Recovery of omitted apartment share under Law No. 10/2001: action for legal confirmation dismissed as inadmissible due to applicability of special restitution procedure

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

După eliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la 1 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora la emiterea unei decizii prin care să îndrepte eroarea materială/omisiunea din cuprinsul deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emise de pârâta S.C. B. S.R.L., în sensul de a se menţiona că se restituie reclamantului şi cota de 5/12 din apartamentul nr. x (nr. cad. x, înscris în cf x Braşov provenit din cf vechi x, sub nr. top x), situat în Braşov, str. x, care nu a fost înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995; în caz de refuz al pârâţilor, a solicitat ca hotărârea pronunţată să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei calităţii Ministerului Finanţelor Publice de reprezentant al Statului Român şi excepţia tardivităţii.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, invocând excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 293 din 23 aprilie 2004 a Tribunalului Braşov, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1248 din 16 decembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov şi decizia nr. 2311 din 14 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emisă în procedura Legii nr. 10/2001.

La 29 martie 2019, Municipiul Braşov, prin primar, a formulat cerere de intervenţie accesorie, în sprijinul pârâtei S.C. B. S.R.L., care nu a fost pusă în discuţia părţilor în raport de stadiul procedurii urmate în cauză (s-au discutat, prealabil acestei cereri, excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare şi calificarea naturii juridice a cererii de chemare în judecată).

2. Primul ciclu procesual

Hotărârea Tribunalului Braşov

Prin sentinţa nr. 181 din 26 iulie 2019, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi S.C. B. S.R.L. prin întâmpinare, şi a respins, ca tardivă, contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emise de pârâta S.C. B. S.R.L..

Hotărârea Curţii de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1551 din 11 noiembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 181 din 26 iulie 2019 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, pe care a anulat-o, trimiţând cauza, spre rejudecare.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 141 din 22 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, şi S.C. B. S.R.L..

Prin decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 141 din 22 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia civilă.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 17 din 21 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit că cererea sa, referitoare la restituirea apartamentului nr. x, nu a fost soluţionată şi, totodată, că nu se poate reţine că aceasta ar fi fost implicit admisă, chiar dacă s-a constatat îndeplinirea condiţiilor de restituire în natură pentru apartamentele aflate într-o situaţie similară, fiind vorba, în acest caz, de o omisiune în soluţionarea cererii.

Recurentul a afirmat că aceste argumente contrazic considerentel

Recurentul a mai arătat că decizia recurată este criticabilă nu doar pentru că instanţa de apel a soluţionat, într-o manieră greşită, acţiunea în constatare, dar şi pentru că la adoptarea acestei soluţii a încălcat dispoziţiile de drept material ale legii speciale pentru reglementarea situaţiei juridice a imobilelor preluate abuziv în timpul regimului comunist, prin extinderea prevederilor acesteia dincolo de cazurile la care se aplică, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concret, a învederat că, prin decizia nr. 267 din 23 decembrie 2003, intimata S.C. B. S.R.L., în calitate de unitate deţinătoare, i-a reconstituit dreptul de proprietate asupra cotei ideale şi abstracte de 5/12 din imobilul situat în Braşov, str. x, jud. Braşov, cu excepţia părţii înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 foştilor chiriaşi.

Fiind nemulţumit de maniera de soluţionare a cererii de restituire, recurentul a formulat, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, contestaţie împotriva dispoziţiilor din cuprinsul deciziei emise de intimată cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a părţii din imobil formată din apartamentele care fuseseră vândute în baza Legii nr. 112/1995.

De altfel, în opinia sa, nu avea la dispoziţie nicio cale de atac împotriva soluţiei din decizie prin care au fost admise cererile sale, în sensul restituirii în natură şi a părţii din imobil care nu fusese înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995, neavând deschisă nici vreo procedură de îndreptare a erorilor materiale. Faptul că apartamentul nr. x nu a fost menţionat alături de cele pentru care cererea de restituire a fost admisă reprezintă o omisiune vădită ce nu poate afecta fondul dreptului de proprietate care i-a fost recunoscut inclusiv asupra acestui apartament.

A arătat că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de către pârâtă, act normativ cu caracter special, derogatoriu de la prevederile dreptului comun, reglementează calea de atac pe care persoana îndreptăţită o poate formula împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de restituire în natură. Recurentul a exercitat această cale de atac, contestând soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a părţii din imobil care a format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Întrucât dispoziţiile Legii nr. 10/2001 - care constituie temeiul de drept material al cererii de chemare în judecată - reglementau doar posibilitatea atacării deciziei sau dispoziţiei de respingere a cererii de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat, recurentul a opinat că această cale de atac reprezintă singura acţiune în realizare prevăzută de normele legii speciale.

Ca atare, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că, prin acţiunea dedusă judecăţii, recurentul urmăreşte completarea deciziei emise de S.C. B. S.R.L. în procedura specială a Legii nr. 10/2001. Or, nu acesta este scopul demersului judiciar, ci conferirea unei interpertări corecte, astfel cum s-a dat prin sentinţa civilă nr. 293 din 23 aprilie 2004 a Tribunalului Braşov.

Altfel spus, deşi decizia emisă în procedura Legii nr. 10/2001 confirmă calitatea de persoană îndreptăţită a recurentului şi dreptul său de proprietate asupra părţii din imobil ce nu a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995, în care se include şi apartamentul nr. x, intimata S.C. B. S.R.L. refuză să-i recunoască dreptul, aducându-i grave prejudicii, iar instanţele de fond, prin hotărârile pronunţate girează această conduită.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 mai 2021, sub nr. x/2019*, fiind repartizată, aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia completului din 19 mai 2021 s-a dispus comunicarea către intimaţi a cererii de recurs, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare.

6. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

La 8 iunie 2021, în termenul legal, Municipiul Braşov, prin primar, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a depus răspuns la această întâmpinare, învederând că Municipiul Braşov, prin primar, nu a dobândit calitatea de parte în cauză.

Prin întâmpinările formulate la 14 iunie 2021 şi la 28 iunie 2021, intimaţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, şi S.C. B. S.R.L. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a depus răspunsuri la aceste întâmpinări.

Prin rezoluţia din 8 iulie 2021, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului, în şedinţa publică de la 21 octombrie 2021.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În speţă, recurentul a dedus judecăţii o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii S.C. B. S.R.L. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora la emiterea unei decizii prin care să îndrepte eroarea materială/omisiunea din cuprinsul deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emise de intimata S.C. B. S.R.L., în sensul de a se menţiona că i se restituie şi cota de 5/12 din apartamentul nr. x, situat în Braşov, str. x, care nu a fost înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995. În caz de refuz al intimaţilor, a solicitat ca hotărârea pronunţată să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A susţinut că Statul Român nu mai are niciun titlu asupra apartamentului în cauză, întrucât acesta a intrat în categoria celor care nu fuseseră înstrăinate în condiţiile Legii nr. 112/1995, astfel că, potrivit deciziei menţionate, a fost restituit în natură recurentului.

Temeiul juridic al acţiunii a fost indicat de recurent, în rejudecare, ca fiind art. 35 C. proc. civ., instanţele de fond şi apel din cel de-al doilea ciclu procesual procedând la examinarea pretenţiilor deduse judecăţii în raport de această normă de drept, care prevede că "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Referitor la acţiunea în constatare, Înalta Curte reţine că aceasta presupune stabilirea existenţei unui drept al reclamantului împotriva pârâtului sau inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa, fără ca instanţa să stabilească executarea unei prestaţii.

Prin art. 35 teza a II - a C. proc. civ., legiuitorul a reglementat caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, în raport cu o acţiune în realizare, aceasta însemnând că, în ipoteza în care reclamantul are la dispoziţie o acţiune în realizare, soluţia pronunţată asupra cererii în constatare va fi de respingere a acesteia, ca inadmisibilă.

Inadmisibilitatea acţiunii în constatare poate fi invocată pe cale de excepţie, de către pârât sau de instanţă, din oficiu, iar, în cazul incidenţei acesteia, se impune a se indica mijlocul concret de realizare a dreptului pe care reclamantul l-ar putea avea la dispoziţie. Chiar dacă expresia folosită de legiuitor este în sensul că reclamantul "poate cere realizarea dreptului", în realitate nu există o opţiune între cele două căi procedurale, fiind obligatorie promovarea acţiunii în realizare atunci când aceasta este posibilă.

Analizând aplicarea acestor principii şi dispoziţii legale în speţă, se constată că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Braşov care a menţinut soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii civile a instanţei de fond, este corectă.

Astfel, decizia nr. 267 din 23 decembrie 2003 emisă de intimata S.C. B. S.R.L., în privinţa căreia recurentul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, îndreptarea erorii materiale sau a omisiunii referitoare la apartamentul nr. x, a fost eliberată în urma soluţionării notificărilor nr. x din 20 iunie 2001 şi nr. 527 din 20 iunie 2001, formulate în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la restituirea imobilului situat în Braşov, str. x.

Prin raportare la situaţia juridică expusă, se reţine că apartamentul nr. x, asupra căruia poartă litigiul, a format obiectul cererii de restituire formulate de recurent în baza Legii nr. 10/2001, iar motivul pentru care a fost declanşată prezenta procedură judiciară este reprezentat de omisiunea includerii acestuia în rândul celor enumerate în decizie, pentru care unitatea deţinătoare, intimata S.C. B. S.R.L., a dispus, fie restituirea, fie stabilirea despăgubirilor băneşti.

Faţă de această împrejurare, problema de drept supusă dezlegării se circumscrie Legii nr. 10/2001, care este derogatorie de la norma generală (C. proc. civ.), potrivit principiului specialia generalibus derogant. Or, semnificaţia principiului enunţat este în sensul că norma specială este de strictă interpretare cazului care intră sub incidenţa sa.

Aplicând acest principiu de drept în cauză, Înalta Curte constată că recurentul nu poate beneficia de recunoaşterea dreptului său asupra apartamentului nr. x în procedura prevăzută de art. 35 C. proc. civ., fiind justificată concluzia instanţei de apel care a reţinut că lipsa includerii acestui imobil în lista unităţilor locative pentru care s-a dispus restituirea în natură sau acordarea despăgubirilor băneşti echivalează cu omisiunea nesoluţionării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.

O asemenea omisiune poate fi rezolvată numai în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, întrucât acest act normativ, conceput ca o lege specială ce reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada comunistă, a suprimat acţiunea întemeiată pe dreptul comun, perfecţionând sistemul reparator prin norme de procedură specifice.

Câtă vreme Legea nr. 10/2001, se constituie ca un act normativ special faţă de prevederile art. 35 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceste din urmă dispoziţii legale referitoare la constatarea unui drept de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv de stat în perioada comunistă nu sunt aplicabile cât timp este reglementată posibilitatea demarării acţiunii în realizarea acestui drept prin urmarea procedurii prevăzute de această lege de reparaţie.

Faţă de aceste considerente, nu se poate reţine că instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, a cauzat recurentului o vătămare care să determine casarea deciziei pronunţate. Dimpotrivă, curtea, aplicând judicios normele legale incidente, a arătat că unicul remediu pentru rezolvarea situaţiei juridice reclamate era parcurgerea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte constată că norma specială reglementează posibilitatea părţilor de a formula contestaţie împotriva dispoziţiei motivate emise, aşadar dreptul de a ataca în instanţă decizia eliberată în procedura administrativă.

Or, în speţă, faptul că prin decizia nr. 267 din 23 decembrie 2003, intimata S.C. B. S.R.L. a dispus admiterea în parte a cererii şi restituirea în natură a cotei parte de 5/12 din imobilul situat în Braşov, str. x, jud. Braşov, cu indicarea în concret a unităţilor locative supuse restituirii, mai puţin a apartamentului nr. x, dar şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea de imobil înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995 foştilor chiriaşi, nu înseamnă că această soluţie a vizat şi apartamentul în litigiu. Ca atare, pentru această unitate locativă pârâta nu a pronunţat, explicit, o soluţie, iar persoana îndreptăţită putea contesta măsura adoptată sau refuzul unităţii deţinătoare de a rezolva notificarea sub acest aspect, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10//2001, neavând deschisă calea acţiunii subsidiare, în constatare.

Pentru argumentele arătate, Înalta Curte nu poate reţine, astfel cum susţine recurentul, încălcarea dispoziţiilor de drept material ale legii speciale pentru reglementarea situaţiei juridice a imobilelor preluate abuziv în timpul regimului comunist prin extinderea prevederilor acesteia dincolo de cazurile la care se aplică, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la celelalte critici formulate, încadrabile în dispoziţiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., iar nu în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., aşa cum s-a indicat în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul a afirmat că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 293 din 23 aprilie 2004, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2004.

Prin această hotărâre, a fost respinsă contestaţia recurentului, formulată împotriva deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003 emise de intimata S.C. B. S.R.L. în baza Legii nr. 10/2001.

În cuprinsul sentinţei în cauză, Tribunalul Braşov a reţinut calitatea de persoană îndreptăţită a recurentului asupra cotei de 5/12 din imobilul situat în Braşov, str. x, pentru care intimata a dispus acordarea de măsuri reperatorii prin echivalent, întrucât s-a constatat că pentru această parte din imobil erau încheiate contracte de vânzare-cumpărare a căror desfiinţare pe cale judecătorească nu a fost dovedită.

În litigiul pendinte, prin decizia recurată instanţa de apel nu a reexaminat aceste statuări ale Tribunalului Braşov, dându-le o dezlegare diferită, ci doar a menţionat că, în dosarul finalizat prin sentinţa nr. 293 din 23 aprilie 2004 nu s-a discutat, expres, situaţia juridică a apartamentului nr. x, astfel încât o eventuală soluţionare a acesteia să devină opozabilă în judecata de faţă.

Dimpotrivă, curtea a reţinut că, deşi apartamentul a făcut obiectul unui contract de închiriere, acesta nu a fost restituit recurentului, ci a rămas în proprietatea statului. Din acest motiv, a apreciat că demersul judiciar al recurentului nu poate fi rezolvat pe calea acţiunii în constatare prevăzute de art. 35 C. proc. civ., ci pe calea reglementată de Legea nr. 10/2001, fiind vorba despre un bun preluat abuziv în perioada comunistă pentru care s-au instituit norme speciale de procedură.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că analizarea şi, eventual, valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 293 din 23 aprilie 2004, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia civilă nu poate fi examinată din perspectiva art. 488 pct. 7 C. proc. civ. decât în condiţiile promovării unui demers judiciar admisibil, prin care se creează cadrul procesual pentru antamarea unor aspecte ce ţin de fondul dreptului pretins, iar, în situaţia de faţă, cererea recurentului privind obligarea intimaţilor la emiterea unei decizii prin care să îndrepte eroarea materială/omisiunea din cuprinsul deciziei nr. 267 din 23 decembrie 2003, în sensul de a se menţiona că se restituie părţii reclamante şi cota de 5/12 din apartamentul nr. x situat în Braşov, str. x, care nu a fost înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995, a fost în mod legal respinsă, ca inadmisibilă.

În raport de argumentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din acest act normativ, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 17 din 21 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 17 din 21 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2021.