Cassation appeal against definitive appellate judgment: prohibition of repeated cassation under civil procedure law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision to declare the prior appeal void and leaving the original first-instance judgment and subsequent appellate ruling in force. The dispute concerned a prisoner's civil action for moral damages alleging mistreatment by prison administration, which had been dismissed on the merits at the first and second instances, followed by a rejected motion for revision; the appellant subsequently challenged the Court of Appeal's decision (which had voided his appeal against the revision dismissal) by filing a cassation appeal. Relying on Article 483(1) and Article 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, combined with the constitutional principle of legality of appeals under Article 129 of the Constitution and Article 457(1), the court held that judgments rendered on appeal are definitive and cannot be subject to a further cassation appeal, rendering the procedural path taken by the appellant invalid.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Cassation appeal against definitive appellate judgment: prohibition of repeated cassation under civil procedure law: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2013, la 22 noiembrie 2013, reclamantul A., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul Giurgiu, a chemat în judecată pe pârâţii Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România şi Directorul Penitenciarului Giurgiu - comisar administrativ B., solicitând să i se acorde cu titlu de daune morale suma de 300.000 RON, având în vedere că pe parcursul executării pedepsei a fost supus la rele tratamente în cadrul sistemului penitenciar.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 13 din 25 februarie 2015, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a respins acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamantul.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 821A din 24 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul.
4. Cererea de revizuire împotriva hotărârii tribunalului
Împotriva sentinţei civile nr. 13 din 25 februarie 2015 a Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, a formulat cerere de revizuire revizuentul A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 până la 10 inclusiv din C. proc. civ.
5. Hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire
Prin sentinţa civilă nr. 226 din 16 decembrie 2019, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a respins revizuirea, ca inadmisibilă.
Această din urmă hotărâre a făcut obiect al recursului exercitat de reclamantul A..
6. Hotărârea pronunţată în recurs de Curtea de Apel
Prin decizia civilă nr. 765 din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus următoarele: a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul C. în calitate de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; a constatat nul recursul declarat de recurentul-revizuent.
7. Recursul exercitat în cauză
Împotriva ultimei decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs revizuentul A..
8. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.
Recurentul a exprimat un punct de vedere cu privire la acesta, în sensul că recursul întruneşte condiţiile impuse de art. 488 şi 493 alin. (4) C. proc. civ. pentru admiterea în principiu.
Prin rezoluţia din 30 iunie 2021 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 28 octombrie 2021.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia inadmisibilităţii, pe care o va analiza cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului’’, iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Coroborând dispoziţiile legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în recurs sunt definitive şi nu sunt supuse căii de atac a recursului.
În speţă, decizia civilă nr. 765 din 9 decembrie 2020, obiect al căii de atac pendinte, a fost pronunţată de Curtea de Apel în soluţionarea recursului declarat de recurentul revizuent A. împotriva sentinţei civile nr. 226/16.12.2019 a Tribunalului Giurgiu.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, această decizie este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi supusă cenzurii pe calea unui alt recurs.
Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În consecinţă, pentru argumentele înfăţişate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 765 din 9 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.