Territorial jurisdiction for objection to enforcement: court authorizing execution versus debtor's domicile

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 17 martie 2021, Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începută de BEJ A. în dosarele de executare nr. 1534/2019, nr. 1535/2019, nr. 1546/2019, nr. 1547/2019, nr. 1548/2019 şi nr. 1549/2019, toate conexate de executorul judecătoresc la dosarul nr. x/2019, precum şi împotriva tuturor actelor de executare emise în aceste dosare, în contradictoriu cu creditorii B., C., D., E., F. şi G.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1175 din 20 mai 2021, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

S-a constatat, prin prisma art. 651 alin. (1) şi art. 712 alin. (1) C. proc. civ., că revine instanţei de executare competenţa exclusivă de soluţionare a contestaţiei la executare şi că instanţă de executare este judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului la data începerii executării silite.

Or, în speţă, cererea de executare silită îl priveşte inclusiv pe debitorul Ministerul Justiţiei, al cărui sediu se află în Bucureşti.

S-a apreciat, astfel, că nu prezintă relevanţă în stabilirea instanţei competente a soluţia contestaţia la executare instanţa care a dispus încuviinţarea executării silite.

În procedura necontencioasă în care se soluţionează cererea de încuviinţare a executării silite, verificarea competenţei se face în conformitate cu art. 529 alin. (1), art. 651 alin. (1) şi art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cu luarea în considerare a eventualelor cazuri de prorogare a competenţei, inclusiv potrivit art. 112 şi/sau art. 127 din cod.

Din acest punct de vedere, s-a considerat că după formularea contestaţiei la executare, instanţa este chemată a-şi analiza propria competenţă, fără a fi ţinută de concluzia instanţei care s-a pronunţat asupra cererii de încuviinţare a executării silite.

A mai reţinut că problema unei pluralităţi de debitori nu trebuie soluţionată cu înfrângerea dispoziţiilor art. 712 alin. (1), art. 651 alin. (1) şi art. 666 alin. (1) C. proc. civ. şi că în situaţia formulării mai multor contestaţii la executare de către debitori diferiţi, urmăriţi în temeiul aceluiaşi titlu, prevederile art. 139 sau art. 413 alin. (1) pct. 1 din cod pot fi apreciate ca remedii utile şi recunoscute de lege.

2.2. Prin sentinţa nr. 6777 din 19 august 2021, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect contestaţie la executare, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pornind de la reglementările cuprinse în art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat că, în cauză, executarea silită desfăşurată în dosarul nr. x/2019 al BEJ A. (la care s-au conexat celelalte executări silite) urmăreşte recuperarea creanţei menţionate în titlul executoriu împotriva a trei debitori, respectiv Ministerul Justiţiei, Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj.

S-a mai constatat că prin încheierea nr. 1252/CC/2020 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2020 a fost încuviinţată executarea silită împotriva tuturor debitorilor menţionaţi.

Întrucât competenţa după care se determină instanţa de executare este una exclusivă, de la care părţile nu pot deroga prin convenţia lor, coroborând prevederile legale incidente în cauză, s-a apreciat că odată stabilită instanţa de executare prin alegerea creditorului, la momentul obţinerii încheierii de încuviinţare a executării silite, nu se mai poate atribui competenţa în acest sens unei alte instanţe, chiar dacă sediul unuia dintre debitori se află în circumscripţia acesteia din urmă.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competenţă este o contestaţie la executare formulată împotriva actelor emise în dosarul de executare nr. 1534/2019, la care au fost conexate dosarele de executare nr. 1535/2019, nr. 1546/2019, nr. 1547/2019, nr. 1548/2019 şi nr. 1549/2019.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere situaţia particulară a speţei.

Premisa problemei de drept aflate în divergenţă, care a conturat două orientări jurisprudenţiale la nivelul instanţei supreme, vizează competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare în situaţia în care instanţa de la domiciliul debitorului care formulează contestaţia la executare este o altă instanţă decât cea care a încuviinţat executarea silită.

Ca atare, ceea ce a trebuit lămurit de către instanţa supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare.

Conform deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în speţă, prin încheierea nr. 1252/CC din 15 aprilie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Alba Iulia a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de executor judecătoresc A. în dosarul execuţional nr. x/2019. A încuviinţat executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege şi a autorizat pe creditor să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu şi a cheltuielilor de executare.

Faţă de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi cum în cauză încheierea de încuviinţare a executării silite privind dosarul de executare nr. 1534/2019, la care au fost conexate dosarele de executare nr. 1535/2019, nr. 1546/2019, nr. 1547/2019, nr. 1548/2019 şi nr. 1549/2019, a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în favoarea acesteia se va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.