadmisibilităţii aspectelor de fond invocate direct în recurs, excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare şi pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ.

La 13 noiembrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., a formulată întâmpinare şi intimatul-pârât A., prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat .

La aceeaşi dată, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., a formulat întâmpinare şi intimatul-pârât H., prin care invocă aceleaşi excepţii de la fond, şi anume inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, lipsa de interes şi lipsa calităţii procesuale pasive .

Întâmpinările au fost comunicate părţilor, fiind depuse răspunsuri la întâmpinare de către recurent.

Prin încheierea din 25 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul declarat de reclamant şi a fixat termen de judecată la 28 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

A priori, cu privire la timbrajul aferent cererii de recurs, instanţa constată că reclamantul este o instituţie finanţată din venituri proprii, conform dispoziţiilor art. I pct. 2 şi art. III din Legea nr. 325/2015, iar obiectul litigiului, reprezentat de drepturi salariale stabilite şi plătite eronat personalului instituţiei, provenind din veniturile inspectoratului, care au, în totalitate, alte surse decât bugetul de stat, nu poate constitui venituri publice, în sensul dispoziţiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că nu beneficiază de scutirea prevăzută de acest text de lege.

Prin urmare, având în vedere şi soluţia pronunţată în primă instanţă de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborat cu prevederile art. 23 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, Înalta Curte constată că recurentul datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON, aferente acestei etape procesuale.

Examinând recursul reclamantului Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este de reţinut că în motivarea în fapt a acestuia recurentul a susţinut că prin hotărârea recurată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, conform art. 174 alin. (1) şi (2) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ., deoarece rămâne nerecuperat un prejudiciu stabilit atât de Curtea de Conturi a României, cât şi de către Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 33/20.05.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a reţinut că repararea sumelor nu trebuie să se facă din bugetul instituţiei, ci de la persoanele responsabile de producerea prejudiciului.

Potrivit art. 174 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

(2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public."

Conform art. 175 alin. (1): "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia."

Observând motivarea în fapt a acestui motiv de recurs se constată că recurentul nu a arătat care sunt cerinţele legale, de fond sau de formă, care nu au fost respectate de instanţa de apel prin pronunţarea deciziei atacate în cauză care să ducă la constatarea nulităţii hotărârii ca act de procedură.

Simplul fapt că, urmare a respingerii apelului formulat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, ar "rămâne nerecuperat un prejudiciu stabilit atât de Curtea de Conturi a României, cât şi de către Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 33/20.05.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a reţinut că repararea sumelor nu trebuie să se facă din bugetul instituţiei, ci de la persoanele responsabile de producerea prejudiciului" nu duce la concluzia că instanţa de apel, prin decizia atacată, a încălcat vreo cerinţă legală, de fond sau de formă, în sensul art. 174 alin. (1) şi (2) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, raportat la motivarea în fapt formulată de către recurent, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că recurentul a citat următoarele pasaje din decizia recurată:

"(…) se impune examinarea incidenţei legii 78/2018 şi a consecinţelor sale juridice, în condiţiile în care acest act normativ reglementează exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata sumelor încasate nelegal, constatate ca atare de că către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii. Cu titlu prealabil, Curtea semnalează aplicabilitatea în cauză a prevederilor acestei legi, în condiţiile în care instituţia reclamantă, deşi este finanţată din venituri proprii atât la data introducerii acţiunii cât şi actualmente, conform dispoziţiilor art. I pct. 2 şi art. III din legea 325/2015, faptul că sumele utilizate pentru plata drepturilor salariale, obiect al litigiului, au fost alocate din bugetul său, face ca acestea să se încadreze, din punct de vedere al prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 27 din legea 500/2002 în categoria fondurilor publice.

Pe de o parte, Curtea subliniază că simpla adoptare a acestui act normativ nu este de natură să determine admisibilitatea acţiunii, având în vedere că între momentul constatării neregulilor de către Curtea de Conturi, adică la nivelul anului 2015, cu luarea în considerare inclusiv a intervalului de timp scurs datorită contestării aspectelor reţinute de organul de control financiar şi momentul adoptării legii 78/2018: 28 03 2018 a fost timp suficient pentru ca instituţia reclamantă să iniţieze demersurile necesare pentru recuperarea sumelor de bani plătite eronat cu titlu de drepturi salariale de la salariaţii săi. (…)

Prin adoptarea legii 78/2018, Curtea consideră că legiuitorul a înlăturat orice formă de recuperare a prejudiciului creat prin plata drepturilor salariale necuvenite până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel că acţiunea nu poate fi admisă nici din această perspectivă, indiferent de relevanţa procesuală care s-ar da acestui act de clemenţă, în sensul inadmisibilităţii acţiunii sau a temeiniciei sale, în ipoteza în care s-ar evalua amnistia prevăzută de legiuitor drept un element ce ţine de fondul litigiului."

Cu privire la aceste paragrafe recurentul nu a arătat în mod expres în care dintre situaţiile prevăzute de punctul 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., s-ar încadra motivarea instanţei de apel, dar a subliniat sintagma "când cuprinde motive contradictorii".

Cu toate acestea, recurentul nu a menţionat în mod concret în ce ar consta contradicţiile din motivarea instanţei de apel raportat la paragrafele citate, pentru a se aprecia îndeplinirea condiţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Chiar dacă s-ar considera implicit că paragrafele pretins contradictorii ar fi acelea că, pe de-o parte, curtea de apel subliniază că simpla adoptare a Legii nr. 78/2018 nu este de natură să determine admisibilitatea acţiunii, având în vedere că între momentul constatării neregulilor de către Curtea de Conturi şi momentul adoptării legii a fost timp suficient pentru ca aceasta să iniţieze demersurile necesare pentru recuperarea sumelor de bani plătite eronat cu titlu de drepturi de la salariaţii săi, iar pe de altă parte, curtea de apel consideră că prin adoptarea Legii nr. 78/2018, că legiuitorul a înlăturat orice formă de recuperare a prejudiciului creat prin plata drepturilor salariale necuvenite până la data intrării în vigoare a actului normativ, acest motiv de recurs este nefondat.

Astfel, instanţa de apel a constatat că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 78/2018 reclamantul putea uza de dispoziţiile art. 256 şi art. 257 din Codul Muncii, astfel că recuperarea prejudiciului s-ar fi realizat în mod direct, de la salariaţii care au încasat drepturile salariale necuvenite, însă după intrarea în vigoare a actului normativ evocat legiuitorul a exonerat salariaţii de la restituirea sumelor încasate nelegal. Prin urmare, aspectele reţinute de către instanţa de apel nu sunt contradictorii, ci sunt delimitate în perioade de timp, anterior şi după apariţia Legii nr. 78/2018.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs recurentul a formulat critici legate de fondul celor reţinute de către instanţa de apel, susţinând că răspunderea civilă incidentă în speţă este cea delictuală, iar nu răspunderea civilă contractuală, pentru ca pârâţii să poată beneficia de dispoziţiile Legii nr. 78/2018, că reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu au calitatea de funcţionari publici sau angajaţi ai unităţilor aflate în subordinea sa, că aşa cum reiese din dispoziţiile art. 13 din Anexa I la H.G. nr. 1088/2011, membrii consiliului de conducere al reclamantei îşi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege în baza mandatului acordat de Ministrul Transporturilor în temeiul Ordinului nr. 281/19.03.2009.

Aceste critici urmează a fi analizate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la relevanţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 78/2018, instanţa de apel a făcut trimitere la aceasta pentru a susţine faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele răspunderii civile delictuale, chiar şi în cazul în care s-ar considera admisibilă cererea de chemare în judecată.

Astfel, instanţa de apel a considerat că "această formă de răspundere civilă poate funcţiona doar cu observarea trăsăturilor sale definitorii: caracter subsidiar şi rezidual, adică doar în limita sumei, în privinţa căreia s-a dovedit că nu a putut fi recuperată de la salariaţii instituţiei reclamante, beneficiarii direcţi ai drepturilor salariale necuvenite."

În continuare instanţa de apel a subliniat că "existenţa unei posibilităţi de recuperare a prejudiciului de natura celei anterior învederate, face ca cerinţele răspunderii civile delictuale să nu fie cumulativ îndeplinite, din punct de vedere al prejudiciului, care nu poate fi cert, din punct de vedere al existenţei cât şi al cuantumului, datorită caracterului subsidiar şi rezidual al răspunderii civile delictuale, atunci cât îşi găsesc incidenţa alte forme de răspundere sau alte modalităţi de recuperare a prejudiciului."

De asemenea, instanţa de apel a mai reliefat că "nedeclanşarea unor astfel de demersuri, precum şi orice impediment juridic intervenit în demararea acestora datorită pasivităţii sau, în orice alt mod, datorită conduitei nediligente a creditorului nu poate fi reţinută drept o justificare viabilă pentru acţiunea pendinte şi nu poate duce la concluzia îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale."

Acesta este contextul în care instanţa de apel a considerat că se impune examinarea incidenţei Legii nr. 78/2018 şi a consecinţelor sale juridice, concluzia nefiind aceea că pârâţii ar beneficia în mod direct de prevederile acestei legi, în baza unei eventuale răspunderi contractuale, cum în mod eronat susţine recurentul, ci că nu este îndeplinită condiţia "caracterului subsidiar şi rezidual al răspunderii civile delictuale, atunci cât îşi găsesc incidenţa alte forme de răspundere sau alte modalităţi de recuperare a prejudiciului."

În ceea ce priveşte faptul că reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu ar avea calitatea de funcţionari publici sau angajaţi ai unităţilor aflate în subordinea sa şi că aşa cum reiese din dispoziţiile art. 13 din Anexa I la H.G. nr. 1088/2011, membrii consiliului de conducere al reclamantei îşi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege în baza mandatului acordat de Ministrul Transporturilor în temeiul Ordinului nr. 281/19.03.2009, este de observat că instanţa de apel a reţinut în mod expres că sunt fondate susţinerile din apelul reclamantei în sensul că între pârâţi şi instituţia reclamantă nu se pot identifica raporturi juridice specifice dreptului administrativ sau dreptului muncii şi că între pârâţi şi instituţia reclamantă se stabilesc raporturi juridice de mandat.

Tocmai pornind de la aceste premise instanţa de apel a ajuns la concluzia că "o acţiune în răspundere civilă delictuală de natura celei pendinte nu este admisibilă, în condiţiile în care raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de regulile mandatului, ceea ce ar fi de natură să conducă la concluzia angajării răspunderii civile contractuale pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor acordate în privinţa conducerii şi administrării activităţii inspectoratului."

De asemenea, instanţa de apel a evidenţiat caracterul subsidiar al răspunderii civile delictuale, formă de răspundere ce constituie dreptul comun al răspunderii civile, şi care este înlăturată de la aplicare în ipoteza în care intervine o formă specială de răspundere.

Astfel, sunt nefondate şi aceste critici formulate în recurs.

Referitor la susţinerile din recurs formulate pe fondul cererii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, în sensul îndeplinirii condiţiilor acestei răspunderi, nu se mai impune analiza acestora, atâta timp cât au fost constatate nefondate motivele de recurs prin care se urmărea casarea deciziei atacate, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile formulate împotriva sentinţei prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată.

Mai mult, în cadrul acestora au fost reluate şi motivele de apel care conţineau critici faţă de considerentele primei instanţe de fond legate de reţinerea aplicabilităţii în speţă a dispoziţiilor art. 84 şi 85 din Legea nr. 188/1999 şi a prevederilor Codului Muncii şi a faptului că mandatul membrilor consiliului de conducere nu s-ar confunda cu mandatul de drept comun reglementat de art. 2009-2038 C. civ., motive de apel considerate întemeiate de către instanţa de apel.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Obligă recurentul reclamant la plata taxei judiciare de timbru de 50 RON.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. împotriva deciziei civile nr. 401 A din 09 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.