Appeal on omitted grounds and evidence weighing rejected; parish ownership by 30-year prescription upheld with costs reduced to RON 2,000

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia "Schimbarea la Faţă" Alba a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate, prin prescripţia achizitivă de 30 de ani, asupra imobilului situat în str. x, jud. Iaşi compus din biserică în suprafaţă construită la sol de 208 mp, teren aferent acesteia în suprafaţă de1268 mp, imobil situat în Iaşi, str. x precum şi edificiile:

"casă de locuit" (în suprafaţă de aproximativ 97 mp) şi "monument" (în suprafaţă 4mp).

2. Hotărârea Tribunalului Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 536 din 3 aprilie 2019, Tribunalul Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Consiliului Local Iaşi pentru Municipiul Iaşi; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Iaşi. A admis în parte cererea formulată de reclamanta Parohia "Schimbarea la Faţă" Alba; a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin prescripţia achizitivă de 30 de ani, asupra imobilului situat în str. x, jud. Iaşi compus din biserică în suprafaţă construită la sol de 186 mp şi teren aferent acesteia în suprafaţă de 1262 mp.

A respins cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate pentru construcţiile "casa de locuit" şi "monument" .

3. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 560 din 18 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul formulat de Parohia "Schimbarea la Faţă" ALBA, împotriva sentinţei civile nr. 536 din 03 aprilie 2019 de Tribunalul Iaşi, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin prescripţia achizitivă de 30 de ani şi asupra imobilului construcţie -"Casă parohială" şi "monument" (troiţă) situate în str. x, jud. Iaşi.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 560 din 18 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs pârâta Municipiul Iaşi prin Primar.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:

Decizia Curţii de Apel este nelegală şi netemeinică fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi a mijloacelor de probă administrate în cauză.

Recurentul reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, invocată în faţa instanţei de fond, arătând că reclamanta nu a făcut dovada că proprietarul nediligent al clădirilor este recurentul.

Susţine recurentul că instanţa de apel a reţinut greşit că sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii de lungă durată pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor casă parohială şi monument, având în vedere înscrisul numit proces-verbal de hotărnicie din anul 1940, în care sunt menţionate generic o serie de clădiri care nu au fost individualizate sau identificate cadastral pentru a se putea susţine că este vorba despre cele din prezentul dosar.

Mai mult, forma construcţiei casă parohială a fost modificată, fără parcurgerea procedurii speciale prevăzute de legislaţia în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii.

Capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este inadmisibil atâta timp cât reclamanta are la îndemână procedura specială reglementată de art. 37 lin 2 din Legea nr. 7/1996.

5. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 28 septembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Iaşi, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 560 din 18 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 9 noiembrie 2021, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Municipiul Iaşi, prin Primar, este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Iaşi, prin Primar, Înalta Curte reţine că sunt inadmisibile criticile formulate de recurent cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia, prin raportare la dispoziţiile art. 459 alin. (1) şi alin. (2) teza I C. proc. civ. care prevăd că hotărârea dată în primă instanţă, susceptibilă de apel, dar care nu a fost supusă cenzurii prin această cale de atac, nu mai poate fi atacată nici cu recurs, întrucât instanţa de recurs nu poate să examineze, omisso medio, aspecte care nu au făcut obiectul controlului instanţei de apel.

Sub acest aspect, se constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului a fost invocată în faţa instanţei de fond, această instanţă analizând şi dezlegând această chestiune prin respingerea excepţiei ca neîntemeiată, iar pârâtul nu înţeles să critice această soluţie exercitând calea de atac a apelului împotriva respectivei hotărâri.

Or, potrivit art. 488 alin. (2) coroborat cu art. 483 alin. (1) C. proc. civ., pot forma obiect al recursului numai acele probleme care au fost invocate ca şi critici în apel şi au fost astfel supuse unei judecăţi în etapa apelului. Chestiunile care nu au făcut obiectul apelului, nu pot fi invocate direct în recurs omisso medio,impunându-se astfel un fine de neprimire în privinţa lor în judecata prezentei căi de atac extraordinare.

Mai susţine recurenta că reclamanta nu a făcut dovada că proprietarul nediligent al construcţiilor este Municipiul Iaşi.

Această critică nu relevă vreun aspect de nelegalitate a deciziei civile ce formează obiectul controlului judiciar, ci se referă la aspecte de probaţiune relative la conduita nediligentă a recurentului-pârât.

Or, judecata în recurs este rezervată unui control de nelegalitate, astfel cum reiese din art. 488 alin. (1) partea introductivă din C. proc. civ., nefiind posibilă în această etapă procesuală o reevaluare a probatoriului.

Înalta Curte notează că statuarea instanţei de apel, în sensul că şi cele două edificii (casă de locuit şi troiţă) au fost stăpânite pe o perioadă de peste 30 de ani este urmarea reanalizării probatoriului şi reformării hotărârii primei instanţe care era în sensul că pentru aceste bunuri nu ar fi fost îndeplinită condiţia unei posesii cu durată de 30 de ani.

Astfel, ceea ce a analizat instanţa de apel a fost exclusiv cerinţa posesiei pe o perioadă de 30 de ani, iar nu conduita pârâtului-recurent.

Prin urmare, argumentul critic în sensul că "reclamanta nu a făcut dovada că proprietarul nediligent al construcţiilor este Municipiul Iaşi" nu este unul care să privească aspect ce au format obiect al analizei din apel.

Referirile recurentului la conţinutul înscrisului intitulat proces-verbal de hotărnicire întocmit în anul 1940 tind a determina o reevaluare, în recurs, a acestei probe, în sensul de a se stabili că imobilele denumite de aceasta "clădiri" nu ar fi cele relative la care instanţa de apel a statuat că au fost posedate de reclamantă timp de 30 de ani.

Or, un astfel de demers de reevaluare nu este posibil a se realiza în recurs, faţă de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aprecierea liberă şi coroborată a probelor fiind un atribut ce revine instanţelor de fond în temeiul art. 264 C. proc. civ.

În mod similar, nu pot forma obiect de reevaluare aspectele evocate în legătură cu faptul că forma casei de locuit a fost schimbată, potrivit raportului de expertiză.

Reiese din considerentele deciziei recurate că instanţa de prim control judiciar a evaluat ansamblul mijloacelor de probă, între care şi o depoziţie suplimentară de martor, şi a stabilit pe baza unei analize coroborate a acestora că atât monumentul "troiţă" cât şi casa parohială au existat în incinta Parohiei din anii 1975-1976, date în raport de care a stabilit durata de peste 30 de ani a posesiei necesare spre a opera uzucapiunea.

O ultimă critică este acea că cererea privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune ar fi inadmisibilă faţă de procedura specială reglementată de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

Reglementarea din art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 are următorul conţinut: "Construcţiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, se intabulează, în lipsa autorizaţiei de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află situată construcţia, precum şi a documentaţiei cadastrale."

Reiese cu evidenţă, din economia normei juridice enunţate, că aceasta se referă la procedura de intabulare, procedură care este menită să asigure publicitatea imobiliară.

Cum intabularea nu are efect constitutiv de proprietate, menţionata procedură nu poate constitui un obstacol în exercitarea unei acţiuni în justiţie prin care se urmăreşte constatarea existenţei dreptului de proprietate şi, prin aceasta, obţinerea unui titlu care să îi permită exercitarea deplină a acestui drept real (adică nu numai îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară).

Faţă de aceste considerente, se constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurent deciziei civile pronunţate de instanţa de apel.

Având în vedere soluţia de respingere a recursului, se constată că recurentul-pârât se află în poziţia procesuală de parte care a pierdut procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată aferente recursului apare ca fiind întemeiată. Urmează a fi făcută, însă, aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor ce vor fi puse în sarcina recurentului, din onorariul de avocat avansat de partea reclamantă, apreciindu-se că faţă de complexitatea redusă a problemelor de drept suscitate de criticile din recurs şi de împrejurarea că această cale de atac a fost soluţionată la primul termen de judecată, suma de 2.000 RON ce se va acorda cu acest tilu (faţă de onorariul de avocat în cuantum de 4.000 RON pe care reclamanta l-a achitat) are caracter rezonabil şi echitabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Iaşi, prin Primar împotriva deciziei nr. 560 din 18 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă pe pârâtul Municipiul Iaşi, prin Primar la plata sumei de 2.000 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta Parohia "SCHIMBAREA LA FAŢĂ" - ALBA, cu aplicarea art. 451 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.