Nullity of cassation appeal for failure to frame arguments within statutory grounds for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court declared the appeal null, thereby leaving intact the Court of Appeal's decision that dismissed the municipal claimant's lawsuit as inadmissible and ordered the claimant to pay attorney's fees to one defendant. The dispute involved a civil liability action brought by a local administrative unit against four defendants for over 293,000 RON, where the appellate court had rejected the claim on grounds of inadmissibility rather than on the merits. The Supreme Court found the appeal procedurally flawed because the appellant’s arguments merely reiterated its substantive position regarding the applicable liability regime and contested the reasonableness of attorney's fees without identifying specific violations of the legal grounds for cassation; under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, an appeal is null if it does not rely on the exclusive grounds for cassation listed in Article 488, such as incorrect application of substantive law or procedural violations, which the appellant failed to demonstrate.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 471 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to frame arguments within statutory grounds for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code: La 14 octombrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat .
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 10.01.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială com. Barcea, jud. Galaţi, a solicitat obligarea pârâţilor A., B., C. şi D. să-i plătească în solidar suma de 293.096,96 RON, actualizată cu dobânda legală şi indicele de inflaţie calculate de la data înregistrării acţiunii şi până la plata debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 6362 din 25 septembrie 2017 Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi
Prin sentinţa civilă nr. 1452 din 18 decembrie 2019 Tribunalul Galaţi a admis acţiunea, a obligat în solidar pe pârâţii A., C. şi D. să plătească reclamantei suma de 293.096,96 RON, cu titlu de prejudiciu, a respins ca nefondată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta B. şi a respins ca nefondată cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi
Prin decizia civilă nr. 64/A din 6 iulie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a admis apelul declarat de pârâţii A., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1452 din 18 decembrie 2019; a schimbat în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare: a respins, ca inadmisibilă, acţiunea promovată în contradictoriu şi cu pârâţii A., C. şi D..
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate referitoare la soluţia pronunţată în contradictoriu cu pârâta B..
A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta UAT Comuna Barcea, jud. Galaţi, împotriva aceleiaşi sentinţe civile şi a obligat pe reclamanta-apelantă să plătească pârâtului-apelant A. suma de 4.770 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi în apel.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 64/A din 6 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bârcea, prin Primar.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 24 august 2020.
Recursul a fost comunicat intimaţilor la 17 septembrie 2020, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bârcea, prin Primar a susţinut că soluţia instanţei de apel de respingere a acţiunii ca inadmisibilă este nelegală, instanţa de apel reţinând incidenţa prevederilor răspunderii contractuale, întrucât prejudiciul este rezultatul încheierii unor contracte. Referitor la această chestiune, reclamanta arată că părţile contractelor la care se face referire în cauză sunt altele decât pârâţii din prezenta cauză, şi, în consecinţă, nu poate fi antrenată răspunderea contractuală faţă de persoane care nu au fost parte în contract, fiind incidente prevederile răspunderii delictuale.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, reclamanta critică soluţia instanţei de apel cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, susţinând că onorariul de avocat este exagerat de mare pentru un singur termen de judecată, fără ca instanţa de apel să analizeze şi să acorde cheltuielile de judecată în funcţie de munca depusă în dosar şi fără a avea în vedere tabloul orientativ cu onorariul avocaţilor aprobat de Uniunea Avocaţilor din România.
La 14 octombrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat .
Tot la 14 octombrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., a formulat întâmpinare şi intimatul C., prin care a solicitat respingerea recursului ca "inadmisibil" pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. .
La 15 octombrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., a formulat întâmpinare şi intimata D., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. (fila x).
5. Procedura de filtru
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, în măsura în care completul de filtru va aprecia că nu este posibilă încadrarea criticilor formulate în niciun din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. ar fi incidentă excepţia nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. (prin întâmpinare fiind invocată şi de către intimata D. neîncadrarea criticilor în motivele de casare), iar, în măsura în care se va trece peste această excepţie, va aprecia asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 21 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 9 noiembrie 2021, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinarea depusă de către intimata D., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.
Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În speţă, Înalta Curte constată că aspectele dezvoltate de recurentă în primul motiv al cererii de recurs vizează nemulţumirile sale faţă de admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, considerând că sunt incidente prevederile răspunderii delictuale, însă fără a dezvolta critici de nelegalitate a deciziei Curţii de Apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei că părţile contractelor la care s face referire în cauză sunt altele decât cele din dosar este de observat că instanţa de apel a analizat, în mod concret, fiecare contract raportat la fiecare dintre părţile din dosar.
Or, în acest context, susţinerile privind lipsa identităţii dintre părţile contractelor şi pârâţii din prezenta cauză, vizează temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.
Într-o atare situaţie în care recurentul doar reiterează propria poziţie procesuală adoptată în derularea litigiului, fără a releva o greşeală în evaluarea judiciară ce susţine hotărârea atacată cu recurs, nu există suportul critic necesar spre a se verifica şi stabili, în coordonatele motivelor de casare reglementate prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nelegalitatea evaluării realizate de instanţa de apel.
Drept urmare, criticile recurentei nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate în cererea de recurs.
Înalta Curte reţine că instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.
Reproducerea, prin cererea de recurs, a nemulţumirilor părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Or, obiectul recursului constituindu-l deciziei nr. 64/A din 6 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii şi de respingere a acţiunii.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, recurenta critică soluţia instanţei de apel cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată către pârâtul A. în cuantum mult prea mare, în opinia recurentei.
Faţă de această critică, Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi subsumat motivelor de casare prevăzute expres de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., relevante în acest sens fiind considerentele ce se regăsesc în Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, conform cărora cheltuielile "cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.
În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."
În concluzie, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Barcea, prin Primar împotriva deciziei nr. 64/A din 6 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.