Civil liability for unlicensed slot-machine exploitation: prejudice exists despite ineligibility for gambling license

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 9 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri în sumă de 425.000 RON, sumă formată din: 25.000 RON contravaloarea taxei de licenţă şi 400.000 RON taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine (50 de aparate, minim pentru autorizare/8.000 RON taxă pe aparat).

În drept, cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispoziţiile art. 1349, 1357, 1381 şi 1385 C. civ., O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, O.U.G. nr. 20/2013 şi H.G. nr. 298/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 374 din 21 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B..

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi la 72.000 RON reprezentând taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 9 aparate de tip slot-machine.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia civilă nr. 2329 din 24 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă s-a respins apelul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul teritorial sud vest.

A admis apelul pârâtului A. împotriva sentinţei civile nr. 374 din 21 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

A schimbat sentinţa în parte, în sensul că a respins cererea formulată împotriva pârâţilor A. şi B., ca nefondată.

A menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor.

4. Calea de atac a recursului:

Împotriva deciziei civile nr. 2329 din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea acţiunii civile şi obligarea pârâţilor A. şi B. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 425.000 RON către partea civilă, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii.

Au fost formulate următoarele critici prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Motivarea instanţei de apel privind inexistenţa prejudiciului este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, deoarece răspunderea este individuală şi personală, recurentul susţinând că se poate proba că activitatea de organizare de jocuri de noroc o desfăşoară orice agent economic care îndeplineşte condiţiile legale de licenţiere şi autorizare şi care achită aceste taxe.

Conform prevederilor legale, prejudiciul produs bugetului de stat rezultă din situaţia concretă, iar nu dintr-o situaţie ipotetică în care cei care organizează jocuri de noroc ar fi respectat legislaţia în materie, întrucât aceste texte sunt obligatorii pentru toţi cei care organizează jocuri de noroc şi se achită înainte de a începe activitatea, pentru minim 50 de aparate, aşa cum a prevăzut legiuitorul la data săvârşirii faptei.

O asemenea interpretare ar însemna ca acele persoane care nu respectă legea în domeniul jocurilor de noroc şi organizează jocuri de noroc, prin care obţin venituri ilegale şi nu achită taxele obligatorii înainte de începerea activităţii de joc, nu răspund nici penal, nici civil.

Recurentul-reclamant a arătat că pârâţii au funcţionat desfăşurând activităţi exact ca un organizator de jocuri de noroc, dar nu au plătit taxele de licenţiere şi autorizare, producând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 425.000 RON.

A indicat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 18 din H.G. nr. 870/2009 (în prezent abrogate prin H.G. nr. 111/2018), cât şi ale art. 6 şi art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligaţia să achite la bugetul de stat 25.000 RON reprezentând taxa anuală aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, precum şi 400.000 RON reprezentând taxele anuale de autorizare pentru exploatarea numărului minim obligatoriu de 50 de mijloace de joc tip slot-machine, prevăzut de reglementările legale în vigoare la data săvârşirii faptei.

Prin soluţia adoptată, instanţa de fond nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv că prejudiciul trebuie să fie recuperat şi plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toţi organizatorii de jocuri de noroc care funcţionează legal şi care achită taxa de licenţă şi taxa de autorizare pentru minimum 50 de aparate.

A apreciat recurentul că, pentru a nu exista discriminare sau tratament preferenţial pentru cei care încalcă legea, trebuie ca aceştia să fie obligaţi la plata taxei pentru minim 50 de aparate, astfel cum este impus pentru cei care funcţionează legal.

De asemenea, a indicat că soluţiile instanţelor de fond sunt nelegale prin raportare la prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală.

Din perspectiva cumulului răspunderii penale cu răspunderea civilă, rezultă că, în cazul în care printr-o hotărâre penală definitivă s-a constatat că o persoană a săvârşit o faptă cauzatoare de prejudicii, această hotărâre va deveni obligatorie pentru instanţa civilă (instanţă în care se judecă, în mod firesc, doar latura civilă a faptei cauzatoare de prejudicii). Astfel, instanţa civilă va fi nevoită să-l oblige pe autorul faptei ilicite să plătească prejudiciul cauzat prin fapta sa, pe calea atragerii răspunderii civile delictuale.

Indiferent de împrejurarea că fapta este sau nu infracţiune ori a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeaşi. De aceea, simpla culpă, chiar vina cea mai uşoară, alături de celelalte condiţii, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii delictuale.

A precizat că în speţă sunt incidente prevederile art. 1.349 raportat la cele ale art. 1.357 C. civ., precum şi ale art. 1.385 C. civ. alin. (1) C. civ. care consacră repararea integrală a prejudiciului ca principiu al răspunderii civile delictuale.

Astfel, a apreciat că este greşit a se reţine de către instanţe că pentru recuperarea prejudiciului se aplică principiul proporţionalităţii, în speţă prejudiciul fiind reglementat prin lege.

Concluzionează în sensul că instanţele de fond au înlăturat dispoziţiile art. 1, art. 13, art. 14 şi art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009, necoroborându-le cu prevederile care reglementează răspunderea civilă.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte şi apărările formulate:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 februarie 2021.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (9 septembrie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la 28 octombrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este învestită, prin motivele de recurs, cu privire la caracterul prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită comisă de către pârâţii A. şi B..

Prin motivele de recurs, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a reproşat instanţei de apel aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte caracterul cert al prejudiciului.

Criticile recurentului - reclamant sunt fondate.

Înalta Curte reţine că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu temeiul de drept al acesteia, respectiv răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357-1358 C. civ., instanţa de apel avea a analiza întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Dacă în ceea ce priveşte condiţiile existenţei faptei ilicite şi a vinovăţiei s-a reţinut că acestea sunt întrunite, în ceea ce priveşte condiţia existenţei prejudiciului material produs prin fapta ilicită şi a legăturii de cauzalitate, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu este îndeplinită fiindcă prejudiciul nu are caracter cert şi nu este în strictă legătură de cauzalitate cu faptele ilicite ale pârâţilor.

Dispoziţiile art. 1385 C. civ., la care se face referire în motivarea deciziei recurate şi prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparaţiei şi impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, potrivit celui de-al treilea alineat, despăgubirea trebuie să cuprindă "pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."

Pe acest temei, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

În ambele situaţii, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârşirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existenţă, cât şi ca posibilitate de evaluare.

În evaluarea caracterului prejudiciului de a fi cert şi actual, instanţa de a apel şi-a construit raţionamentul prin prisma dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009, care reglementează condiţiile necesare pentru obţinerea licenţei, respectiv autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc.

După cum s-a arătat, în mod corect, în motivarea deciziei recurate, în conformitate cu reglementarea organizării şi exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârşirii faptei ilicite, cât şi cea actuală, o persoană fizică nu ar obţine nici licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi nici nu ar fi autorizată să le exploateze.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei prin "organizator de jocuri de noroc" se înţelege "persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice".

De asemenea, conform art. 21 din aceeaşi ordonanţă (conţinutul textului din 2014 coincizând cu cel actual), "Răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă revine în totalitate persoanelor juridice care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc."

Aşadar, voinţa legiuitorului este aceea ca numai o persoană juridică să obţină licenţă de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, iar, odată ce deţine în mod legal o asemenea licenţă, persoana juridică respectivă este cea care poartă în mod direct şi exclusiv răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc conform legii.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că, în mod eronat, instanţa de apel a condiţionat existenţa prejudiciului de aptitudinea persoanei, care a exploatat jocuri de noroc, de a obţine licenţa de exploatare a jocurilor de noroc, ceea ce este posibil doar în situaţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legea specială.

Această interpretare nu poate fi dedusă din dispoziţiile legale incidente.

Interpretarea dată prin considerentele deciziei recurate este în sensul că dacă organizator de jocuri de noroc poate fi, conform legii, doar persoana juridică care îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite, înseamnă că activitatea de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc de către o persoană fizică, fără respectarea condiţiilor legale necesare licenţierii şi autorizării, nu poate fi susceptibilă de a produce un prejudiciu.

Or, o asemenea interpretare exclude de plano posibilitatea atragerii răspunderii civile delictuale în situaţiile în care un subiect de drept desfăşoară o activitate fără să îndeplinească cerinţele legale necesare autorizării.

În speţă, se impune analiza condiţiilor existenţei prejudiciului conform prevederilor art. 1381 C. civ., a legăturii de cauzalitate cu faptele pârâţilor, precum şi a întinderii prejudiciului prin prisma dispoziţiilor art. 1385 C. civ.

Potrivit art. 1381 alin. (1) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, astfel cum prevede art. 1385 alin. (3) C. civ.

Cu ocazia rejudecării, urmează a se verifica, prin prisma dispoziţiilor legale enunţate, îndeplinirea acestor elemente ale răspunderii civile delictuale în cazul faptei ilicite a persoanei fizice de a exploata 9 aparate de tip slot-machine fără a deţine în prealabil licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc pentru fiecare aparat în parte.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecarea apelurilor, în speţă, constatându-se a fi întrunite premisele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 2329 din 24 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelurilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.