Social assistance dispute: invalidity of cassation appeal for lack of specific illegality grounds and inapplicability of judicial fine for suspected document forgery
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (I.C.C.J.) issued a final, definitive decision annulling the appellant's appeal and dismissing his separate request for a judicial fine, thereby upholding the appellate court's suspension of proceedings. The dispute involved a civil claim for social assistance where the Court of Appeal suspended the hearing because neither the plaintiff nor the defendant appeared after proper citation and no motion for judgment in absentia was filed; the plaintiff appealed this procedural suspension while simultaneously alleging the defendant submitted false documents, and requested a judicial fine under Articles 187–188 of the Code of Civil Procedure. The I.C.C.J. ruled the appeal null and void because the appellant failed to provide specific arguments of illegality within the statutory deadline or in a subsequent memorandum, violating Articles 486(3) and 489 of the Code of Civil Procedure, which require appeals to be motivated by specific legal grounds under Article 488; regarding the fine request, the court held that no applicable hypothesis for a judicial fine existed and that suspicions of document forgery are governed exclusively by the special procedure for challenging instruments under Articles 304–308, rather than through ad hoc sanctions.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 din Legea nr. 272/2004, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Social assistance dispute: invalidity of cassation appeal for lack of specific illegality grounds and inapplicability of judicial fine for suspected document forgery: Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 486-490 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, arătând că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin încheierea din 27 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost suspendată judecarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 65 din 14 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi B..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 02 iulie 2021 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului nr. 10.
2. Cererea de recurs
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 486-490 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, arătând că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat.
De asemenea, recurentul a învederat că pârâta, în baza unor acte false, a încălcat dispoziţiile art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 272/2004, motiv pentru care a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare pârâtei, în temeiul art. 187-188 C. proc. civ., pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor, care nu au depus întâmpinare, în termen legal.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, după efectuarea procedurilor de comunicare, a stabilit termen la data de 20 octombrie 2021, în şedinţă publică şi cu citarea părţilor, în vederea soluţionării cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant A..
3. Soluţia instanţei de recurs
Examinând recursul, în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curta de Casaţie şi Justiţie, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În cauză, prin încheierea din 27 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât, din verificările dosarului, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar părţile, legal citate, nu s-au prezentat în cauză.
Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava, ci doar s-a limitat la a indica textele de lege pe care îşi întemeiază cererea de recurs, arătând că va depune motivele de nelegalitate printr-un memoriu separat. Din analiza actelor dosarului, se constată că recurentul nu a depus, ulterior declarării recursului, motivele de nelegalitate cu privire la încheierea recurată, iar din cuprinsul cererii deduse judecăţii nu pot fi decelate critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., prin care să demonstreze, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată şi să combată cele reţinute de instanţă, în justificarea măsurii suspendării.
Având în vedere că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate care să privească încheierea atacată, şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Cât priveşte solicitarea recurentului de a aplica o amendă judiciară pârâtei, în baza art. 187-188 C. proc. civ., pentru inducerea în eroare a organelor judiciare prin prezentarea de acte false, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 187-189 C. proc. civ. prevăd expres situaţiile în care părţile litigante pot fi sancţionate cu amendă judiciară de către instanţa de judecată, în speţă neinvocându-se vreuna dintre ipotezele prevăzute de normele legale anterior menţionate; de altfel, în cazul în care există suspiciuni că înscrisurile prezentate de una dintre părţi sunt false, legiuitorul a prevăzut o procedură specială reglementată de dispoziţiile art. 304-308 C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) al art. 304 C. proc. civ. prevăzând expres că "dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părţi declară că înscrisul este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină".
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 27 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019 şi va respinge cererea de aplicare a amenzii judiciare formulată de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 27 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Respinge cererea de aplicare a amenzii judiciare formulată de recurentul-reclamant A..
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.