Appeal on property title nullity annulled as unstamped, trial and appellate rulings stand

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 18 noiembrie 2011, sub nr. x/2011, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. Institutul Pasteur S.A., Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti sector 6, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Comuna Chiajna şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor judeţene Ilfov, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că este proprietară a imobilului - teren în suprafaţă de 3000 mp situat în Bucureşti, şos. x, nr. cadastral x, să constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.10.2004 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în favoarea pârâtei S.C. Institutul Pasteur S.A. pentru imobilul sus-menţionat, să se dispună, totodată, anularea nr. cadastral x la PI/9 a CF Individuale nr. x din localitatea Bucureşti emis pentru imobil şi să se dispună rectificarea CF nr. x bis nedefinitivă a Municipiului Bucureşti sector 6 prin radierea din partea a II-a a acesteia a menţiunii legate de referatul de suprapunere nr. 56642/10.10.2011 emis de OCPI, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

La data de 14 martie 2012, pârâta S.C. Institutul Pasteur S.A. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. x/2004 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului Ilfov, în privinţa suprafeţei de 3000 mp situată în sola 57/5, parcela x, ce are nr. poştal provizoriu 252 pe şos. Prelungirea Ghencea.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 septembrie 2012 instanţa a dispus disjungerea capătului 1 şi 3 din cererea de chemare în judecată şi a cererii reconvenţionale, formându-se dosarul nr. x/2012.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţa a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. x/2011

La termenul de judecată din data de 9 decembrie 2015, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol şi a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei invocată de pârâta - reclamantă în raport de valoarea primului capăt de cerere, cu care instanţa a rămas învestită în acest dosar, arătând că în privinţa capătului 3 de cerere şi a cererii reconvenţionale operează prorogarea de competenţă potrivit art. 17 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 10339 din 9 decembrie 2015, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 29 ianuarie 2016, sub nr. x/2016.

Reclamanta - pârâtă A. a depus la dosar la 14 martie 2016 "cerere precizatoare a primului capăt de cerere", prin care a arătat că solicită ca instanţa, prin compararea titlului său de proprietate cu cel deţinut de B. S.A., să dea eficienţă mai mare titlului său de proprietate şi să dispună obligarea pârâtei să îi lase în liniştită posesie şi folosinţă întregul imobil teren, în temeiul art. 480 şi următ. C. civ.

Prin încheierea pronunţată la data de 9 mai 2016 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti sector 6 şi a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Prin sentinţa nr. 988 din 6 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - pârâtă A. în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti sector 6 şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis cererea reconvenţională formulată de către pârâta - reclamantă B.. A constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. x/9.08.2004 emis de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov pentru suprafaţa de 3.000 mp situată în parcela x, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta - reclamantă B.. Le-a obligat pe reclamanta - pârâtă A. şi pe pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Chiajna şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1834 A din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta - pârâtă A. împotriva sentinţei tribunalului, în contradictoriu cu intimatul - pârât - reclamant şi cu intimaţii - pârâţi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 6, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Chiajna şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta - pârâtă A., solicitând, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea cererii de chemare în judecată precizate şi respingerea cererii reconvenţionale.

A arătat că D. a fost bunicul său şi că el era persoana îndreptăţită sa formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

A susţinut că aspectul potrivit căruia între anii 1959-1962, D. figura doar cu 0,42 ha pentru ca în anul 1962 să nu mai figureze cu niciun teren nu este relevant, raportat la faptul că procesul de colectivizare a fost făcut între anii 1949-1962 şi din cauza confiscării, acesta nu a mai figurat cu teren în proprietate.

A învederat că terenul asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate era la dispoziţia Comunei Chiajna şi că între aceasta şi Sectorul 6 Bucureşti s-a încheiat un protocol de schimb de terenuri.

A considerat că instanţa de fond a apreciat greşit că schimbul de terenuri s-a facut ilegal, fără a fi învestită în acest sens prin petitul cererii reconvenţionale.

A opinat în sensul că în contextul în care se punea în discuţie nulitatea protocoului cu privire la schimbul de terenuri, se impunea şi citarea părţii semmatare a protocolului, pentru a-şi formula apărările.

A susţinut că prima instanţă, în mod eronat, a apreciat că la momentul reconstituirii dreptului de proprietate, terenul se afla în patrimoniul pârâtei -reclamante.

Potrivit recurentei, niciun text de lege nu recunoaşte în favoarea societăţilor de stat dreptul de a rămâne proprietari asupra terenurilor ope legis, cu atât mai mult cu cât acestea nu au fost intabulate niciodată în favoarea statului sau a acestora. A opinat că pentru analizarea dreptului pârâtei - reclamante trebuia avută în vedere legislaţia existentă în perioada 1945-1950 când existenţa proprietăţii socialiste era sub două forme: proprietatea de stat şi proprietatea cooperatistă, care avea un regim distinct şi preferenţial faţă de cea privată.

Or, în speţă, MAPDR, emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu a făcut nicio dovadă că terenul a fost proprietatea sa, iar emiterea certificatului a fost făcută după emiterea titlului recurentei.

A considerat că instanţa de apel nu a motivat compararea de titluri, sens în se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

A susţinut că titlul său de proprietate este preferenţial şi mai bine caracterizat, este emis şi intabulat anterior emiterii şi intabulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanţa neputând, în cadrul acestui proces, să analizeze procesele-verbale de schimb terenuri încheiate între Primăria sector 6 si Primăria Chiajna.

A criticat soluţia instanţei de fond şi cu privire la necompetenţa materială în judecarea cererii reconvenţionale, în speţă neoperând dispoziţiile art. 17 C. proc. civ.

A considerat că Tribunalul Bucureşti nu era competent să judece cererea reconvenţională în raport de prevederile art. 51 şi următ. din Legea nr. 18/1991 şi, în consecinţă, trebuia să decline competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei sectorului 6, critică subsumată art. 304 C. proc. civ. cu referire la încălcarea competenţei de ordine publică.

A criticat hotărârea şi sub aspectul ca instanţa de judecată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în sensul că s-a pronunţat asupra nevalabilităţii protocolului de schimb de terenuri fără să fie învestită cu un asemenea petit.

A susţinut că instanţa de judecată a ignorat existenţa dreptului său de proprietate şi nu a analizat naşterea acestuia, a ignorat calitatea sa de rudă cu autorul D., a înţeles greşit noţiunea de transfer de proprietate de la o comisie la alta şi reconstituirea făcută ca urmare a acestei situaţii.

A arătat că, în mod greşit, curtea a reţinut că soluţia de constatare a nulităţii titlului de proprietate al reclamantei a fost pronunţată de prima instanţă ca urmare a reţinerii incidenţei cazului de nulitate absolută prevăzut de art. III alin. (1) lit a din Legea nr. 169/1997 în ceea ce priveşte suprafaţa de 3000 mp, tribunalul apreciind că reconstituirea s-a făcut în favoarea unei persoane care nu a dovedit îndreptăţirea la reconstituire nici din perspectiva calităţii sale faţă de autor, nici a deţinerii dreptului de către autor şi nici a preluării terenului de către stat şi că reconstituirea s-a făcut asupra unui teren care nu se afla la dispoziţia Comisiei locale Chiajna.

A menţionat că în cauză se invocă nulitatea absolută parţială cu privire la o suprafaţă de 3.000 mp şi nu de 2 ha astfel cum s-a raportat instanţa în mod greşit.

Recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat, din considerentele ce se vor expune în continuare.

Neîndeplinirea prealabilă a obligaţiilor legale de timbrare este de natură a împiedica discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de faţă, în temeiul art. 137 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a fost citată, pentru termenul din 17 noiembrie 2021, cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6780 RON, calculată, corespunzător valorii contestate în recurs, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) teza a doua raportate la cele ale art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 276/2009, act normativ incident faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată.

În raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

În condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţele judecătoreşti pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Cum, în cauză, recurenta nu s-a conformat îndeplinirii obligaţiei legale de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de actul normativ mai sus menţionat, cererea de recurs va fi anulată, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta - pârâtă A. împotriva deciziei nr. 1834 A din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.