Unjust enrichment claim procedural standing: conflict between contractual basis and patrimium diminution analysis

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 24.07.2019, în dosar nr. x/2019 reclamanta Societatea de Construcţii Căi Ferate Banat S.A. a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar la plata sumei de 720.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată, în drept pe dispoziţiile art. 1345 - 1348 din C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 790/30.07.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Societatea de Construcţii Căi Ferate Banat S.A. în contradictoriu cu pârâţii A., B., C..

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 33 din 09 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta Societatea de Construcţii Căi Ferate Banat S.A. împotriva sentinţei civile nr. 790/30.07.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi A., B., C.; s-a dispus anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Timiş.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 33 din 09 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii A., B. şi C..

Recurenţii, au invocat incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea apelului declarat de către reclamanta împotriva sentinţei civile nr. 790/30.07.2020 a Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

În motivarea recursului, recurenţii au susţinut că decizia Curţii de Apel Timişoara a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 1345 art. 1348 şi art. 1280 din C. civ.

În acest sens, recurenţii au făcut trimitere la susţinerile reclamantei din cererea de chemare în judecată unde se afirmă că "întrucât pârâţii nu deţineau suma de 1.114.148 RON pe care trebuiau să o achite în dosarul execuţional nr. x/2016, reprezentantul societăţii s-a înţeles în mod verbal cu pârâţii să achite această sumă pentru a evita vânzarea la licitaţie a imobilului pe care îl exploata în momentul respectiv", respectiv că "efectuarea plăţii sumei de 720.000 RON" a condus dus la "îmbogăţirea fără just temei al pârâţilor", susţinând că, reclamanta nu a circumstanţiat existenţa unui fapt juridic licit.

Recurenţii susţin că existenţa îmbogăţirii fără justă cauză exclude existenţa unei intenţii directe şi imediate a autorului faptei în sensul de a produce efecte juridice şi, cu atât mai mult, existenţa unui acord de voinţă între autorul faptului juridic licit şi beneficiarul efectelor acestui fapt.

Or, în speţă, dacă se admite susţinerea reclamantei în sensul existenţei unei "înţelegeri" între aceasta şi pârâţi este evident că se descrie şi se invocă un raport juridic contractual, respectiv un act juridic bilateral făcut cu intenţia de a genera efecte juridice, respectiv plata unui debit al pârâţilor cu scopul de a înceta executarea silită a terenurilor folosite de reclamantă.

În acest context, dat fiind faptul că însăşi reclamanta invocă faptul că plata sumei de 720.000 RON s-a făcut în baza unei convenţii, rezultă că este exclusă aplicarea art. 1345 din C. civ., respectiv a îmbogăţirii fără justă cauză.

Mai mult, art. 1348 din C. civ. prevede, în mod expres, că o acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză este exclusă în cazul în care reclamantul are la îndemână o altă acţiune.

Or, în situaţia de faţă, invocând existenţa unei convenţii, reclamanta are la îndemână o acţiune întemeiată pe răspunderea contractuală, fiind astfel exclusă acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Raportat la cele de mai sus recurenţii au apreciat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1345 din C. civ., respectiv că au fost încălcate dispoziţiile art. 1348 din C. civ.

S-a mai arătat că, în decizia civilă recurată, instanţa de apel a considerat eronat că analiza pretenţiilor reclamantei trebuie făcută în mod exhaustiv, prin raportare la o stare de fapt care necesită a se identifica diminuarea patrimoniului reclamantei şi corelativ sporirea patrimoniului pârâţilor, fără a se limita la actul plăţii.

Faţă de conţinutul susţinerilor reclamantei, care identifică în mod expres plata sumei de 720.000 RON ca fiind actul/faptul care a generat diminuarea patrimoniului său şi, respectiv, mărirea patrimoniului pârâţilor, consideră că, în mod corect, prima instanţa a analizat plata realizată în dosarul x/2016 al D. şi E. şi a reţinut că aceasta a fost făcută de o altă persoană, respectiv de către F., conform ordinului de plată nr. x/19.07.2016.

În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că nu reclamanta este persoana care a făcut plata şi că, implicit, aceasta nu este titularul dreptului de a solicita restituirea acestei plăţi, ceea ce a dus la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, plata făcută de un terţ neputând fi considerată ca o diminuare a patrimoniului reclamantei.

Pentru a încerca să justifice o diminuare a patrimoniului său, reclamanta invocă o construcţie juridică care implică un contract de creditare completat cu un act adiţional şi o plată făcută de către aceasta către F. pentru o parte din suma de 720.000 RON (650.000 RON cf. menţiunilor din contractul de creditare sau 660.000 RON cf. copiilor ordinelor de plata anexate la cererea de chemare în judecată), susţinând că, prin contractul de creditare şi actul adiţional, F. şi intimata au creat în sarcina pârâţilor obligaţia de a plăti acesteia din urmă o sumă de bani.

Această construcţie juridică contravine, însă, prevederilor art. 1280 din C. civ., care consacră principiul relativităţii efectelor actului juridic.

În aceste condiţii, recurenţii susţin că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1280 C. civ.

În opinia recurenţilor, în soluţionarea recursului, sunt relevante considerentele sentinţei civile nr. 821/PI/10.06.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş şi ale deciziei civile nr. 272/18.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul x/2018, care se opun cu puterea lucrului judecat în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamantei în a formula o cerere de plată a sumei de 720.000 RON împotriva pârâţilor, aspect ce se impune a fi reţinut indiferent de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

5. Apărările formulate în cauză.

Societatea de Construcţii Căi Ferate Banat S.A. (G.), a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanţei de recurs să constate, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, iar pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În motivare, s-a arătat, în esenţă, că recurenţii nu au invocat în apel faptul că reclamanta are deschisă o altă cale pentru a recupara suma solicitată, şi că atât prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond cât şi prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de apel, au susţinut faptul că plata sumei de 720.000 RON nu a fost efectuată în interesul lor, fiind făcută unui executor judecătoresc.

Intimata arată că nu a invocat, în susţinerea cererii sale, existenţa unei convenţii încheiate cu recurenţii, care să privescă plata sumei solicitate prin acţiune ci a afirmat că a existat o înţelegere verbală între reprezentantul legal şi recurenţi cu privire la achitarea unei sume în dosarul execuţional cu scopul de a se evita vânzarea silită a imobilelor proprietatea recurenţilor, imobile care erau folosite la acea dată de către aceasta, ceea ce nu echivalează cu invocarea unui raport juridic contractual.

Înţelegerea verbală la care s-a referit nu a avut natura unei convenţii, în sensul că nu au fost convenite drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor.

Aşadar, contrar afirmaţiilor recurenţilor, având în vedere temeiul juridic al acţiunii, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză, în mod evident, în speţă, pentru a putea stabili legitimarea procesuală activă este necesar a se analiza starea de fapt descrisă, această apreciere neputând fi analizată doar prin raportare la titularul plaţii.

Faptul că s-a stabilit într-un alt dosar că intimata nu este titularul dreptului de a cere de la pârâţi plata sumei de 720.000 RON nu are relevantă în prezentul dosar, întrucât cele două litigii au cauze juridice diferite, calitatea procesuală fiind apreciată diferit în cazul invocării subrogaţiei în drepturile creditorului, nefiind astfel incidentă puterea de lucru judecat cu privire la stabilirea calităţii procesuale active a intimatei reclamante, în speţă, fiind corect aplicate prevederile art. 1345 din C. civ.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel nu a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.280 din C. civ., susţinerile recurenţilor în sensul că prin contractul de creditare şi actul adiţional, împrumutătorul F. şi împrumutatul S.C. H. au creat în sarcina pârâţilor obligaţia de a plăti reclamantei o sumă de bani, neavând suport în argumentele evocate de reclamantă în justificarea cererii pendinte.

În opinia intimatei, contractul de creditare încheiat între această societate şi F. nu are nicio relevanţă în privinţa obligaţiilor recurenţilor, întrucât obligaţia recurenţilor de a plăti suma de bani solictată prin intermediul cererii de chemare în judecată nu s-a născut în baza contractului de creditare menţionat, ci s-a născut în temeiul legii, respectiv în temeiul art. 1.345 din C. civ.

Intimata a susţinut că, în speţă, nu este incidenţă puterea de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă a acesteia, cauza prezentului dosar (îmbogăţirea fără justă cauză) şi cauza juridică a dosarului cu nr. x/2018 (subrogaţia în drepturile creditorului) fiind diferite, astfel că nu se poate analiza calitatea procesuală activă prin raportare la aceleşi aspecte.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prealabil, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata reclamantă prin întâmpinare:

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În speţă, făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenţii-reclamanţi au invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, se constată că recurenţii-reclamanţi au arătat textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greşit de către instanţa de apel, precum şi argumentele lor în sprijinul acestui punct de vedere.

În consecinţă, în temeiul art. 248 din C. proc. civ. raportat la art. 486 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivului de recurs invocat şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenţii, raportându-se la modalitatea în care cererea de chemare în judecată a fost argumentată în fapt, invocă în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel, a normelor de drept material reprezentate de art. 1345 şi art. 1348 din C. civ., cu consecinţa unei greşite dezlegări date excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

În acest sens, recurenţii susţin că instanţa de apel a omis a observa, cu privire la temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză, că nu sunt îndeplinite condiţiile promovării unei atare cereri, suma ce se solicită a fi restituită fiind plătită în temeiul unei cauze legitime, în speţă, în baza unei convenţii şi cu intenţia directă a autorului faptei de a produce efecte juridice.

Criticile cu acest obiect aduse deciziei atacate cu recurs sunt nefondate, constatându-se că, în speţă, instanţa de apel a rezolvat chestiunea litigioasă privind legitimarea procesuală activă a reclamantei prin raportare la conţinutul dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că, reglementând condiţiile de exercitare a acţiunii civile, C. proc. civ. stabileşte prin art. 32, că una dintre condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ este calitatea procesuală.

Conţinutul acestei noţiuni este precizat în cuprinsul art. 36 din C. proc. civ., potrivit cu care calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este acesta dedus judecăţii.

Astfel, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

În consecinţă, calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

Întrucât prin calitate procesuală se înţelege titlul sau modul în care o persoană participă într-un anumit raport juridic, îndreptăţind-o să fie parte în proces, pentru a se dovedi calitatea procesuală a părţilor, potrivit art. 36 din C. proc. civ., este suficient să fie afirmate dreptul şi obligaţia, existenţa/inexistenţa acestora fiind o chestiune care nu ţine de condiţiile de exercitare a acţiunii, ci de fondul litigiului.

În cauză, reclamanta a pretins angajarea răspunderii civile a pârâţilor în temeiul îmbogăţirii fără just temei, cauza juridică a cererii fiind explicitată în chiar petitul cererii, în care se arată, în esenţă, că reclamanta a suferit o diminuare a propriului patrimoniu corelativ cu mărirea corespunzătoare a patrimoniului pârâţilor.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că temeiul juridic al acţiunii, ca manifestare procesuală a dreptului material, constă, aşa cum, de altfel, chiar recurenţii subliniază, nu doar în enunţarea temeiului de drept, ci şi prin evaluarea, concordant intenţiei părţii raportat la conţinutul cererii, a motivelor de fapt arătate în actul de sesizare.

Or, potrivit art. 1345 din C. civ., îmbogăţirea fără justă cauză este definită ca fiind faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

Aşadar, creditorul acestei obligaţii este subiectul de drept care a suferit o diminuare a patrimoniului său, iar debitorul obligat la restituire este subiectul de drept al cărui patrimoniu s-a mărit, în mod corelativ, fără temei legitim, şi care are obligaţia de a înapoia primului, avantajul pe care l-a obţinut în dauna acestuia.

Contrar celor invocate de recurenţii pârâţi, analiza legitimării procesuale a reclamantei nu putea fi limitată la stabilirea persoanei care a realizat plata, fiind relevante, deopotrivă, în analiza pricinii, circumstanţele factuale invocate de reclamantă, potrivit cărora, aceasta a restituit în integralitate plătitorului F., suma pretinsă în cauză, ceea ce a condus la o însărăcire a acesteia şi la mărirea patrimoniului pârâţilor, mărire ce a constat într-o liberare parţială de datorie, precum şi în evitarea pierderii de către aceştia a dreptului de proprietate asupra imobilelor supuse executării silite în dosarul de executare nr. 210/Ex/2016, în care debitori erau pârâţii, respectiv că această sumă nu a fost achitată cu titlu de plată de către F.. În acest mod a fost detaliată causa petendi, care oferă instanţei criteriile de analiză ale dreptului afirmat.

În consecinţă, acestea fiind premisele acţiunii, în mod judicios s-a reţinut prin decizia civilă recurată că, întrucât, în cauză, raportul juridic litigios a fost întemeiat pe instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză, pentru a tranşa asupra legitimării procesuale active în actio de in rem verso, era necesar ca prima instanţă să se raporteze la condiţiile impuse de lege pentru formularea acestei acţiuni, astfel cum acestea sunt reglementate prin art. 1345 din C. civ.

Or, în speţă, prin sentinţa civilă apelată, în justificarea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, s-a reţinut că suma ce se pretinde a fi restituită prin cererea de chemare în judecată a fost achitată de către numitul F., în dosarul nr. x/2016 al D. şi E., în vederea stingerii unei datorii a pârâţilor din prezenta cauză, iar nu de către reclamantă, prima instanţă concluzionând că nu există identitate între reclamantă şi subiectul din raportul juridic litigios care a generat dreptul la restituire, respectiv că, în stabilirea calităţii procesuale active nu prezintă relevanţă raporturile contractuale existente între reclamantă şi numitul F..

O atare analiză relevă o aplicare eronată a prevederilor art. 36 C. proc. civ. ce obligă la analiza identităţii dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, fiind corectă statuarea instanţei de apel în sensul că, prima instanţă a justificat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată exclusiv în baza analizei identităţii dintre persoana care a achitat, în beneficiul pârâţilor al căror patrimoniu era supus executării silite pentru recuperarea unei creanţe în favoarea unităţii administrativ teritoriale în dosarul execuţional (solvensul), suma de bani datorată de aceştia în temeiul unui titlu executoriu şi titulara cererii de chemare în judecată formulată în cauză.

Întrucât, aşa cum rezultă din cele ce preced, în speţă, cauza cererii de chemare în judecată nu a fost reprezentată de plata nedatorată şi nici de subrogaţia în drepturile creditorului, ci de îmbogăţirea fără justă cauză, prima instanţă nu era în situaţia de a verifica calitatea procesuală activă a reclamantei prin raportare la un alt fundament al pretenţiei deduse judecăţii.

Câtă vreme, reclamanta a pretins în speţă, că suma utilizată pentru stingerea debitului din dosarul de executare silită anterior menţionat provine dintr-un credit contractat de aceasta, este corectă aprecierea instanţei de apel în sensul că tranşarea chestiunii litigioase ce vizează existenţa unei diminuări de patrimoniu pretinsă de reclamantă, în raport de circumstanţele factuale specifice cauzei, vizează însăşi existenţa dreptului afirmat în cauză şi presupunea, în consecinţă, cercetarea pe bază de probe a fondului raportului juridic litigios.

Or, în cauză, prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, în legătură cu lipsa calităţii procesuale active, fără a intra în dezbaterea fondului cauzei. Concluzia evocată a rezultat concomitent şi din inexistenţa unor considerente ilustrative ale tribunalului, privind o analiză substanţială, temeinică atât a situaţiei de fapt a cererii de chemare în judecată, cât şi a incidenţei normelor legale invocate de reclamantă în privinţa acestei cereri.

Ca atare, analiza în cadrul controlului judiciar determinat de apelul reclamantei, s-a limitat la a stabili, potrivit art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., dacă apelanta-reclamantă justifică o atare calitate, de titular al dreptului afirmat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.

Având în vedere soluţia dispusă de tribunal în privinţa cererii de chemare în judecată, curtea de apel a apreciat, în mod corect, că se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, întrucât aceasta a fost respinsă în mod greşit pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.

Raportat la acest cadru procesual, este relevant a se preciza că potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., controlul judiciar poate fi realizat exclusiv în limitele în care s-a realizat judecata în fazele procesuale anterioare.

Ca atare, criticile aduse de recurenţi hotărârii recurate se impun a fi analizate în limitele cadrului învestirii primei instanţe de control judiciar.

În speţă, argumentele recurenţilor întemeiate pe prevederile art. 1345 şi art. 1348 din C. civ. care aduc în discuţie existenţa unui temei legal al îmbogăţirii, respectiv a unei convenţii şi, implicit a împrejurării că reclamanta ar avea la îndemână o altă acţiune pentru recuperarea sumei pretinse, tind la a demonstra neîndeplinirea condiţiilor juridice de fond ale actio de in rem verso, aşadar a însăşi existenţei dreptului litigios, iar nu lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, a cărei analiză, aşa cum s-a arătat în considerentele anterioare, trebuie circumstanţiată verificării identităţii între reclamantă şi titularul dreptului afirmat prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, soluţionarea unei acţiuni fundamentate pe temeiul de drept al îmbogăţirii fără justă cauză, presupune analiza condiţiilor pentru intentarea acţiunii în restituire, condiţii care pot fi grupate în două categorii şi anume: condiţii materiale şi juridice.

Condiţiile juridice sunt reprezentate de absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care şi-a micşorat patrimoniul a pierderii suferite şi absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia.

Condiţiile materiale vizează: mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile; micşorarea patrimoniului altei persoane (care poate să constea în diminuarea unor elemente active sau în efectuarea unor cheltuieli); existenţa unei legături între mărirea şi, respectiv, diminuarea unui patrimoniu, în sensul ca ambele operaţiuni să fie efectul unei cauze unice.

Cum, în speţă, nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au verificat îndeplinirea acestor condiţii de admisibilitate, aceste chestiuni litigioase nu pot face obiect al analizei pentru prima dată în recurs.

Nici criticile recurenţilor care aduc în discuţie aplicarea eronată a prevederilor art. 1280 din C. civ., nu relevă o analiză eronată, în speţă, a legitimării procesuale a reclamantei.

Această normă consacră relativitatea efectelor contractului, iar analiza argumentelor recurenţilor subsumate acestei critici impune concluzia că acestea se circumscriu, în realitate, unor apărări de fapt ce vizează fondul raportului juridic litigios, respectiv condiţiile juridice anterior evocate pentru exercitarea acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Rămân, aşadar, pe deplin valabile constatările anterioare ale instanţei de recurs, în sensul că întrucât, în speţă, instanţele devolutive nu au verificat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de lege pentru exercitarea acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, aceste chestiuni litigioase nu pot face obiect al analizei în prezentul recurs.

Totodată, împrejurarea că, anterior promovării actualului demers procesual, reclamanta a formulat o altă acţiune, întemeiată pe subrogaţia în drepturile creditorului, soluţionată definitiv, în motivarea căreia a invocat aceleaşi circumstanţe factuale nu are aptitudinea de a releva, în speţă, un viciu de legalitate a deciziei civile recurate, în contextul în care prezenta cerere de chemare în judecată are un alt fundament juridic, iar analiza calităţii procesuale active trebuie raportată la dreptul dedus judecăţii în cauza pendinte.

Este real că, în esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Ca atare, dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale.

Or, în speţă, prin hotărârile judecătoreşti invocate de recurenţi nu s-a tranşat chestiunea legitimării procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, pentru a se putea concluziona că instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a principiului puterii de lucru judecat, cu referire la sentinţa civilă nr. 821/PI/10.06.2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, definitivă prin decizia civilă nr. 272/18.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Pentru toate aceste considerente, se constată că soluţia instanţei de apel este legală, criticile formulate având caracter nefondat, astfel încât, recursul va fi respins în consecinţă.

În aplicarea prevederilor art. 452 din C. proc. civ., va fi respinsă cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs constatând, sub acest aspect, că această parte nu a anexat dovezi din care să rezulte realitatea şi cuantumul acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă Societatea de Contrucţii Căi Ferate Banat S.A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 33 din 09 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2021.