Rescission of real estate sale contract: annulment of appeal for non-payment of judicial stamp duty despite denial of legal aid
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal as untimely stamped, thereby upholding the Court of Appeal's decision to dismiss the substantive claim, and ordered the appellant to pay the respondent 500 RON in reduced court costs. The dispute concerned an action for the rescission (resolution) of an authenticated real estate sale contract, which had been dismissed on the merits by the appellate court after previously rejecting an inadmissibility exception. The Supreme Court's ruling was based on the appellant's failure to pay the judicial stamp duty of 3,425.90 RON following the denial of applications for judicial aid and tax reassessment, a procedural default that renders the appeal null under Articles 24 of O.U.G. 80/2013 and 486 of the Code of Civil Procedure, prioritizing the exception of non-stamping over the examination of substantive nullity grounds under Article 248 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ; Rescission of real estate sale contract: annulment of appeal for non-payment of judicial stamp duty despite denial of legal aid: The dispute concerned an action for the rescission (resolution) of an authenticated real estate sale contract, which had been dismissed on the merits by the appellate court after previously rejecting an inadmissibility exception. The Supreme Court's ruling was based on the appellant's failure to pay the judicial stamp duty of 3,425.90 RON following the denial of applications for judicial aid and tax reassessment, a procedural default that renders the appeal null under Articles 24 of O.U.G. 80/2013 and 486 of the Code of Civil Procedure, prioritizing the exception of non-stamping over the examination of substantive nullity grounds under Article 248 of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the decision to admit the respondent's request for court costs against the appellant.
Provision applied to reduce the awarded legal fees from the claimed amount to a reasonable sum.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea civilă formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, la 21 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/07.09.2018 de BNP C., cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară şi reintrarea imobilelor în patrimoniul reclamantei. A mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Braşov
Prin sentinţa civilă nr. 730 din 7 februarie 2020, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Braşov.
3. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Braşov
Prin sentinţa civilă nr. 61S din 9 iunie 2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în rezoluţiunea contractului de vânzare, invocată de pârât, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă. A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 4.500 RON cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Împotriva hotărârii tribunalului a promovat apel reclamanta.
4. Decizia pronunţată în apel de curtea de apel
Prin decizia civilă nr. 851/Ap din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul B., fixând termen de judecată pentru rejudecarea fondului litigiului la 5 noiembrie 2020.
Prin decizia civilă nr. 75Ap din 2 februarie 2021 aceeaşi instanţă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
5. Recursul exercitat în cauză
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamanta A..
6. Apărările în recurs
Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, argumentând că toate criticile nu respectă rigorile procedurale impuse de art. 483 C. proc. civ. şi nu se pot încadra în niciun motiv de casare dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe fond, a susţinut că hotărârea din apel este legală.
Pentru termenul de judecată din 28 octombrie 2021, în cadrul notelor scrise, a ridicat excepţia nulităţii recursului, întrucât recurenta nu a satisfăcut timbrajul cererii de recurs urmare a respingerii cererilor de ajutor public judiciar şi de reexaminare a taxei judiciare de timbru. Intimatul a solicitat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în sumă de 5.000 RON, justificat cu factura din 29 aprilie 2021 şi ordinul de plată din 11.05.2021.
7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data iniţială a dosarului fiind 21 august 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul în raport de excepţia netimbrării, a cărei analiză este prioritară faţă de cea a nulităţii recursului în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., iar alin. (2) stipulează că, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.
Prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. dispun că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.
Prin adresa emisă la 5 aprilie 2021 şi comunicată la 9 aprilie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de recurs, recurentei i s-a pus în vedere că are obligaţia de a achita şi depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.425,9 RON. Se reţine că, în cauză, partea a fost înştiinţată că are posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar în condiţiile impuse de O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, precum şi că neîndeplinirea obligaţiei de timbrare pentru etapa recursului atrage anularea căii de atac.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din 22 aprilie 2021.
Totodată, a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, cererea fiindu-i respinsă prin încheierea din 20 mai 2021, definitivă la 23 septembrie 2021, ca urmare a respingerii cererii de reexaminare de către completul CC5.
Se constată că după pronunţarea acestor soluţii, partea nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, neachitând taxa judiciară de timbru pusă în sarcina sa.
Totodată, aspectul nedepunerii taxei a fost verificat şi la finalizarea şedinţei de judecată, moment la care s-a constatat că nu a fost transmisă la dosarul cauzei prin registratura şi arhiva secţiei I civile a instanţei supreme, conform referatului întocmit de grefierul de şedinţă.
Întrucât până la prezentul termen, recurenta reclamantă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în speţă devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate privind sancţiunea anulării cererii pentru nerespectarea obligaţiei legale de a timbra, astfel cum a fost stabilită în sarcina sa de către instanţă.
Faţă de soluţia preconizată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va admite cererea intimatului B., de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în această fază procesuală. Instanţa apreciază că suma pretinsă, în cuantum de 5.000 RON, justificată cu factura şi ordinul de plată aflate la dosarul de recurs, este disproporţionată faţă de complexitatea speţei şi modul de rezolvare a acesteia, pe excepţia netimbrării, astfel că o va reduce, în aplicarea prevederilor 451 alin. (2) C. proc. civ., la 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 75/Ap din 2 februarie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse în condiţiile dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimatul B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.