Peremption of civil review due to procedural lapse after suspension of proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Secția I civilă) dismissed the petitioner's motion for review as barred by lapse of time (*perimare*), meaning the petitioner prevailed on no grounds and the underlying judgments remained in force. The dispute concerned a motion for review filed against a prior decision that had itself dismissed an earlier review as inadmissible; the procedural issue arose after the court suspended proceedings when the petitioner failed to appear at the initial hearing without requesting judgment in absentia, and the court later considered the lapse of time *ex officio* after more than six months had passed without any procedural act by the petitioner. The decisive legal basis was Articles 416(1) and 420(1) of the Code of Civil Procedure, which provide that a request for review lapses by operation of law if left inactive for over six months due to the party's fault, a peremptory and absolute procedural exception that may be raised by the court *ex officio*.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 C. proc. civ, art. 420 alin. (1) C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of civil review due to procedural lapse after suspension of proceedings: Potrivit art. 416 C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive neimputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 august 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1297 din 25 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1829 din 17 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.
Dosarul a fost repartizat completului de judecată nr. 9 care, prin rezoluţia de primire din 9 septembrie 2020, a fixat termen de judecată la 10 noiembrie 2020 în vederea soluţionării cererii de revizuire.
Prin încheierea din 10 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a suspendat judecata cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1297 din 25 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că, la apelul nominal, a lipsit revizuentul, iar acesta nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Prin rezoluţia din 20 iulie 2021, Înalta Curte, din oficiu, a stabilit termen de judecată la data de 9 noiembrie 2021, în vederea discutării perimării cererii de revizuire formulată de revizuentul A..
La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive:
Potrivit art. 416 C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive neimputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".
Conform art. 420 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea, 10 noiembrie 2020, au trecut mai mult de 6 luni, timp în care revizuentul nu a îndeplinit vreun act de procedură prin care să fie întrerupt cursul suspendării, lăsând cauza în nelucrare pentru o perioadă ce depăşeşte termenul reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni se datorează culpei părţii, în baza art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată perimată cererea de revizuire cu a cărei soluţionare a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1297 din 25 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.