Property revision inadmissible: lack of objective impediment justifying restoration of filing deadline under Art. 103 CPC

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

1. Procedura în primă instanţă

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la 19 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, revizuienţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii C., D. şi E. revizuirea sentinţei civile nr. 6401 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013.

Revizuienţii au formulat cerere de repunere în termenul de declarare şi motivare a cererii de revizuire, în baza dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., motivat de faptul că nu au primit comunicarea deciziei Tribunalului Ilfov din partea instanţei sau a apărătorului ales, iar pe toată perioada derulării dosarului în recurs, revizuenta A. a fost nevoită să locuiască la domiciliul mamei sale, care a avut şi are în continuare nevoie de îngrijire personală şi supraveghere permanentă, astfel cum rezultă din actele medicale şi cum poate mărturisi martorul F., care s-a ocupat de aprovizionarea revizuientei cu produse necesare traiului zilnic.

Au susţinut că, fiind în imposibilitate de a afla pe altă cale soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2013, la 10 noiembrie 2020, revizuenta A. a mers la instanţa de judecată şi a formulat cerere pentru a obţine o copie legalizată de pe hotărârea pronunţată în calea de atac a recursului.

Faţă de această situaţie de fapt, revizuienţii au solicitat admiterea cererii de repunere în termenul de declarare şi motivare a cererii de revizuire a sentinţei civile, iar în dovedirea cererii solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile anexate precum şi audierea martorului F..

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., corespondent art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, au arătat că, prin sentinţa a cărei revizuire se solicită, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 477 A pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi a deciziei nr. 432 a Curţii de Apel Bucureşti întrucât, în considerentele deciziei nr. 477 A s-a reţinut, în mod irevocabil, că, în cauză, este relevantă numai expertiza care s-a întemeiat pe identificarea terenului pe baza planului parcelar din anul 1994 şi a titlului de proprietate emis în acea perioadă, iar nu în funcţie de planul parcelar din anul 2003.

Arată că, prin aceeaşi decizie, s-a reţinut că localizarea în spaţiu a terenului dobândit de către intimaţii reclamanţi care face obiectul ambelor dosare, este aceeaşi cu delimitarea în plan a terenului la momentul originar, acela al constituirii dreptului de proprietate, întinderea acestui drept de proprietate fiind dată de amplasarea topografică avută în vedere de organul administrativ emitent. Prin urmare, s-a reţinut că identificarea corectă a terenului reclamanţilor intimaţi este cea indicată în baza titlului de proprietate şi a primului plan parcelar emis de Primăria comunei Voluntari de expertul G., astfel că terenul reclamanţilor nu se suprapune cu terenul pârâţilor care îl ocupă fără titlu.

Învederează că Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 6401/2019, a reţinut că poziţionarea topografică şi identificarea imobilului revendicat este diferită de cea reţinută în decizia civilă nr. 477 A din 16 aprilie 2007, concluzie eronată întrucât raportul de expertiză şi probele administrate în cauză nu au avut la bază originea dobândirii dreptului de proprietate al persoanei care a făcut donaţia prin contractul nr. x/2017. Susţin că, în cauză, instanţa a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 488/2010 a fost rectificat titlul de proprietate nr. x/1995, în sensul că suprafaţa totală de teren cuprinsă în T 32 se învecinează, la est cu proprietatea H., I., J. şi nu cu K..

Având în vedere considerentele expuse, revizuienţii apreciază că cererea de revizuire este întemeiată, urmând a se dispună admiterea acesteia, şi pe fond, anularea sentinţei civile nr. 6401/2019 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013 întrucât se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 477A/2007 din 16 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. x/2005 de Tribunalul Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 432/2008 din 11 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2005 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 51F din 26 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, ca neîntemeiată; a respins cererea de revizuire formulată de revizuienţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 6401 din 2 2 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimaţii E., C. şi D., ca tardiv formulată.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 27 din noul C. proc. civ., sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că litigiul în care s-a pronunţat sentinţa civilă supusă revizuirii nr. 6401 din 22 octombrie 2019, a fost pronunţată de Judecătoria Buftea într-un proces început anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. (dosarul nr. x/2013).

S-a mai reţinut că motivul de revizuire invocat în privinţa sentinţei civile nr. 6401 din 22 octombrie 2019, contradictorialitatea cu decizia nr. 432 din 11 martie 2008, pronunţată în recurs, corespunde cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ("există hotărâri definitive potrivnice date de instante de acelasi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeasi pricina, între aceleasi persoane, având aceeasi calitate"), pentru care termenul de formulare a cererii de revizuire este cel prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de o lună de la comunicarea hotărârii definitive pentru care s-a solicitat revizuirea, respectiv sentinţa civilă nr. 6401 din 22 octombrie 2019, iar nu decizia nr. 81/2020 prin care a fost respins, ca tardiv, recursul împotriva acestei, astfel cum susţin intimaţii. S-a constatat că acest termen expirase la data formulării cererii de revizuire.

În privinţa cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, s-a reţinut că o asemenea posibilitate de înlăturare a sancţiunii tardivităţii există numai în condiţiile art. 103 C. proc. civ., potrivit căruia "1) Neexercitarea oricărei cai de atac şi neindeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decaderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeste ca a fost împiedicată printr-o imprejurare mai presus de voinţa ei. 2) În acest din urmă caz, actul de procedura se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea impiedicarii; în acelasi termen vor fi aratate şi motivele impiedicarii", însă aspectele de fapt invocate (faptul că revizuenta a fost nevoită să locuiască la domiciliul mamei pentru îngrijirea sa, în condiţiile în care aceasta a fost reprezentată convenţional în litigiu prin avocat şi, în condiţiile în care pentru celălalt revizuent, B., nu a fost justificată nicio împiedicare) nu sunt aspecte de natură a justifica situaţia legală ce permite repunerea în termen, respectiv "împrejurarea mai presus de voinţa părţii" şi care trebuie să fie o situaţie obiectivă, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de către revizuenţi.

5. Procedura în recurs

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii A. şi B., ce a fost înregistrat la 3 iunie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea recursului, revizuenţii au arătat că au fost în imposibilitate de a cunoaşte termenii şi articolele legale, împrejurarea mai presus de voinţa acestora. Susţin că reprezentantul convenţional din dosarul de fond nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, a depus recursul tardiv şi a susţinut faptul că vor primi acasă comunicarea hotărârii, iar avocatul angajat pentru susţinerea cererii de revizuire nu a justificat cererea de repunere în termen, deşi revizuentul B. deţine acte medicale justificative.

Solicită modificarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de revizuire.

6. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând admisibilitatea căii de atac, excepţia invocată şi decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Admisibilitatea căii de atac

Cu caracter prealabil, constatând că cererea de chemare în judecată în litigiul de fond, dosarul nr. x/2013, a fost formulată la 14 februarie 2013, prin raportare la dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare (15.02.2013)"şi art. 25 din acelaşi act normativ, care prevăd că "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", Înalta Curte reţine că litigiului de faţă îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură de la 1865.

Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a solicitat anularea sentinţei civile nr. 6401/2019 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013 întrucât se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 477A/2007 din 16 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. x/2005 de Tribunalul Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 432/2008 din 11 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2005 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (1) "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită" coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiaşi articol C. proc. civ., "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.", se constată că sentinţa civilă atacată, prin care a fost soluţionată cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva unei hotărâri susceptibile de recurs este, la rândul său, supusă căii de atac a recursului.

6.2. Excepţia nulităţii recursului

Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Intimaţii au arătat că, prin cererea de recurs, nu a fost indicat temeiul legal şi nu au fost formulate critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată ori critici care ar putea fi încadrate de instanţa de judecată în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., context în care, în lipsa motivelor de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, este incidentă sancţiunea nulităţii recursului pentru nemotivare.

Din analiza motivelor de recurs, se constată că recurenţii nu au indicat expres textul legal ce atrage casarea sau modificarea hotărârii recurate, însă au criticat soluţia instanţei de revizuire cu privire la nereţinerea unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor care să justifice repunerea în termenul de redactare şi motivare a cererii de revizuire, critici ce pot fi încadrate de instanţă, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora "Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)".

În consecinţă, sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi reţinută cât timp motivele de recurs invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 alin. (5) C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor prevăzute de acesta urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

6.3. Recursul

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În sensul dispoziţiei legale menţionate, împrejurarea mai presus de voinţa părţii care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de parte.

Prin cererea de repunere în termen, revizuenţii au învederat că împrejurările mai presus de voinţa lor ar fi fost lipsa comunicării deciziei Tribunalului Ilfov din partea instanţei sau a apărătorului ales, precum şi faptul că, pe toată perioada derulării dosarului în recurs, revizuenta A. a fost nevoită să locuiască la domiciliul mamei sale, care a avut şi are în continuare nevoie de îngrijire personală şi supraveghere permanentă.

Similar celor menţionate de instanţa de revizuire, se constată că motivele invocate de revizuenţi în justificarea împiedicării de a declara cerere de revizuire în termenul prevăzut de lege nu îndeplinesc cerinţele art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Sintagma "împrejurări mai presus de voinţa părţii" din art. 103 C. proc. civ., vizează acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

De aceea, invocarea unor motive şi împrejurări relativ invincibile, care puteau fi depăşite sau evitate nu se încadrează în dispoziţiile art. 103 C. proc. civ. şi, ca atare, nu permit reţinerea caracterului întemeiat al cererii de repunere în termen.

Astfel, recurenţii revizuenţi se află în situaţia de a invoca împrejurarea necomunicării de către instanţă sau reprezentantul convenţional a sentinţei atacate cu revizuire, însă aceasta nu este decât o piedică relativ invincibilă şi subiectivă, pentru că putea fi evitată sau depăşită de către revizuenţi, aceştia având obligaţia de a manifesta un comportament procesual activ şi diligent în ceea ce priveşte exercitarea căii de atac a revizuirii, nefiind împiedicaţi în a depune diligentele necesare pentru a urmări stadiul derulării procedurii judiciare. Culpa părţii, constând în nerespectarea cerinţelor procedurale prevăzute de textele de lege care vizează exercitarea căii de atac, exclude noţiunea de motiv temeinic justificat, iar necunoaşterea dispoziţiilor legale incidente nu poate fi asimilată unei imposibilităţi obiective, absolute sau mai presus de voinţa părţii, ce a determinat-o să declare cererea de revizuire peste termenul legal, având în vedere principiul legalităţii căii de atac, cu atât mai mult cu cât susţin că ar fi fost reprezentaţi în instanţă de un apărător ales.

Referitor la cel de-al doilea motiv invocat de revizuenţi pentru repunerea în termen, respectiv faptul că, pe toată perioada derulării dosarului în recurs, revizuenta A. a fost nevoită să locuiască la domiciliul mamei sale, care a avut şi are în continuare nevoie de îngrijire personală şi supraveghere permanentă, se reţine că această împrejurare nu se circumscrie noţiunii de "motiv mai presus de voinţa părţii", în condiţiile în care au beneficiat de apărare calificată pe parcusul derulării litigiului.

Cu privire la susţinerea din recurs, potrivit căreia avocatul angajat pentru susţinerea cererii de revizuire nu a justificat cererea de repunere în termen pentru revizuentul B., deşi aceasta deţinea acte medicale doveditoare, se reţine că aceasta nu reprezintă critică faţă de soluţia instanţei de revizuire, ci, de fapt, arată nemulţumirea recurenţilor faţă de modul de administrare a dosarului de către apărătorul ales, ce nu poate fi imputată instanţei de judecată, obligaţia de alegere cu diligenţă a reprezentantului convenţional revenind revizuenţilor.

În consecinţă, reţinând că instanţa de revizuire a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondate, Înalta Curte va respinge recursul formulat revizuentele A., L. şi M. împotriva deciziei nr. 51F din 26 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele A., L. şi M. împotriva deciziei nr. 51F din 26 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2021.