Refusal to designate appeal type bars judicial qualification under principle of party disposition

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul dosarului:

Prin contestaţia înregistrată la 21 decembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice a criticat adresa de înfiinţare a popririi nr. x/09.11.2017 emisă de intimată, prin care contestatoarea a fost înştiinţată să plătească suma de 2914 RON, reprezentând debit provenind din impozitul pe venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi contribuţii de asigurări sociale de sănătate, stabilite în baza titlurilor executorii indicate în cuprinsul adresei.

2. Hotărârea instanţei de fond:

Prin sentinţa civilă nr. 6390 din 23 mai 2018 pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice.

3. Hotărârea instanţei de apel:

Prin decizia civilă nr. 1170 A din 10 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-contestatoare A. împotriva sentinţei civile nr. 6390 din 23 mai 2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2017.

4. Revizuirea:

Prin decizia civilă nr. 2737A din 13 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civila în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de revizuire.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1170 din 10 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civila, în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Sector 3.

5. Înregistrarea căii de atac pe rolul Curţii de Apel Bucureşti:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, petenta A. a declarat o cale de atac nedenumită împotriva deciziei civile nr. 2737A din 13 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civila în dosarul nr. x/2019, partea solicitând Curţii să califice calea de atac, în baza art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 februarie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 456 şi art. 457 C. proc. civ., instanţa a dispus citarea părţii cu menţiunea de a indica denumirea căii de atac formulate.

Prin încheierea din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a suspendat judecata cererii, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., constatând că partea a refuzat în mod explicit să indice denumirea căii de atac.

6. Calea de atac exercitată:

Împotriva încheierii din 3 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, petenta A. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-petentă a arătat că încheierea din 3 iulie 2020 este "motivată vădit contrar raţionamentului juridic, chiar nulă de drept", pentru următoarele considerente:

- Instanţa nu s-a supus prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., nepronunţându-se cu prioritate asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 510 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la art. 20 alin. (2) din Constituţie, încălcând astfel prevederile art. 29 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992;

- Prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 510 alin. (1) C. proc. civ., petenta a înţeles să conteste chiar "compatibilitatea" Curţii de Apel Bucureşti de a se pronunţa în calea de atac a revizuirii;

- Practicaua încheierii este lovită de nulitate absolută, având în vedere că instanţa a reţinut că a fost învestită cu soluţionarea cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2737/A din 13 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - revizuire la revizuire, iar încheierea de suspendare este nulă de drept şi pentru că instanţa "nu a titrat corect calea de atac";

- În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., înţelege să ridice excepţia tardivităţii "pretenţiei de titrare exactă a căii de atac", întrucât de la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită (02.12.2019) şi până la data comunicării (03.03.2020) au trecut 3 luni, în care instanţa a căutat un mijloc prin care să nu ajungă a "finaliza favorabil", încălcând astfel prevederile art. 99 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004;

- În mod eronat a reţinut instanţa faptul că "partea refuză în mod explicit să indice denumirea căii de atac exercitate", nefiind vorba de rea-credinţă, ci de faptul că art. 513 alin. (5) C. proc. civ. prevede că hotărârea dată asupra revizuirii este suspusă căilor de atac prevăzute de lege pentru cererea revizuită - text pe care îl apreciază ca fiind "neclar, chiar incomplet";

- Menţionează că s-a conformat dispoziţiilor art. 152 C. proc. civ., indicat chiar de instanţă, potrivit căruia cererea pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită;

- În temeiul art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., instanţa era obligată să califice calea de atac; din moment ce petenta nu a indicat în concret calea de atac, nefiind vorba despre o recalificare, apreciază că instanţa "s-a derobat" de la prevederea clară a legii.

7. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 24 septembrie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţia din 1 octombrie 2020, s-a dispus comunicarea recursului către intimată, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare.

De asemenea, s-a pus în vedere recurentei-petente A. să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii de recurs - obligaţie faţă de care partea s-a conformat.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

La 24 iunie 2021 recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen la 18 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Calea extraordinară de atac a recursului este exercitată împotriva încheierii din 3 iulie 2020 prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, constatând că partea a refuzat în mod explicit să indice denumirea căii de atac, a suspendat judecata cererii formulate de petenta A..

În motivarea soluţiei pronunţate, Curtea a reţinut că este învestită cu o cale de atac neidentificată exercitată împotriva unei decizii prin care a fost respinsă cererea de revizuire declarată împotriva unei decizii definitive, hotărâre prin care a fost respinsă în mod definitiv contestaţia la executare formulată de debitoare.

Prin încheierea din 28 februarie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 456 şi art. 457 C. proc. civ., instanţa a pus în vedere părţii să indice denumirea căii de atac pe care înţelege să o exercite în cauză.

Constatând că, nu numai că partea refuză să dea o denumire căii de atac exercitate în cauză, dar şi că motivele invocate nu pot încadrate cu uşurinţă în apel/recurs/revizuire/contestaţie în anulare, Curtea a aplicat măsura prevăzută de art. 242 alin. (1) C. proc. civ., respectiv suspendarea judecăţii cererii formulate de petenta A..

Principala critică din recurs, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea sau aplicarea greşită de către Curtea de Apel Bucureşti a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., recurenta-petentă arătând că, în virtutea acestor texte legale, instanţa era obligată să califice calea de atac.

Potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

Aceste prevederi consacră principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, potrivit căruia instanţa nu este ţinută de denumirea dată de parte cererii sale, ci o va califica în funcţie de conţinutul acesteia şi de scopul urmărit de parte prin formularea respectivei cereri. Aşadar, instanţa are dreptul de a restabili calificarea juridică a actelor sau faptelor deduse judecăţii, iar potrivit tezei a II-a a art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

În speţă, instanţa a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii, punând în vedere părţii să indice denumirea căii de atac pe care înţelege să o exercite, având în vedere că denumirea căii de atac este necesară pentru stabilirea altor aspecte prealabile, respectiv competenţa instanţei (dacă este cale de atac de reformare sau de retractare) sau compunerea completului. Astfel cum a reţinut curtea de apel, aceste aspecte nu pot fi stabilite înainte ca partea, în exercitarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., să indice denumirea căii de atac pe care înţelege să o formuleze.

Potrivit principiului disponibilităţii, partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea căilor de atac şi în acest scop este obligată să arate denumirea căii de atac pe care înţelege să o formuleze, urmând ca litigiul să fie soluţionat în cadrul procesual trasat de parte, fără ca instanţa să poată depăşi aceste limite. Chiar dacă nu este ţinută de temeiul juridic indicat de parte şi are posibilitatea să schimbe calificarea juridică pe care reclamantul/petentul (în sens generic) a dat-o cererii sale, instanţa nu poate schimba acest temei fără a pune în discuţia părţilor calificarea juridică a cererii, pentru a da posibilitatea acestora să-şi formuleze apărările pe care le consideră necesare.

Calificarea juridică a actelor şi faptelor în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. nu poate determina schimbarea căii de atac, contrar voinţei celui care a învestit instanţa. Dacă partea insistă asupra unui temei juridic pe care-l consideră aplicabil situaţiei de fapt din cauză, judecătorul nu-l poate schimba, fiind ţinut să se pronunţe în raport de susţinerile reclamantului şi, în egală măsură, de apărările pârâtului.

Prin urmare, denumirea căii de atac aparţine părţii care o declară, iar în raport de precizarea căii de atac, partea cu interese contrarii formulează propriile apărări, tinzând fie la blocarea judecăţii prin invocarea unor excepţii, fie la respingerea în fond a cererii formulate împotriva sa.

Este adevărat că potrivit art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. "judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o alta denumire" şi aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac, însă în situaţia în care se constată că părţile nu doresc o asemenea calificare şi îşi exprimă în mod explicit dezacordul sau dezinteresul în legătura cu denumirea căii de atac (în funcţie de care se stabileşte calificarea sau temeiul juridic al acţiunii), instanţa este obligată să se abţină de la calificarea în discuţie şi să dea eficienţă principiului disponibilităţii, deoarece, aşa cum prevede art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Aşadar, în lipsa manifestării de voinţă a părţii în sensul de a arăta denumirea căii de atac, curtea de apel nu putea face aplicarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. Contrar susţinerilor recurentei-petente, principiul rolului activ obliga instanţa ca, mai întâi de toate, să pună în discuţie calificarea juridică exactă a cererii cu care a fost învestită şi, în funcţie de aceasta, să verifice celelalte aspecte ce ţin de competenţa instanţei, compunerea completului de judecată, condiţiile de admisibilitate a cererii şi să se pronunţe asupra excepţiilor invocate (inclusiv asupra sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de petentă) şi, în concret, asupra tuturor capetelor de cerere. Aplicarea principiului rolului activ nu trebuie şi nici nu poate să suplinească pasivitatea părţilor din proces şi nu poate aduce atingere echilibrului procesual.

În ceea ce priveşte critica vizând aplicarea dispoziţiilor art. 152 C. proc. civ., se constată că aceasta este, de asemenea, nefondată.

Art. 152 C. proc. civ., sub denumirea marginală "cererea greşit denumită", prevede că:

"cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită." Acest text de lege permite calificarea căii de atac de către instanţă în condiţiile în care cererea pentru exercitarea căii de atac poartă o denumire greşită - situaţie ce nu se regăseşte în speţă, dat fiind că petenta A. nu denumit calea de atac, apreciind că revine instanţei această obligaţie. Or, calificarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa prin raportare la o calificare inexactă, făcută de către parte, iar nu în sensul pretins de recurenta-petentă (de stabilire efectivă de către instanţă a căii de atac exercitate sau care ar trebui exercitată de parte).

Dacă s-ar adopta o altă interpretare a acestor dispoziţii, în sensul unei calificări neîngrădite a căii de atac, s-ar goli de conţinut principiul disponibilităţii şi principiul legalităţii căii de atac. În cazul în care instanţa de judecată ar proceda în toate situaţiile la calificarea cererilor de exercitare a căilor de atac, partea ar avea posibilitatea să declare "cale de atac", urmând ca, urmare a calificării date, instanţa să se subroge prerogativelor părţii, să determine limitele litigiului, fără a exista vreo raţiune procesuală pentru o asemenea măsură. Or, textul menţionat nu prevede dreptul părţii de a formula cereri ce poartă denumirea "cale de atac" şi obligaţia instanţei de a le califica.

Se constată, aşadar, că în cauza dedusă judecăţii instanţa nu a procedat greşit - calificarea căii de atac în condiţiile art. 152 C. proc. civ. putea fi dispusă numai atunci când partea a exercitat o cale de atac ce poartă o denumire greşită, pentru că numai atunci este justificată din punct de vedere procedural. Astfel cum corect a reţinut, anterior aplicării dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., denumirea căii de atac este necesară pentru stabilirea altor aspecte prealabile precum competenţa instanţei sau compunerea completului, aspecte ce nu pot fi stabilite înainte ca partea, în exercitarea principiului disponibilităţii, să indice denumirea căii de atac pe care înţelege să o formuleze în cauză. Numai după o astfel de precizare se poate pune problema aplicării dispoziţiilor anterior menţionate. Cu atât mai mult cu cât în cauză a fost exercitată cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, fiind imposibilă determinarea împrejurării dacă partea înţelege să exercite o cale de atac de reformare sau de retractare.

Recurenta-petentă este în eroare în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 513 alin. (5) C. proc. civ., ce prevede că "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită" - text de lege ce stabileşte care este calea de atac deschisă hotărârii pronunţate în soluţionarea revizuirii, iar nu obligativitatea instanţei învestite cu o cale de atac declarată împotriva deciziei pronunţate în revizuire, să îi sugereze părţii, prin calificarea cererii sale, care anume cale de atac poate să o exercite. Procedând astfel s-ar ajunge la situaţii absurde, în care părţile declară "căi de atac" fără să le dea o denumire exactă, instanţele având atribuţia să le califice, determinându-şi astfel propriile limite procesuale, substituindu-se părţilor din proces.

O ultimă critică formulată de recurenta-petentă se referă la faptul că practicaua încheierii ar fi lovită de nulitate întrucât instanţa ar fi consemnat că pe rol se află judecarea unei cereri de revizuire, fapt ce "a inovat procedura, printr-o revizuire a unei revizuiri". Se observă că această nemulţumire a petentei vine în contradicţie cu susţinerile anterioare ale părţii, referitoare la obligaţia instanţei de a califica, în condiţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., calea de atac pe care a înţeles să o exercite şi întăreşte argumentele anterior prezentate referitoare la limitele exercitării rolului activ.

Orice cerere adresată instanţei urmează anumite rigori procedurale, pe care părţile trebuie să le urmeze pentru o minimă disciplină procesuală. Din punct de vedere administrativ (pentru înregistrarea în evidenţele instanţei), trebuie să se stabilească stadiul procesual al cauzei (spre exemplu: fond/apel/recurs/revizuire/contestaţie în anulare), materia juridică (civil/asigurări sociale/penal etc) şi denumirea dată cererii (cerere de chemare în judecată/cerere de apel/cerere de recurs/cerere de revizuire/contestaţie în anulare), denumire cu care respectiva cerere apare înregistrată în sistemul informatic Ecris.

Instanţa învestită cu soluţionarea cererii nu este ţinută de denumirea dată de parte sau, în lipsa unei atare denumiri, de cea alocată odată cu înregistrarea şi repartizarea aleatorie a cauzei. În virtutea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum anterior s-a arătat, judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, caz în care judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

Ori, în cauză, cum în mod corect a reţinut curtea de apel, nu s-a putut face aplicarea acestor dispoziţii, dat fiind faptul că partea a refuzat să indice denumirea căii de atac, în condiţiile în care atât art. 22 alin. (4) C. proc. civ., cât şi art. 152 C. proc. civ. pornesc de la aceeaşi premisă - a existenţei unei denumiri date căii de atac, chiar dacă ea s-ar dovedi eronată în urma calificării cererii de către instanţă.

Contrar susţinerilor recurentei-petente, refuzul său explicit de a indica denumirea căii de atac (astfel cum a reţinut instanţa) rezultă din chiar actele şi lucrările dosarului. Astfel, prin încheierea din 28 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a amânat judecarea cauzei la 8 mai 2020, dispunând citarea părţii cu menţiunea de a indica denumirea căii de atac formulate în cauză. Faţă de această obligaţie stabilită de instanţă, partea nu numai că nu s-a conformat, ci chiar a transmis prin fax precizări la 15 aprilie 2020, reiterând solicitarea de calificare juridică a căii de atac de către instanţă.

În fine, se reţine că art. 242 alin. (2) C. proc. civ. prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă partea intenţionează reluarea judecăţii - la cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua. Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 3 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.