Party internal dispute inadmissibility due to failure to exhaust mandatory pre-litigation arbitration under Political Parties Law Art. 15

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă la 20 martie 2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., au solicitat, în contradictoriu cu Biroul Politic Judeţean al N. şi N., anularea deciziei nr. 35 din 7 decembrie 2018 emisă de Biroul Politic Judeţean al N., anularea hotărârii din 21 decembrie 2018 a Comisiei judeţene de arbitraj a N., precum şi anularea deciziei nr. 67 din 20 februarie 2019 a Curţii de Arbitraj a N..

Prin încheierea din 21 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului specializat de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu. Dosarul a fost trimis în vederea repartizării unui complet civil din cadrul secţiei civile a Tribunalului Argeş, conform art. 111 din H.C.S.M. nr. 1375/2015.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa nr. 467 din 11 decembrie 2019, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată, constatând că tribunalul este competent să judece cauza.

A admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. în contradictoriu cu pârâţii Biroul Politic Judeţean al N. si N..

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 2167 din 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii: A., B., C., E., H., I., J., K., L., M., împotriva sentinţei civile nr. 467 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, intimaţi fiind reclamanţii D., F., G. şi pârâţii Biroul Politic Judeţean al N. şi N..

4. Calea de atac a recursului:

Împotriva deciziei civile nr. 2167 din 9 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii A., B., C., E., H., G., J., K., L., M..

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Au fost formulate următoarele critici prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Instanţele de fond au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 când au considerat că acestea instituie o procedură prealabilă obligatorie.

Aceste prevederi nu pot sta la baza sancţiunii inadmisibilităţii cererilor în justiţie prevăzute de art. 193 alin. (1) C. proc. civ., deoarece Legea nr. 14/2003 nu prevede în mod expres că diferendele dintre membrii unui partid politic sau dintre aceştia şi conducerile organizaţiilor partidului se soluţionează în mod obligatoriu şi prealabil de comisiile de arbitraj. Obligativitatea procedurii prealabile trebuie prevăzută de lege în mod expres şi fără neechivoc.

Prima instanţă a fundamentat soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile pe prevederile art. 90 din Statutul N., contrar celor reţinute în decizia recurată în sensul că tribunalul a făcut doar o eroare materială făcând trimitere la acest articol.

Procedura în faţa Curţii de Arbitraj a N. nu poate fi considerată o procedură prealabilă în sensul prevăzut de art. 193 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care nici legea, nici Statutul N. nu prevăd astfel.

Potrivit art. 104 alin. (1) din Statutul N., sesizarea Curţii de Arbitraj reprezintă o facultate, nicidecum o obligaţie, teză întărită şi de prevederile art. 108 alin. (1) din acelaşi statut.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, există identitate între cei care s-au adresat Curţii de Arbitraj a N. şi cei care s-au adresat instanţei de judecată, deoarece procedura în faţa curţii de arbitraj a fost exercitată de membrii Biroului Politic Local, care au semnat în nume personal, în ciuda faptului că în cerere s-a menţionat că este vorba despre "Subscrisul Biroul Politic Local al N.". Biroul Politic Local nu se putea adresa instanţei, întrucât nu are personalitate juridică, totodată acesta şi-a încetat existenţa la data emiterii deciziei de dizolvare.

Instanţa de apel nu a analizat motivul potrivit căruia curtea de arbitraj este în măsură să arbitreze doar cauzele date în competenţa sa prin statut. În condiţiile în care prin decizia nr. 67/2019 s-a reţinut că decizia de dizolvare a BPL nu poate fi analizată din punct de vedere juridic de curtea de arbitraj, rezultă că procedura prealabilă nu este prevăzută.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte şi apărările formulate:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 noiembrie 2020.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (20 martie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Completul nr. 6 a fixat termen de judecată la 20 aprilie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

Urmare a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 8 din 27 ianuarie 2021 şi nr. 33 din 31 martie 2021 şi a procesului-verbal de repartizare prin metoda sistemului ciclic a dosarelor rămase pe rolul completului de judecată noul C. proc. civ. cu nr. 6, dosarul a fost repartizat completului de judecată "Completul filtru nr. 5".

Prin încheierea din camera de consiliu din 12 aprilie 2021, termenul de judecată de la 20 aprilie 2021 a fost preschimbat din oficiu la 24 iunie 2021, termen la care cauza s-a amânat la 28 octombrie 2021.

În termen legal, la 22 ianuarie 2021, intimaţii N. şi Biroul Politic Judeţean al N. au depus întâmpinare la recurs, prin care au solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, formulând, în esenţă, următoarele apărări:

Dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice instituie în mod expres obligativitatea pentru membrii unui partid de a se adresa forurilor interne de arbitraj de la nivelul partidelor pentru soluţionarea diferendelor pe care le au cu conducerile organizaţiilor partidului. Prin statutul partidului doar se detaliază modalitatea concretă de exercitare a acestor proceduri prealabile.

Împrejurarea că, dintr-o eroare materială, tribunalul a făcut referire la art. 90 din Statut N. în loc de Regulamentul Organizaţiilor Locale şi Judeţene nu reprezintă o chestiune de natură să anuleze raţionamentul instanţei.

Titularul procedurii prealabile efectuate în faţa forurilor interne a fost Biroul Politic Local al N., recurenţii semnând în calitate de pretinşi reprezentanţi ai biroului politic, fiind contestată chiar decizia de dizolvare.

Conform art. 56 alin. (2) C. proc. civ., Biroul Politic Local Piteşti putea fi titular al căilor de atac interne şi al acţiunii în faţa instanţei, fiind o entitate fără personalitate juridică ce este constituită potrivit legii.

Recurenţii atribuie o calificare juridică greşită soluţiei pronunţate de către Curtea de Arbitraj a N. prin decizia nr. 67 din 20 februarie 2019, precum şi motivării care a stat la baza acesteia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Obiectul analizei legalităţii deciziei recurate este reprezentat de criticile recurenţilor-reclamanţi referitoare la reţinerea obligativităţii parcurgerii unei proceduri prealabile prin hotărârile instanţelor, acestea fiind circumscrise motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se constată că cererea adresată Tribunalului Argeş a avut ca obiect acţiunea în anularea deciziei nr. 35 din 7 decembrie 2018 emisă de Biroul Politic Judeţean al N., anularea hotărârii din 21 decembrie 2018 a Comisiei judeţene de arbitraj a N. şi anularea deciziei nr. 67 din 20 februarie 2019 a Curţii de Arbitraj a N., cererea fiind formulată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M..

Instanţele de fond au aplicat sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 15 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, astfel cum este detaliată prin art. 90 din Statutul N..

În conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) C. proc. civ., "Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Contrar celor susţinute de către recurenţi, nedovedirea în cauză a parcurgerii procedurii speciale prevăzute de Legea partidelor politice nr. 14/2003 în prealabil sesizării instanţei a fost sancţionată în mod legal, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii, invocată de către pârâtul N. în condiţiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe.

Principala critică a recurenţilor priveşte interpretarea eronată dată prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 de către instanţele de fond în sensul că acestea instituie o procedură prealabilă obligatorie.

Critica este nefondată.

Potrivit normei de drept material indicate:,,(1) Pentru soluţionarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre aceştia şi conducerile organizaţiilor partidului se constituie comisii de arbitraj la nivelul partidului şi al organizaţiilor sale teritoriale."

Conţinutul acestei norme îndreptăţeşte afirmaţia instanţei de apel care a reţinut că acestea instituie obligaţia unei proceduri prealabile în cazul în care există diferende între membrii unui partid politic sau dintre aceştia şi conducerile organizaţiilor partidului, legiuitorul impunând această procedură în scopul soluţionării amiabile şi prealabile a acestor litigii din cadrul partidelor politice.

Fără îndoială, având în vedere prevederile enunţate, membrii unui partid politic trebuie, în cazul unor diferende în cadrul partidelor politice, să parcurgă procedura în faţa jurisdicţiilor interne ale partidului, să solicite acestora aplicarea întocmai a prevederilor statutare şi doar, ulterior, să aibă posibilitatea sesizării instanţei judecătoreşti.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 530 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Cu toate că dispoziţiile legale a căror interpretare este pusă în discuţie nu au făcut obiectul analizei instanţei de control constituţional, în considerentele acestei decizii s-a antamat în mod direct chestiunea existenţei procedurii prealabile în materia diferendelor determinate de excluderea din partid.

Astfel, niciun element din cuprinsul normei nu îndreptăţeşte teza reclamanţilor, aceea că procedura prealabilă nu ar fi în mod expres prevăzută de lege.

Dimpotrivă, că aşa este o demonstrează chiar interpretarea corelată a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 cu cele ale art. 90 din Regulamentul privind organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii organizaţiilor locale şi judeţene, conform cărora "Orice litigiu referitor la interpretarea şi aplicarea prezentului regulament este de competenţa CA, potrivit competenţelor statutare şi regulamentare ce revin acesteia."

Nefondată este şi critica privitoare la cele reţinute de instanţa de apel în legătură cu eroarea materială săvârşită de prima instanţă atunci când a reţinut incidenţa art. 90 din Statutul N. în motivarea excepţiei inadmisibilităţii, în loc de art. 90 din Regulamentul privind organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii organizaţiilor locale şi judeţene. Aceasta deoarece este vorba despre o eroare materială fără impact asupra raţionamentului instanţei, din moment ce dispoziţiile textului aplicat, respectiv art. 90 din regulamentul menţionat, au fost redate şi aplicate corespunzător.

Nu poate fi primită nici critica recurenţilor în sensul că interpretarea dată textului de lege ar fi contrazisă de prevederile art. 104 alin. (1) şi art. 108 alin. (1) din Statutul N., întrucât acestea ar reglementa facultatea şi nu obligaţia sesizării curţii de arbitraj.

În conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) din Statutul N., "CA poate fi sesizată sau se poate autosesiza în legătură cu neconcordanţa dintre decizii sau hotărâri ale organismelor de conducere ale partidului şi prevederile Statutului, în legătură cu încălcări ale drepturilor membrilor partidului recunoscute prin Statut sau cu privire la încălcarea criteriilor privind cariera politică, prevăzute în regulamentul privind cariera politică." Cât priveşte art. 108 alin. (1) din acelaşi statut, acesta prevăde că "CA, respectiv O., se poate autosesiza sau poate fi sesizată referitor la încălcarea drepturilor şi obligaţiilor membrilor."

Contrar susţinerilor recurenţilor, din cuprinsul dispoziţiilor anterior redate reiese că acestea prevăd modurile de sesizare a curţii de arbitraj, în sensul că organul de jurisdicţie internă poate fi sesizat de partea interesată sau se poate sesiza din oficiu, neavând nicidecum scopul de a reglementa obligaţia sau opţiunea parcurgerii procedurii prealabile.

Relativ la criticile aduse cu privire la identitatea de părţi între cauza pendinte şi procedura desfăşurată în faţa Curţii de Arbitraj N., care s-a finalizat prin hotărârile a căror anulare se solicită, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de apel s-a aplecat asupra analizei identităţii de părţi în demersul de aplicare a sancţiunii inadmisibilităţii. Raportat la prevederile art. 193 alin. (1) C. proc. civ. se impunea ca instanţele de fond să analizeze dacă părţile din prezenta cauză au sesizat instanţa după ce au parcurs procedura prealabilă.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că prin prisma acestor critici recurenţii-reclamanţi tind să arate că au dovedit în faţa instanţelor de fond că au parcurs, de fapt, procedura prealabilă. Aceste aspecte privesc situaţia de fapt, astfel cum a fost constatată de către instanţele de fond în urma probatoriului administrat, şi temeinicia soluţiei pronunţate; or, asemenea critici nu pot forma obiectul analizei de nelegalitate la care instanţa de recurs este limitată în baza dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Prin ultima critică expusă, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel nu le-a analizat argumentele aduse cu privire la aptitudinea curţii de arbitraj de a arbitra doar cauzele date în competenţa sa, motivat de împrejurarea că prin decizia nr. 67/2019 s-a arătat că decizia de dizolvare a Biroului Politic Local nu poate fi analizată din punct de vedere juridic de curtea de arbitraj.

Aceste critici pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deşi acesta nu a fost indicat în mod punctual în cuprinsul cererii de recurs, în condiţiile în care recurenţii încearcă să acrediteze ideea că hotărârea recurată nu este motivată sub acest aspect.

Critica nu poate fi primită.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a avut în vedere această critică, însă nu a mai analizat-o, întrucât priveşte temeinicia cererii de chemare în judecată; or, ambele instanţe de fond nu au mai trecut la judecarea cererii pe fond, deoarece aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Cât priveşte afirmaţia recurenţilor că din motivarea deciziei nr. 67/2019 a Curţii de Arbitraj N., potrivit căreia "decizia de dizolvare a BPL nu poate fi analizată din punct de vedere juridic de CA", s-ar desprinde concluzia că procedura prealabilă nu este prevăzută de lege, aceasta este lipsită de suport juridic, fiind chiar scoasă din context. Această decizie reprezintă o soluţie dată de instanţa supremă a partidului, care nu are valoare de izvor de drept şi nu este relevantă pentru interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, constatând a fi neîntrunite premisele cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanţi.

Asupra cererii de renunţare la judecată formulată de intimatul-reclamant I., Înalta Curte reţine următoarele:

În temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., intimatul-reclamant I. a solicitat să se pronunţe o hotărâre prin care să se ia act de cererea sa de renunţare.

Cererea de renunţare a fost comunicată celorlalte părţi, conform dovezilor de la dosar, iar acestea nu au exprimat niciun punct de vedere asupra renunţării la judecată, astfel că, în temeiul art. 406 alin. (4) teza I C. proc. civ., această conduită procesuală constituie acord tacit sub acest aspect.

Din conţinutul cererii de renunţare, care prevede în mod expres temeiul de drept, precum şi din împrejurarea că acest reclamant nu a declarat recurs în cauză, Înalta Curte reţine că este învestită să se pronunţe asupra renunţării la judecata cererii de chemare în judecată, nefiind vorba despre o renunţare la calea de atac a recursului.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., "Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză."

Cât priveşte efectele renunţării, conform dispoziţiilor art. 407 alin. (1) C. proc. civ., "Renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi nu este opozabilă celorlalţi reclamanţi."

Astfel, renunţarea la judecată fiind un act individual, în cazul în care există o coparticipare procesuală activă, renunţarea unuia dintre reclamanţi nu este opozabilă celorlalţi reclamanţi, care doresc să continue judecata

Prin urmare, cum renunţarea la judecată reprezintă un act procedural de dispoziţie permis părţilor inclusiv în calea de atac extraordinară a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant I. şi va dispune, doar parţial, anularea hotărârilor pronunţate de instanţele de fond în privinţa acestei părţi, urmând ca acestea să îşi menţină efectele faţă de ceilalţi reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii A., B., C., E., G., H., J., K., L. şi M. împotriva deciziei civile nr. 2167 din 9 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant I..

Anulează, în parte, decizia nr. 2167 din 9 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi sentinţa civilă nr. 467 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă în privinţa reclamantului I..

Menţine decizia nr. 2167 din 9 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi sentinţa civilă nr. 467 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă în privinţa celorlalţi reclamanţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.