Public contract penalties and mandatory recourse jurisdiction after unconstitutionality of appellate amendment

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 36.400 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi datorate pentru perioada cuprinsă între data de 30.10.2017 şi data de 28.02.2018, în temeiul art. 9.2 din contractul de prestări servicii nr. x/11.06.2015, încheiat conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Mehedinţi

Prin sentinţa civilă nr. 37 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2020 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vlădaia - Primăria Vlădaia, având ca obiect pretenţii şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 36.400 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,5 %, calculate conform art. 9.2 din contractul de prestări servicii nr. x/11.06.2015, aferente perioadei 30.10.2017 - 28.02.2018. Totodată s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 13 din 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vlădaia - Primăria Vlădaia, a obligat apelanta pârâtă la plata către intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 13 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vlădaia - Primăria Vlădaia.

În motivarea recursului se susţine, în esenţă, că:

Instanţa nu a dat dovadă de rol activ şi prin urmare a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motive subsumate de către pârâtă motivelor de casare prevăzute de pct. 6 şi 8 ale alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

În mod greşit instanţa nu a reţinut că debitul fusese achitat anterior, iar pârâta după definitivarea hotărârii a solicitat şi penalităţi.

Consideră că instanţa, cu încălcarea normelor de drept material, nu a avut în vedere susţinerea pârâtei referitoare la neacordarea plăţii penalităţilor ca urmare a faptului că pârâta a achitat prin executor judecătoresc întreg debitul şi cheltuieli de executare, astfel că, în mod greşit, a fost obligată la plata penalităţilor de 5% pentru un nr. de 112 zile calculate la suma de 65.000 RON.

Instanţa a reţinut, în mod greşit, neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 1534 şi 1541 alin. (1) C. civ., dispoziţii prin care instanţa are posibilitatea de a reduce penalităţile atunci când acestea sunt vădit excesive faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului. Penalităţile sunt vădit excesive faţă de prejudiciu, sumă care a şi fost achitată integrală şi pentru care intimata solicită penalităţi care ajung la cuantumul sumei principale, aşa fiind instanţa obligă pârâta să plătească de două ori debitul.

Referitor la onorariul de avocat instanţa nu a făcut aplicabilitatea art. 451 C. proc. civ. în sensul că a acordat câte 2.000 RON la fiecare proces, fond şi apel, în condiţiile în care avocatul nu a fost prezent la niciunul dintre termene, suma fiind excesiv de mare pentru munca prestată.

5. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă în termenul legal, intimata-reclamantă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 şi a Deciziei nr. 40/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 48 C. proc. civ.

6. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 mai 2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 9.

La termenul de judecată din 14 septembrie 2021, Înalta Curte a rămas în pronunţare în principal asupra excepţiei de inadmisibilitate a căii de atac, în subsidiar faţă de excepţia nulităţii recursului şi având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 28 septembrie 2021.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru discutarea, în condiţii de contradictorialitate, a chestiunii neregularităţii constituirii completului de judecată ce a pronunţat decizia atacată.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivul de recurs de ordine publică ce a fost invocat din oficiu, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin cererea introductivă înregistrată în data de 5 mai 2020, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 36.400 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi, datorate pentru perioada cuprinsă între data de 30.10.2017 şi data de 28.02.2018, în temeiul art. 9.2 din contractul de prestări servicii nr. x/11.06.2015, încheiat conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, dispoziţii care prevăd că "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun".

Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la data introducerii cererii iniţiale, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 23/2020, hotărârea pronunţată în litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziţie publică prevăzute de art. 53 alin. (1)1 poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară.

Prin Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 7 iulie 2020, deci anterior pronunţării soluţiei în primă instanţă, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că O.U.G. nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 101/2016 este neconstituţională, în ansamblul său, astfel că efectele ordonanţei de urgenţă au fot suspendate.

Aşa cum Curtea Constituţională a statuat în deciziile sale:

"În ceea ce priveşte efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor. În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii, aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret. Aşadar, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional, acele situaţii care au devenit facta praeterita.

Astfel, o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat."

Drept urmare, raportat la data sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, în primă instanţă, Înalta Curte constată că atâta vreme cât deveniseră inoperante modificările aduse prin O.U.G. nr. 23/2020, au devenit incidente în speţă prevederile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 în forma anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 23/2020, conform cărora hotărârea pronunţată în litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziţie publică prevăzute de art. 53 alin. (1)1 poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

În acest context, este de reţinut şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reţinut că "Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016."

Astfel fiind, se constată că instanţa de control judiciar a soluţionat în mod greşit calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 37 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, avându-se în vedere dispoziţiile Legii nr. 101/2016 în ceea ce priveşte regimul căilor de atac.

Ca atare, împotriva hotărârii de primă instanţă putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competenţa instanţei imediat superioare tribunalului.

În atare condiţii, curtea de apel trebuia să califice, în raport cu dispoziţiile art. 152 C. proc. civ., calea de atac exercitată ca fiind recurs.

Procedând la judecata cauzei în apel, curtea s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac în materie, nesocotind în acelaşi timp normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului, cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

În consecinţă, constatând că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, se reţine, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., care permit instanţei invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile formulate prin cererea de recurs de către pârâtă, având în vedere motivul de casare apreciat de instanţă ca fiind întemeiat, se constată că acestea nu pot fi analizate în această etapă procesuală, urmând a fi avute în vedere de către instanţa de trimitere.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Vlădaia, prin Primar împotriva deciziei nr. 13 din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Vlădaia, prin Primar împotriva deciziei nr. 13 din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.