Proportionality of moral damages for road traffic accident relative to total medical recovery days

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 14 iunie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru vătămările corporale ce i-au fost cauzate prin evenimentul rutier produs la 28 septembrie 2014, precum şi a daunelor materiale în cuantum de 4.721 RON şi 21.959 dolari.

Prin cererea completatoare depusă la 2 octombrie 2017, reclamanta a precizat obiectului cererii, în sensul majorării cuantumului pretenţiilor pentru daune materiale la suma totală de 12.121 RON pentru tratamentele efectuate în România şi de 21.959 dolari pentru îngrijirile medicale primite în SUA, unde partea vătămată are domiciliul permanent.

Prin încheierea nr. 11850 din 25 octombrie 2017, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II - a civilă.

Prin încheierea nr. 159 din 30 ianuarie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la secţia I civilă a Tribunalului Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la 16 februarie 2018 sub dosar nr. x/2017.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 1215 din 14 mai 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis cererea privind pronunţarea unei hotărâri pe baza recunoaşterii parţiale a pretenţiilor, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul C. şi a obligat pe pârâtul să plătească reclamantei suma de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul moral produs prin evenimentul rutier din 28 septembrie 2014.

În temeiul art. 436 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus continuarea judecăţii asupra pretenţiilor rămase nerecunoscute.

Prin sentinţa civilă nr. 480 din 21 februarie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând pe pârâtul C.. la plata către reclamanta A. a sumei de 4.551 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 60.000 RON, cu titlu de daune morale.

A obligat pe pârâtul C.. la plata către reclamantă a sumei de 40 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă avizare raport medico - legal).

Împotriva acestei hotărâri, atât reclamanta A., cât şi pârâtul C. au declarat apel.

3. Decizia pronunţată în apel de curtea de apel:

Prin decizia nr. 162/C din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. şi de apelantul-pârât C. împotriva sentinţei civile nr. 480 din 21 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 162/C din 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, formulând următoarele critici:

Instanţă de apel, deşi a procedat la o corectă stabilire a situaţiei de fapt, a apreciat că o indemnizaţie de despăgubire în cuantum de minimum 120.000 RON ar reprezenta îmbogăţire fără justă cauză.

A arătat că oferta amiabilă de despăgubire a intimatului C.., anterior formulării cererii de chemare în judecată, în sumă de 60.000 RON, a avut în vedere exclusiv perioada de 120-140 de zile de îngrijiri medicale, potrivit unicului raport de expertiză medico-legală realizat la nivelului anului 2014.

Ulterior, însă, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în anul 2016 recurenta susţine că a realizat un nou raport de expertiză medico legală care a constatat că au fost necesare alte 120-140 de zile de îngrijiri medicale, în plus faţă de constatările primului raport medico-legal din anul 2014. Aşadar, instanţa de apel a reţinut definitiv un număr total de 240-280 de zile de îngrijiri medicale.

Or, dacă se păstrează raţionamentul şi calculul matematic al intimatului, respectiv dacă la 120-140 de zile de îngrijiri medicale s-a apreciat ca rezonabilă solicitarea de despăgubire în limita sumei de 60.000 RON, rezultă că la dublarea numărului de zile de îngrijiri medicale se impune şi dublarea indemnizaţiei de despăgubire, cu respectarea aceluiaşi raţionament/algoritm de calcul a indemnizaţiei. Coerenţa raţionamentului enunţat de intimat şi acceptat de instanţele fondului obligă la corelarea indemnizaţiei de despăgubire cu numărul total de zile de îngrijiri medicale în modalitatea explicitată, respectiv la recunoaşterea dreptului recurentei-reclamante de a fi indemnizată cu suma de cel puţin120.000 RON.

A mai apreciat că instanţa de apel a realizat o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1381 C. civ. coroborat cu art. 1387 C. civ., având în vedere că la un număr definitiv de zile de îngrijiri medicale dublu a menţinut acelaşi cuantum al indemnizaţiei de despăgubire, nerealizând astfel o justă şi legală reparare a prejudiciului fizic şi a suferinţelor morale îndurate de reclamantă.

Recurenta a menţionat că, dacă instanţa de apel ar fi apreciat realitatea situaţiei de fapt la justa sa dimensiune, reţinând ca repere neechivoce cele două rapoarte medico-legale din anii 2014 şi 2016, ar fi concluzionat că suferinţele sale au fost întinse pe o perioadă mult mai lungă decât 280 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce face rezonabilă solicitarea unei indemnizaţii de despăgubire în cuantum final de 100.000 euro. Cu atât mai evidentă este greşita aplicare a temeiurilor de drept material cu cât instanţa a limitat indemnizaţia de despăgubire la numai 60.000 RON, în condiţiile în care a apreciat întemeiată în fapt susţinerea reclamantei potrivit căreia a îndurat traumatisme fizice şi umilinţe morale pentru o perioadă de 2 ani.

În concluzie, a solicitat instanţei de recurs să îndrepte această greşită aplicare a dispoziţiilor de drept substanţial în sensul acordării unei juste indemnizaţii, corelată cu situaţia de fapt definitiv reţinută în soluţionarea prezentei cauze.

În măsura în care se va admite cererea de recurs, a solicitat în principal acordarea unei indemnizări de despăgubire în cuantum de 100.000 euro, iar în subsidiar de minimum 120.000 RON.

A apreciat că nu se poate reţine că se tinde la o îmbogăţire ilicită, speculând suferinţele fizice şi morale cauzate prin accident. Este reprobabil a susţine că 2 ani de suferinţe fizice foarte intense, cu numeroase şi dificile intervenţii chirurgicale, cu permanentă durere fizică intensă, ar putea fi speculate doar pentru obţinerea unor foloase materiale.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

La 18 iunie 2020, în termen legal, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, având în vedere că aspectele evidenţiate în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. şi cum în cauză nu pot fi reţinute motive de ordine publică, a apreciat că se impune constatarea nulităţii recursului.

În ceea ce priveşte daunele morale, a apreciat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale trebuie avut în vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce i-a fost cauzat părţii prejudiciate şi în raport cu prejudiciul adus condiţiilor acesteia de viaţă.

A arătat că simplele afirmaţii ale recurentei în sensul că suma acordată de către instanţa de fond este prea mică şi în cuantum neîndestulător faţă de întinderea prejudiciului pe care susţine că l-a suferit, nu sunt suficiente pentru a putea determina stabilirea unui cuantum majorat al despăgubirilor.

În continuare, a precizat că, dată fiind natura prejudiciului care le generează, în cazul daunelor morale nu există criterii precise pentru determinarea lor. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Aceasta presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată care nu se poate rezumă la o valoare medie stabilită jurisprudenţial.

A mai menţionată că recurenta-reclamantă a susţinut în mod eronat faptul că a necesitat un număr de 240 zile de îngrijiri medicale, în contradicţie totală cu cele două rapoarte de expertiză medico-legală.

A concluzionat în sensul că, raportat la întinderea prejudiciului dovedit prin rapoartele de expertiză medico-legală, instanţele anterioare au stabilit de o manieră justă cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantei, astfel că o revizuire a acestuia nu se impune.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 20 mai 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 162/C din 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă şi a fixat termen la 28 octombrie 2021, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dezvoltate de recurenta vizează faptul ca instanţa de apel a realizat o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1381 C. civ. coroborat cu art. 1387 C. civ., având în vedere că la un număr definitiv de zile de îngrijiri medicale dublu a menţinut acelaşi cuantum al indemnizaţiei de despăgubire, nerealizând astfel o justă şi legală reparare a prejudiciului fizic şi a suferinţelor morale îndurate de reclamantă.

Or, susţine reclamanta dacă, instanţa de apel ar fi apreciat realitatea situaţiei de fapt la justa sa dimensiune, reţinând ca repere neechivoce cele două rapoarte medico-legale din anii 2014 şi 2016, ar fi concluzionat că suferinţele sale au fost întinse pe o perioadă mult mai lungă decât 280 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce face rezonabilă solicitarea unei indemnizaţii de despăgubire în cuantum final de 100.000 euro.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de reclamantă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din examinarea hotărârii recurate precum şi a susţinerilor din cererea de recurs nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material în raport de starea de drept incidentă în cauză.

Astfel, susţinerile reclamantei în sensul că instanţa de apel a realizat o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1381 C. civ. coroborat cu art. 1387 C. civ., întrucât instanţa de apel la un număr dublu de zile de îngrijiri medicale a menţinut acelaşi cuantum al indemnizaţiei de despăgubire, nerealizând o justă şi legală reparare a prejudiciului fizic şi a suferinţelor morale îndurate de reclamantă, sunt nefondate în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că, "problema de drept supusă judecăţii este aceea a corectei raportări a dispoziţiilor art. 1381 C. civ. la cazul particular dat de prevederile Ordinului CSA nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, potrivit cărora revine acestui organism - creat pentru acoperirea prejudiciilor de ordin material şi moral suferite de victimele accidentelor produse de vehicule rămase neidentificate - sarcina plăţii despăgubirilor cuvenite,,.

Aceasta cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a avut în vedere faptul că ambele documente medico-legale trimit la constatări proprii, distincte sub aspect temporal şi de evaluare post-internare şi post-operatorie, numărul zilelor de îngrijire medicală recomandat de medicul legist fiind în realitate însumat la 240-280.

Or, instanţa de apel pornind de la concluzia că victima accidentului rutier a necesitat o perioadă reală de 240-280 de zile pentru recuperare,,(strict raportată la concluziile evaluărilor medico-legale, iar nu şi la perioada de timp parcursă între aceste două evaluări"), a avut în vedere şi dezlegarea dată cu titlu parţial prin sentinţa din 14.05.2018, (valoarea finală de 120.000 RON comportând obligarea pârâtului la plata sumei rămase, respectiv de 60.000 RON, pe care C. nu a vrut să o achite benevol aşa cum s-a întâmplat cu cea de 60.000 RON pe baza căreia s-a pronunţat soluţia parţială).

Cum instanţa de apel a analizat cauza atât în raport de concluziile celor două constatări medico legale cât şi a dispoziţiilor art. 1381 coroborat cu art. 1387 C. civ., şi, cum daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, ci acordarea lor trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul formulat de reclamanta A., urmează a fi respins ca nefondat.

ENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 162/C din 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.