Eviction claim against State: inadmissibility of cassation attack on binding first-instance ruling of passive standing

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 220.000 RON, actualizată cu indicele de devalorizare din martie 1992 până în luna aprilie 2017; obligarea pârâtului la restituirea daunelor - interese constând în cheltuielile de judecată efectuate în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Carei, precum şi în impozitele achitate pentru imobil de la data achiziţionării şi până la data pierderii proprietăţii, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 80/D din 21 mai 2020, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanţi. A respins excepţiile invocate de pârât privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia şi inadmisibilitatea cererii.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 189/A din 10 februarie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, acţiunea civilă L-a obligat pe pârât la plata sumei de 220.000 RON, actualizată cu indicele de inflaţie din perioada martie 1992 - aprilie 2017. A respins restul pretenţiilor reclamanţilor. A menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea excepţiilor invocate de pârât. L-a obligat pe intimat la cheltuieli de judecată în cuantum de 10.078 RON în favoarea apelanţilor.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, ale cărui motive au fost subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei, precum şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat faptul că Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu garantează pentru evicţiune, respectiv nu deţine calitatea de vânzător, nici de succesor de drept/convenţional al unităţii vânzătoare (Comisia de Lichidare a CAP Eriu Sâncrai).

În cauza de faţă, obligaţia de garanţie pentru evicţiune nu revine Statului Român, prin Ministerul Finanţelor.

Regula privitoare la desemnarea succesorilor în drepturi ai fostelor CAP-uri desfiinţate este prevăzută de art. 18 alin. (3) şi art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991.

Prin urmare, o astfel de calitate revine comunei, oraşului sau municipiului pe raza căruia a existat respectivul CAP, excepţia constituind-o situaţiile în care se constituie asociaţiile de tip privat, ipoteză în care bunurile rămase în urma lichidării CAP - urilor trec în proprietatea membrilor acestor asociaţii, aşadar contra celor reţinute de către instanţa de apel.

Nu rezultă că după lichidarea CAP-ului Eriu Sâncrai ar fi fost înfiinţată după lichidare vreo asociaţie de tip privat, drept urmare succesorul în drepturi al cooperativei agricole de producţie lichidate este unitatea administrativ - teritorială în subordinea căreia a fost înfiinţată şi comisia de lichidare şi în bugetul căreia s-a făcut venit suma ce se solicita a fi restituită.

A solicitat exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, ţinând cont de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare în cauză, depunând, la 16 noiembrie 2021, concluzii scrise, prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat şi, în subsidiar, respingerea acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând criticile formulate de partea pârâtă, Statul Român, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit.

Printr-o primă critică de nelegalitate, partea pârâtă pretinde că instanţa de apel a reţinut greşit şi neargumentat că i-ar incumba obligaţia de garanţie contra evicţiunii în raportul juridic de drept material dedus judecăţii în prezenta cauză, cu consecinţa reţinerii eronate a calităţii sale procesuale pasive.

Susţine că soluţia este greşită, pe de o parte, în considerarea faptului că nu a avut calitatea de vânzător şi nici pe cea de succesor al entităţii juridice, Comisia de lichidare a Cooperativei agricole de producţie Eriu Sâncrai, care a înstrăinat părţii reclamante, la data de 24.02.1992, imobilul în litigiu, cerinţă necesar a fi îndeplinită, potrivit dispoziţiilor art. 1337 şi urm. C. civ. de la 1864, pentru angajarea răspunderii pentru evicţiune.

Pe de altă parte, partea pretinde că, în interpretarea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) ori, după caz, ale art. 29 alin. (7) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, se impunea concluzia potrivit căreia succesoarea fostei Cooperative agricole de producţie Eriu Sâncrai este unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia această entitate juridică a fost înfiinţată, în cauză nefiind dovedită situaţia de excepţie prevăzută de art. 29 alin. (1) din lege, anume preluarea bunurilor cooperativei supuse procedurii de lichidare de o asociaţie agricolă de tip privat.

Critica nu poate fi primită.

Dispoziţiile art. 459 alin. (1) şi (2) teza I C. proc. civ. prevăd că nu pot fi exercitate căile extraordinare de atac atât timp cât este deschisă calea de atac a apelului, respectiv, în cazul hotărârilor susceptibile de apel, că dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil.

Or, în speţă, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive a fost invocată de partea pârâtă la judecata în primă instanţă şi această excepţie a fost respinsă, ca nefondată, în considerarea faptului că nu a fost identificat un succesor al fostei Cooperative agricole de producţie Eriu Sâncrai şi a faptului că terenul pe care a fost edificată magazia de cereale (înstrăinată de comisia de lichidare părţii reclamante şi de care, ulterior, aceasta a fost evinsă) este proprietatea părţii pârâte, conform menţiunilor din cartea funciară.

Prima instanţă a mai reţinut că soluţia se impune şi în considerarea calităţii părţii pârâte, Statul Român, de garant al persoanelor juridice de drept public desfiinţate în conformitate cu dispoziţiile art. 244 C. civ., categorie în care se încadrează şi fosta Cooperativă agricolă de producţie Eriu Sâncrai, cu privire la care, astfel cum s-a arătat, nu s-a probat că ar fi fost reorganizată în condiţiile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Împotriva acestei soluţii, partea pârâtă nu a declarat apel principal, conform dispoziţiilor art. 466 C. proc. civ., şi nici apel incident, în temeiul art. 472 C. proc. civ. şi în considerarea faptului că partea reclamantă declarase apel principal prin care tindea la schimbarea hotărârii primei instanţe de respingere a cererii de despăgubire.

În consecinţă, hotărârea primei instanţe dată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a rămas definitivă, atât în privinţa dispozitivului, cât şi a considerentelor care îl explică, şi a intrat în puterea lucrului deja judecat, considerentele suplimentare reţinute de instanţa de apel, potrivit cărora calitatea procesuală a părţii pârâte este susţinută şi de dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, fiind supraabundente.

În atare condiţii, critica prin care partea pârâtă pretinde direct în faţa instanţei de recurs că s-a statuat, greşit, la judecata în fond, cu privire la calitatea sa procesuală pasivă în litigiul pendinte se dovedeşte a fi inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 459 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, partea pârâtă pretinde că instanţa de apel a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată cu încălcarea prevederilor art. 453 C. proc. civ., în condiţiile în care nu s-a probat că ar fi determinat partea reclamantă, prin atitudinea avută pe parcursul derulării procedurii judiciare, să avanseze cheltuielile de judecată a căror restituire o pretinde.

Critica este nefondată.

Norma de drept prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prezumă existenţa culpei procesuale a părţii care a căzut în pretenţii şi instituie în sarcina acesteia obligaţia despăgubirii integrale a părţii care a câştigat procesul.

Sub acest aspect, al culpei procesuale, comportamentul părţii care a căzut în pretenţii pe parcursul procedurii nu este relevant, întrucât atâta timp cât aceasta a acceptat judecata a obligat partea adversă să avanseze cheltuielile de judecată necesare desfăşurării procesului.

De altminteri, exonerarea părţii care a pierdut procesul de la plata cheltuielilor de judecată este reglementată printr-o normă de procedură distinctă, a cărei incidenţă, date fiind circumstanţele particulare ale cauzei pendinte, nu poate fi reţinută, anume de cea conţinută de art. 454 C. proc. civ. care prevede următoarele: Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.

Aşa fiind, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 189/A din 10 februarie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.