Rejection of unjust enrichment claim due to subsidiary nature of actio de in rem verso when contractual remedies are available

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la de 30.09.2016, reclamanţii A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta Comuna Fântânele prin primar pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul art. 1337 şi urm. C. civ. 1864 să se dispună rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/2008, nr. y/2008, nr. z/2008, nr. w/2008, nr. t/2008, nr. s/2008, nr. q/2008, nr. r/2009 şi nr. 846/2009, pentru evicţiunea totală provenită din fapta proprie a vânzătorului, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea preţului achitat de cumpărători, respectiv 729.000 RON, actualizată cu rata inflaţiei, restituirea sumei achitate de reclamanţi în cuantum de 81.000 RON, actualizată cu rata inflaţiei împreună cu dobânda legală aferentă perioadei 2013-2016 pentru parcele x, în suprafaţă totală de 10.800 mp şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 17.10.2016, reclamanţii au formulat precizări prin care au arătat că cel de-al doilea capăt de cerere priveşte repunerea în situaţia anterioară ca urmare a rezoluţiunii contractelor de vânzare-cumpărare ce fac obiectul primului capăt de cerere; suma de 486.000 RON a fost calculată prin adunarea valorilor suprafeţelor de teren ca fac obiectul contractelor autentificate cu preţul stabilit în urma licitaţiei publice, de 7,5 RON/mp., iar suma de 729.000 RON solicitată prin cel de-al doilea capăt de cerere ca reprezentând contravaloarea achitată constituie o eroare materială, suma reală ce îşi găseşte corespondent ca preţ al contractelor fiind cea de 486.000 RON, suma de 729.000 RON reprezentând suma totală achitată de reclamanţi şi este compusă din suma ce reprezintă preţ al contractelor şi suma achitată pentru restul terenurilor pentru care nu au mai fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 419 din 06 martie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii privind restituirea sumei de 81.000 RON şi a fost respinsă această cerere în consecinţă, iar celelalte cereri au fost respinse, ca neîntemeiate.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 167/C din 30 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost admis apelul cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei nr. 419/06.03.2016, în sensul respingerii excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind restituirea sumei de 81.000 RON şi a obligat intimata-pârâtă Comuna Fântânele prin Primar să restituie reclamanţilor suma de 81.000 RON; au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin Decizia nr. 2337 din 10 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi, a admis recursul incident al pârâtei şi, casând decizia recurată, a trimis cauza spre rejudecare.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în rejudecare

Prin Decizia nr. 88/C din 02 iulie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de recurenţii reclamanţi.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 88/C din 02 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

În motivarea recursului se susţine, în esenţă, că:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin că au fost aplicate greşit dispoziţiile vechiul C. civ., respectiv dispoziţiile art. 484, art. 493, art. 494, art. 997, art. 1618 şi art. 1691 cât şi aplicarea greşită a prevederilor art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.

Reclamanţii susţin că întrucât Primăria Comunei Fântânele a încasat preţul pentru terenurile în litigiu (la data licitaţiei), aceasta nu poate avea decât calitatea de persoană îmbogăţită, dispunând de suma de bani în cauză prin realizarea unor proiecte comunale. În acelaşi timp, efectul asupra patrimoniului reclamanţilor este sărăcirea proporţională, care subzistă şi la această dată. Drept urmare, susţin că sunt îndeplinite condiţiile pentru acţiunea în restituire pentru îmbogăţire fără justă cauză, fiind îndeplinită şi condiţia lipsei temeiului juridic pentru formularea unei altei acţiuni.

Mai susţin reclamanţii că procedura licitaţiei şi cea a adjudecării, ca operaţiune juridică, este distinctă de procedura încheierii unuei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, astfel că cea de a doua nu poate echiva cu prima.

Prin cel de al doilea motiv de recurs, reclamanţii au susţinut că cererea introductivă formulată de aceştia se contura ca fiind o acţiune în rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare a celor două parcele de teren, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei de 81.000 RON, şi, deşi avea obligaţia să o facă, instanţa de judecată nu a "dat sau restabilit calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă le-au dat o altă denumire, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 28 septembrie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 9 noiembrie 2021.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport cu actele şi lucrările dosarului, criticile şi apărările formulate şi prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul poartă asupra solicitării reclamanţilor de rezoluţiune a nouă contracte de vânzare-cumpărare, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară prin restituirea preţului achitat, actualizat cu rata inflaţiei şi restituirea sumei în cuantum de 81.000 RON achitată în baza procesului-verbal de adjudecare nr. x/18.10.2006 pentru parcelele de teren x, actualizată cu indicele de inflaţie, împreună cu dobânda legală aferentă perioadei 2013-2016.

Întrucât soluţia dată capătului de cerere privind rezoluţiunea celor nouă contracte de vânzare - cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea preţului, a intrat în autoritatea de lucru judecat, rejudecarea cauzei vizează exclusiv cererea de restituire a sumei de 81.000 RON achitată în baza procesului-verbal de adjudecare nr. x/18.10.2006 pentru parcelele de teren x, actualizată cu indicele de inflaţie.

Prin primul motiv de recurs, reclamanţii au criticat modalitatea de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 484, art. 493, art. 494, art. 997, art. 1618 şi art. 1691 vechiul C. civ., susţinând că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile în vederea formulării acţiunii în restituire pentru îmbogăţire fără justă cauză, fiind îndeplinită şi condiţia lipsei temeiului juridic pentru formularea unei alte acţiuni.

Analizând criticile de nelegalitate formulate de reclamanţi, ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt fondate.

Astfel, în privinţa susţinerilor formulate prin cererea de recurs vizând o aplicare greşită a art. 484, art. 493, art. 494, art. 997, art. 1618 şi art. 1691 vechiul C. civ., se constată că aceste critici sunt formulate pur formal, recurenţii nearătând în ce mod instanţa de apel a nesocotit prevederile legale menţionate, împrejurare care determină imposibilitatea instanţei de recurs de a analiza o eventuală nelegalitate a hotărârii atacate, din această perspectivă.

Prin următoarea critică adusă deciziei atacate, se susţine că instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a condiţiilor pentru admiterea acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză şi nu a ţinut cont că patrimoniul reclamanţilor a fost sărăcit în beneficiul celui al pârâtei, neobservând că este îndeplinită şi condiţia lipsei temeiului juridic pentru formularea unei alte acţiuni.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în motivarea soluţiei date, a reţinut subsidiaritatea acţiunii în îmbogăţirea fără justă cauză, iar nu neîndeplinirea condiţiilor specifice acestei acţiuni.

Cu privire la îmbogăţirea fără justă cauză, Înalta Curte reţine că aceasta intervine atunci când se produce un dezechilibru patrimonial prin mărirea patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului altei persoane însă, nu ca rezultat al unui act sau fapt juridic recunoscut de lege, concretizat într-un contract, o dispoziţie legală sau judiciară, ci în absenţa unui astfel de temei juridic. Instanţele de fond au apreciat în mod corect că actio de in rem verso (în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză) este o acţiune cu caracter subsidiar oricărui alt mijloc procesual aflat la dispoziţia creditorului pentru a obţine satisfacerea pretenţiilor sale.

Caracterul subsidiar al acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituţiei prin care să fie deturnate alte instituţii ale dreptului privat în toate ipotezele în care se poate vorbi de o îmbogăţire şi o însărăcire, deşi există temei juridic pentru ambele.

În toate cazurile în care însărăcitul dispune de o acţiune, alta decât actio de in rem verso, fie că ea poate fi intentată împotriva îmbogăţitului, fie împotriva unei terţe persoane, mecanismul îmbogăţirii fără justă cauză nu este funcţional.

Or, în cauză, se susţine de către reclamanţi că dreptul de proprietate al pârâtei a suferit, însă aceasta a păstrat totuşi suma primită în urma procedurii de adjudecare, având calitatea de persoană îmbogăţită.

Însă, în cauza pendinte, se constată că suma de 81.000lei s-a achitat pârâtei în urma declarării reclamantului A. drept câştigător al unei licitaţii publice deschise, ce avea ca obiect vânzarea unor loturi de teren din proprietatea Comunei Fântânele, instanţa de apel reţinând, în mod corect că desfăşurarea şi finalizarea acestei proceduri are valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare.

Astfel, instanţa de apel, în mod judicios, a reţinut că acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu poate fi admisă, pentru că cei păgubiţi au la dispoziţie, pentru a recupera ceea ce li se datorează, o acţiune întemeiată pe răspunderea contractuală, calea actio de in rem verso nefiind deschisă acestora.

În acest sens au fost şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia nr. 2337 din 10 decembrie 2019, pronunţată în acest dosar, a reţinut că "intimaţii-reclamanţi au la îndemână alte mijloace juridice pentru a obţine restituirea preţului achitat în cadrul procedurii de vânzare la licitaţie pentru suprafeţele de teren care ulterior adjudecării nu au putut fi predate cumpărătorilor şi pentru care nu s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare, acestea putând fi regăsite fie în dispoziţiile speciale care au constituit cadrul legal pentru organizarea procedurii de vânzare la licitaţie publică, fie pot avea ca fundament juridic dispoziţiile legale cu caracter general privind răspunderea contractuală." Astfel, Înalta Curte a apreciat că existenţa altor mijloace juridice pentru restituirea sumei de 81.000 RON reprezintă un impediment pentru promovarea unei actio de in rem verso.

Cum reclamanţii nu au formulat, în privinţa sumei de 81.000 RON, vreo acţiune întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, cauză juridică ce rezultă direct din raportul derulat între părţi, aceştia nu îşi pot invoca propria culpă, alegând, pentru obţinerea sumei de bani achitate, un mijloc juridic căruia nu îi este recunoscut decât un caracter subsidiar.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenţii au criticat raţionamentul instanţei de apel prin care aceasta a reţinut că procedura licitaţiei şi procedura de adjudecare este distinctă de aceea a încheierii unei promisiuni de vânzare-cumpărare.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că recurenţii nu au dezvoltat această critică, rezumându-se la această simplă afirmaţie, neargumentată juridic şi neînfăţişând motive clare de analiză, care să demonstreze o presupusă nelegalitate a acestui raţionament. Practic, această critică, poate fi considerată nemotivată, deoarece este cu totul neargumentată din punct de vedere al criticilor de nelegalitate, care trebuie să caracterizeze calea de atac dedusă prezentei judecăţi.

Prin cel de al doilea motiv de recurs, recurenţii au susţinut că cererea introductivă formulată de aceştia se contura ca fiind o acţiune în rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare a celor două parcele de teren, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei de 81.000 RON, şi, deşi avea obligaţia să o facă, instanţa de judecată nu a "dat sau restabilit calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă le-au dat o altă denumire, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.

Aspectele semnalate pun în discuţie încălcarea unor dispoziţii de ordin procedural, susţinerile încadrându-se, astfel, în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care sancţionează încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., "judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.", iar potrivit alin. (5) " Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care toate părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora."

Obligaţia ce rezidă din cuprinsul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. trebuie, însă, înţeleasă în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, acela al disponibilităţii părţilor şi cel al contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia. Or, este cunoscut că limitele judecăţii trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanţei, de vreme ce rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat la aspectele ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, instanţa având sarcina de a clarifica doar acele situaţii care impun o explicitare a cererii de chemare în judecată.

În cauza dedusă judecăţii, însă, obiectul şi temeiul juridic al acţiunii au fost clar stabilite prin cererea de chemare în judecată, iar argumentele de fapt şi de drept pe care recurenţii, care au beneficiat de asistenţă juridică calificată, le-au adus în susţinerea cererii lor nu impuneau o altă calificare a cererii de chemare în judecată sau alte clarificări ale cadrului procesual.

Recurenţii au promovat o acţiune prin care au solicitat explicit restituirea sumei de 81.000 RON, în temeiul "dispoziţiilor legale" fiind indicate prevederile art. 1345 şi următoarele noul C. proc. civ., cele care reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.

Or, este de principiu, în materia dreptului procesual civil, că partea are dreptul să hotărască cu privire la exercitarea acţiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, partea este obligată să determine obiectul acţiunii, urmând ca litigiul să fie soluţionat numai în acest cadru şi fără ca instanţa de judecată să poate depăşi limitele fixate.

Obiectul litigiului şi limitele acestuia sunt fixate atât de pretenţiile exprimate prin cererea de chemare în judecată, cât şi de apărările făcute prin întâmpinare. Prin aceste acte de procedură sunt deduse analizei instanţei nu doar pretenţiile sau apărările părţilor, ci şi cauzele, temeiurile juridice ale acestor pretenţii sau apărări.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., dreptului procesual de dispoziţie al părţii îi corespunde obligaţia instanţei de a se pronunţa exclusiv asupra a ceea ce partea a înţeles să supună judecăţii, prin cererea de chemare în judecată, formulată în condiţiile legii.

În considerarea prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii, câtă vreme obiectul şi limitele procesului au fost stabilite prin cererea dedusă judecăţii în primă instanţă, în sensul că reclamanţii au solicitat restituirea sumei de 81.000 RON în temeiul dispoziţiilor art. 1345 şi următoarele noul C. proc. civ. care reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, instanţele au calificat cererea, au judecat în limitele învestirii şi s-au pronunţat asupra obiectului acesteia, aşa cum a fost formulată de către reclamant, în cererea de chemare în judecată - îmbogăţire fără justă cauză.

În circumstanţele expuse, contrar susţinerilor recurenţilor, în mod corect instanţa de apel nu a efectuat o recalificare a actelor şi faptelor deduse judecăţii, de vreme ce judecătorul fondului, în virtutea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, a dat curs voinţei reclamanţilor relativ la stabilirea limitelor învestirii instanţei, în raport de motivele de fapt ale cererii şi scopul urmărit prin promovarea acţiunii, prin acest capăt de cerere.

Mai mult, susţinerile recurenţilor potrivit cărora cererea introductivă formulată de aceştia se contura ca fiind o acţiune în rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare a celor două parcele de teren, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei de 81.000 RON, au fost formulate pentru prima oară în cadrul motivelor de recurs, nefăcând obiect de analiză la instanţa de fond şi nici în faţa instanţei de apel. Prin urmare, acestea nu pot face obiect al analizei nici în faţa instanţei de recurs.

Astfel, în soluţionarea căii de atac, instanţa de recurs poate analiza legalitatea soluţiei instanţei de apel raportat la cadrul procesual şi la situaţia de fapt deja stabilită de către instanţele de fond şi apel, în limitele învestirii, fără a putea să analizeze şi să se pronunţe asupra altor aspecte, care nu au făcut obiect al analizei până în această fază procesuală.

Având în vedere considerentele expuse, urmează a se dispune, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 88/C din 2 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.