Negative jurisdictional conflict resolved: Iași District Court competent to hear enforcement challenge

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, la data de 16 martie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, în contradictoriu cu intimaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2021 al B.E.J.A. I. şi J..

În cauză, intimaţii, prin întâmpinare, au invocat, printre altele, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin raportare la domiciliul debitorului, arătând şi că Judecătoria Iaşi este instanţa de executare, care a procedat la încuviinţarea executării silite în dosarul execuţional deschis împotriva debitoarei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5054 din data de 2 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intimaţi, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a făcut aplicarea art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., reţinând că, din examinarea titlului executoriu, rezultă că în dosarul execuţional nr. x/2021 al B.E.J.A. I. şi J., calitatea de debitoare o are Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi, ca structură cu atribuţii descentralizate din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., entitate distinctă, cu sediul în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, iar nu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., entitatea din Iaşi fiind obligată la executarea prestaţiilor reţinute în titlul executoriu, iar nu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. cu sediul din municipiul Bucureşti.

Totodată, a constatat că încuviinţarea executării silite a fost dispusă tot de către Judecătoria Iaşi, în virtutea calităţii sale de instanţa de executare, conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., reţinându-se în mod corect calitatea de instanţă de executare având în vedere entitatea obligată la executarea prestaţiilor reţinute în titlul executoriu (Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi).

Ca atare, a reţinut că sediul debitorului la data începerii executării silite se află în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi şi a apreciat că, sub aspect teritorial, competentă să judece prezenta contestaţie la executare este Judecătoria Iaşi, cea care, de altfel, a şi încuviinţat executarea silită împotriva debitorului prin încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 10809 din data de 20 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Astfel, Judecătoria Iaşi, secţia civilă s-a raportat la prevederile art. 651 C. proc. civ., reţinând, în esenţă, că debitorul prevăzut în titlul executoriu este Statul Român - Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cu sediul în sector 1, Bucureşti, fără a prezenta relevanţă dacă acesta a fost reprezentat sau nu printr-o sucursală fără personalitate juridică.

De asemenea, a reţinut că, în cadrul proceselor care s-au finalizat prin decizia nr. 624/2019, parte pârâtă a fost Statul Român - Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi nu Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi, ca entitate de sine stătătoare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă şi Judecătoria Iaşi, secţia civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, făcând aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., însă având aprecieri diferite cu privire la entitatea care are calitatea de debitor în cauză. În plus, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a reţinut că, în speţă, executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, care este instanţa de executare.

Obiectul litigiului cu privire la care poartă prezentul conflict negativ de competenţă îl reprezintă contestaţia la executare formulată contestatorul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2021 al B.E.J.A. I. şi J..

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 şi care prevede că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speţă, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, prin încheierea de şedinţă nr. 1828 din data de 19 februarie 2021, pronunţată de în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul B.E.J.A. I. şi J. şi a încuviinţat executarea silită a debitorului Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin CNADR prin DRDP Iaşi, de către B.E.J.A. I. şi J., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1119 din data de 2 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2014, schimbată în parte prin decizia nr. 624 din data de 5 noiembrie 2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 937 din data de 21 mai 2020, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorilor A., B., C., D., G., E., F. şi H., rezultat din titlul executoriu, respectiv pentru recuperarea creanţei de 86.439 RON constituită din suma de 26.378 RON daune interese pentru lipsa de folosinţă, suma de 45.553 RON - despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 3.628 mp şi suma de 14.508 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, în motivarea deciziei anterior menţionate, instanţa supremă a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că "una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute la alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare".

Faţă de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că, în speţă, instanţa de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Iaşi, secţia civilă, care a încuviinţat executarea silită.

Prin urmare, având în vedere cele anterior reţinute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.