Tardivité du recours : preuve de la date de dépôt postal et charge de la preuve

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Decizia care formează obiectul contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 1180 din 26 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul A.. A respins recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei nr. 166 din 17 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca tardiv formulat. A obligat-o pe recurentă la plata către intimat a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A respins cererea formulată de intimat privind aplicarea sancţiunii amenzii civile.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, deliberând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei tardivităţii recursului, invocate de intimat prin întâmpinare, a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 183 alin. (1) din cod, actul de procedură transmis prin poştă produce efectele dorite de parte de la data depunerii, prin scrisoare recomandată, la oficiul poştal, iar nu de la data înregistrării la instanţă.

În ipoteza transmiterii actului procedural prin scrisoare recomandată, conform art. 2 pct. 11 şi pct. 18 din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale, acesta este socotit a fi formulat în termenul legal dacă recipisa oficiului poştal poartă ştampila acestuia, menţionând o dată anterioară împlinirii termenului. Instanţa a considerat că aceasta este singura dovadă aptă să confere dată certă actului procedural comunicat potrivit art. 183 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste tipuri de trimiteri poştale, a reţinut că O.U.G. nr. 13/2013 prevede, la art. 2 pct. 10, că data depunerii trimiterii poştale este cea la care trimiterea poştală a fost colectată, textul făcând trimitere la dispoziţiile art. 183 C. proc. civ.

Realizarea comunicării prin scrisoare recomandată presupune prezentarea corespondenţei la un ghişeu al Poştei Române, înscrierea trimiterii poştale în registrele oficiului poştal (din care va rezulta numărul de "A.R.", în cazul în care trimiterea se face şi cu confirmare de primire) şi eliberarea unei dovezi privind depunerea trimiterii poştale.

Aplicând aceste considerente la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că hotărârea recurată a fost pronunţată la 17 septembrie 2020, fiind comunicată contestatoarei la adresa din Cluj Napoca, str. x, jud. Cluj, la 20 octombrie 2020 şi, ulterior, conform art. 158 alin. (1) C. proc. civ., la domiciliul procesual ales din Cluj Napoca, str. x, jud. Cluj, la Cabinet de Avocat C., la 16 noiembrie 2020, dată de la care instanţa a considerat că a început să curgă termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru formularea recursului.

În considerarea dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la 17 decembrie 2020.

Cum contestatoarea a ales să transmită cererea de recurs la instanţă prin intermediul serviciului poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, Înalta Curte a apreciat că, în acest caz, recipisa oficiului poştal reprezintă dovada datei de depunere a actului procedural în termenul imperativ instituit prin lege. Din acest motiv, a reţinut că dovada trebuia depusă la dosar, pentru ca instanţa să aibă posibilitatea să aprecieze asupra respectării termenului procedural.

Instanţa a reţinut că plicul care a însoţit cererea de recurs, transmis prin serviciul poştal cu scrisoare recomandată, nu conţine ştampila oficiului poştal şi nici nu este însoţit de recipisa oficiului poştal.

În lipsa oricărei menţiuni cu privire la data depunerii cererii de recurs la oficiul poştal şi a recipisei eliberate cu ocazia prezentării corespondenţei, instanţa de recurs a aplicat prevederile de drept comun, potrivit cărora actul procedural primeşte dată certă prin înregistrarea sa la instanţă (aplicarea ştampilei de intrare, conform art. 199 C. proc. civ.).

Înalta Curte a reţinut că, potrivit dovezii aflate la dosar, cererea de recurs a fost înregistrată la 18 decembrie 2020 pe rolul instanţei de apel, dată în raport de care s-a apreciat că recursul a fost formulat cu depăşirea termenului legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Susţinerea recurentei B., în sensul că cererea de recurs a fost transmisă la 17 decembrie 2020, prin scrisoare recomandată, nu a fost considerată a fi aptă de a proba această împrejurare.

Astfel, Înalta Curte a arătat că, deşi legiuitorul a recunoscut părţilor posibilitatea de a comunica actele de procedură în această modalitate, este necesar ca plicul care a însoţit actul procedural să conţină ştampila oficiului poştal sau să fie însoţit de recipisa depunerii la oficiu, prin scrisoare recomandată, la o dată anterioară expirării termenului procedural. În caz contrar, instanţa a precizat că se aplică norma generală, potrivit căreia data îndeplinirii actului de procedură este aceea la care acesta a fost înregistrat pe rolul instanţei, conform ştampilei de intrare.

Instanţa a mai reţinut că, deşi prin întâmpinare, intimatul a invocat excepţia tardivităţii recursului, contestatoarea nu a făcut dovada transmiterii în termen a cererii de recurs şi nici nu a solicitat instanţei administrarea unor probatorii în acest sens, ci s-a rezumat să susţină, prin răspunsul la întâmpinare, că recursul a fost promovat la 17 decembrie 2020, iar nu la 18 decembrie 2020, prin raportare la prevederile art. 183 alin. (1) C. proc. civ., fiind transmis prin scrisoare recomandată la Curtea de Apel Cluj.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 1180 din 26 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat, în termenul prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestaţie în anulare contestatoarea B..

În dezvoltarea motivelor cererii, întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că în mod eronat instanţa de recurs a reţinut că nu a combătut, prin niciun mijloc de probă, excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul A. prin întâmpinare.

Contestatoarea a arătat că prin răspunsul la întâmpinare formulat în recurs, a precizat că recursul a fost promovat la 17 decembrie 2020, iar nu la 18 decembrie 2020, fiind respectate dispoziţiile art. 183 alin. (1) C. proc. civ., memoriul de recurs fiind expediat, prin scrisoare recomandată, la Curtea de Apel Cluj.

Raportându-se la prevederile art. 172 C. proc. civ., invocate de intimat, contestatoarea a menţionat că acestea nu au relevanţă asupra datei formulării recursului, întrucât, în calea de atac a recursului nu s-a schimbat locul de comunicare a actelor de procedură, iar cele care îi erau destinate au fost transmise, în mod greşit, la domiciliul părţii adverse, iar nu la domiciliul său ales.

Contestatoarea a susţinut că, în condiţiile în care prevederile O.U.G. nr. 13/2013 stipulează că pe plicul cu care a fost expediată cererea de recurs la instanţă se aplică o ştampilă de către oficiul poştal, nu se poate considera că se impunea realizarea unei dovezi suplimentare în acest sens. A menţionat că a avut percepţia îndreptăţită că plicul cu care a transmis cererea de recurs a conţinut date poştale conforme.

A apreciat că lipsa de pe plic a ştampilei oficiului poştal care să poarte data de transmitere a cererii de recurs nu reprezintă o "împrejurare verificabilă" de către expeditor sau un aspect care să fie avut în vedere, în mod obiectiv, de către intimat la formularea excepţiei tardivităţii, asupra căruia contestatoarea să formuleze concluzii.

Invocând dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. a susţinut că, în raport de argumentele instanţei asupra excepţiei tardivităţii şi de faptul că viciile de comunicare ale cererii de recurs nu îi sunt imputabile, contestatoarea a afirmat că se impunea ca instanţa de recurs să îi solicite expres să depună dovezi cu privire la faptul că trimiterea poştală s-a efectuat la 17 decembrie 2020 ori să îi aducă la cunoştinţă că plicul nu poartă data trimiterii. Însă, în mod greşit instanţa de recurs a admis excepţia tardivităţii, imputându-i că nu a realizat dovezi cu privire la data expedierii cererii de recurs.

A susţinut că Înalta Curte a săvârşit o eroare materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât s-a raportat la data de înregistrare a cererii de recurs pe rolul Curţii de Apel Cluj, 18 decembrie 2020. Or, factura nr. x, aferentă trimiterii poştale prin scrisoare recomandată, datează din 17 decembrie 2020.

În subsidiar, contestatoarea a solicitat ca, în cazul în care se va aprecia că nu poate fi reţinută ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., să se constatate incidenţa motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din cod, în raport de faptul că instanţa de recurs a respins în întregime recursului, ca tardiv declarat, omiţând să cerceteze motivele de casare invocate.

3. Înregistrarea contestaţiei în anulare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 16 august 2021, sub nr. x/2021.

4. Întâmpinarea

La 8 septembrie 2021, în termenul legal, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., pe care contestatoarea le-a apreciat ca fiind incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când "dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

În sensul acestor dispoziţii legale, noţiunea "greşeală materială" vizează o greşeală de ordin procedural, săvârşită de instanţa de recurs, care a avut ca şi consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate ce a rezultat din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale cauzei.

Prin reglementarea acestui motiv de contestaţie în anulare, legiuitorul a urmărit îndreptarea unor erori materiale săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (respingerea recursului, ca tardiv declarat, anularea recursului, ca netimbrat ori ca fiind declarat de o persoană fără calitate de reprezentant etc.), pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.

Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, noţiunea "greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, deoarece, în procedura contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate greşeli de judecată, constând în aprecierea probelor, interpretarea faptelor, a unor dispoziţii legale sau rezolvarea unui incident procedural.

În speţă, prin decizia nr. 1180 din 26 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul A. şi a respins recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei nr. 166 din 17 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca tardiv declarat.

Deşi, aparent, ipoteza dedusă spre judecată poate fi subsumată art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în realitate aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile, soluţia pronunţată asupra excepţiei de tardivitate a recursului fiind corectă.

Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu există temeiuri care să determine anularea hotărârii atacate cu contestaţie în anulare.

Astfel, cererea de recurs formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 166 din 17 decembrie 2020 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă la 18 decembrie 2020, conform menţiunii aplicate pe cerere de registratura instanţei.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate în dosarul Curţii de Apel Cluj, hotărârea recurată a fost comunicată contestatoarei, la solicitarea acesteia, la 16 noiembrie 2021, la domiciliul procesual ales, conform art. 158 alin. (1) C. proc. civ., comunicare în raport de care instanţa de recurs a stabilit că urmează a fi calculat termenul de declarare a recursului.

Deşi nu poate fi contestată susţinerea petentei în sensul că cererea de recurs a fost expediată la curtea de apel prin intermediul serviciilor poştale, Înalta Curte observă că plicul ce a însoţit memoriul de recurs nu poartă vreo menţiune cu privire la data depunerii.

În ceea ce priveşte actele de procedură prezentate la oficiul poştal, art. 183 alin. (1) C. proc. civ. prevede că acestea vor fi socotite ca fiind făcute în termen doar dacă au fost depuse înăuntrul termenului prevăzut de lege, prin scrisoare recomandată, la oficiul poştal. În sensul normei, recipisa oficiului poştal şi menţiunea datei de primire a actului procedural servesc drept dovadă a datei de depunere de către partea interesată

În lipsa menţiunii datei de expediere, Înalta Curte constată că termenul înăuntrul căruia a fost formulat actul de procedură a început că curgă de la data aplicată de instanţa de apel pe memoriul de recurs, acesta fiind momentul în care înscrisul a primit data certă prevăzută de normele de drept procesual civil pentru legala sesizare a instanţei (art. 192 alin. (2) C. proc. civ. - "Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile legii"), data înscrisurilor sub semnătură privată devenind opozabilă altor persoane numai din ziua în care a devenit certă, respectiv din "ziua în care au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre aceasta menţiune pe înscrisuri" (art. 278 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.).

Astfel, se constată că instanţa de recurs nu a săvârşit o eroare materială cu ocazia verificării termenului de formulare a recursului, data sesizării instanţei fiind analizată în raport de circumstanţele concrete ale speţei şi de dispoziţiile legale incidente.

Înalta Curte nu va primi susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că instanţa nu i-a acordat posibilitatea de a aduce dovezi suplimentare prin care să ateste depunerea recursului în termen, întrucât, prin comunicarea întâmpinării, aceasta a fost înştiinţată despre invocarea de către intimat a excepţiei de tardivitate a căii de atac, însă nu a întreprins vreun demers în a dovedi contrariul, limitându-se la a afirma că a depus recursul la 17 decembrie 2020.

Pentru acelaşi motiv, Înalta Curte consideră că este nejustificată critica petentei cu privire la faptul că instanţa nu a efectuat verificări ale termenului de depunere a cererii de recurs.

Astfel, se cuvine a se aminti că sarcina probei revine întotdeauna celui care face o susţinere în faţa instanţei (art. 249 C. proc. civ.), iar simpla invocare de către contestatoare a faptului că a depus recursul la 17 decembrie 2021 nu a fost suficientă pentru a face dovada declarării căii de atac în termenul legal.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., criticile contestatoarei referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei de tardivitate a recursului vizând mai curând aplicarea dispoziţiilor procedurale de către instanţa de recurs, decât erori materiale rezultate din neobservarea unor elemente formale ale căii de atac, ce ar fi putut determina pronunţarea unei soluţii greşite.

Această cenzurare a judecăţii realizate de instanţa de recurs este incompatibilă cu motivele reglementate de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare.

Înalta Curte nu poate reţine nici aplicarea motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât, în raport de soluţia pronunţată asupra excepţiei de procedură, peremptorii şi absolute a tardivităţii, examinate cu prioritate conform art. 248 alin. (1) din cod, era inutilă examinarea motivelor de recurs.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare, urmând ca, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să o oblige pe contestatoarea aflată în culpă procesuală, la plata sumei de 400 RON către intimatul A., reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezii privind efectuarea acestora, constând în chitanţa nr. 1 din 30 august 2021, emisă de Cabinet de Avocat D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 1180 din 26 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Obligă pe contestatoarea B. la plata sumei de 400 RON către intimatul A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2021.