Bad faith in asset alienation to evade tax debt: evidentiary insufficiency of fraud intent absent prior enforcement acts

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

După deliberare, asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă, la data de 21.09.2011, sub nr. x/2011, reclamanta Administraţia Finanţelor Publice Bacău a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C. Violeta şi C. Sergiu, solicitând instanţei desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.05.2011 şi restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că s-a început executarea silită împotriva pârâtului A., în baza Deciziei de impunere nr. x/10.12.2012, pentru suma de 2.462.729 RON, reprezentând TVA, dobânzi şi penalităţi, cu termen scadent la 5.02.2011, înfiinţându-se popriri şi făcându-se demersuri pentru identificarea bunurilor imobile. Prin adresa nr. x/22.03.2011, reclamanta a înaintat către AFP Mangalia actele de executare silită, pentru a se institui sechestru asigurător asupra imobilului Hotel Sibiu, aflat în proprietatea debitorului, iar prin adresa nr. x/26.07.2011, AFP Mangalia a restituit dosarul de executare, pe motiv că imobilul sechestrat a fost înstrăinat către pârâţii C. Violeta şi C. Sergiu.

Reclamanta a menţionat că nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare este determinată de prejudiciul creat bugetului general consolidat, prin înstrăinarea bunului imobil, iar interesul său în desfiinţarea contractului este major, întrucât obligaţiile fiscale ale debitorului urmărit pot fi achitate din preţul obţinut în urma unei vânzări silite a bunului ce face obiectul contractului; astfel, reclamanta a arătat că există raport de cauzalitate între prejudiciul creat şi înstrăinarea cu rea-credinţă a bunului imobil în cauză.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 948, art. 949, art. 953-961, art. 974 şi art. 1021 C. civ., art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 31/1954, art. 112 C. proc. civ. şi O.G. nr. 92/2003.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă 2349/19 octombrie 2012, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. Violeta şi C. Sergiu.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău care a invocat, în esenţă, că s-a creat un prejudiciu bugetului general consolidat prin înstrăinarea imobilului cu un scop contrar legii.

Prin încheierea din 27 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, judecata apelului a fost suspendată până la soluţionarea dosarului nr. x/2011, având ca obiect anularea titlului de creanţă (soluţia fiind menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1091/2014).

Prin decizia nr. 5727 din 04 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul nr. x/2011 a fost soluţionat irevocabil, iar la termenul din 2 iunie 2021, apelul a fost repus pe rol.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 389/2021 din 02 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, împotriva sentinţei civile nr. 2349 din 19 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A., B., C. Violeta şi C. Sergiu, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, deşi miza procesului este una apreciabilă, motivarea apelului este una extrem de lapidară (cea mai mare parte a cererii de apel vizând situaţia factuală), iar apelanta nu şi-a trimis în instanţă la niciun termen de judecată reprezentantul legal sau convenţional (spre deosebire de părţile adverse ai căror reprezentanţi convenţionali au fost prezenţi la fiecare termen).

Însă, în ciuda acestor aspecte, întrucât calea de atac a apelului este una devolutivă atât sub aspectul temeiniciei cât şi al legalităţii, instanţa de apel a efectuat un amplu probatoriu pentru a verifica existenţa cauzei de nulitate a contractului aşa cum impun dispoziţiile art. 295 C. proc. civ. de la 1865, din care nu a rezultat intenţia de fraudare a intereselor apelantei la momentul încheierii contractului, respectiv încheierea contractului cu un alt scop decât cel manifestat expres la momentul cumpărării.

Cum asupra imobilului în litigiu nu exista la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare niciun act de executare (procesul-verbal de sechestru fiind ulterior datei încheierii contractului), instanţa de apel a apreciat că nu rezultă că părţile au încheiat contractul cu rea-credinţă.

S-a mai reţinut că este adevărat că, la data de 27 mai 2011, F. aveau cunoştinţă de raportul de inspecţie fiscală nr. x/10 decembrie 2010, ceea ce ar putea constitui o prezumţie de intenţie frauduloasă, însă, în speţă, nu este vorba despre un contract de vânzare-cumpărare încheiat ad-hoc, ci ca urmare a executării obligaţiei asumate printr-un antecontract încheiat în formă autentică la 6 septembrie 2004, în urmă cu aproximativ 7 ani.

Deşi instanţa de apel nu a achiesat la argumentaţia apărătorului C., conform căreia aceştia aveau reprezentarea că sunt deplini proprietari, întrucât au achitat preţul şi au intrat în posesia imobilului imediat după încheierea antecontractului, deoarece în cuprinsul acestuia s-a menţionat expres "Prezenta convenţie nu transmite proprietatea şi nu poate fi fiscalizată", totuşi a reţinut că este exclusă intenţia de fraudare a AJFP câtă vreme debitorul şi-a executat o obligaţie legal asumată anterior naşterii debitului şi nu s-a invocat ori probat nulitatea antecontractului.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2021.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1480/27.05.2011 a Biroului Notarilor Publici G. şi H., cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare încheierii contractului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată nu este motivată conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motive contradictorii şi fiind pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură şi cu aplicarea greşită a normelor de drept, întrucât nu cuprinde toate apărările reclamantei şi motivele invocate în întâmpinare şi în notele scrise depuse la dosarul cauzei.

A mai arătat că instanţa de apel a apreciat, parţial şi în mod greşit, în favoarea intimaţilor-pârâţi, fără a menţiona motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, în condiţiile în care s-au administrat probe, şi fără a preciza în cuprinsul hotărârii concluziile şi motivarea pe larg a soluţiei pronunţate, astfel că hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept.

În continuare, recurenta a arătat că instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat că din probatoriul administrat nu rezultă intenţia de fraudarea a intereselor sale, întrucât, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1480/27.05.2011, existau motivele de anulare a contractului, respectiv vânzarea a avut loc după data emiterii raportului de inspecţie fiscală din 10.12.2010.

După prezentarea unor aspecte cu privire la situaţia de fapt privind executarea silită, recurenta a învederat că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare este determinată de prejudiciul creat bugetului general consolidat prin înstrăinarea bunului imobil, interesul său în desfiinţarea contractului fiind major, deoarece obligaţiile fiscale ale debitorului urmărit, proprietarul spaţiului vândut, pot fi achitate din preţul obţinut în urma unei vânzări silite organizate de Administraţia Finanţelor Publice Bacău asupra cotei de 1/2 din imobilul în cauză, existând un raport de cauzalitate între prejudiciul creat şi înstrăinarea cu rea-credinţă a imobilului.

5. Apărările formulate în cauză

La 20 octombrie 2021, intimaţii-pârâţi C. Sergiu şi C. Violeta au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimaţii au învederat că recurenta nu a respectat obligaţia legală de a-şi susţine recursul prin prezentarea unor motive de nelegalitate cu privire la decizia recurată, încălcând astfel prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 304305 alin. (1) din acelaşi cod.

Au mai arătat intimaţii că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta a reluat aspecte din acţiunea introductivă, relatând situaţia de fapt şi actele fiscale emise în raportul obligaţional derulat cu F., faţă de care intimaţii, în calitate de cumpărători de bună-credinţă, sunt terţi absolut.

În acest sens, intimaţii au solicitat aplicarea sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 3021 şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, intimaţii au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în plus faţă de etapa fondului, instanţa de apel şi-a manifestat rolul activ şi a propus din oficiu administrarea unor mijloace de probă suplimentare, cu toate că reclamanta nu a propus în faţa instanţelor de fond probe care să îi susţină acţiunea.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se impune a se preciza că, deşi recurenta-reclamantă şi-a fundamentat criticile pe dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, litigiul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. din 1865.

Concluzia se impune în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din noul C. proc. civ. şi de cele ale art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., întrucât cererea de chemare în judecată prin care s-a declanşat procesul a fost introdusă pe rolul Tribunalului Bacău la data de 21 septembrie 2011, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. (15 februarie 2013).

Conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, rezultând astfel că, în cauză, relativ la normele de drept procesual, astfel cum au reţinut şi instanţele de fond, sunt incidente prevederile vechiul C. proc. civ., care era în vigoare la data înregistrării iniţiale a dosarului.

Examinând excepţia nulităţii recursului declarat în cauză, invocată de intimaţii-pârâţi C. Sergiu şi C. Violeta, Înalta Curte urmează a o respinge având în vedere următoarele:

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 389/2021 din 02 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, arătând că aceasta nu a prezentat critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, încălcând prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 304 şi art. 305 alin. (1) din acelaşi cod, ci a invocat aspecte legate de netemeinicia hotărârii, relatând situaţia de fapt a litigiului dedus judecăţii.

Potrivit art. 306 C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2).

Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304."

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chiar dacă partea nu a indicat niciunul dintre acestea, iar numai în ipoteza în care criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, se va putea aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Or, în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susţinând că decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi nu cuprinde toate apărările sale şi motivele invocate prin întâmpinare şi prin notele scrise depuse la dosar.

Prin urmare, asupra excepţiei nulităţii recursului, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută, recursul urmând a fi analizat din prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în privinţa căruia cererea cuprinde argumentele necesare soluţionării pe fond.

Asupra recursului formulat, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-reclamantă din perspectiva motivării contradictorii a deciziei recurate, deşi se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. din 1865 (echivalentul art. 488 pct. 6 din noul C. proc. civ.), este nefondată.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis, a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, ­scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile şi apărările esenţiale ale părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raţionamentul judiciar ce întemeiază soluţia adoptată în cauza dedusă judecăţii şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate, în mod real şi efectiv de instanţă.

Raportând principiile enunţate la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurentei legate de incidenţa dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel se încadrează în exigenţele prevăzute de art. 261 C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât şi în drept, soluţia adoptată, faţă de obiectul dedus judecăţii, de limitele învestirii instanţei, de apărările şi susţinerile părţilor, precum şi de motivarea lapidară a apelului.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, considerentele criticate nu sunt contradictorii, iar decizia recurată este motivată şi respectă exigenţele art. 261 C. proc. civ. (echivalentul art. 425 din noul C. proc. civ.).

Astfel, în argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că, deşi miza procesului este una apreciabilă, motivarea apelului a fost extrem de lapidară, cererea de apel vizând, în cea mai mare parte, situaţia factuală, dar, cu toate acestea, întrucât apelul este o cale de atac devolutivă, instanţa a analizat susţinerile reclamantei, prin raportare la probatoriul analizat în cauză, şi a constatat că nu reise intenţia de fraudare a intereselor sale la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deoarece, la acel moment, asupra imobilului în litigiu nu exista niciun act de executare, astfel că nu rezultă că părţile au încheiat contractul cu rea-credinţă, ci au executat o obligaţie asumată printr-un antecontract încheiat în urmă cu aproximativ 7 ani.

Nefondată este şi critica că instanţa de apel a apreciat greşit în favoarea intimaţilor, fără a menţiona motivele pe care se întemeiată soluţia pronunţată.

Se constată că, în considerentele deciziei recurate, instanţa a expus raţionamentul juridic al soluţiei adoptate, arătând de ce nu poate achiesa la unele apărări ale C. şi justificând excluderea intenţiei pârâţilor de fraudare a intereselor reclamantei, cu precizarea că debitorul a executat o obligaţie legal asumată anterior naşterii debitului, iar în cauză nu s-a invocat sau probat nulitatea antecontractului.

Prin urmare, hotărârea recurată respectă exigenţele motivării expuse anterior, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Referitor la criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine, că în primul rând, în faza procesuală a recursului se analizează doar corecta aplicare a legii de către instanţa de apel raportat la starea de fapt reţinută în urma probatoriului administrat în cauză, neputându-se proceda la o reevaluare a stării de fapt, având în vedere natura juridică a recursului de cale de atac care priveşte doar legalitatea hotărârii recurate, nu şi temeinicia acesteia.

Având în vedere această stare de drept, instanţa de recurs nu poate reţine critica recurentei privind greşita interpretare de către instanţa de apel a probatoriului administrat din care rezultă intenţia de fraudare a intereselor sale, astfel de critici neputând fi primite în faza procesuală a recursului.

Astfel, se constată că recurenta a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (echivalentul art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ.), întrucât nu a prezentat argumente cu privire la normele de drept material greşit aplicate în cauză, de natură să circumstanţieze nelegalitatea deciziei recurate.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, apreciind ca motivele de recurs invocate sunt nefondate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva deciziei nr. 389/2021 din 02 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi C. Sergiu şi C. Violeta.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva deciziei nr. 389/2021 din 02 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.