Tort damages for illegal slot-machine operation: exclusion of statutory minimum license fees as uncertain loss

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

La data de 19.11.2019, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest, a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea acţiunii civile cu obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri în sumă de 1.080.279 RON, în baza dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele din Noul C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licenţă şi respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 278 de la 25 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019 s-a respins excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului A..

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea,în contradictoriu cu pârâţii B., cu domiciliul în Craiova, judeţul Dolj şi A., cu domiciliul în judeţul Dolj.

Au fost obligaţi pârâţii către reclamant la plata sumei de 127.869 RON din care:88.186 RON reprezentând taxă aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc, 34.392 RON taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 3 aparate de tip slot-machine, 5291,16 RON taxă de viciu pentru cele 3 aparate de tip slot-machine.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 49 din 04 martie 2021 pronunţată de Apel Craiova, secţia I civilă s-a respins ca nefondate ambele apeluri formulate de apelantul-reclamant Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, şi de apelantul-pârât A., reprezentant legal al S.C. C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 278 de la 25 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 49 din 04 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă au declarat recurs reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pârâtul A..

II.1. Motivele de recurs

Reclamantul Oficiul Naţional Pentru Jocuri de Noroc a declarat recurs, susţinând, în contextul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, următoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.:

Curtea de Apel Craiova în mod eronat reţine că, "obligaţia de exploatare a minim 75 de aparate se referă la agentul economic întrucât, potrivit O.U.G. nr. 77/2009, organizator de jocuri de noroc poate fi numai persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc, nicidecum persoana fizică".

Această "obligaţie de exploatare a minim 75 de aparate" nu există în legislaţia specifică jocurilor de noroc. Numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 75 de aparate, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite, organizatorul de jocuri de noroc putând să funcţioneze cu mai puţin de 75 aparate, dar autorizarea şi plata autorizaţiilor se face pentru minim 75 aparate, înainte de a începe să exploateze aceste mijloace de jocuri de noroc.

Se observă că fapta infracţională s-a produs într-un spaţiu public aparţinând S.C. C. S.R.L. şi nu în locuinţa sau spaţiul privat al unuia dintre pârâţi care, prin desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc în această formă, nelicenţiată şi neautorizată într-un spaţiu public, au urmărit cu intenţie utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind provenienţa şi amplasarea acestora într-o locaţie declarată la Registrul Comerţului care să îndeplinească toate cerinţele legale pentru exploatare.

În acest sens, considerentele hotărârii atacate nu puteau sta la baza acestei hotărâri în sensul soluţiei enunţate, hotărârea instanţei de fond fiind pronunţată, cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, dar şi cu ignorarea argumentelor precizate de ONJN la fondul cauzei.

Aşa cum reiese din prevederile legale invocate în prezentul recurs, prejudiciul produs bugetului de stat reiese din situaţia concretă, reală şi nu dintr-o situaţie ipotetică în care cei care organizează jocuri de noroc ar fi respectat legislaţia în materie, întrucât aceste taxe, dacă sunt obligatorii pentru toţi cei care organizează jocuri de noroc legal şi se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 75 aparate minim aşa cum legiuitorul a prevăzut în legislaţia specifică jocurilor de noroc, atunci şi pentru cei ce organizează jocuri de noroc ilegal şi încalcă legea trebuie să existe acesta obligativitate de a achita aceste taxe la bugetul de stat, care deţine monopolul asupra acestei activităţi.

Sub umbrela acestei decizii, se apreciază că, se poate crea un precedent periculos prin care persoanele care vor să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 75 aparate aşa cum legiuitorul a prevăzut la data săvârşirii faptei şi vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condiţiilor legale de autorizare, fără plata acestor taxe, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar dacă sunt depistaţi într-o locaţie că au organizat activitatea de jocuri de noroc, cei ce încalcă legea nu vor răspunde nici măcar penal, pentru că procurorul adoptă o hotărâre de renunţare la urmărirea penală iar instanţa civilă respinge cererea formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Prin încălcarea legii, sub acest aspect, instanţa creează infractorilor o situaţie mai favorabilă în raport de cei care respectă legea iar, cei care încalcă legea nu ar mai achita la bugetul statului nici celelalte contribuţii datorate bugetului general consolidat al statului.

Dacă s-ar menţine ca legale astfel de decizii, organizatorii de jocuri de noroc care sunt constituiţi legal şi achită aceste taxe în cuantumul stabilit de către legislaţia din domeniul jocurilor de noroc vor putea alege şi ei această variantă mult mai avantajoasă şi nelegală, iar statul care deţine monopolul asupra jocurilor de noroc nu ar mai încasa aceste taxe, mai mult, soluţia adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanţelor de a dispune obligarea la plata unui prejudiciu mai mic faţă de cuantumul minim prevăzut de lege.

Pe cale de consecinţă, dacă nu se achită taxele de licenţă şi autorizare, se poate presupune că nici celelalte obligaţii de plată nu vor mai fi respectate.

Aşa cum au învederat şi în acţiunea civilă, A., în calitate de administrator la S.C. C. S.R.L. şi B. au funcţionat desfăşurând activităţi exact ca un organizator de jocuri de noroc, dar care nu şi-au plătit taxele de licenţiere şi autorizare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 1.080.279 RON, prin neplata acestor taxe.

Deşi răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reţinerea răspunderii penale cel puţin a unei persoane fizice, de fiecare dată aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puţin unei persoane fizice, chiar dacă nu se poate stabili identitatea acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, virate către bugetul consolidat al statului.

Potrivit dispoziţiilor, art. 1 şi 74 din H.G. nr. 111/2016, cât şi a art. 6 şi art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 în vigoare, la data săvârşirii faptei, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligaţia să achite la bugetul de stat, taxa pentru licenţa de exploatare în sumă de 88.186 RON precum şi taxa pentru autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, în sumă de 859.814 RON (respectiv 75 de aparate, minim pentru autorizare/11.464 RON taxă, pe aparat), precum şi taxa de viciu în sumă de 132.279 RON. De asemenea, la data şi ora controlului a fost identificată suma de 51 RON reprezentând venit încasat din exploatarea nelegală a celor 3 (trei) aparate de jocuri de noroc.

Prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de 1.080.279 RON, compus din taxa pentru licenţa de exploatare în sumă de 88.186 RON (20.000 euro), taxa pentru autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, în sumă de 859.814 RON (respectiv 75 de aparate, minim pentru autorizare/11.464 RON taxă pe aparat (2.600 euro), precum şi taxa de viciu în sumă de 132.279 RON (400 euro/aparat), taxe datorate şi neachitate către bugetul statului.

Se mai susţine că este greşită prin raportare la prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală. Instanţa civilă investită cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală nu se va putea prevala de dispoziţiile de drept material penal care incriminează fapta (aceeaşi faptă ilicită) ce a fost cercetată în cadrul unui proces penal.

Mai mult decât atât, o persoană care a făcut obiectul unei cercetări penale şi care, în acelaşi timp, este chemată în judecată, în calitate de pârâtă, într-o instanţă civilă, pe temeiul răspunderii civile delictuale, dar care nu a fost condamnată (fiind achitată sau dispunându-se faţă de aceasta încetarea procesului penal), va rămâne subiect al judecăţii civile chiar şi în aceste condiţii; cu alte cuvinte, dacă este condamnată în procesul penal, hotărârea penală este obligatorie pentru instanţa civilă, dar, în schimb, dacă nu este condamnată în procesul penal, acest lucru nu va influenţa cercetarea judecătorească făcută de instanţa civilă, adică, hotărârea penală nu mai este obligatorie în instanţa civilă.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale citate mai sus, care rezolvă problema cumulului, răspundere penală/răspundere civilă, rezultă că, în cazul în care printr-o hotărâre penală definitivă s-a constatat că o persoană a săvârşit o faptă cauzatoare de prejudicii (care, prin ipoteză, îmbracă şi elementele constitutive ale unei fapte penale), această hotărâre va deveni obligatorie pentru instanţa civilă (instanţă în care se judecă, în mod firesc, doar latura civilă a faptei cauzatoare de prejudicii).Devenind obligatorie, instanţa civilă va fi nevoită să-1 oblige pe autorul faptei ilicite (persoana condamnată în procesul penal) să plătească prejudiciul cauzat prin fapta sa, pe calea atragerii răspunderii civile delictuale.

Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârşirea faptei, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora.

Se arată că în prezenta speţă, îşi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 1357 C. civ.. De asemenea, prejudiciul este cert în sensul dispoziţiilor art. 1532 C. proc. civ. şi nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin lege, taxele nu pot fi fragmentate în funcţie de numărul de aparate care doreşte operatorul să le exploateze, iar aceste taxe se achită obligatoriu înainte de a începe să exploateze jocuri de noroc, pentru minim 75 aparate, aşa cum a prevăzut legiuitorul.

Se mai menţionează că, deşi răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reţinerea răspunderii penale cel puţin a unei persoane fizice, de fiecare dată aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puţin unei persoane fizice, chiar dacă nu se poate stabili identitatea acesteia.

Împotriva deciziei nr. 49 din 04.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs şi pârâtul A., care a criticat decizia recurată deoarece în mod eronat instanţele de fond au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, în calitate de persoana fizică. Se arată că în mod corect trebuia citată în cauză S.C. C. S.R.L., prin reprezentant A. deoarece acest spaţiu reprezenta sediul societăţii şi nu spaţiul privat al numitului A..

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţile din proces şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecăţii. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de fond, absolută si peremptorie şi trebuia admisă.

Se mai precizează că în mod eronat s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Recurentul pârât nu a făcut decât să pună la dispoziţie spaţiul, nu să desfăşoare el însuşi o activitate ilicită. La dosarul cauzei nu există probe care să dovedească obţinerea de venituri de către A.. Singurul venit ar fi fost doar cel rezultat din locaţiune, iar soluţia dată de instanţa de apel în mod evident duce la o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată sub nr. x din data de 4 iunie 2021 pârâtul A. solicită respingerea recursului promovat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc prin întâmpinare înregistrată sub nr. x din data de 8 iunie 2021 solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtul A. este nul, iar cel declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

1. Cu titlu prioritar, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de recurentul-pârât A., Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Se observă că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului a fost invocată de acesta în faţa instanţei de fond, a fost respinsă prin sentinţa 278 din 25 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, soluţia de respingere a excepţiei fiind menţinută prin decizia civilă 2187 din 04 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019 şi nu a fost invocată prin motivele de recurs formulate în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Această excepţie este învederată în faţa instanţei de recurs, nefiind însă invocată în contextul unui motiv de nelegalitate al prezentei căi de atac a recursului, ce ar fi putut viza o eronată soluţionare de către instanţa de apel a soluţiei relative la această excepţie.

Pe de altă parte, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A. este inadmisibilă în contextul în care recurentul pârât nu a înţeles să timbreze cererea sa de recurs.

Cum recursul declarat de recurentul pârât A. nu poate fi analizat pe fondul acestuia, urmând a fi anulat ca netimbrat, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului se va respinge, ca inadmisibilă.

Cu privire la recursul declarat de pârâtul A., se constată că instanţa a pus în vedere recurentului pârât A. să achite taxa de timbru în cuantum de 1.831,19 RON, aceasta nu a fost achitată, iar la interpelarea instanţei, sub aspectul neachitării taxei judiciare de timbru aferente recursului declarat de pârâtul A., apărătorul acestuia precizează că partea pe care o reprezintă a înţeles să nu achite taxa de timbru, întrucât nu dispune de resurse financiare.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Cum recurentul nu a îndeplinit această obligaţie, se va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 49 din 04 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, trebuie precizat, cu titlu prealabil, că susţinerile formulate se încadrează exclusiv în cazul de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi vor fi analizate ca atare.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită comisă de către pârâţii persoane fizice, în contextul în care prima instanţă a apreciat că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâţilor, iar instanţa de apel a analizat, în limitele învestirii prin apelul reclamantului, acelaşi aspect invocat prin motivele de recurs, confirmând cuantumul despăgubirilor la care pârâţii au fost obligaţi prin hotărârea primei instanţe.

Recurentul - reclamant a susţinut, în esenţă, că decizia de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile, prin menţinerea obligării pârâţilor la plata taxei aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc doar pentru 3 aparate de tip slot-machine, şi nu pentru 75 aparate, numărul minim prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma de la data săvârşirii faptei ilicite.

Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate.

Dispoziţiile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparaţiei şi impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, potrivit celui de-al treilea alineat, despăgubirea trebuie să cuprindă "pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."

Pe acest temei, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

În ambele situaţii, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârşirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existenţă, cât şi ca posibilitate de evaluare.

Contrar celor susţinute de către reclamant, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârşirii faptei ilicite, respectiv 75 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât nu se poate vorbi în nicio situaţie despre un prejudiciu cert în privinţa existenţei sale.

După cum s-a arătat, în mod corect, în motivarea deciziei recurate, în conformitate cu reglementarea organizării şi exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârşirii faptei ilicite, cât şi cea actuală, o persoană fizică nu ar obţine nici licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi nici nu ar fi autorizată să le exploateze.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare la data faptei, prin "organizator de jocuri de noroc" se înţelege "persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice".

De asemenea, conform art. 21 din aceeaşi ordonanţă, "Răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă revine în totalitate persoanelor juridice care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc."

Aşadar, voinţa legiuitorului este aceea ca numai o persoană juridică să obţină licenţă de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, iar, odată ce deţine în mod legal o asemenea licenţă, persoana juridică respectivă este cea care poartă în mod direct şi exclusiv răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc conform legii.

Contrar susţinerilor recurentului, o persoană fizică nu poate fi considerată organizator de jocuri de noroc, atât timp cât nu ar îndeplini vreodată condiţiile pentru un "organizator de jocuri de noroc", prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 şi cu atât mai mult cu cât această calitate este recunoscută, chiar pentru persoanele juridice, doar acelora care au obţinut în mod efectiv licenţa.

Această definire explică obligaţia operatorilor economici organizatori de jocuri de noroc să suporte diferenţa rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc chiar şi "după revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, pe perioada suspendării autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, precum şi după încetarea activităţii de jocuri de noroc, sub orice formă", astfel cum prevede în mod expres art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, la care se face referire prin motivele de recurs.

Norma citată are în vedere tocmai pe acele persoane juridice care au obţinut licenţa, deci au calitatea de organizator de jocuri de noroc, calitate pe care nu o pierd, în privinţa obligaţiilor fiscale ce le revin, nici după revocarea licenţei sau încetarea activităţii de jocuri de noroc.

Aşadar, norma invocată de către recurent nu susţine calitatea de organizator de jocuri de noroc a unei persoane fizice, atunci când aceasta exploatează jocuri de noroc, fără licenţă şi fără autorizare prealabilă, dimpotrivă, o exclude, atât timp cât destinatarii normei sunt persoanele juridice care au deţinut licenţa prevăzută de lege.

Drept urmare, nu poate fi primită susţinerea recurentului conform căreia o asemenea persoană fizică s-ar afla într-o situaţie similară cu o persoană juridică ce întruneşte condiţiile legale pentru organizarea şi exploatarea a jocurilor de noroc, astfel încât întinderea prejudiciului produs statului ar fi aceeaşi, în toate situaţiile identice sau asemănătoare.

În limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâţilor persoane fizice, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condiţiile în care acest număr face parte dintre condiţiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei pretinse de către recurent şi în limitele învestirii acestei instanţe de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 3 mijloace de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanţa de apel.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că şi o persoană fizică putea fi subiect activ al infracţiunii de "desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc", după cum prevedea în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, are relevanţă în acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condiţiile C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din acest cod, "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite."

Pe acest temei, hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunţat chiar la urmărirea penală, prin ordonanţă a Parchetului.

Drept urmare, vor fi înlăturate susţinerile recurentului şi pe acest aspect şi, faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de recurentul-pârât A..

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 49 din 04 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2021.