Inadmissibility of cassation against correction of material error in final appellate judgment

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 243 din 8 iunie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată din oficiu. A respins cererea de revizuire formulată de A., prin mandatar B. împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 12 februarie 2020 pronunţată de aceeaşi curte de apel în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele C. şi D., ca inadmisibilă.

2. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 şi art. 41 alin. (1) C. proc. civ., ce nu există şi nu este menţionată în decizia nr. 242 din 8 iunie 2021, a declarat recurs A., prin mandatar B..

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 4 octombrie 2021, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 5 octombrie 2021, comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod şi a acordat termen la 17 noiembrie 2021, în camera de consiliu, fără citare părţi.

La 25 octombrie 2021, a fost înregistrat punctul de vedere la raport depus de recurentă, prin care s-a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea acestuia şi s-a formulat excepţia de nulitate absolută a raportului.

Recurenta a considerat că admisibilitatea recursului a fost greşit analizată prin prisma art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în condiţiile în care trebuia avut în vedere art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

La 17 noiembrie 2021, recurenta a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului declarat împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

În cauză, se constată şi incidenţa art. 513 alin. (5) C. proc. civ., care stipulează în sensul că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Prin decizia nr. 243 din 8 iunie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a încheierii de îndreptare eroare materială din 12 februarie 2020 pronunţată de aceeaşi curte de apel.

Prin respectiva încheiere a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei nr. 468 din 24 septembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, decizie prin care au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanta A. împotriva deciziilor nr. 7 din 15 ianuarie 2019 şi nr. 240 din 2 aprilie 2019 ale Tribunalului Dâmboviţa.

Întrucât decizia nr. 468/2019 este pronunţată de o instanţă de recurs, fiind definitivă, încheierea prin care s-a soluţionat cererea de îndreptare eroare materială are acelaşi regim juridic, potrivit art. 446 C. proc. civ., în ceea ce priveşte exerciţiul căilor de atac, respectiv nu este supusă recursului.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, decizia nr. 243 din 8 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, nu este supusă recursului, iar exercitând calea extraordinară de atac, partea nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a acestuia.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei potrivit căreia a declarat recurs împotriva unei încheieri de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 şi art. 41 alin. (1) C. proc. civ., se constată că o atare soluţie nu se regăseşte în cuprinsul deciziei nr. 243/2021, aspect care este, de altfel, recunoscut de către parte.

Faţă de cele reţinute, se constată că recursul împotriva deciziei din apel nu este admisibil, în soluţionarea acestuia urmând a se face aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data înregistrării dosarului pe rolul instanţei şi nu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, invocate de recurentă, a căror incidenţă nu îşi găseşte justificare în cauză în lipsa unei soluţii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constitţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A., prin mandatar B. împotriva deciziei nr. 243 din 8 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.