Annuity increase upheld; both parties' appeals dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

După deliberare, asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, la data de 23 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata unei o rente lunare majorată, reprezentând diferenţa dintre salariul care l-ar fi avut reclamantul în prezent în calitate de miner subteran grupa I de muncă, condiţii speciale grele şi suma de 1279 RON, reprezentând pensia de invaliditate, în sumă de 837 RON, plus renta lunară de 442 RON pe care i-o plăteşte pârâtul conform sentinţei civile nr. 90/24.01.2006, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în dosarul nr. x/2005, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1385 C. civ., art. 194 şi art. 451-453 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 950 din 21 octombrie 2020, Tribunalul Harghita, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 131/A din 04 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 950/21 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/2019; a fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.; a fost majorată renta lunară pe care pârâtul a fost obligat să o plătească reclamantului prin sentinţa civilă nr. 90 din 24 ianuarie 2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, de la suma de 441,60 RON la 719 RON lunar; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Cerereile de recurs

Împotriva deciziei nr. 131/A din 04 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul B., cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 07 mai 2021, si repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A., neîntemeiată în drept, acesta a solicitat majorarea rentei lunare, întrucât potrivit art. 998 şi art. 999 din C. civ. din 1864 şi art. 1357 şi art. 1358 din noul C. civ., repararea prejudiciului cauzat de o faptă ilicită săvârşită cu intenţie trebuie să fie integrală.

A mai arătat recurentul-reclamant că prin sentinţa penală nr. 16/31 mai 1991 a Tribunalui Harghita s-a stabilit că a fost victima unei tentative de omor, iar pârâtul a fost obligat să îi plătească o rentă lunară de 3789 RON, cu toate drepturile.

Recurentul a mai susţinut că instanţele judecătoreşti trebuiau să stabilească că renta nu trebuie să se devalorizeze, ci să crească în funcţie de inflaţie. Astfel, renta lunară de 3789 RON stabilită prin sentinţa penală din 1991 era de 3,377 ori mai mare decât pensia de 1122 RON stabilită prin decizia de pensionare nr. x din 30.04.1991; prin urmare, renta lunară trebuia să fie întotdeauna mai mare de 3,377 ori decât pensia.

Recurentul a mai învederat că decizia recurată încalcă dispoziţiile art. 476-478 din C. proc. civ., pentru faptul că nu s-a judecat integral, conform prevederilor art. 1357-1385 C. civ., iar renta de 719 RON stabilită prin decizia recurată nu este conformă cu sentinţa penală nr. 16/31 mai 1991. Suma pe care trebuie să o primească conform hotărârii penale este de 1.194.879 RON (1.352.673 RON - 157.794 RON cât a primit până în prezent), reprezentând diferenţa devalorizării hotărârilor neconforme şi neconstituţionale.

Conchizând, recurentul-reclamant a solicitat ca pârâtul să plătească onorariul de avocat în sumă de 2000 RON, cu dobândă şi devalorizare, care a fost plătit avocatului C., plus cheltuieli de judecată în cuantum de 800 RON.

Prin cererea de recurs formulată de pârâtul B., întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa schimbării în întregime a deciziei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant de majoarare a rentei lunare în cuantum de 441,60 RON, stabilită prin sentinţa civilă nr. 90 din 24.01.2006, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în dosarul nr. x/2005.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că, prin hotărârea recurată, instanţa de apel a reiterat, în mod succint, motivele instanţei de fond şi a stabilit criterii fără o bază legală, raportate la calitatea de miner grupa I, în condiţii speciale, calitate pe care reclamantul nu o avea şi nici nu a dovedit-o pe parcursul judecării cauzei.

Astfel, instanţa de apel nu a reţinut starea de fapt dovedită, respectiv că intimatul a lucrat în grupa I de muncă, subteran doar în perioada 01.01.1981-13.04.1982, pe timpul stagiului militar, aşa cum rezultă din înscrierea în carnetul de muncă înainte de pensionarea reclamantului pentru invaliditate la 01.03.1991.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la aspectele de fapt şi de drept pe care le-a invocat, apărările sale fiind ignorate, iar o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport de complexitatea cauzei echivalează cu inexistenţa motivării, hotărârile judecătoreşti beneficiind de forţa probantă a unui înscris autentic potrivit art. 434 C. proc. civ. coroborat cu art. 270 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că decizia recurată a încălcat prevederile cu privire la aprecierea probelor administrate în cadrul unui proces.

A mai arătat că reclamantul nu a făcut dovada că, înainte de comiterea infracţiunii care a dus la pierderea capacităţii de muncă, realiza veniturile specifice unui miner care lucrează în subteran în grupa I de muncă, în condiţii speciale, iar din sentinţa civilă nr. 1769 din 25.04.2013 a Tribunalului Harghita a reieşit că reclamantul a lucrat în subteran în grupa I de muncă 100% doar în perioada 01.01.1981-13.04.1982, pe timpul stagiului militar.

Recurentul-pârât a criticat decizia recurată şi sub aspectul stabilirii criteriilor de majorare a rentei lunare, reprezentând diferenţa dintre salariul pe care l-ar fi avut în prezent reclamantul în calitate de miner subteran grupa I de muncă, condiţii grele şi suma de 1279 RON, reprezentând pensia de invaliditate, în sumă de 837 RON şi renta lunară de 442 RON pe care o achită în prezent.

Prin sentinţa civilă nr. 90 din 24.01.2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, în dosarul nr. x/2005, a fost admisă cererea reclamantului de majorare a rentei lunare de la suma de 353,299 RON la suma de 441,60 RON, reţinându-se în considerente că reclamantul are o culpă de 40% în producerea prejudiciului, iar răspunderea pârâtului este de 60% pentru despăgubire integrală, iar din salariul pe care l-ar fi câştigat la acea dată reclamantul se scad sumele primite lunar tot în scop de despăgubire, urmând să fie plătită diferenţa.

Recurentul-pârât a mai arătat că instanţa de apel trebuia să se raporteze la alte criterii de majorare a cuantumului rentei lunare, cu reţinerea unei culpe în sarcina reclamantului de 40% în producerea prejudiciului iniţial, răspunderea sa fiind de 60% pentru o despăgubire integrală.

Conchizând, recurentul-pârât a făcut referire la art. 30 şi art. 56 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, arătând că pretenţiile reclamantului nu se pot calcula la salariul actual al unui miner din subteran, ci la cuantumul pensiei pe care ar fi realizat-o în prezent ca urmare a indexării acesteia în condiţiile legii.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 10 iunie 2021, recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de pârât, prin care a solicitat respingerea recursului.

La data de 14 iunie 2021, recurentul-pârât a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

La 27 iunie 2021, recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinarea depusă de reclamant, iar recurentul-reclamant a depus, de asemenea, răspuns la întâmpinare, la data de 30 iunie 2021, şi note de şedinţă la data 22 iulie 2021.

La data de 09 noiembrie 2021, recurentul-pârât a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi respingerea recursului declarat de către reclamant.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând recursurile, Înalta Curte reţine caracterul nefondat, pentru motivele ce succed:

Referitor la recursul declarat de reclamantul A., se reţine, cu titlu preliminar, raportat la excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, că motivele recursului se circumscriu unui singur aspect, şi anume, încălcarea de către instanţa de apel a principiului reparării integrale a prejudiciului.

Această critică, deşi se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este fondată.

Pornind de la elementele caracteristice fiecărui tip de prejudiciu şi ţinând cont de natura drepturilor şi intereselor legitime lezate prin comportamentul autorului, se reţine că aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului trebuie analizată prin raportare la circumstanţele în care s-a produs dauna, având în vedere că, la naşterea unui raport juridic cu consecinţe negative, pot contribui, în mod direct sau indirect, atât autorul faptei ilicite, cât şi victima, cum este în speţa dedusă judecăţii.

Înalta Curte reţine că este stabilit cu certitudine şi necontestat faptul că printr-o hotărâre judecătorească pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/1991, respectiv sentinţa penală nr. 16/31 mai 1991, pârâtul B. a fost condamnat pentru tentativă de omor asupra reclamantului şi a fost obligat să îi plătească acestuia o rentă lunară de 3789 RON, reprezentând diferenţa dintre pensia de invaliditate gradul II şi venitul din muncă realizat anterior, cu luarea în considerare a culpei pârâtului în procent de 60%, restul de 40% aparţinând reclamantului, ca urmare a provocării.

În timp, prin hotărâri judecătoreşti succesive, la solicitarea reclamantului, s-a procedat la actualizarea rentei lunare, ultima hotărâre pronunţată în acest sens fiind sentinţa civilă nr. 90/24 ianuarie 2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, pronunţată în dosarul nr. x/2005, prin care s-a stabilit o rentă lunară în cuantum de 441,60 RON, pe baza criteriilor avute în vedere la data stabilirii iniţiale a despăgubirii.

Analizând decizia recurată se constată că instanţa de apel, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1385 C. civ., raportat la art. 1357 din acelaşi cod, potrivit cu care cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare integral, a schimbat hotărârea primei instanţe şi a admis acţiunea reclamantului, iar pentru determinarea întinderii actualizate a despăgubirii periodice datorate de pârâtul B. reclamantului, a reţinut, în mod corect, că este necesar aibă în vedere aceleaşi criterii care au fost avute în vedere la stabilirea iniţială a acesteia, respectiv prin sentinţa penală nr. 16/31 mai 1991 a Tribunalului Harghita.

Astfel, întrucât fostul angajator al reclamantul nu mai există din punct de vedere juridic, în mod judicios, instanţa de apel s-a raportat la informaţiile comunicate primei instanţe de Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - Sucursala Exploatarea Minieră Lupeni prin adresa nr. x/03.09.2020, din care rezultă că salariul mediu de bază, fără sporuri, al unui miner este de 3.029 RON.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de apel a respectat principiul reparării integrale a prejudiciului şi a avut în vedere, la stabilirea rentei lunare, câştigul lunar pe care l-ar fi putut obţine reclamantul similar unui miner subteran în activitate de 3.029 RON, la care a aplicat procentul de 60% reprezentând culpa pârâtului, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa penală, sumă din care, ulterior, a dedus pensia de invaliditate de care beneficiază reclamantul în prezent.

Critica recurentului-reclamant că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 476-478 C. proc. civ., privind caracterul devolutiv al apelului, este nefondată, întrucât, deşi a schimbat sentinţa atacată, instanţa de apel a examinat în concret faptele deduse judecăţii, arătând de ce este eronată concluzia primei instanţe în sensul că reclamantul nu ar fi probat faptul că anterior trecerii la pensie de invaliditate a lucrat ca miner subteran în condiţiile grupei I de muncă, făcând referire la menţiunile din carnetul de muncă şi la sentinţa civilă nr. 1769/25 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Harghita, care a vizat recalcularea pensiei de invaliditate a reclamantului, şi a explicat într-o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, prezentând, raportat la situaţia concretă supusă judecăţii, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate, aşa încât hotărârea creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul hotărârii judecătoreşti, criticile recurentului-reclamant urmând a fi respinse ca nefondate.

În ceea ce priveşte critica prin care se susţine că renta lunară trebuie să aibă întotdeauna un coeficient de 3,377 ori mai mare decât pensia, se constată se circumscrie unor aspecte de netemeinicie, câtă vreme vizează analiza probelor realizată de către instanţa de apel în determinarea cuantumului rentei lunare.

În consecinţă, fiind vorba, aşadar, despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unei norme juridice, critica recurentului-reclamant nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se niciunul dintre motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat de recurentul-pârât B., se reţin următoarele:

Principala critică a acestui recurent întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva faptului că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis, a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, ­scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile şi apărările esenţiale ale părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raţionamentul judiciar ce întemeiază soluţia adoptată în cauza dedusă judecăţii şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate, în mod real şi efectiv de instanţă.

Raportând principiile enunţate la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurentului-pârât legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel se încadrează în exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât şi în drept, soluţia adoptată, faţă de obiectul dedus judecăţii, de limitele învestirii instanţei, de apărările şi susţinerile părţilor.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât în sensul că instanţa de apel nu a reţinut starea de fapt dovedită, respectiv că reclamantul a lucrat în grupa I de muncă 100% subteran doar în perioada 01.01.1981-13.04.1982, se constată că, în argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a analizat menţiunile din carnetul de muncă şi a reţinut că reclamantul a fost angajatul fostei Întreprinderi Miniere Bălan în funcţia de miner subteran, iar activitatea desfăşurată în perioada 01.12.1982 - 01.09.1987, respectiv 16.02.1988 - 01.03.1991 (data pensionării pentru invaliditate) a fost încadrată în grupa I de muncă în procent de 100%, conform prevederilor pct. 1 din Anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990.

Cu privire la perioada 01.01.1981-13.04.1982, la care face referire recurentul-pârât, instanţa de apel a reţinut că această perioadă a fost analizată prin sentinţa civilă nr. 1769/25 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Harghita la recalcularea pensiei de invaliditate a reclamantului cu luarea în considerare a perioadei 01.01.1981 - 13.04.1982, în care reclamantul, aflându-se în executarea stagiului militar, a lucrat tot ca miner subteran, această perioadă fiind încadrată în grupa I de muncă, aceeaşi menţiune fiind înscrisă şi în carnetul de muncă la poziţia 5.

Prin urmare, critica recurentului-pârât, că reclamantul a beneficiat de grupa I de muncă doar în perioada 01.01.1981-13.04.1982, este nefondată, în raport de situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată, care nu poate fi reapreciată în recurs.

Prin urmare, considerentele instanţei de apel, astfel cum au fost exprimate, nu sunt contradictorii, ci cuprind motivele pe care se întemeiază şi justifică soluţia pronunţată în soluţionarea apelului declarat în cauză, cu consecinţa schimbării soluţiei pronunţate de prima instanţă, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la plata către reclamant a unei rente lunare de 719 RON.

În ceea ce priveşte critica circumscrisă de recurentul-pârât motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, a încălcat prevederile referitoare la aprecierea probelor administrate în cursul unui proces, se constată că această susţinere nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, care să poată fi analizată în recurs, ci vizează aspecte de netemeinicie referitoare la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză şi la eficienţa dată acestora de către instanţa de apel.

Ca atare, invocarea de către recurentul-pârât a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, susţinerile acestuia nereprezentând critici care să poate fi circumscrise motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci vizează, în principal, situaţia de fapt a litigiului, fără avea legătură cu raţionamentul instanţei de apel.

Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecăţii.

Referitor la susţinerea recurentului-pârât că, în raport de prevederile art. 30 şi art. 56 din Legea nr. 263/2010, pretenţiile reclamantului nu se mai pot calcula la salariul actual al unui miner, ci la cuantumul pensiei pe care ar fi realizat-o în prezent, ca urmare a indexării acesteia în condiţiile legii, se constată că nici această critică nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., doarece nu se referă la modul în care instanţa de apel a interpretat ori aplicat aceste dispoziţii de drept material.

Se reţine că instanţa de apel a apreciat că nu sunt justificate referirile la prevederile art. 56 din Legea nr. 263/2010, în baza cărora reclamantul s-ar fi putut pensiona pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 45 de ani, deoarece, astfel cum rezultă din adresa nr. x/21.04.2020, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Harghita, aceasta nu este în măsură să facă un calcul ipotetic al pensiei pentru situaţia realizării unui stagiu de 20 de ani în condiţii speciale de subteran, arătând totodată că reclamantul are dreptul la pensie pentru limită de vârstă abia la data de 16.02.2022, când va putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 ani şi 6 luni, în considerarea unui stagiu de cotizare de 9 ani realizat în condiţii speciale de muncă.

Or, se reţine că recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să combată raţionamentul instanţei de apel sub acest aspect, ci a redat textele de lege şi a arătat că se impunea efectuarea unei expertize tehnice judiciare care să stabilească în concret cât i s-ar fi cuvenit pensie reclamantului, dacă nu ar fi fost săvârşită infracţiunea.

Aşadar, acest motiv al recursului, astfel cum a fost susţinut de către recurentul-pârât, ar putea reprezenta cel mult o critică vizând situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită de către instanţa de apel, însă, nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 131/A din 04 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

În raport de soluţia de respingere a recursurilor deduse judecăţii, Înalta Curte va respinge cererile formulate de recurenţi privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 131/A din 04 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Respinge cererile formulate de recurenţi privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2021.