Jurisdiction over disputes arising from execution of public service concession contracts under administrative law.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2022

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 22 octombrie 2020 reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A., pentru B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi, după modificarea cererii, în contradictoriu şi cu pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1499 din 8 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale, invocată de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei s-a reţinut, în esenţă, că reclamantul a introdus acţiunea considerându-se vătămat de refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale de către o autoritate centrală, iar refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim se asimilează actelor administrative, astfel revine curţii de apel competenţa materială să soluţioneze cauza.

2.2 Prin sentinţa civilă nr. 111/F din 3 iunie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei de declinare s-a reţinut că, faţă de modul în care reclamantul a înţeles să formuleze cererea de chemare în judecată, obiectul acţiunii este un act administrativ asimilat constând în refuzul autorităţii de a îndeplini o obligaţie prevăzută de legiuitor. Aplicând criteriul valoric şi cel privind rangul autorităţii publice chemate în judecată, s-a apreciat că aparţine tribunalului competenţa materială de soluţionare a litigiului.

2.3 Prin sentinţa civilă nr. 1335 din 28 septembrie 2021, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

S-a reţinut, în motivarea soluţiei, că natura juridică a litigiului constă în executarea unui contract de concesiune, astfel că pentru stabilirea competenţei materiale trebuie avute în vedere prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze.

Faţă de valoarea obiectului cererii şi de locul situării sediului pârâtei, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

2.4. Învestită prin declinare, Judecătoria Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 6175 din 3 decembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei de declinare s-a reţinut că, faţă de modul în care reclamanţii au înţeles să formuleze acţiunea introductivă, aceasta este una în contencios administrativ, determinată de refuzul autorităţii publice centrale de a-şi îndeplini o obligaţie prevăzută de legiuitor prin Legea nr. 236/2019, respectiv de a plăti suma stabilită lunar pentru fiecare contract încheiat în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii, anterior datei intrării în vigoare a Legii 236/2019.

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine curţii de apel, ca instanţă de contencios administrativ şi fiscal, iar competenţa teritorială de soluţionare aparţine instanţei competente material în circumscripţia căreia se află domiciliul reclamantului.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Piteşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În prezenta cauză, între reclamant, în calitate de prestator, şi Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor Vâlcea, în calitate de achizitor, a fost încheiat Acordul cadru de servicii nr. x/25.09.2017, care are ca obiect achiziţia de servicii de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor, ecvideelor şi carnasierelor la B.. De asemenea, între părţi s-a încheiat şi contractul subsecvent de servicii nr. x/25.04.2019, precum şi contractul subsecvent de servicii nr. x/29.04.2020

Conform art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

În speţă, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Astfel, obiect al contestării îl reprezintă executarea contractului încheiat între părţi, respectiv îndeplinirea obligaţiei de plată a sumei de 10.000 RON lunar, începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020. Chiar dacă obligaţia de plată a sumei de 10.000 RON lunar este stabilită de lege (în concret de art. IV din Legea nr. 236/2019), esenţial este, în cauză, că raporturile juridice dintre creditor şi debitor izvorăsc, la origine, din Acordul cadru de servicii nr. x/25.09.2017, contractul subsecvent de servicii nr. x/25.04.2019 şi contractul subsecvent de servicii nr. x/29.04.2020.

În aceste condiţii, pentru stabilirea competenţei materiale trebuie avute în vedere prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar nu cele ale art. 10 din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze, fiind vorba despre un litigiu care decurge din executarea unui contract administrativ.

Analizând acţiunea introductivă se constată că reclamantul nu face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri ori la vreo vătămare adusă acestora printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea 554/2004 îl dă acestor concepte.

Astfel, obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de dispoziţiile art. 52 din Constituţia României şi ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei.

Prin urmare, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în vreme ce executarea contractelor administrative, atunci când există vreun litigiu cu privire la acestea, este stabilită de legiuitor instanţelor civile.

În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menţionate, precum şi dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriul valoric, obiectul litigiului fiind reprezentat de plata sumei de 70.000 RON, sumă pretinsă ca fiind exigibilă până la data sesizării instanţei, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este instanţa de drept comun, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2022.