Landowner awarded €24,391 for loss of use; builder's counterclaim and appeal rejected

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului formulat, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 23.10.2015 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 262.544,976 euro echivalent în RON la cursul BNR de la data efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 23.10.2012 - 23.10.2015 a terenului în suprafaţă totală de 1.976,40 mp situat în Predeal, str. x, jud. Braşov.

Prin cererea reconvenţională formulată în cauză, reclamanta-pârâtă B. S.A. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte A. la plata contravalorii materialelor şi a manoperei construcţiei care ocupă terenul acesteia, estimată la suma de 300.000 euro, cu instituirea unui drept de retenţie în favoarea acesteia.

Obiectul litigiului la data cererii introductive era de 1.160.448,79 RON (echivalentul a 262.544,976 Euro), valoare peste 200.000 RON, ceea ce a atras competenţa tribunalului în primă instanţă.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 66/S din 16 martie 2018, Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta C. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., şi în consecinţă:

A obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în RON la cursul B.N.R. din data plăţii al sumei de 11.270,04 euro, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului în suprafaţă de 1976,40 mp, situat în Predeal, str. x, jud. Braşov, compus din parcelele cu nr. cadastral x, pentru perioada 23.10.2012 - 23.10.2015.

A respins restul pretenţiilor reclamantei.

A respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă reconvenţională S.C. B. S.A. în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvenţională C., ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii acestei cereri.

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. B. S.A. în contradictoriu cu intervenienţii forţaţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.099,40 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale, constând în taxă de timbru, şi compensează între aceste părţi cheltuielile efectuate constând în onorariu expert.

3. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia civilă nr. 1814 din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul formulat de reclamanta C. împotriva sentinţei civile nr. 66/S/16.03.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, pe care o anulează în parte sub aspectul modului de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S, reţinând cauza spre judecare în aceste limite.

A păstrat restul dispoziţiilor hotărârii atacate privind modul de soluţionare a cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie.

Prin decizia civilă nr. 495/AP din 8 iulie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă rejudecând în limitele stabilite prin decizia nr. 1814/Ap, pronunţată de Curtea de Apel Braşov la data de 27.11.2018, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.

A obligat pârâta să îi plătească reclamantei suma de 24.391 euro (echivalent în RON la data plăţi), cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului în suprafaţă de 1.976,40 mp, situat în Predeal, str. x, jud. Braşov, compus din parcelele cu nr. cadastral x, pentru perioada 23.10.2012 + 23.10.2015.

A respins restul pretenţiilor. A obligat pârâta să îi plătească reclamantei suma de 3.264,04 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară aferentă pretenţiilor admise.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de apelantă, constând în taxa judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor admise şi onorarii experţi, cu cheltuielile de judecată efectuate de intimată, reprezentând onorariu de avocat şi onorarii experţi.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1814 din 27 noiembrie 2018 şi a deciziei nr. 495 AP din 8 iulie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a formulat următoarele critici:

Modalitatea concretă de aplicare a criteriului celei mai bune utilizări a terenului a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 93/Ap/2008, iar reperele acestui criteriu au fost stabilite deopotrivă anterior, cu putere de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 177/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2010, astfel că aceste chestiuni nu mai puteau fi infirmate prin decizia nr. 1814/Ap/27.11.2018, pronunţată în cauză.

S-a mai susţinut că prin decizia nr. 495/Ap/08.07.2020, curtea de apel a stabilit despăgubirea cuvenită reclamantei la suma de 24.391 euro, alegând valoarea de piaţă a imobilului ca fiind prima valoare de vânzare a terenului, din martie 2001, la care a adăugat dobânda de politică monetară a BNR, alegerea acestei dobânzi nefiind justificată de instanţă; aşadar, pe acest aspect, hotărârea nu este motivată şi nu corespunde limitelor rejudecării, fiind dată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ.. totodată, aceasta este dată şi cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 93Ap/2010.

Recurenta a arătat că rata de politică monetară este utilizată pentru tranzacţii repo pe o perioadă de o săptămână şi este revizuită la începutul fiecărei săptămâni, în ziua de luni, neputând fi utilizată în alte tipuri de operaţiuni; astfel, dobânda de politică monetară ar putea fi folosită ca referinţă pentru dobânda legală numai în condiţiile O.G. nr. 13/2011, care se aplică exclusiv obligaţiilor de bani stabilite prin convenţii, iar nu în materie delictuală. Singura variantă rezonabilă pentru a fixa cel de-al doilea criteriu aferent despăgubirilor este dobânda pentru depozite noi la termen ale gospodăriilor populaţiei, în euro, cu scadenţă iniţailă peste 2 ani, cu rezultatul de 22.433 euro, ori dobânda Euribor 12M, în valoare de 3.343 euro, întrucât aceasta corespunde conceptului de rată medie a dobânzii interbancare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimatei la 2 martie 2021, astfel cum reiese din dovada de comunicare aflată la dosar.

La 22 martie 2021, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimata-reclamantă C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 29 martie 2021, conform dovezii de comunicare aflată la dosar, nefiind depus răspuns la întâmpinare de către aceasta.

6. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la 15 februarie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia de primire din 22 februarie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin încheierea privind admisibilitatea în principiu a recursului din 14 septembrie 2021, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 1814/Ap din 27 noiembrie 2018 şi a deciziei nr. 495/Ap din 8 iulie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2015, fiind fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând deciziile recurate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul, pe de o parte, pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., argumentând, în esenţă, încălcarea de către curtea de apel prin decizia nr. 1814/Ap/27.11.2018, precum şi prin decizia 495Ap/08.07.2020 a puterii de lucru judecat a deciziei nr. 93/Ap/2008 şi sentinţei civile nr. 177/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2010, prin care s-a stabilit modalitatea concretă de aplicare a criteriului celei mai bune utilizări a terenului, precum şi reperele acestui criteriu.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., referitor la nemotivarea deciziei recurate, din perspectiva alegerii nemotivate a dobânzii de politică monetară a BNR, hotărârea fiind dată, din punctul său de vedere, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta-pârâtă a indicat că dobânda de politică monetară ar putea fi folosită ca referinţă pentru dobânda legală numai în condiţiile O.G. nr. 13/2011, care se aplică exclusiv obligaţiilor de bani stabilite prin convenţii, iar nu în materie delictuală.

Examinând criticile de nelegalitate care pun în discuţie raţionamentul juridic al curţii de apel cu privire la primul motiv de recurs, încălcarea autorităţii de lucru judecat a celor două decizii mai sus-indicate, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat.

Prin decizia civilă nr. 93/Ap/6.07.2010, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008, litigiu desfăşurat între aceleaşi părţi, a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei C. suma de 37.948,63 euro sau echivalentul în RON la data plăţii efective, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a imobilului teren, situat în Predeal, str. x, în suprafaţă totală de 1976,48 mp, pe perioada 04.03.2001-06.09.2002.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Înalta Curte reţine că sunt incorecte susţinerile că prin deciziile nr. 93/Ap/2008 şi nr. 177/2013 s-a stabilit modalitatea concretă de aplicare a criteriului celei mai bune utilizări, respectiv reperele acestui criteriu, şi anume factorii determinanţi - valoarea de piaţă a terenului şi dobânda aplicabilă, aspecte care se susţine că au fost infirmate ulterior prin decizia nr. 1814/Ap/27.11.2018 recurată, atâta timp cât în considerentele deciziei nr. 93/Ap/2008 ele nu se regăsesc; în considerentele deciziei nr. 93/Ap/2008 se reţine că a fost calculată contravaloarea lipsei de folosinţă cu privire cu privire la acelaşi teren, însă pe o perioadă de timp diferită, raportat la coordonatele de valoare existente la momentul respectiv, şi anume cuantumul valoric al chiriei în perioada 2001-2002, aceste valori neputând fi impuse ca un "dat" pentru o perioadă de timp ulterioară.

De altfel, chiar în sentinţa nr. 177/D/30 decembrie 2013 se arată că operează puterea de lucru judecat cu privire la statuările pe care instanţele judecătoreşti care au soluţionat litigiul anterior dintre părţi le-au făcut cu privire la suprafaţa de teren pe care pârâta o ocupă din imobilul cu destinaţia de teren ce constituie obiectul dreptului de proprietate al părţii reclamante şi cu privire la criteriul de determinare a dezdăunării pe care această parte a solicitat-o, care se impun instanţei. Având natura juridică a unor prezumţii legale absolute în conformitate cu prevederile existente în art. 1200 pct. 4 din C. civ. de la 1864. Se mai reţine drept criteriu de determinare acela al celei mai bune utilizări.

Or Înalta Curte constată că ambele coordonate au fost respectate şi aplicate de instanţe în deciziile recurate. În mod evident, este important de precizat că un cuantum valoric al acestui prejudiciu variază în timp, în funcţie de modificarea valorilor luate drept reper de calcul, neputând fi utilizate aceleaşi valori din anii 2001-2002 şi într-un calcul ulterior, ceea ce, în fapt, doreşte recurenta. Diferenţele de calcul efectuate pe perioade de timp distincte nu conduc, însă, la concluzia că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri sus-menţionate, din moment ce fiecare expert a avut în vedere acelaşi criteriu unitar, determinarea celei mai bune utilizări.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Braşov, care a pronunţat decizia recurată nr. 495/Ap/8 iulie 2020, a evocat puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate de recurentă şi a punctat cele două aspecte care constituie fundamentul, subzistenţa puterii de lucru judecat, şi anume îndreptăţirea reclamantei la despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren, de 1976,40 mp, precum şi criteriul de evaluare a despăgubirilor, de la aceste coordonate plecându-se în analiza litigiului dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., referitor la nemotivarea deciziei recurate, din perspectiva alegerii nemotivate a dobânzii de politică monetară a BNR, hotărârea fiind dată, din punctul său de vedere, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestor critici, decizia recurată fiind motivată judicios pe acest aspect.

Astfel, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, pornind de la valoarea de piaţă iniţială a imobilului teren situat în Predeal, str. x, stabilită de expertul D., valoare la care se prezumă că s-ar fi putut vinde acest imobil la momentul evaluării, respectiv 227.286 euro, estimare avută în vedere şi cu ocazia pronunţării de către Curtea de Apel Braşov a deciziei civilă nr. 93/Ap/06.07.2010, conform criteriului celei mai bune utilizări, prin raportare la ratele dobânzilor pe piaţa bancară, determinate şi de dobânda de politică monetară a B.N.R., a concluzionat că apelanta ar fi putut obţine, în perioada de referinţă 23.10.2012 - 23.10.2015, un câştig reprezentat de dobânda cuvenită pentru depozitul constituit, în valoare totală de 111.643 RON, echivalentul a 24.391 euro, după cum rezultă din răspunsul la obiecţiunile formulate la Raportul de expertiză tehnică nr. x, întocmit de către experţii tehnici E., F. şi G..

Or se poate observa că instanţa a avut în vedere, în analiza efectuată, răspunsul Băncii Naţionale a României, nr. x/2019, solicitat pentru lămurire de către instanţa de apel, prin care se arată că, în ceea ce priveşte rata medie a dobânzii interbancare din România, aceasta este un indicator care se referă strict la tranzacţiile efectuate între instituţiile de credit şi, prin urmare, nu este adecvată pentru a comensura fructificarea unei sume de către alte persoane sau entităţi. Această instituţie a mai arătat că prin O.G. nr. 13/2011, rata dobânzii de referinţă a devenit egală cu rata dobânzii de politică monetară şi că, în contextul dat, acest act normativ ar trebui avut în vedere de către instanţă. Astfel, susţinerile părţii referitoare la nemotivarea alegerii acestui tip de dobândă apar a fi nefondate.

În fapt, recurenta, prin criticile din recurs, îşi exprimă nemulţumirea şi tinde la modificarea modalităţii de determinare a despăgubirilor, aspect care vizează, în realitate, aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, or acestea sunt nesusceptibile a fi invocate în calea extraordinară de atac a recursului, în raport de actuala sa reglementare.

Cel de-al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., limitarea folosirii dobânzii de politică monetară ca referinţă pentru dobânda legală doar la condiţiile O.G. nr. 13/2011, care se aplică exclusiv obligaţiilor de bani stabilite prin convenţii, iar nu în materie delictuală, se constată că aceste susţineri sunt, de asemenea, nefondate. Recurenta, în fapt, nu specifică normele de drept material încălcate de instanţă şi reiterează faptul că reperul criteriului celei mai bune utilizări, reţinut cu putere de lucru judecat, ar fi fost raportat exclusiv la depozite şi dobânzi în euro, aspect incorect.

Înalta Curte reţine în acest sens că principiul autorităţii de lucru judecat, căruia în mod corect i s-a dat eficienţă în deciziile recurate, interzice readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora, însă, în cauză, criteriul celei mai bune utilizări a fost aplicat în calculul efectuat în cadrul expertizei de specialitate, astfel că nu ne aflăm în prezenţa unei încălcări a dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte o pretinsă limitare a folosirii dobânzii de politică monetară ca referinţă pentru dobânda legală doar la condiţiile O.G. nr. 13/2011, care s-ar aplica exclusiv obligaţiilor de bani stabilite prin convenţii, iar nu în materie delictuală, se observă că dispoziţiile art. 1 alin. (1) ale respectivului act normativ prevăd că "Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti". Aceasta este dobânda convenţională. Or, potrivit art. 6 din aceeaşi ordonanţă, în lipsa unei convenţii asupra ratei dobânzii, se aplică dobânda legală.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivul de casare invocate de pârâtă, prevăzute de art. 488 pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., urmând, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., a respinge recursul declarat împotriva deciziei nr. 1814/Ap din 27 noiembrie 2018 şi a deciziei nr. 495/Ap din 8 iulie 2020, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A., împotriva deciziei nr. 1814/Ap din 27 noiembrie 2018 şi a deciziei nr. 495/Ap din 8 iulie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.