Distinguishing state liability for judicial errors under special criminal procedure law from general civil delictual liability in claims for illegal deprivation of liberty and excessive procedural duration

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 19 mai 2020 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamanta A. a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 50.000 euro (echivalentul în RON), reprezentând despăgubiri morale pentru privarea nelegală de libertate impusă în perioada 25.07.2015 - 10.10.2016, respectiv timp de 1 an 2 luni şi 15 zile, întinderea procesului penal de peste 3 ani şi 4 luni şi suspendarea din funcţie.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mehedinţi:

Prin sentinţa nr. 27 din 29 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova:

Prin decizia nr. 5 din 14 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 27 din 29 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A fost anulată sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 5 din 14 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că este criticabilă decizia Curţii de Apel Craiova din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul anulării sentinţei civile nr. 27/29.09.2020 a Tribunalului Mehedinţi.

În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală când a respins acţiunea ca inadmisibilă şi "a ignorat că demersul juridic includea pretenţii decurgând din delicte diferite, cu regim de soluţionare distinct".

Prin cererea introductivă, intimata-reclamantă a învestit instanţa cu judecarea pretenţiilor sale în valoare de 50.000 euro, reprezentând prejudiciul global pentru măsurile nelegale de restrângere a libertăţii sale dispuse în cursul procesului penal, durata excesivă a procedurii judiciare penale în cauza nr. 879/115/2016, precum şi atingerea adusă reputaţiei sale ca efect al măsurii de suspendare din funcţia exercitată, până la finalizarea procesului penal prin achitarea sa.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., art. 52 din Constituţie, art. 1349 C. civ. şi art. 5 CEDO.

Ulterior, la termenul din 21.07.2020, în şedinţă publică, intimata-reclamantă a precizat că temeiul de drept al acţiunii este reprezentat exclusiv de instituţia răspunderii civile delictuale - art. 1349 C. civ.

Contrar celor reţinute în considerentele instanţei de apel, Tribunalul Mehedinţi a analizat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de textele legale invocate şi, în mod corect, a respins acţiunea ca inadmisibilă. Instanţa de fond corect a reţinut că răspunderea statului pentru erorile judiciare este o răspundere directă, limitată doar la prejudiciile ca cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale şi este reglementată de art. 538 - 539 C. proc. pen.. Răspunderea statului este strict circumscrisă ipotezelor avute în vedere de legiuitor, fiind o răspundere directă cauzată de erorile judiciare săvârşite în procesele penale. Dispoziţiile C. proc. pen. nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art. 1349 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Deşi prin precizarea temeiului de drept al acţiunii nu s-a solicitat antrenarea răspunderii Statului Român prin Ministerul Finanţelor raportat la dispoziţiile speciale indicate de 538-539 C. proc. pen., răspunderea directă a statului poate fi antrenată numai în cazul erorilor judiciare, nu şi în alte cazuri decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor.

Răspunderea statului este o răspundere directă de apartenenţa dreptului public, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Singurul caz în care se prevede expres răspunderea directă a statului este cel reglementat de dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Constituţie, art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi cele ale art. 538-539 C. proc. pen., potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare".

Prin urmare, inclusiv dispoziţiile constituţionale consacră un raport juridic de drept public, pe care îl supune condiţiei reglementării prin lege specială. De asemenea, C. civ. consacră un raport juridic de drept privat şi reglementează prin norma cu caracter general condiţiile răspunderii civile delictuale.

La soluţionarea prezentei cauze, instanţa de fond a avut în vedere şi decizia Curţii Constituţionale nr. 179/2016, decizie prin care s-a statuat că procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de privare nelegală de libertate este o procedură specială, fiind cuprinsă în C. proc. pen.. Procedura reglementată de art. 539 C. proc. pen. este o procedură specială care derogă de la dreptul comun în temeiul principiului "specialia generalibus derogant".

În final, recurentul-pârât concluzionează că în mod greşit instanţa de apel a anulat sentinţa civilă nr. 27/29.09.2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, având în vedere faptul că răspunderea patrimonială a Statului Român prin Ministerul Finanţelor pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare nu poate fi angajată decât în condiţiile legii speciale şi nu potrivit dreptului comun întrucât, în caz contrar, prin soluţia pronunţată, s-ar încălca principii fundamentale de drept precum specialia generalibus derogant şi electa una via.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte şi apărările formulate:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 martie 2021.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (19 mai 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 18 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocată de reprezentantul Ministerului Public, se reţine că, deşi în cuprinsul cererii de recurs nu se indică în mod expres care sunt normele de drept material încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel, o parte dintre susţinerile formulate de recurentul-pârât pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Prin decizia pronunţată, instanţa în apel a casat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare, cu motivarea că instanţa de fond a respins de plano acţiunea, cu ignorarea faptului că demersul juridic includea pretenţii decurgând din delicte diferite, cu regim de soluţionare distinct, fără a lămuri limitele învestirii sale, ce ar fi impus clarificarea împrejurărilor de fapt şi de drept cu a căror dezlegare a fost învestit prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

În esenţă, recurentul-pârât a arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, dat fiind faptul că instanţa de fond a reţinut corect că răspunderea statului pentru erorile judiciare este o răspundere directă, limitată doar la prejudiciile ca cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, având în vedere că intimata-reclamantă a precizat că temeiul de drept al acţiunii este reprezentat exclusiv de instituţia răspunderii civile delictuale - art. 1349 C. civ.

Criticile formulate în continuare de parte, referitoare la faptul că Tribunalul Mehedinţi a analizat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de textele legale invocate şi, în mod corect, a respins acţiunea ca inadmisibilă - nu reflectă aspecte de nelegalitate a hotărârii recurate, fiind prezentate argumentele pentru care, în aprecierea recurentului-pârât, sentinţa nr. 27 din 29 septembrie 2020 pronunţată de instanţa de fond ar fi "corectă".

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, motivul pentru care instanţa de apel a casat sentinţa primei instanţe a fost faptul că tribunalul a ignorat că obiectul învestirii sale includea mai multe fapte ilicite afirmate de parte, având în vedere că prin cererea introductivă reclamanta a învestit instanţa cu judecarea pretenţiilor sale reprezentate de un prejudiciu global, rezultat al unor delicte multiple, constând în măsuri nelegale de restrângere a libertăţii sale dispuse în cursul procesului penal, dar şi durata excesivă/nerezonabilă a procedurii judiciare penale, precum şi atingerea adusă reputaţiei sale ca efect al măsurii de suspendare din funcţia exercitată în toată această perioadă, până la finalizarea procesului penal prin achitarea sa.

Or, astfel cum în mod corect a reţinut curtea de apel, respingând cererea ca inadmisibilă în considerarea art. 539 C. proc. pen., instanţa de fond a făcut referire exclusiv la prejudiciul pretins ca rezultat al măsurilor de restrângere a libertăţii reclamantei, lăsând necercetate celelalte fapte ilicite afirmate de parte, toate acestea împreună fiind, în opinia reclamantei, apte să-i creeze prejudiciul total.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a înţeles să dezvolte cu precădere argumentele pentru care, în aprecierea sa, hotărârea pronunţată de prima instanţă ar fi corectă, ignorând faptul că prezenta cale de atac vizează decizia de anulare pronunţată de instanţa de apel, iar eventualele critici de nelegalitate trebuie să reflecte motivele pentru care această din urmă hotărâre ar prezenta suspiciuni de nelegalitate.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei civile nr. 5 din 14 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.