Presumption of ambient musical communication under copyright law not triggered by TV sets used exclusively for sports broadcasting

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2019 din data de 31.05.2019 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând valoarea triplului remuneraţiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în cadrul punctelor de lucru ale paratei - Săli de jocuri C., în perioada aprilie 2016- aprilie 2019, valoare estimata provizoriu la 9.638.784 RON, inclusiv TVA;

În subsidiarul capătului 1 al prezentei cereri de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata:

a) sumei reprezentând valoarea remuneraţiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în punctele de lucru ale pârâtei în perioada aprilie 2016- aprilie 2019, remuneraţii estimate provizoriu la suma de 3.212.928 RON, inclusiv TVA;

b) penalităţilor de întârziere calculate până la data de 18.04.2019 pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor estimate provizoriu şi specificate la lit. a) a punctului 1 al prezentei cereri de chemare în judecată, penalităţi în sumă de 9.657.601 RON;

c) la plata penalităţilor de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 19.04.2019 şi până la data plăţii efective a sumei menţionate la lit. a) a punctului 1 al prezentei cereri de chemare în judecată;

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2611 din 20 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă

Prin decizia civilă nr. 686A din 21 aprilie 2021 s-au respins, ca nefondate, apelul principal şi apelul incident formulate de apelanta-reclamantă A. şi de apelanta-pârâtă B. S.R.L. .

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamanta A..

În motivarea recursului se susţine, în esenţă, că:

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 264 C. proc. civ. potrivit căruia instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, întrucât nu a analizat înscrisurile reprezentate de contractele autorizaţie licenţă neexclusivă încheiate între reclamanta A. şi D. şi nici notificarea nr. x/4.08.2019 ce emană de la pârâtă.

Totodată, recurenta arată că hotărârea recurată este dată şi cu încălcarea pct. 1 şi 2 lit. b) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, cu modificările publicate prin Decizia ORDA nr. 198/2012 coroborat cu art. 1312 alin. (8) devenit art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, care instituie prezumţia legală de utilizator de opere muzicale în scop ambiental în cazul în care spaţiile sunt dotate cu mijloace tehnice care permit redarea sunetelor sau imaginilor însoţite de sunet, raportat la faptul că instanţa de apel a reţinut deja că spaţiile în litigiu sunt dotate cu astfel de mijloace tehnice.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 19 iunie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu completului C9.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare expres prevăzute de lege, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile şi apărările formulate şi de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţiile invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate şi le va respinge ca atare, pentru cele ce succed:

Analizând excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere următoarele:

Potrivit art. 485 C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Conform art. 183 alin. (1) C. proc. civ.: "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen."

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că decizia atacată a fost comunicată către reclamantă la data de 5 mai 2021, astfel cum reiese din procesul-verbal aflat la dosarul curţii de apel, iar recursul a fost depus la data de 4 iunie 2021, prin scrisoare poştală, astfel cum rezultă din ştampila poştei, dosar recurs.

Drept urmare, faţă de data depunerii cererii, în modalitatea permisă de art. 183 alin. (1) C. proc. civ., declararea căii de atac la data de 4 iunie 2021 s-a făcut în termenul legal, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii ca neîntemeiată.

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că motivele dezvoltate prin cererea de recurs pot fi analizate prin raportare la pct. 5 şi 8 ale alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., ţinând seama de împrejurarea că recurenta a adus critici modului în care instanţa de apel şi-a îndeplinit atribuţiile procedurale relative la evaluarea ansamblului probelor administrate precum şi modalităţii de interpretare şi aplicare a reglementărilor conţinute de Metodologie. Astfel excepţia este neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare.

Recursul este însă nefondat, pentru considerentele ce succed:

Prin primul motiv de recurs, se reproşează neanalizarea ansamblului probator administrat, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la contractele licenţă neexclusivă încheiate de recurentă cu D. şi la notificarea nr. x din 4 august 2019 emisă de către pârâtă.

Această critică este formulată cu neobservarea trăsăturilor specifice apelului - cale de atac devolutivă ale cărei limite sunt date de criticile susţinute prin cererea de apel, potrivit art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Din analiza motivelor de apel nu reiese că s-ar fi invocat, în faţa instanţei de prim control judiciar, împrejurarea de fapt că pârâta ar difuza programele reţelei D. .

Prin urmare, fără temei se reproşează instanţei de apel că nu a valorificat mijloace de probă pe care partea însăşi nu le-a evocat şi susţinut ca fiind unele ce ar fundamenta vreuna dintre criticile concret susţinute prin cererea de apel.

În mod similar, recurenta nu a evidenţiat în ce modalitate ar fi relevat difuzarea de opere muzicale (în incinta sălilor de joc deţinute de pârâtă) notificarea nr. x din 4 august 2019 emisă de către pârâtă, notificare din care reiese (după cum recurenta însăşi evocă) deţinerea de televizoare destinate difuzării produselor proprii şi programelor sportive.

Trebuie observat că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel este că pârâta deţine televizoare în sălile de joc şi că aceste aparate sunt utilizate cu alte scopuri, anume că sunt folosite exclusiv pentru posturile şi canalele sportive de interes pentru activitatea de pariuri.

Or, concluziile astfel reţinute reliefează o evaluare concretă şi efectivă a înscrisului - notificare, însă într-un sens diferit de cel propus de recurentă.

Cum recursul nu permite reevaluarea probelor, Înalta Curte nu poate proceda la o verificare a corectitudinii modului de evaluare adoptat de instanţa de apel.

Prin cel de al doilea motiv de recurs se susţine încălcarea de către instanţa de apel a pct. 1 şi 2 lit. b) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011 coroborat cu art. 1312 alin. (8) din Legea nr. 8/1996.

Şi acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor pct. 1 şi 2 din Decizia ORDA nr. 266/2011:

"1. Utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental au obligaţia ca, înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obţină din partea A. autorizaţia licenţă neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale şi să plătească remuneraţii potrivit tabelului din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a utilizării. 2. În sensul prezentei metodologii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) comunicare publică a operelor muzicale în scop ambiental - comunicarea uneia sau mai multor opere muzicale făcută într-un loc deschis publicului ori în orice loc în care se adună sau are acces, concomitent ori succesiv, un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, indiferent de modalitatea realizării comunicării şi de mijloacele tehnice folosite, cu scopul de a crea ambianţa pentru desfăşurarea oricărei alte activităţi ce nu necesită în mod indispensabil utilizarea operelor muzicale;b) utilizator de opere muzicale în scop ambiental - orice persoană juridică sau fizică autorizată, care deţine ori foloseşte cu orice titlu (de proprietate, administrare, concesiune, închiriere, subînchiriere, împrumut etc.) spaţii, închise ori deschise, în care sunt instalate sau deţinute aparate şi orice alte mijloace tehnice ori electronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine muzicale, echipament informatic, CD-player, instalaţii de amplificare şi orice alte aparate ce permit recepţia, redarea sau difuzarea sunetelor sau imaginilor însoţite de sunet."

Formulând această critică, recurenta ignoră faptul că premisa necesară a încasării remuneraţiei ce corespunde drepturilor patrimoniale al autorilor de opere muzicale este utilizarea prin comunicare publică a operelor din această categorie, o atare premisă rezultând fără echivoc nu numai din titulatura Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 266/2011 - privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental -ci şi din pct. 1 al aceleaşi Metodologii.

Definiţia dată categoriei "utilizator de opere muzicale" la pct. 2 lit. b) din Metodologie nu este una de natură a genera, prin ea însăşi, raporturi juridice obligaţionale pentru că această reglementare trebuie observată şi interpretată în mod sistematic şi teologic spre a corespunde nu numai sensului actului administrativ-normativ în care se regăseşte ci şi sensului şi scopului protecţiei pe care legea cadru o conferă dreptul de autor de opere muzicale prin art. 12-13 coroborat cu art. 1231 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 8/1996 (forma în vigoare în perioada la care se referă litigiul).

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi făcut o aplicare eronată a prevederilor pct. 1 şi 2 din Metodologie coroborat cu art. 1312 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, în condiţiile în care situaţia de fapt stabilită pe baza probelor a fost aceea că pârâta intimată nu realizează, în mod concret şi efectiv, acte de comunicare publică de opere muzicale în scop ambiental şi că deţinerea de aparate tv are ca unic scop difuzarea de imagini care prezintă interes pentru activitatea de pariuri.

Având în vedere considerentele expuse, urmează a se dispune, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului, astfel cum acesta a fost susţinut prin criticile analizate în precedent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului şi excepţia nulităţii recursului, ca nefondate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A., A. împotriva deciziei nr. 686A din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.