Defendant's cassation appeal fails; bad-faith possessor liable for RON 256,434 in loss-of-use damages on unlawfully held land.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 30 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 270.000 RON, contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 94 mp, ocupat fără niciun drept de pârâtă, pentru perioada 01.10.2015-01.10.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 943 din 20 februarie 2019 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 213 din 10 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 256.434 RON, cu titlu de despăgubiri şi suma de 9169 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 1694 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 213 din 10 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj.

A fost obligată apelanta la plata sumei de 1000 RON către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1694 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, deşi instanţa de apel a reţinut că pentru stabilirea corectă a lipsei de folosinţă a terenului aparţinând intimatului este necesar să se aibă în vedere preţurile practicate pe piaţa liberă pentru închirierea unui teren similar, totuşi, în mod nelegal, a menţinut omologarea primului raport de expertiză, în condiţiile în care expertul nu a avut în vedere niciunul dintre cele două criterii, respectiv preţurile practicate pe piaţa liberă şi terenuri similare, pentru a se stabili valoarea reală a lipsei de folosinţă pentru terenul reclamantului.

Terenul cu privire la care s-a solicitat lipsa de folosinţă nu reprezintă spaţiu comercial/spaţiu de vânzare, pentru a se calcula lipsa de folosinţă la valoarea de 25 euro/mp pentru "un teren similar", aşa cum a reţinut instanţa de apel.

Prin urmare, apreciază că există o gravă contradicţie între considerentele instanţei de apel referitoare la modul de stabilire a contravalorii lipsei de folosinţă şi dispozitivul deciziei, prin care s-a menţinut sentinţa primei instanţe care a omologat raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea lipsei de folosinţă la suma de 256.434 RON.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se aduc următoarele critici:

1. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 14 şi art. 15 C. civ.

Concluzia instanţei, în sensul înlăturării argumentelor pârâtei privind lipsa de pasivitate a reclamantului şi reaua-credinţă în exercitarea abuzivă a dreptului prevăzut de 566 alin. (2) C. civ.,este rezultatul încălcării normelor prevăzute de art. 14 şi art. 15 C. civ., în condiţiile în care reclamantul a preferat să solicite obligarea pârâtei la pretinsa lipsă de folosinţă în loc să-şi exercite atributul folosinţei asupra terenului.

Aspectul esenţial omis de instanţă este acela că, de la momentul dobândirii caracterului executoriu al sentinţei civile nr. 13441/31.10.2012, respectiv data rămânerii definitive şi irevocabile a acestei sentinţe, reclamantul nu a făcut absolut niciun act prin care să solicite executarea obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei prin această hotărâre judecătorească.

Deşi avea posibilitatea de a solicita executarea silită în conformitate cu prevederile art. 622 C. proc. civ., totuşi acesta a dat dovadă de pasivitate totală, profitând de pretinsa "ocupare abuzivă" a terenului respectiv pentru a solicita lipsa de folosinţă rezultată din neexecutarea obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă.

Reclamantul nu a făcut absolut niciun act prin care să-şi manifeste intenţia de a intra în posesia terenului de 33 mp, recurenta-pârâtă apreciind că scopul urmărit prin introducerea cererii de chemare în judecată este exercitarea abuzivă a dreptului prevăzut de art. 566 alin. (2) C. civ. Reaua-credinţă a reclamantului este vădită, în contextul în care din anul 2013 şi până în prezent acesta a ales să stea în pasivitate, fără a-şi exercita folosinţa asupra terenului respectiv;

2. Instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material prevăzute de art. 1385 C. civ. referitoare la modul de calcul al despăgubirilor şi normele prevăzute de art. 566 alin. (2) C. civ.

Instanţa a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia "de a restitui reclamantului valoarea tuturor fructelor civile - chiria bunului (percepute, consumate sau nepercepute de el), prin raportare la art. 566 alin. (2) C. civ., (...) dar şi pe acelea pe care ar fi putut să le perceapă proprietarul dacă pârâtul nu ar fi deţinut nelegal terenul, deci şi prejudiciul nerealizat", reţinând că "instanţa nu se putea raporta numai la cuantumul chiriei pe care apelanta-pârâtă a perceput-o de la societatea căreia i-a închiriat depozitul, ci trebuia să aibă în vedere şi prejudiciul nerealizat, interesând destinaţia construcţiei şi nu faptul că la un moment dat nu s-a desfăşurat activitate în aceasta".

Apreciază că această concluzie a instanţei de apel este rezultatul încălcării dispoziţiilor art. 1.385 C. civ. referitoare la întinderea reparaţiei, respectiv la stabilirea despăgubirilor acordate de instanţă reclamantului.

În primul rând, suma totală de 256.434 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă este stabilită nelegal prin raportare la "un contract" care în realitate nu există şi nu produce efecte juridice - un proiect de contract emanând de la S.C. B. S.A., ce nu are număr de înregistrare şi nici semnăturile ambelor părţi.

Terenul cu privire la care s-a solicitat lipsa de folosinţă nu reprezintă spaţiu comercial/spaţiu de vânzare, pentru a se calcula lipsa de folosinţă la valoarea de 25 euro/mp, aşa cum nelegal s-a reţinut în cauză. Preţul de 25 euro/mp, dincolo de faptul că este disproporţionat de mare şi nu reflectă valoarea reală a terenului respectiv prin raportare la destinaţia, vadul şi caracteristicile acestuia, este stabilit în baza unui singur înscris care nu produce efecte juridice şi care se referă la spaţiu comercial, nu la un teren.

Pentru stabilirea corectă a cuantumului contravalorii lipsei de folosinţă instanţa trebuia să se raporteze la chiria percepută de pârâtă conform contractului de închiriere nr. x/05.07.2012 prelungit succesiv prin acte adiţionale, încheiat de B., în calitate de locator cu C. S.R.L., în calitate de locatar, având ca obiect exact construcţia cu destinaţia depozit aflată pe acest teren. Din actul adiţional nr. x/03.10.2017 la acest contract, se poate constata că preţul chiriei pentru spaţiul de depozitare aflat pe terenul respectiv este de doar 5 euro/lună, adică aproximativ 23 RON/mp.

În al doilea rând, instanţa a făcut confuzie în ceea ce priveşte spaţiile comerciale (de vânzare) şi spaţiile cu destinaţia depozitare (magazii). Faptul că în apropiere se află complexul "Păltiniş" nu conferă terenului reclamantului destinaţia de spaţiu comercial, în contextul în care între spaţiile comerciale (de vânzare) - în care se desfăşoară activităţi de vânzare deschise clienţilor în incinta complexelor comerciale - şi spaţiile cu destinaţia depozitare (magazii), există diferenţe fundamentale.

O altă omisiune a instanţei de apel este aceea că pe terenul reclamantului se află o magazie aflată în proprietatea pârâtei. Or, la stabilirea valorii lipsei de folosinţă s-a luat în calcul, în mod nelegal, şi această construcţie, deşi suprafaţa reclamantului de 94 mp este liberă de construcţii. Deşi instanţa trebuia sa aibă în vedere aceste aspecte la modul de calcul al lipsei de folosinţă, aceasta a stabilit contravaloarea lipsei de folosinţă la 25 euro/mp pentru terenul de 44,34 mp de sub construcţie, în contextul în care construcţia care aduce acel spor de valoare acestui teren este tocmai proprietatea pârâtei;

3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1385 alin. (3) C. civ.

Legalitatea aplicării art. 1385 alin. (3) C. civ. presupune verificarea împrejurării dacă pierderea efectivă şi câştigul nerealizat se circumscriu sumei de 256.434 RON, recurenta-pârâtă apreciind că despăgubirile la care a fost obligată nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de acest text de lege. Dacă valoarea proprietăţii unui teren cu caracteristici similare este în medie 67 RON/mp (14 euro/mp), atunci valoarea folosinţei unui astfel de teren trebuie să fie mai mică având în vedere raportul parte - întreg dintre proprietate şi folosinţă prevăzut de art. 555 alin. (1) C. civ.;

4. Hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1386 alin. (1) şi (4) C. civ.

Acest text de lege este încălcat atunci când valoarea despăgubirii este mai mare decât valoarea prejudiciului. Pentru stabilirea valorii folosinţei terenului, trebuie să fie luate în considerare caracteristicile bunului de care reclamantul s-a prevalat în cauză - teren în suprafaţă de 94 mp, situat pe str. x din Târgu-Jiu, care poate fi calificat drept teren intravilan, cu destinaţia curţi-construcţii, în sensul Legii nr. 18/1991. Valoarea proprietăţii (nu a folosinţei) unui teren cu aceste caracteristici este între 8-17 euro/mp.;

5. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 2 şi 4 din O.U.G. nr. 34/2014 referitoare la spaţiul comercial şi a normelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 18/1991 referitoarea la destinaţia unui teren.

Recurenta-pârâtă arată că, prin faptul că s-a stabilit că terenul în suprafaţă de 94 mp ar fi spaţiu comercial, se încalcă atât prevederile art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 34/2014 referitoare la spaţiul comercial, precum şi prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 18/1991 referitoare la destinaţia terenurilor;

6. Între considerentele instanţei de apel referitoare la modul de stabilire a contravalorii lipsei de folosinţă şi dispozitivul deciziei prin care men­ţine sentinţa prin care s-a omologat raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea lipsei de folosinţă la suma de 256.434 RON, altfel decât a considerat ca fiind temeinic şi legal, există o gravă contradicţie, motiv de casare care se încadrează în cazul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În considerente, instanţa de apel reţine că "în privinţa modului de calcul al valorii lipsei de folosinţă, Curtea apreciază că expertul trebuia să aibă în vedere preţurile practicate pe piaţa liberă pentru închirierea unui teren similar şi nu hotărârile Consiliului Local pentru stabilirea chiriilor pentru tere­nurile aparţinând unităţii administrativ-teritoriale, având în vedere că terenul în cauză este proprietate privată şi nu aparţine municipiului", arătând, totodată, că nu va omologa această variantă efectuată de expert în apel întrucât "s-ar ajunge la agravarea situaţiei apelantei în propria cale de atac".

Varianta la care instanţa se referă - cuprinsă în "Răspunsul la obiecţiuni" - are în vedere "preţul pe mp practicat de intimata B. S.A. pentru închirierea unor spaţii comerciale din zona Păltiniş situată în bdul x, contract în care se menţionează preţul de 25 euro/mp.".

Suma de 256.434 RON a fost calculată de expertul desemnat în primă in­stanţă prin raportare tot la suma de 25 euro/mp, tot conform aceluiaşi înscris (pretins contract de închiriere), avut în vedere de cei trei experţi în raportul de contraexpertiză, însă doar pentru suprafaţa de 42,88 mp, pentru diferenţa de suprafaţă avându-se în vedere suma de 40,22 RON/lună.

Deşi se reţine expres că, pentru stabilirea corectă a lipsei de folosinţă a terenului aparţinând intimatului este necesar să se aibă în vedere preţurile practicate pe piaţa libera pentru închirierea unui teren similar, totuşi în mod ne­legal instanţa menţine omologarea primului raport de expertiză. Dimpotrivă, stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenului intima­tului s-a realizat pe baza unui singur înscris, respectiv a unui draft de contract emanând de la S.C. B. S.A., care nu are număr de înregistrare şi care nu are semnă­turile ambelor părţi, care nu cuprinde perioada în care se pretinde că ar fi fost încheiat şi pentru care s-ar fi perceput chiria. În plus, acest draft de contract are ca obiect "închirierea unui spaţiu co­mercial situat în cadrul Centrului Comercial "Păltiniş" format din spaţiu de vân­zare", destinaţia spaţiului fiind vânzarea produselor alimentare.

Or, terenul cu privire la care se solicită lipsă de folosinţă nu reprezintă spaţiu comercial/spaţiu de vânzare, pentru a se calcula lipsa de folosinţă la va­loarea de 25 euro/mp pentru "un teren similar", aşa cum reţine instanţa de apel.

5. Apărările formulate în cauză:

La 2 noiembrie 2020, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului. În cuprinsul întâmpinării partea a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La 10 noiembrie 2020 recurenta-pârâtă a transmis, prin e-mail, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, solicitând respingerea apărărilor invocate de intimatul-reclamant şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 23 septembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 1694 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fixat termen la 18 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Primul motiv de recurs deduce analizei nelegalitatea hotărârii din apel din perspectiva art. 14 -15 C. civ., prin raportare la art. 622 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 14 C. civ., orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară. Iar în condiţiile art. 15 C. civ., niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

În opinia recurentei, a avut loc o încălcare a acestor texte de lege prin faptul că instanţa de apel a înlăturat argumentele pe care aceasta le-a invocat în ce priveşte lipsa de pasivitate a reclamantului şi reaua sa credinţă în exercitarea abuzivă a dreptului prevăzut de art. 566 alin. (2) C. civ.

Critica nu poate fi primită.

Prin sentinţa civilă nr. 13441/2012, Judecătoria Târgu Jiu a admis acţiunea în revendicare pornită de A. şi D. şi a obligat pe S.C. B. S.A. să lase acestora în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 94 mp, astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

În prezentul litigiu, în care A. a solicitat obligarea S.C. B. S.A. la contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului de 94 mp, nepredat acestuia, S.C. B. S.A. se apără susţinând că reclamantul a pornit procesul cu rea-credinţă, în condiţiile în care nu a săvârşit niciun act prin care să-i solicite executarea obligaţiei stabilite prin hotărârea judecătorească.

Art. 622 alin. (1) C. proc. civ. prevede că obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

Aşadar, chiar în respectarea art. 14 alin. (1) C. civ., a cărui nesocotire o invocă, S.C. B. S.A. trebuia să predea în mod voluntar terenul, iar nu să aştepte o acţiune cu o asemenea finalitate din partea creditorului său. Inacţiunea îi este imputabilă şi de natură a atrage posibilitatea obligării sale la contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, aşa cum au făcut, de altfel, instanţele de fond, câtă vreme creditorul nu este obligat să ceară executarea silită a unui titlu executoriu. Este la latitudinea sa dacă procedează în acest sens ori recurge la alte mijloace prevăzute de lege pentru a-şi realiza/proteja drepturile pe care i le conferă titlul executoriu. În schimb, debitorul trebuie să execute obligaţia de bunăvoie, câtă vreme alin. (2) al art. 622 C. proc. civ. arată că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

Prin urmare, faţă de această ordine stabilită de legiuitor în privinţa punerii în executare a unui titlu executoriu, nu poate fi reţinută reaua-credinţă cu care reclamantul ar fi declanşat prezentul proces şi că "a ales să adopte o stare de pasivitate, doar pentru a solicita contravaloarea lipsei de folosinţă, în contextul în care, oricând în această perioadă, putea să-şi exercite atributul de folosinţă asupra terenului, neexistând niciun refuz/nicio opoziţie din partea subscrisei".

Ca atare, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O altă critică priveşte aplicarea greşită a art. 566 alin. (2) şi art. 1.385 C. civ. "referitoare la întinderea reparaţiei, respectiv la stabilirea despă­gubirilor acordate de instanţă reclamantului".

Conform art. 566 alin. (2) C. civ., posesorul de rea-credinţă sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, şi la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.

Pentru a fi dedusă analizei nelegalitatea hotărârii recurate, aşa cum impune art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta trebuia să invoce faptul că, deşi instanţa a ajuns la concluzia că a fost posesor de bună-credinţă, pentru determinarea întinderii despăgubirilor la care a fost obligată a aplicat textul sus-menţionat, care se referă la posesorul de rea-credinţă sau detentorul precar.

Or, instanţa de apel a motivat pe larg de ce pârâta trebuie considerată posesor de rea-credinţă - faptul că între părţi a mai existat un litigiu având ca obiect tot lipsa de folosinţă a terenului, pe perioada 01.09.2012 - 01.09.2015, iar prin sentinţa civilă nr. 7907/2017, Judecătoria Târgu Jiu a obligat pe pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamant a sumei de 141.138,72 RON, arătându-se că terenul reclamantului este utilizat de către pârâtă pentru activitate conexă celei de comerţ, fiind destinat depozitării mărfurilor, precum şi că, deşi nu a existat un act juridic pentru folosinţa terenului, având în vedere reaua-credinţă a pârâtei şi faptul că, dacă ar fi avut folosinţa terenului, reclamantul ar fi putut obţine aceste fructe civile din chirii, cererea reclamantului pentru plata contravalorii lipsei de folosinţă este întemeiată; totodată, în considerentele deciziei civile nr. 533/2018 prin care Tribunalul Gorj a respins apelul S.C. B. S.A., s-a considerat că, încă de la data promovării acţiunii în revendicare, nu se mai poate reţine că pârâta a fost de bună-credinţă. Odată cu promovarea acţiunii a încetat starea de eroare a apelantei pârâte, aceasta luând cunoştinţă de posibila nevalabilitate a titlului pe care îl posedă şi şi-a asumat riscul deposedării de terenul din litigiu, precum şi riscul restituirii fructelor civile percepute. În concluzie, de la data introducerii acţiunii în revendicare pârâta nu a mai fost de bună credinţă şi datorează restituirea fructelor civile culese sau care ar fi putut fi culese, către proprietar, până la restituirea terenului.

În fine, făcând aplicarea corectă a prevederilor art. 430 C. proc. civ., în privinţa atitudinii subiective a societăţii pârâte şi a îndreptăţirii reclamantului la restituirea fructelor bunului său, în opinia curţii de apel considerentele hotărârilor menţionate anterior se impun cu putere de lucru judecat, cât timp situaţia juridică a terenului a fost definitiv tranşată prin sentinţa nr. 13441/2012 a Judecătoriei Tg-Jiu, prin care s-a stabilit că titlul reclamanţilor este mai bine caracterizat.

În aceste condiţii, faţă de incidenţa în cauză a prevederilor art. 566 alin. (2) C. civ., instanţa de apel a făcut aplicarea art. 1385 alin. (3) C. civ. pentru determinarea întinderii despăgubirii datorate reclamantului, în care sunt incluse nu doar fructele civile pe care le-a perceput sau nu S.C. B. S.A., respectiv chiria pentru teren, dar şi câştigul pe care în condiţii obişnuite reclamantul ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit.

Urmare a determinării corecte a situaţiei de fapt, în sensul că în vecinătatea terenului în litigiu este un spaţiu comercial, precum şi destinaţia pe care chiar S.C. B. S.A. i-a dat-o terenului - spaţiu comercial, depozit - instanţa de apel a concluzionat corect că şi reclamantul ar fi putut închiria această suprafaţă de teren, în acelaşi scop, şi obţine aceleaşi fructe. Prin urmare, S.C. B. S.A. trebuie să fie obligată la restituirea nu doar a cuantumului chiriei pe care a perceput-o de la societatea căreia i-a închiriat depozitul, ci şi la beneficiul nerealizat de către reclamant în considerarea destinaţiei imobilului.

Cum criticile formulate de către recurentă se circumscriu în realitate unor aspecte ce vizează netemeinicia hotărârii, întrucât nemulţumirea acesteia priveşte cuantumul despăgubirilor determinat pe baza probelor invocate, iar nu faptul că instanţa de apel ar fi făcut aplicarea sau interpretarea eronată a art. 566 alin. (2) şi art. 1.385 C. civ., raportate la o anumită situaţie de fapt, Înalta Curte consideră că motivele de recurs nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Al treilea motiv de recurs are ca obiect încălcarea art. 1386 alin. (1) şi (4) C. civ. pentru că valoarea despăgubirii acordate este mai mare decât valoarea prejudiciului.

Critica nu poate fi primită.

Conform art. 1386 alin. (1) C. civ., repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească. Iar potrivit alin. (4), în cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micşorat ori a încetat.

Împrejurarea că întinderea cuantumului despăgubirilor acordate în aplicarea art. 566 alin. (2) C. civ. ar depăşi valoarea prejudiciului care, în opinia recurentei, constă în lipsa de folosinţă a terenului, nu constituie o nesocotire a textului sus-menţionat, de vreme ce acesta nu instituie limitarea pe care o pretinde recurenta.

Ca atare, aspectele invocate nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a invocat şi aplicarea greşită a art. 2 şi 4 din O.U.G. nr. 34/2014, precum şi încălcarea normelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 18/1991.

Critica nu poate fi primită, în condiţiile în care, de vreme ce instanţa de apel a păstrat soluţia primei instanţe care a dispus obligarea la plata unei sume de bani stabilite printr-un raport de expertiză, înseamnă că se deduce analizei raportul de expertiză prin care s-a ţinut cont de destinaţia terenului, ceea ce în etapa recursului nu este îngăduit.

În fine, recurenta a invocat faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

În condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Contradicţia la care se referă textul, şi care este de natură a conduce la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, are în vedere situaţia în care din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia acesteia ori atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri care se exclud reciproc.

Se observă însă că ceea ce în opinia recurentei ar constitui considerente contradictorii reprezintă în realitate o altă critică de netemeinicie, de vreme ce spune că "deşi se reţine expres că, pentru stabilirea corectă a lipsei de folosinţă a terenului aparţinând intimatului, este necesar să se aibă în vedere preţurile practicate pe piaţa liberă pentru închirierea unui teren similar, totuşi în mod ne­legal instanţa menţine omologarea primului raport de expertiză, în condiţiile în care expertul nu a avut în vedere niciunul dintre cele două criterii reţinute de instanţă: 1. preţurile practicate pe piaţa liberă şi 2. terenuri similare, pentru a se stabili valoarea reală a lipsei de folosinţă pentru terenul reclamantului. Dimpotrivă, stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenului intima­tului s-a realizat pe baza unui singur înscris, respectiv a unui draft de contract emanând de la B., care nu are număr de înregistrare şi care nu are semnă­turile ambelor părţi, care nu cuprinde perioada în care se pretinde că ar fi fost încheiat şi pentru care s-ar fi perceput această chirie."

Drept urmare, critica nu întruneşte cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii definitive a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 1694 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.