Inadequate motivation of moral damages reduction and refusal of witness testimony in automobile liability insurance claims

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 12 martie 2018, reclamanţii A. în nume propriu şi pentru minorii B. şi C., în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi intervenientul-forţat D. au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare, 3.000.000 euro, echivalent în RON, la cursul de schimb comunicat de către BNR în ziua plăţii, reprezentând daune morale, respectiv 1.000.000 euro pentru soţia defunctului şi câte 1.000.000 euro pentru copiii minori şi a sumei de 266 RON pentru fiecare minor, începând cu 1 noiembrie 2016 până la majoratul sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt în continuarea studiilor, reprezentând diferenţa dintre pensia de urmaş pe care o încasează fiecare şi pensia la care ar fi putut fi obligat tatăl lor faţă de minori, în funcţie de salariul mediu încasat pe ultimele 6 luni anterioare decesului.

Prin cererea depusă la 14 mai 2018, reclamanţii au modificat cadrul procesual, arătând că înţeleg să se judece şi în contradictoriu cu societatea E. and E..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 921 din 8 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pe pârâtă E. and E. la plata către reclamanţi a sumelor de 5.000 RON - reprezentând cheltuieli de înmormântare, 7.000 RON - cu titlu de cheltuieli necesare organizării celor 7 parastase ulterioare înmormântării şi a sumei de 6.256 RON - reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul trupului defunctului din oraşul Giurgiu în Târgovişte, onorariu expert consilier, taxe efectuare expertiză, taxă efectuare analize la INML şi cheltuieli lucrări funerare.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţii B. şi C. a câte unei sume nete lunare de 266 RON, începând cu data de 01.11.2016 şi până la majoratul reclamanţilor minori.

A fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 150.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale.

Pârâta a mai fost obligată şi la plata sumei de 2.000 RON către reclamanţi, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 2007 A din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C., prin reprezentant legal A., împotriva sentinţei civile nr. 921 F din 08 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intervenientul forţat D. şi apelanta-pârâtă E., prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă E., prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit suma datorată de pârâtă cu titlul de daune morale la 60.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, pentru fiecare reclamant. A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 2007 A din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A., în nume propriu şi pentru minorii B. şi C., a declarat recurs.

Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanţa de apel sau altei instanţe de acelaşi grad, pentru următoarele motive:

Prin decizia recurată a fost respins apelul reclamanţilor, admis apelul pârâtului şi, pe cale de consecinţă, au fost diminuate daunele morale de la 150.000 euro la 60.000 euro pentru fiecare reclamant, cele două apeluri fiind analizate împreună.

Cu privire la soluţionarea motivului de apel referitor la majorarea daunelor materiale, a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Deşi prin motivele de apel a solicitat în mod expres audierea în faţa instanţei de control judiciar a unui martor, indicându-i identitatea şi adresa, la 2 decembrie 2019, când s-a judecat apelul, au reiterat proba testimonială, însă instanţa de apel a respings proba solicitată, apreciind că "nu este utilă cauzei în raport de probele administrate în cauză".

Cu toate acestea, în hotărâre se menţionează respingerea apelului, precizând că reclamanţii nu au susţinut existenţa altor mijloace de probă "reprezentate de înscrisuri sau martori care să fie apte să dovedească o altă întindere a prejudiciului".

În legătura cu respingerea motivului de apel, respectiv admiterea motivului apelantului pârât, ambele vizând întinderea daunelor morale, au arătat că este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanţa a aplicat în mod restrictiv dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ.

Au arătat că, în pofida faptului că instanţa de apel enunţa principiile care guvernează în general acordarea drepturilor nepatrimoniale şi recunoaşte "amploarea deosebita a prejudiciului moral suferit", cu toate acestea nu a admis motivul de apel privind majorarea a daunelor morale, însă a admis apelul pârâtului, reducând cuantumul acestora de la 150.000 euro la 60.000 euro pentru fiecare reclamant.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

La 2 iulie 2020, în termen legal, intimata-pârâtă E. and E., prin mandatar, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. A arătat că motivele de recurs formulate de reclamanţi privesc exclusiv temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de apel.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune înscrisuri justificative.

Referitor la primul motiv de recurs, ce priveşte cuantumul daunelor materiale, a precizat că decizia recurată este legală, întrucât reclamanţii nu au depus dovezi din care să rezulte că sunt îndreptăţiţi să beneficieze de daune materiale în cuantum de 50.000 RON.

Referitor la motivul de recurs care vizează daunele morale au menţionat că este nefondat, deoarece instanţa de apel a prezentat pe larg argumentele care au stat la baza reducerii cuantumului daunelor morale.

Au arătat că, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu are criterii legale de determinare, totuşi este necesar ca acesta sa fie apreciat rezonabil, pe o baza echitabilă, raportat la consecinţele negative suferite de cei în cauză, astfel încât să nu se transforme în venituri nejustificate.

La 13 iulie 2020 recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului şi respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 20 mai 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei civile nr. 2007 A din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen la 28 octombrie 2021, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv, sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare. Trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi, nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat şi, nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestită instanţa. Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se impun în cauza dedusă judecăţii.

Raportând cele expuse la considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte constată că, deşi se reţine că "în motivarea apelului declarat de pârâta E. se arată că sumele acordate cu titlu de daune nepatrimoniale reclamanţilor, câte 150.000 euro fiecăruia, sunt excesiv de mari în raport cu caracterul compensatoriu al acestor daune, în condiţiile în care accidentul a fost din culpă, daunele fiind mari inclusiv prin comparaţie cu practica judiciară pronunţată în speţe asemănătoare, în special cea a Curţii de Apel Bucureşti, anexată de către pârâtă în primă instanţă împreună cu notele rezumative, şi că "în motivarea apelului declarat de apelanţii reclamanţi A., în nume propriu şi pentru minorii B. şi C. se arată că privitor la primul capăt de cerere prima instanţă a apreciat că nu sunt îndreptăţiţi să primească decât suma de 18.256 RON, că "instanţa de judecată trebuia să se raporteze şi la prezumţia cheltuielilor ce se efectuează în astfel de situaţii şi la jurisprudenţa statuată în practică., totuşi instanţa de apel procedând "la analizarea împreună a motivelor de apel ce privesc prejudiciul nepatrimonial şi despăgubirile acordate pentru repararea acestuia., nu motivează în fapt criteriile efective ce au determinat reducerea daunelor morale, deşi repararea prejudiciului moral în speţa dedusă judecăţii se întemeiază pe dispoziţiile art. 50 pct. 2 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 (în vigoare la data accidentului), care prevedeau că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de apel în ce priveşte proba despăgubirilor materiale solicitate a reţinut "că reclamanţii nu au susţinut existenţa altor mijloace de probă, reprezentate de înscrisuri sau martori care să fie apte să dovedească o altă întindere a prejudiciului", deşi reclamanţii au solicitat proba cu un martor, probă respinsă prin încheierea din 02.12.2019 (când s-a judecat apelul), când reclamanţii au reiterat proba testimonială prin audierea martorului indicat în apelul declarat (încheierea din 02.12.2019 pag. 1 paragraf 6), apreciind că "nu este utilă cauzei în raport de probele administrate în cauză". Or, dovada despăgubirilor materiale ce reprezintă cheltuielile de înmormântare, solicitate de reclamanţi, trebuie raportată la dispoziţiile art. 250 C. proc. civ., care reglementează obiectul probei şi mijloacele de probă, potrivit cărora dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, prin mijloace materiale de probă, sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

De altfel, este de notorietate că faptul înmormântării unei persoane determină efectuarea unor cheltuieli indiferent de obiceiurile religioase practicate în memoria defunctului, iar pentru persoanele care au avut un deces în familie, urmare a unui accident rutier, este greu de conceput că în astfel de momente să îşi preconstituie dovezi justificative sub aspectul tuturor cheltuielilor efectuate. Astfel, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva susţinută de reclamanţi în sensul că instanţa de apel a aplicat în mod restrictiv dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 1391 C. civ., ce reglementează repararea prejudiciului nepatrimonial prevăd că "în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială".

Dispoziţiile art. 1.391 alin. (2) C. civ. recunosc dreptul la compensaţii băneşti victimelor indirecte sau prin ricoşeu (ascendenţi, descendenţi, fraţi, surori, soţ) pentru durerea încercată prin moartea victimei directe, reglementându-se astfel posibilitatea reparaţiei unui prejudiciu nepatrimonial afectiv.

Astfel, acest drept la despăgubire, este legat de persoana celui care suportă suferinţa determinată de moartea victimei directe (expresie a unui prejudiciu afectiv sau de afecţiune).

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, Înalta Curte reţine că instanţa trebuie să aibă în vedere şi să analizeze în concret o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămări. Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite remedii/avantaje care să atenueze suferinţele morale.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.

De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, şi nici să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care persoanele le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Or, despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special,-- trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă",despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, aşa cum s-a arătat deja, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat, sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulaţie, precum şi la consecinţele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa particulară.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte şi la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a dat eficienţă acestor dispoziţii cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat deja, instanţa de apel nu evidenţiază nici în fapt şi nici în drept criteriile efective ce au determinat reducerea daunelor morale, deşi repararea prejudiciului moral în litigiul pendinte se întemeiază pe dispoziţiile art. 50 pct. 2 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 (in vigoare la data accidentului), care prevedeau că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct6 şi 8 C. proc. civ. ., şi în temeiul art. 497 C. proc. civ., urmează se admite recursul formulat de reclamanţii A., B. prin reprezentant legal A. şi C. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei civile nr. 2007 A din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, casează decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, urmând ca în rejudecare a fi analizate şi aspectele ce se degajă din dispoziţiile art. 50 pct. 2 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 (în vigoare la data accidentului), care prevedeau că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii A., B. prin reprezentant legal A. şi C. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei civile nr. 2007 A din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.