Cassation appeal null for lacking specific legal grounds: failure to challenge first-instance factual findings and interpretation of press statements

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 18 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 euro, plătibili în RON la cursul de schimb euro/RON la data pronunţării, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral cauzat urmare a încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, constând în dreptul la demnitate, la onoare, la reputaţie şi la imagine; obligarea pârâtei B. la prezentarea de scuze în mod public reclamantei şi obligarea la publicarea în presă a dispozitivului hotărârii pronunţate de instanţa de judecată în prezenta cauză; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare din data 25 ianuarie 2018, reclamanta a menţionat că din prejudiciul total solicitat pe calea cererii de chemare în judecată, respectiv 1.000.000 euro, suma solicitată pentru atingerile aduse dreptului la imagine este în cuantum de 100.000 RON, şi în consecinţă a achitat taxă de timbru în cuantum de 3.105 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile: art. 8 şi art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; art. 30 din Constituţia României; art. 72, art. 73, art. 252, art. 253, art. 1349 şi următoarele C. civ. art. 30, art. 192, art. 194, art. 451 şi art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 776 din data de 2 aprilie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie:

Prin decizia civilă nr. 1511A din data de 10 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 776 din data de 2 aprilie 2018, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., ca nefondat.

A luat act că intimata-pârâtă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II.1. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs reclamanta A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 martie 2021, sub nr. x/2017.

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale şi a celor care prevăd şi ocrotesc drepturile la demnitate, la viaţă privată şi la libera exprimare.

Astfel, contrar raţionamentului instanţei de apel, potrivit căruia "informaţiile" constituie baza factuală a declaraţiei intimatei-pârâte, astfel cum aceasta a fost redată în cuprinsul articolului publicat la data de 19 aprilie 2017, a apreciat că existenţa acestor informaţii nu a fost dovedită prin nicio modalitate.

Totodată, a apreciat că simpla afirmaţie a intimatei-pârâte în sensul că a fost informată cu privire la presupusa vizită, alături de un procuror, nu este de natură a sugera că intimata-pârâtă pune sub semnul întrebării existenţa acestei vizite, ci menţiunea referitoare la informaţiile primite este menită a întări certitudinea efectuării vizitei secrete în scopul exercitării de presiuni şi a şantajării defunctului C..

Prin urmare, susţine că intimata-pârâtă se delimitează de varianta transmiterii doar a unor opinii, tocmai prin faptul că subliniază împrejurarea că situaţia pe care o descrie este fundamentată pe baza informaţiilor, iar nu doar a părerii/opiniei sale sau pe baza unor zvonuri/aparenţe.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, în ceea ce priveşte scopul pretinsei vizite secrete, în mod eronat instanţa de apel şi-a însuşit considerentele primei instanţe, în sensul că utilizarea verbului la modul condiţional-optativ ("Care or fi fost scopul…") şi a adverbului "probabil" ar confirma faptul că prezumţia de nevinovăţie în ceea ce o priveşte este respectată şi că declaraţia intimatei-pârâte constituie opinia acesteia şi, nicidecum, o acuzaţie directă împotriva sa.

Contrar opiniei instanţei de fond, a apreciat că declaraţia intimatei-pârâte, în partea referitoare la scopul presupusei vizite secrete, nu respectă prezumţia de nevinovăţie, ci constituie o acuzaţie explicită la adresa sa.

Totodată, a precizat că, luând în discuţie scopul presupusei vizite secrete, intimata-pârâtă s-a exprimat folosind o întrebare retorică, care prin definiţie, este fie acea la care nu se aşteaptă un răspuns, dat fiind că răspunsul este evident, fie aceea la care răspunsul se regăseşte în chiar cuprinsul întrebării.

În opinia recurentei-reclamante, în speţă, se conturează cea de-a doua ipoteză dintre cele anterior menţionate, răspunsul la întrebarea părţii adverse regăsindu-se în chiar cuprinsul întrebării:

"Care să fi fost scopul dacă nu acela de a pune presiune pe el?".

A apreciat că această manieră de exprimare nu a lăsat publicului posibilitatea de a-şi forma propria impresie, de a-şi exprima propria opinie ori de a ajunge la propria concluzie cu privire la scopul presupusei vizite secrete, ci a furnizat răspunsul, în sensul că scopul acesteia a vizat exercitarea de presiuni asupra defunctului C..

De asemenea, a mai arătat recurenta-reclamantă că, folosind negaţia în cuprinsul acestui răspuns ("dacă nu acela"), intimata-pârâtă a întărit ideea că nu ar mai putea exista niciun alt scop al presupusei vizite, fiind, astfel, exclusă orice posibilitate să se mai ajungă la concluzia că scopul vizitei ar fi putut să fie şi altul decât exercitarea presiunii asupra defunctului.

A mai susţinut şi că intimata-pârâtă a înţeles să lanseze o deducţie, context în care a afirmat că "Probabil pentru a-l şantaja că i se va lua băiatul dacă nu primeşte ce vrea", astfel că, s-a stabilit o legătură directă între acţiunea de a pune presiune asupra defunctului şi fapta de şantaj exercitată asupra acestuia.

Recurenta-reclamantă a considerat că nu poate fi primită aprecierea instanţei de apel în sensul că menţionarea faptului că intimata-pârâtă va proceda la verificarea acelor informaţii ar confirma că declaraţia sa constituie doar o supoziţie/o opinie, ci, dimpotrivă, prin menţionarea iniţierii acestor verificări, intimata-pârâtă a înţeles să sublinieze faptul că este în curs de a obţine o dovadă în plus a situaţiei care era deja certificată/confirmată de informaţiile care i-au fost furnizate.

A criticat faptul că instanţa de apel nu a apreciat relevantă împrejurarea că "informaţii neverificate", cuprinse în declaraţia pârâtei, i-au adus prejudicii grave, întrucât au descris o activitate infracţională, conduită care nu poate fi acceptată prin prisma necesităţii respectării şi garantării dreptului la libera exprimare, cu atât mai mult cu cât persoana vizată de acele informaţii nu este una publică, ci se bucură doar de un anumit grad de notorietate, criteriu de analiză reţinut, de altfel, în mod corect de către instanţa de apel.

Totodată, recurenta-reclamantă a criticat şi modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să aplice cel de-al treilea criteriu de analiză impus de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căruia comportamentul persoanei vizate anterior publicării informaţiilor este relevantă în condiţiile în care respectiva persoană a ales să se expună public în legătură cu acele informaţii, atât timp cât expunerea sa în presă, voluntară sau indirectă, a vizat subiecte şi aspecte diferite şi fără nicio legătură cu subiectul abordat în cuprinsul declaraţiei pârâtei.

Recurenta-reclamantă a susţinut şi că este greşită modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să analizeze criteriile referitoare la conţinutul părţii a doua a declaraţiei intimatei-pârâte şi a arătat că, deşi curtea de apel a apreciat că sintagma "bunuri vânate" nu ar avea exclusiv o semnificaţie negativă, fiind necesar a fi interpretată prin raportare la conţinutul întregului paragraf, în lipsa unei astfel de analize, a reţinut că sintagma face referire la valoarea patrimoniului succesoral.

În opinia recurentei-reclamante, în contextul analizei întregului paragraf, afirmaţia potrivit căreia ar vâna bunurile defunctului său soţ este vădit defăimătoare şi se circumscrie intenţiei intimatei-pârâte de a contura o conduită imorală şi chiar ilegală în ceea ce o priveşte, atât timp cât sintagma la care s-a referit exclude ideea dobândirii în condiţii de legalitate a unor bunuri care s-au aflat în patrimoniului defunctului său soţ.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a susţinut ca fiind eronată modalitatea în care instanţa de apel a procedat la interpretarea şi aplicarea, în raport de situaţia faptică concretă, a prevederilor legale care reglementează condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, precum şi a dispoziţiilor legale are prevăd şi ocrotesc drepturile la demnitate, viaţă privată şi la libera exprimare, dar şi a principiilor consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia incidentă.

II.2. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 488 şi art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea excepţie nulităţii recursului, în esenţă, intimata-pârâtă a arătat că partea adversă a indicat în mod formal art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile deduse judecăţii repunând în discuţie problematica deja tranşată în fazele procesuale anterioare, adică interpretarea declaraţiei sale cuprinse în articolul de presă publicat, din perspectiva condiţiilor răspunderii civile delictuale şi a concursului dintre dreptul său la libertatea de exprimare şi drepturile nepatrimoniale la demnitate, viaţă privată şi liberă exprimare.

A mai arătat şi că recurenta-reclamantă nu a indicat actul normativ reţinut în mod eronat de către instanţa de apel şi nici textul legal cu privire la care aceeaşi instanţă ar fi dat o interpretare greşită.

Pe fondul recursului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, a combătut cele susţinute de recurenta-reclamantă, apreciind că hotărârea instanţei de apel este legală, iar criticile părţii adverse sunt neîntemeiate.

II.3. Răspunsul la întâmpinare:

Recurenta-reclamantă A. nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II.4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursul este formulat şi motivat în termenul prevăzut de lege şi este legal timbrat, iar cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reţinut că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar acestea nu au formulat puncte de vedere.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din data de 27 octombrie 2021, s-a fixat termen la data de 16 noiembrie 2021, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La acest termen de judecată, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

II.5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, partea neaducând critici concrete de nelegalitate deciziei recurate, ci şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul de interpretare de către curtea de apel a declaraţiei intimatei-pârâte, supunând analizei instanţei de recurs aspecte care au fost deja analizate în fazele procesuale anterioare.

O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Astfel, prin motivele de recurs recurenta-reclamantă trebuia să indice, punctual, de ce este sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel referitor la interpretarea declaraţie părţii adverse şi cu privire la care instanţa de apel s-a pronunţat, omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.

Pe de altă parte, deşi a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile legale care reglementează condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale şi a celor care prevăd şi ocrotesc drepturile la demnitate, la viaţă privată şi la libera exprimare, recurenta-reclamantă nu a arătat în concret în ce constă greşeala instanţei de apel din acest punct de vedere, ci a formulat susţineri ce vizează în realitate situaţia de fapt a speţei stabilită în urma aprecierii probelor administrate şi a interpretării celor arătate de către intimata-pârâtă în declaraţia publicată în presă.

Or, instanţa de apel, în contextul caracterului devolutiv al apelului, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel, instanţa de recurs neputând proceda la reaprecierea probelor administrate şi nici la stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Aceasta, întrucât recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al părţii, în speţă, faţă de interpretarea dată de instanţă declaraţiei intimatei-pârâte, a expresiilor folosite şi a celor arătate în cuprinsul acesteia.

Totodată, deşi recurenta-reclamantă invocă nesocotirea criteriilor de analiză ce rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta în realitate critică concluziile la care instanţa de apel a ajuns în urma aplicării acestor criterii, astfel că aceste susţineri reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii recurate, împrejurare ce face imposibilă circumscrierea lor în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, cum susţinerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1511A din data de 10 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.