Invalidity of loan agreement via illicit simulation and absolute nullity; exclusion of res judicata where prior judgment dismissed on formal grounds without merits

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:1) să se constate caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 de BNP D. şi a întregii operaţiuni juridice constituită din încheierea, în aceeaşi împrejurare, a înscrisului autentic şi a înscrisului sub semnătură privată intitulat declaraţie, simulaţia fiind ilicită, întrucât au fost încălcate dispoziţiile imperative ale legii, bunele moravuri şi ordinea publică şi 2) să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 de BNP D. pentru lipsa cauzei juridice şi fraudă la lege, actul atacat ascunzând o înţelegere ocultă care a avut ca scop eludarea dispoziţiilor legale, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 304 din 3 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.

3. Primul ciclu procesual

3.1. Prin decizia nr. 710 A din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului, a schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea. A constatat caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 la BNP D. şi nulitatea acestuia şi a actului secret. L-a obligat pe pârât la 6.685,00 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi la 3.343,00 RON cheltuieli de judecată în apel.

3.2. Prin decizia nr. 1325 din 26 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâtul E. împotriva deciziei din apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Decizia pronunţată de curtea de apel în rejudecare

Prin decizia nr. 1259 A din 8 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului. A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 de BNP D., pe care l-a respins, ca inadmisibil. A păstrat soluţia de respingere, ca neîntemeiat, a capătului de cerere având ca obiect acţiune în constatarea simulaţiei.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B., pe care au criticat-o pe temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

- Cu privire la incidenţa motivului de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa de apel a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) din cod în condiţiile în care anterior judecăţii prezentului litigiu nu a fost soluţionat fondul cauzei pentru a se reţine tripla identitate la care fac trimitere aceste prevederi (de părţi, de obiect şi de cauză).

Pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat nu este suficientă tripla identitate la care face trimitere textul de lege menţionat, ci este imperios necesar să se fi soluţionat fondul cauzei, lucru care nu a avut loc anterior.

În acest sens, recurenţii arată că între părţi a avut loc o judecată relativ la constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut, fără ca instanţa să fi fost învestită şi cu o cerere în constatarea simulaţiei, ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată la data de 19 mai 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2014. Acea primă acţiune a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 526 din 15 aprilie 2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 211 din 6 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pe considerentul că "în raport de limitele învestirii instanţei, respectiv acţiunea în declararea nulităţii absolute a actului, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada admiterii în precedent a unei acţiuni în constatarea caracterului simulat al actului criticat şi cu atât mai mult a caracterului ilicit al simulaţiei, susţinerile reclamanţilor în sensul incidenţei simulaţiei ilicite nefiind susceptibile de valorificare în cadrul acţiunii civile ce face obiectul analizei de faţă care se limitează la analiza valabilităţii convenţiei prin prisma motivelor de nulitate invocate".

Curtea de apel a menţinut soluţia pronunţată de tribunal pe considerentul că "Temeinicia susţinerilor apelanţilor cu privire la împrejurările de fapt în care a fost încheiat contractul de împrumut nu poate fi analizată în prezentul cadru procesual întrucât acestea exced limitelor învestirii primei instanţe, realizate prin petitul cererii de chemare în judecată".

Astfel fiind, în cauză nu a existat o judecată asupra fondului, o simplă lecturare a hotărârilor pronunţate arătând faptul că respectivele instanţe nu au făcut o analiză a probatoriului pentru a stabili dacă cele pretinse de reclamanţi sunt sau nu întemeiate, ci s-au prevalat de aspectul că nu au introdus şi un capăt de cerere privind declararea simulaţiei, ridicând această împrejurare la rang de excepţie.

În mod evident, neexistând o judecată asupra fondului, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, având în vedere că motivele de nulitate sunt diferite, ceea ce înseamnă că nu se poate vorbi nici de identitate de cauză.

Pe de altă parte, cele două capete de cerere cu care a fost învestită instanţa sunt indisolubil legate unul de altul, fiind criticată întreaga operaţiune juridică constând în înscris şi contraînscris (în petitul cererii se solicită să se constate caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 de BNP D. şi a întregii operaţiuni juridice) separarea acestora fiind, nu numai forţată, dar şi nelegală, întrucât instanţa a încălcat dispoziţiile art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Recurenţii au susţinut că, în mod paradoxal, instanţele din primul ciclu procesual au respins cererea de constatare a nulităţii absolute cu care au fost învestite pe considerentul că "nu s-a făcut dovada admiterii în precedent a unei acţiuni în constatarea caracterului simulat al actului criticat", iar în prezentul ciclu procesual, cererea de constatare a caracterului simulat este respinsă pe considerendul că asupra cererii de constatare a nulităţii absolute s-ar fi pronunţat o hotărâre definitivă ceea ce reprezintă o veritabilă contrarietate între hotărâri.

Instanţa de recurs va trebui să stabilească, dacă într-adevăr, pentru a se pronunţa asupra nulităţii absolute instanţa trebuia/trebuie învestită şi cu un capăt de cerere privind constatarea caracterului simulat, în caz afirmativ urmând să se clarifice dacă se poate reţine autoritatea de lucru judecat în privinţa cererii de constatare a nulităţii absolute pe considerentul că nu ar fi fost învestită şi cu o cerere privind constatarea caracterului simulat al actului criticat. Evident, potrivit recurenţilor, trebuie avută în vedere şi situaţia în care caracterul simulat intră în conţinutul noţiunii de nulitate absolută, scopul părţilor nefiind inducerea în eroare a unor terţe persoane, ci deghizarea unui contract de mandat cu titlu oneros într-unul de împrumut pentru a ascunde posibile manevre dolosive.

- Cu privire la incidenţa motivului de recurs prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, strict legat de cele expuse şi de cele vizând consideraţiile instanţei de apel relativ la cererea privind constatarea caracterului simulat, că hotărârea este, în parte, nemotivată şi, în parte, întemeiată pe motive contradictorii câtă vreme nu a fost analizată întreaga operaţiune juridică ilicită constând în înscris şi contraînscris, reţinerea nefundamentată a autorităţii de lucru judecat făcând instanţa de apel să nu mai analizeze motivele de nulitate absolută invocate.

Au susţinut motivarea contradictorie a deciziei recurate atâta timp cât instanţa de apel a considerat că motivele invocate de reclamanţi au în vedere nulitatea absolută, însă simulaţia fiind una aparentă se circumscrie în fapt motivelor de nulitate, întrucât actul sub semnătură privată nu modifică înţelegerea iniţială, ci o condiţionează, însă tot instanţa a apreciat că nu poate proceda la analiza motivelor de nulitate, întrucât este ţinută de autoritatea de lucru judecat şi de "modul în care a fost soluţionată definitiv plângerea penală".

Au arătat că plângerea penală a avut ca obiect infracţiunea de cumpărare/trafic de influenţă şi nu de înşelăciune, ce a vizat indirect acordarea sau nu a împrumutului, cercetările fiind demarate atât la plângerea reclamanţilor, cât şi la sesizarea instanţei civile, astfel încât nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu atât mai mult cu cât nu există o hotărâre definitivă de condamnare sau de achitare, ci o ordonanţă prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

6. Apărările formulate în cauză.

Intimatul - pârât E. a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, a susţinut că, deşi s-au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin motive s-au adus critici soluţiei instanţei de apel sub aspectul reţinerii eronate a existenţei autorităţii de lucru judecat cu încălcarea prevederilor art. 430 alin. (1) şi (2) din cod, însă în realitate argumentele recurenţilor antamează chestiuni de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei atacate, aspect care contravine dispoziţiilor art. 483 alin. (1).

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că acesta a fost invocat în mod formal câtă vreme este redat un pasaj din considerentele deciziei care ar cuprinde "motive contradictorii" şi lipseşte raţionamentul apt să justifice invocarea unui asemenea caz de casare.

Recurenţii - reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului a constatat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate, a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din 23 iunie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi la 17 noiembrie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine caracterul lor fondat, potrivit celor ce urmează:

- Este îndreptăţită critica reclamanţilor prin care au susţinut că instanţa de apel a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 526/2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 211A/6.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti (hotărâri ce au fost pronunţate în soluţionarea dosarului nr. x/2014) cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., împrejurare ce a avut drept consecinţă încălcarea dreptului lor de acces la o instanţă, consacrat prin dispoziţiile art. 5 şi 6 din C. proc. civ. şi prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În conformitate cu prevederile art. 430 alin. (1) "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", iar potrivit alin. (2) "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Astfel, având a cerceta raporturile juridice litigioase deduse judecăţii sale în calea de atac a apelului - privitoare la constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 şi a întregii operaţiuni juridice constituită prin încheierea în aceeaşi împrejurare a înscrisului autentic şi a înscrisului sub semnătură privată intitulat "declaraţie", potrivit capătului 1 al cererii de chemare în judecată, şi la constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 pentru lipsa cauzei juridice şi fraudă la lege, actul atacat ascunzând o înţelegere ocultă care a avut ca scop eludarea dispoziţiilor legale, potrivit capătului 2 al cererii - curtea de apel a reţinut că se opune cu efect extinctiv, negativ, în privinţa celui de-al doilea capăt al cererii, autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 526/15.04.2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 211/6.04.2016, pe care a dedus-o din observarea existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între pricina aflată în cercetare şi aceea care a făcut anterior obiect al dosarului nr. x/2014.

Statuând aceasta, instanţa de apel a omis în mod esenţial faptul că, pentru a fi înzestrată cu putere de lucru judecat, aşa încât ceea ce a fost verificat jurisdicţional să nu mai poată face obiect al disputei părţilor şi unei noi verificări jurisdicţionale, trebuie ca, în principiu, hotărârea anterioară să fi dat dezlegare fondului raporturilor juridice dintre părţi, indiferent de soluţia conţinută. Aceasta întrucât, ceea ce intră în autoritate de lucru judecat este statuarea pe care instanţa o realizează, pe baza analizei probatoriului administrat şi aplicând regula de drept incidentă situaţiei de fapt stabilită. Dimpotrivă, o hotărâre care nu a rezolvat diferendul, din pricina unor împrejurări de ordin formal, care au împiedicat instanţa să ajungă la dezbaterea în fond a pricinii, nu va putea fi opusă într-o nouă instanţă învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, ca argument de ordine juridică reglementată, care s-ar opune dezlegării sale în fond.

În acest caz, interdicţia instituită prin dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" - nu funcţionează deoarece hotărârea anterioară nu a dat o dezlegare în fond procesului şi nu are, pe acest aspect, autoritate de lucru judecat.

Or, aşa cum însăşi instanţa de apel observă prin considerentele hotărârii sale, chiar în punctul ce argumentează reţinerea excepţiei puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 526/2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 211/6.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, precedenta cerere de chemare în judecată formulată de reclamanţi (în constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 pentru lipsa cauzei juridice, actul atacat ascunzând o înţelegere ocultă care a avut ca scop eludarea dispoziţiilor legale) a fost respinsă în primă instanţă cu motivarea că "nu s-a făcut dovada admiterii în precedent a unei acţiuni în constatarea caracterului simulat al actului criticat şi cu atât mai puţin a caracterului ilicit al simulaţiei (…)", iar în apel cu argumentul că "Temeinicia susţinerilor apelanţilor cu privire la împrejurările de fapt în care a fost încheiat contractul de împrumut nu poate fi analizată în prezentul cadru procesual întrucât acestea exced limitelor învestirii primei instanţe, realizate prin petitul cererii de chemare în judecată".

Aşadar, nicio statuare pe fond nu a fost realizată în precedentul litigiu înregistrat sub nr. x/2014 şi soluţionat definitiv prin decizia nr. 211/6.04.2016, sub aspectul nulităţii absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.3011 pentru lipsa cauzei juridice, act despre care s-a susţinut că ar ascunde o înţelegere ocultă care a avut ca scop eludarea dispoziţiilor legale, pentru a putea fi opusă în actuala procedură autoritatea de lucru judecat a precedentei hotărâri.

Dimpotrivă, instanţa de apel ar fi trebuit să observe că acţiunea dedusă ei spre judecată, în etapa procesuală a apelului, era chiar acţiunea a cărei iniţiere o sugera decizia nr. 211/6.04.2016 pentru a putea fi cercetate pe fond integral susţinerile reclamanţilor care afirmau, ca şi în prezent, că actul de împrumut este unul aparent, nereal, care disimulează realitatea, iar actul secret est lipsit de validitate pentru cauză ilicită şi fraudă la lege.

Noua acţiune formulată de reclamanţi, prin care, în primul petit se cerea constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.20011 şi a întregii operaţiuni juridice constituită de încheierea, în aceeaşi împrejurare, a înscrisului autentic şi a înscrisului sub semnătură privată intitulat "declaraţie", iar în al doilea petit reproducea cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 (după cum corect observă de această dată instanţa de apel), a fost, neîndoielnic, iniţiată în scopul depăşirii impedimentelor de ordin formal, care au condus la respingerea primei acţiuni şi care au împiedicat examinarea pe fond, încă de la acea dată, a raporturilor litigioase dintre părţi, impedimente date de inexistenţa unui cadru procesul de învestire adecvat, care să autorizeze instanţele cu verificarea caracterului simulat al contractului de împrumut şi a operaţiunii juridice, în ansamblu.

Înalta Curte constată ca fiind reală susţinerea reclamanţilor că, prin soluţia dată în apel, instanţa a eludat judecata cauzei şi le-a îngrădit accesul la instanţă de vreme ce, în primul litigiu, cererea în constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut a fost respinsă pe considerentul că "nu s-a făcut dovada admiterii în precedent a unei acţiuni în constatarea caracterului simulat al actului criticat", iar în prezentul litigiu, în care ar fi trebuit să se cerceteze, deopotrivă, caracterul simulat şi nulitatea absolută care afectează validitatea aceluiaşi contrat, acţiunea este respinsă pe considerentul că asupra cererii de constatare a nulităţii absolute s-ar fi pronunţat anterior o hotărâre definitivă.

Înalta Curte mai remarcă faptul că reţinerea greşită a excepţiei autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 526/15.04.2015 a Tribunalului Bucureşti în privinţa celui de-al doilea capăt de cerere dedus soluţionării în litigiul pendinte, nu doar că a oprit analizarea pe fond a acestei pretenţii, dar a compromis cercetarea instanţei şi în privinţa celui dintâi capăt de cerere, în constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut şi a întregii operaţiuni juridice ce a inclus şi înscrisul intitulat "declaraţie", respectiv a simulaţiei reclamată ca fiind ilicită prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, a bunelor moravuri şi a ordinii publice.

Aceasta întrucât, deşi păşeşte la verificarea raporturilor dintre părţi din perspectiva investigării simulaţiei, instanţa de apel îşi întrerupe de fiecare dată analiza pe care o întreprinde, afirmând că i se opune efectul negativ al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 526/15.04.2015 a Tribunalului Bucureşti, de care afirmă că trebuie să ţină seama în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit instanţei de apel "Oricât de plauzibile ar fi susţinerile reclamanţilor cu privire la lipsa cauzei sau la cauza ilicită a contractului de împrumut şi oricâte prezumţii, în sensul că suma de 308.000 RON nu a fost în realitate împrumutată, ar putea naşte declaraţia olografă a numitului C. din data de 3.03.2011, prezenta instanţă de apel trebuie să ţină seama de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

De asemenea, "Curtea constată că, deşi probele administrate în cauză de intimatul-pârât nu dovedesc că suma de bani care a făcut obiectul contractului de împrumut ar fi fost remisă în materialitatea ei de pârât către reclamanţi, acest aspect nu dovedeşte caracterul simulat al împrumutului, ci ar dovedi cel mult, în măsura în care nu ar exista impedimentul rezultat din autoritatea de lucru judecat a hotărârilor civile definitive anterioare, că actul de împrumut nu are cauză (remiterea sumei împrumutate este o operaţiune care ţine de esenţa împrumutului). Or, o astfel de concluzie nu poate fi primită decât cu nesocotirea dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ..".

Or, considerentele anterioare, ca şi altele similare, regăsite în decizia atacată, relevă o inversare a ordinii de analiză a raporturilor litigioase, pe care instanţa de apel le-a cercetat contrar modului în care i-au fost deduse judecăţii prin cererea reclamanţilor şi logicii impuse de situaţia de fapt descrisă în cuprinsul acţiunii, calificată juridic. Cercetarea judecătorească astfel realizată, ca şi concluzia pe care instanţa de apel o deduce, nu pot fi decât contradictorii, întelegându-se din considerentele acesteia că, de vreme ce examinarea pe fond a nulităţii absolute a contractului de împrumut e împiedicată de efectul extinctiv al autorităţi de lucru judecat a sentinţei civile nr. 526/2015 a Tribunalului Bucureşti, nici operaţiunea simulaţiei nu a putut fi cercetată şi demonstrată. Or, această concluzie este contrară chiar aceleia a sentinţei civile nr. 526/2015 a Tribunalului Bucureşti, a cărei autoritate instanţa de apel şi-a propus să o asigure, anume că pentru a se deschide calea cercetării nulităţii contractului de împrumut pentru lipsa cauzei juridice este necesară stabilirea prealabilă a caracterului simulat al actului şi a simulaţiei ilicite.

Deşi doar la nivel de considerente (iar nu şi printr-o soluţie în dispozitiv), se înţelege că instanţa de apel şi-a limitat cercetarea operaţiunii simulaţiei şi în raport de autoritatea de lucru judecat a încheierii penale din 6.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosar nr. x/2016, deşi pe aceasta nici nu o mai prezintă şi nici nu expune modul în care şi-ar produce efectele asupra cauzei deduse judecăţii sale, deşi este vorba despre o încheiere ce respinge o plângere penală împotriva ordonanţei procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Este adevărat că la examinarea incidenţei autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiul civil nr. x/2014 şi a încheierii pronunţate de instanţa penală în dosar nr. x/2016 a îndrumat, cu titlu obligatoriu, precedenta decizie de recurs pronunţată în cauză, însă aceasta întrucât s-a apreciat că instanţa de apel din cel dintâi ciclu procesual al cauzei, care admisese integral cererea de chemare în judecată, "nu putea proceda la o analiză pe fond a cauzei, în urma căreia să constate nevalabilitatea actelor juridice intervenite între părţi, fără a fi stabilit în prealabil dacă există sau nu o autoritate de lucru judecat generată de hotărârile judecătoreşti la care recurentul-pârât a făcut trimitere" şi, deci, fără a răspunde deloc apărării acestuia legată de existenţa autorităţii de lucru judecat. Niciun considerent al deciziei de casare nu a impus însă şi admiterea apărării pârâtului întemeiată pe existenţa acestei autorităţi de lucru judecat, după cum o atare soluţie nu putea fi dedusă nici din contextul în care respectiva apărare a fost analizată în etapa recursului.

Sunt, prin urmare, îndreptăţite şi criticile reclamanţilor prin care au susţinut că hotărârea atacată este în parte nemotivată şi în parte sprijinită pe motive contradictorii, cât timp nu este analizată întreaga operaţinune juridică dedusă judecăţii (înscris şi contraînscris), motivele de nulitate absolută rămânând neanalizate ca urmare a greşitei reţineri a autorităţii de lucru judecat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (dispoziţiile greşit aplicate în cauză fiind unele de drept procesual iar nu de drept material, respectiv cele ale art. 430 şi 431 C. proc. civ.), reţinerea greşită a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiul civil nr. x/2014 conducând la o necercetare a cauzei în privinţa celui de-al doilea capăt al cererii deduse judecăţii şi la o eronată analiză în privinţa celui dintâi capăt de cerere, cu înfrângerea dreptului reclamanţilor la o examinare a pretenţiilor lor pe fond.

Sunt deopotrivă incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin reţinerea unor considerente contradictorii în examinarea operaţiunii simulaţiei, potrivit celor evidenţiate mai sus, considerente induse din aceeaşi eronată aplicare în cauză a prevederilor ar. 430 şi 431 C. proc. civ.

Astfel fiind, recursul declarat va fi admis, va fi casată decizia atacată cu trimiterea cauzei spre soluţionare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1259 A din 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.