Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2479/2021 AI generated

Recourse barred against final appeal decision under Art. 634(1)(5) CPC

Case Number Decizia nr. 2479/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, ordering the appellants to pay 500 RON in litigation costs to the respondent, thereby leaving the Court of Appeal’s June 15, 2021 decision in force. The dispute concerned an action to establish a right of superficies over a parcel of land with existing structures, where the lower courts had previously dismissed the claim or rejected procedural challenges regarding party standing. The decisive legal basis for the High Court’s decision was Article 634(1)(5) of the Civil Procedure Code, which classifies judgments rendered in a final appeal (recurs) as definitive, thereby prohibiting the initiation of a new extraordinary appeal against the Court of Appeal’s final ruling; the Court held that recognizing a further appeal in such circumstances would violate the principles of procedural legality and constitutional equality.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 498 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Recourse barred against final appeal decision under Art. 634(1)(5) CPC: În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Keywords

AI generated
standing to appeal article of civil procedure constitutional equality procedural rights established right legal opinion

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 6 martie 2017, reclamanţii A. şi C. au solicitat, în temeiul art. 693-702 C. civ. şi în contradictoriu cu pârâta D., stabilirea unui drept de superficie asupra suprafeţei de teren indicate, pe care se află construcţii, respectiv casă de locuit şi anexe gospodăreşti.

Prin sentinţa nr. 5330 din 14 mai 2018, Judecătoria Craiova, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamanţi.

Tribunalul Dolj, secţia I civilă, prin decizia nr. 324 din 25 februarie 2019 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor - reclamanţi. A respins apelul declarat de reclamanţii A. şi C. împotriva sentinţei judecătoriei.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 1020 din 31 octombrie 2019, a admis recursul reclamanţilor împotriva deciziei tribunalului, pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la tribunal.

Rejudecând, prin decizia nr. 1986 din 7 decembrie 2020, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.. A respins apelul declarat de reclamanţii E. împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie. I-a obligat pe apelanţi să plătească intimatei suma de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

2. Deciziile pronunţate de curtea de apel

Prin decizia nr. 365 din 20 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi C. împotriva deciziei tribunalului, având ca obiect superficie. A casat decizia atacată şi a reţinut cauza spre soluţionarea apelului reclamanţilor împotriva sentinţei judecătoriei.

Prin decizia nr. 559 din 15 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie. I-a obligat pe apelanţii - reclamanţi A. şi C. la 1000 RON cheltuieli de judecată în apel către intimata D..

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 559/2021 au declarat recurs reclamanţii B. şi C., pentru motivul circumscris pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Au criticat decizia pentru aplicarea greşită a normelor privind dreptul de superficie, opinând că instanţa trebuia să le aibă în vedere pe cele din vechiul C. civ., respectiv pe cele ale art. 494 alin. (2) teza finală, în raport de dispoziţiile tranzitorii de aplicare a noului C. civ. cuprinse la art. 68.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus, prin rezoluţia din 15 septembrie 2021, întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La 27 septembrie 2021 s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod şi a acordat termen la 17 noiembrie 2021, în camera de consiliu, fără citare părţi.

La 15 octombrie 2021, intimata D. a depus note scrise cu privire la raport, prin care a solicitat a se constata că recursul este inadmisibil, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanţei anexate.

3. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

În speţă, Curtea de Apel Craiova a fost învestită cu soluţionarea unui recurs, exercitat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal în apel, iar prin decizia atacată a respins apelul urmare a reţinerii cauzei pentru soluţionarea acestuia.

Se observă în acest sens şi prevederile cuprinse la art. 498 C. proc. civ. prin care se reglementează soluţiile pe care le pot pronunţa alte instanţe de recurs.

Ca atare, cum decizia împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară a prezentului recurs este definitivă, potrivit pct. 5 al art. 634 alin. (1) C. proc. civ., fiind dată în recurs împotriva acesteia nu se poate promova un nou recurs.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, decizia nr. 559 din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, atacată, nu este supusă recursului, iar exercitând calea extraordinară de atac, părţile nu s-au conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a acestuia.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

Văzând şi solicitarea intimatei - pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite cu chitanţa privind achitarea onorariului de avocat, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii la plata sumei de 500 RON către intimata D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi C. împotriva deciziei nr. 559 din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă D..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.