Inadmissibility of recusal in private land restitution disputes under final appellate jurisdiction of Law No. 10/2001

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

După deliberare, asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, la data de 22 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Medgidia, obligarea pârâtei să îl pună în posesie pe reclamant cu terenul în suprafaţă de 200 mp intravilan confiscat în anul 1981, obligarea la plata sumei de 50000 euro, reprezentând daune morale pentru suferinţele psihice cauzate de către o angajată a Primăriei Municipiului Medgidia, numita B., solicitând totodată punerea în posesie asupra terenului în suprafaţă de 900 mp care a aparţinut autorului C..

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin precizările depuse la 02 aprilie 2019, reclamantul A. a arătat că obiectul învestirii instanţei îl constituie solicitarea sa de a fi pus în posesie atât cu terenul în suprafaţă de 200 mp sau contravaloarea acestui teren de 40000 RON, cât şi cu terenul în suprafaţă de 900 mp.

Prin sentinţa civilă nr. 492 din 03 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâta Primăria Municipiului Medgidia, şi a fost declinată cauza, în favoarea Tribunalului Constanţa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de data de 12 aprilie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

La termenul din 29 mai 2020, reclamantul a depus precizări la acţiune arătând că obiectul învestirii instanţei de fond îl constituie obligarea pârâtei Primăria Municipiului Medgidia să îl pună în posesie pe reclamant cu privire la terenul în suprafaţă de 200 mp sau să îi achite suma de 40000 euro, reprezentând contravaloarea terenului, obligarea pârâtei la plata sumei de 30000 euro, reprezentând contravaloarea daunelor morale pentru suferinţele psihice datorate conduitei pârâtei care nu i-a restituit terenul pretins, precum şi obligarea pârâtei de a-l pune pe reclamant în posesie cu terenul în suprafaţă de 900 mp, dobândit de reclamant prin succesiune de la unchiului său.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1979 din 03 septembrie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Municipiul Medgidia, prin primar, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel raclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Curtea de Apel Constanţa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, la data de 14 ianuarie 2021, sub nr. x/2021.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 1979 din 03 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul Medgidia, prin Primar.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 iunie 2021 şi a fost repartizat, aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, recurentul-reclamant a susţinut că decizia atacată este contrară celor stabilite prin decizia nr. 62/C/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A mai arătat că Primăria Medgidia refuză să îl pună în posesie, deşi este singurul moştenitor al defunctului C..

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă acţiunea reclamantului A., astfel cum a fost precizată, prin care a solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Medgidia să îl pună în posesie cu privire la terenul în suprafaţă de 200 mp sau să îi achite suma de 40000 euro, reprezentând contravaloarea terenului, obligarea pârâtei la plata sumei de 30000 euro, reprezentând contravaloarea daunelor morale pentru suferinţele psihice datorate conduitei pârâtei care nu i-a restituit terenul pretins, precum şi obligarea pârâtei să îl pună în posesie cu terenul în suprafaţă de 900 mp dobândit prin succesiune.

Prin sentinţa civilă nr. 492 din 03 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, invocată de către pârâta Primăria Municipiului Medgidia, şi a fost declinată cauza, spre soluţionare, Tribunalului Constanţa, în considerarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, reţinându-se că obiectul învestirii instanţei îl reprezintă nemulţumirea reclamantului cu privire la decizia de invalidare emisă de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, reclamantul considerându-se îndreptăţit să primească în natură terenul care a format obiect al notificării întemeiate pe dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 1979 din 03 septembrie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Municipiul Medgidia, prin primar, ca nefondată.

Această sentinţă a fost menţinută prin respingerea căii de atac a apelului, prin decizia civilă nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, prin notificarea înregistrată sub nr. x/23.08.2001 la Primăria Municipiului Medgidia, conform Legii nr. 10/2001, reclamantul A. a solicitat restituirea tuturor imobilelor pe care familia acestuia le-a avut în Medgidia sau acordarea de despăgubiri, iar prin sentinţa civilă nr. 1107/16.09.2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. x/2008, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Oraşului Medgidia şi Municipiul Medgidia, prin primar, fiind obligaţi pârâţii să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat abuziv, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 90 mp şi construcţie situat în Medgidia, str. x, jud. Constanţa.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 62/C/25.02.2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul civil nr. x/2008 fiind respins apelul pârâţilor Primarul Municipiului Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia şi al Municipiului Medgidia, prin primar, şi admis apelul declarat de către reclamantul A., cu consecinţa schimbării, în parte, a sentinţei apelate, în sensul că măsurile reparatorii se vor propune pentru terenul în suprafaţă de 200 m.p. aferent construcţiilor demolate din localitatea Medgidia, str. x nr. .24 (fostă str. x); au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la dreptul la despăgubiri pentru construcţia demolată.

Recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia şi Municipiul Medgidia, prin primar, împotriva acestei decizii, a fost respins prin decizia civilă nr. 449/28.01.2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul civil nr. x/2008

Astfel, în scopul aducerii la îndeplinire a celor stabilite în dosarul nr. x/2008, a fost emisă dispoziţia nr. x/28.01.2011 a Primarului Municipiului Medgidia, completată cu dispoziţia nr. x/17.01.2012 emisă de aceeaşi instituţie, prin care s-a dispus înaintarea dosarului format pentru soluţionarea notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor în vederea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul preluat abuziv compus din construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 200 mp aferent construcţiei demolate situat în Municipiul Medgidia, strada x, nr. 24, fostă strada x, nr. 68, judeţul Constanţa.

Prin decizia de invalidare nr. 18472/18.01.2018, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în considerarea dispoziţiei nr. 65/17.01.2012, emisă de Primarul Municipiului Medgidia de completare a dispoziţiei nr. 118/28.01.2011, emisă de Primarul Municipiului Medgidia, a fost invalidată dispoziţia nr. x/17.01.2012, emisă de Primarul Municipiului Medgidia, având în vedere că valoarea imobilului construcţie stabilită prin aplicarea grilei notariale este de 49135,14 RON, iar valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în anul 1988 pentru imobilul construcţie notificat a fost de 58161,02 RON.

În acest sens, curtea de apel a apreciat că şi terenul în suprafaţă de 900 mp solicitat prin prezenta acţiune a fost inclus între cele a căror restituire a format obiectul notificării, iar solicitarea reclamantului de "punere în posesie cu privire la terenul în suprafaţă de 900 mp" reprezintă în realitate cererea de restituire în natură a acestui teren întemeiată pe dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 10/2001.

De altfel, s-a mai reţinut în cuprinsul deciziei recurate că, prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Primăria Medgidia, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 900 m.p. care face obiectul notificării nr. x/23.08.2001, iar prin sentinţa civilă nr. 4902/02.10.2012, Tribunalul Constanţa a respins cererea ca neîntemeiată.

Apelul împotriva aceste sentinţe a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 114C din 13.02.2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, prin care a fost admis recursul civil declarat de recurentul reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Medgidia, a fost modificată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă acţiunea pentru autoritate de lucru judecat, constatându-se că nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat, întrucât s-a statuat în mod irevocabil în dosarul civil nr. x/2008 al Tribunalului Constanţa că reclamantul A. este îndreptăţit să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul-teren în suprafaţă de 200 m.p. şi construcţie demolată, situat în Medgidia, strada x nr. 24 (fostă strada x nr. 68, fostă I.V. Stalin nr. 68); cu privire la terenul viran de 900 m.p. solicitat de reclamant prin notificarea nr. x/23.08.2001, s-a constatat că printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată anterior într-o altă cauză - dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Constanţa, s-a tranşat pretenţia reclamantului, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În acest context, se constată că instanţa de apel a dat eficienţă efectului puterii de lucru judecat în raport cu dosarele amintite mai sus, arătând că nu se poate reţine o altă situaţie de fapt sau de drept, decât cea asupra căreia instanţele s-au pronunţat deja.

În aceste condiţii, raportat la aspectele prezentate anterior, Înalta Curte constată că prezenta cauză se încadrează în ipoteza reglementată prin dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că a fost formulată notificare în baza Legii nr. 10/2001, care a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 118/28.01.2011 a Primarului Municipiului Medgidia, completată cu Dispoziţia nr. 65/17.01.2012 emisă de aceeaşi instituţie.

Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, au următorul conţinut:

"Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Legea nr. 10/2001 este o lege specială, astfel că textele de lege citate au incidenţă în cauza pendinte.

Totodată, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale anterior evocate, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalităţii consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi în termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei; cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, rezultă că decizia civilă nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2021.