Applicability of judge-plaintiff jurisdiction shift rule to forced intervenors in resolving negative conflicts of competence

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, sub nr. x/2018, în data de 7 iunie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 21 octombrie 2002.

Reclamantul a formulat cerere completatoare prin are a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 21 octombrie 2002, prin ridicarea sarcinii superficiei instituite în favoarea pârâţilor B. şi C., precum şi rectificarea cărţii funciare nr. x a municipiului Iaşi, în sensul radierii din foaia de sarcini a înscrierii sarcinii dreptului de superficie instituite în favoarea celor doi pârâţi.

Având în vedere că a intervenit decesul pârâtului C., instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a moştenitoarelor acestuia, soţia supravieţuitoare B. şi fiica F..

La termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie forţată formulată de pârâta F. cu privire la soţia reclamantului, G..

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 9039 din data de 28 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni, având în vedere calitatea de judecător a terţului intervenient G., care a dobândit poziţia procesuală de reclamant (la momentul pronunţării hotărârii aceasta fiind delegată la Tribunalul Iaşi).

Astfel, Judecătoria Iaşi, la termenul de judecată din data de 7 octombrie 2020, a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a făcut aplicarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că aceste dispoziţii legale reglementează o competenţă facultativă, o derogare de la dreptul comun.

A apreciat că este vorba despre o competenţă absolută, reglementată de norme de ordine publică, în ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, astfel cum rezultă din art. 129 C. proc. civ., şi despre o competenţă reglementată de norme de ordine privată în situaţia în care judecătorul are calitatea de pârât.

Totodată, a reţinut că, în speţă, cu toate că instanţa a fost iniţial sesizată doar de reclamantul A., ca urmare a admiterii în principiu a cererii de intervenţie forţată, doamna judecător G. a dobândit poziţia procesuală de reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 70 C. proc. civ.

De asemenea, a constatat că judecarea prezentei cauze de către colegi sau foşti colegi ai acesteia ar fi de natură să aducă atingere principiului egalităţii de arme şi asupra aparenţei de imparţialitate a magistraţilor instanţei.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 932 din data de 22 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Fălticeni a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâtele B. şi F., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

Astfel, Judecătoria Fălticeni a reţinut că, la termenul de judecată din data de 7 februarie 2019, Judecătoria Iaşi, prin încheiere interlocutorie, a procedat la verificarea competenţei de soluţionare a cauzei şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, iar, la 7 octombrie 2020, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale raportat la calitatea persoanei introduse în cauză la termenul din data de 9 septembrie 2020, când a admis în principiu cererea de intervenţie forţată şi a introdus în cauză în calitate de intervenient forţat pe doamna judecător G..

A arătat că, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului, raportat la art. 116 C. proc. civ., iar, odată făcută această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra acesteia, iar pârâtul nu poate cere declinarea competenţei şi nici instanţa nu poate să dispună în acest sens din oficiu.

Ca atare, a apreciat că, în speţă, ca urmare a alegerii făcute de către reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Iaşi, precum şi faţă de împrejurarea că, la termenul de judecată din data de 7 februarie 2019, Judecătoria, prin încheiere interlocutorie, a procedat la verificarea competenţei de soluţionare a cauzei şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial să judece, această instanţă este competentă să soluţioneze pricina.

Totodată, raportat la calitatea persoanei introduse în cauză, în calitate de intervenient forţat, a reţinut că remediul procesual care poate fi uzat este cel reglementat de dispoziţiile art. 43 C. proc. civ., prin formularea unei declaraţii de abţinere.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Fălticeni şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă învestită făcând aplicarea prevederilor art. 127 C. proc. civ., în timp ce, cea de-a doua instanţă a reţinut că Judecătoria Iaşi, pe de o parte, s-a apreciat competentă a soluţiona pricina printr-o încheiere interlocutorie, iar, pe de altă parte, nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale în condiţiile în care învestirea s-a realizat ca urmare a exercitării de către reclamant a dreptului său, recunoscut de art. 116 C. proc. civ., de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Prin prezentul demers judiciar, cu care a învestit Judecătoria Iaşi, reclamantul A. a solicitat: constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 21 octombrie 2002, apreciind că acesta este nul absolut întrucât pârâţii au declarat un preţ de 200.000.000 RON vechi (echivalentul a 6.000 usd), preţ mai mic decât cel real de 15.960 euro, plătit şi stabilit în actul notarial intitulat declaraţie notarială autentificată sub nr. x din 26 iunie 2002; repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 21 octombrie 2002, prin ridicarea sarcinii superficiei instituite în favoarea pârâţilor B. şi C.; rectificarea cărţii funciare nr. x a municipiului Iaşi, în sensul radierii din foaia de sarcini a înscrierii sarcinii dreptului de superficie instituite în favoarea celor doi pârâţi.

La termenul de judecată din data de 7 februarie 2019, Judecătoria Iaşi, procedând la verificarea competenţei de soluţionare a pricinii, a apreciat că este competentă general, material şi teritorial să judece, potrivit art. 107 C. proc. civ. .

Ulterior, la data de 7 octombrie 2020, reţinând că prin încheierea de şedinţă din data de 9 septembrie 2020, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie forţată a soţiei reclamantului, G., judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi, care a dobândit poziţia procesuală de reclamant, faţă de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o, prin sentinţa civilă nr. 9039 din data de 28 octombrie 2020, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., verificarea competenţei de către instanţa sesizată se realizează la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, încheierea prin care aceasta s-a apreciat competentă general, material şi teritorial să judece pricina având caracter interlocutoriu.

În speţă, prin încheierea interlocutorie din data de 7 februarie 2019, Judecătoria Iaşi a apreciat că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, astfel că nu mai putea reveni asupra celor dispuse cu privire la acest aspect.

În plus, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricărei dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, rezultă că norma de procedură edictată se aplică în situaţia în care reclamantul are calitatea de judecător la instanţa care este competentă a soluţiona cererea sa de chemare în judecată.

Or, în speţă, cel care a sesizat Judecătoria Iaşi este reclamantul A., care nu are calitatea reţinută în ipoteza ce se regăseşte la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Este adevărat că soţia acestuia, G. este judecător la Judecătoria Iaşi (fiind detaşată la Tribunalul Iaşi), iar, în urma admiterii în principiu a cererii de intervenţie forţată, în conformitate cu prevederile art. 70 C. proc. civ., a dobândit poziţia procesuală de reclamant, însă, potrivit art. 69 alin. (3) raportat la art. 65 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei.

Ca atare, dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile prin raportare la calitatea intervenientului forţat, chiar dacă acesta dobândeşte poziţia procesuală de reclamant, ci incidenţa acestor dispoziţii se verifică faţă reclamantul iniţial, care a sesizat instanţa de judecată.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute, cum în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., iar Judecătoria Iaşi nu mai putea reveni asupra chestiunii privind competenţa sa teritorială, odată ce, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., se apreciase, prin încheiere interlocutorie, competentă general, material şi teritorial să soluţioneze pricina, acesteia îi revine competenţa judecării litigiului.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.