Separate recovery of procedural costs from final tax litigation; liability based on procedural fault and justification of attorney's fees

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

După deliberare, asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, la data de 10 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 218281,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea litigiilor ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014 şi nr. y/2018, respectiv a sumei de 16821,78 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. x/2017; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din prezentul litigiu.

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare în care a arătat că pârâtele sunt instituţii distincte, fiecare putând sta în judecată în nume propriu, iar dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2018 au fost instrumentate la nivelul AJFP Braşov, în timp ce dosarul nr. x/2017 a fost instrumentat la nivelul DGRFP Braşov.

Astfel, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de pretenţiile referitoare la dosarul nr. x/2017, excepţia puterii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii, arătând că, în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată.

La data de 15 octombrie 2020, reclamanta a precizat cererea introductivă, în sensul că a renunţat la cheltuielile de judecată aferente dosarului nr. x/2014 şi a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov.

La solicitarea instanţei de judecată, pentru termenul din 26 noiembrie 2020, reclamanta a precizat pretenţiile aferente fiecărui dosar, respectiv suma de 14110,46 RON pentru soluţionarea recursului din dosarul nr. x/2014, suma de 168607,54 RON pentru dosarul nr. x/2018 şi suma de 16821,78 RON pentru dosarul nr. x/2017, arătând că renunţă la cheltuielile de judecată în cuantum de 8000 RON acordate prin sentinţa nr. 76 din 23 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2014 .

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a completat întâmpinarea faţă de precizarea cererii de chemare în judecată, arătând că este corectă renunţarea reclamantei la pretenţiile indicate şi în mod corect a chemat în judecată şi pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

2. Hotărârea pronunţată la fond

Prin sentinţa civilă nr. 215/S din 15 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia puterii de lucru judecat, invocate de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Braşov.

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată, precizată şi completată de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvenţă reprezentată prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

A fost obligată pârâta Administraţia Finanţelor Publice Braşov să plătească reclamantei suma de 16000 RON, pretenţii reprezentate de cheltuielile de judecată din dosarele nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs şi nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în revizuire, constând în onorariu de avocat redus.

A fost obligată pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov să plătească reclamantei suma de 7108,17 RON, pretenţii reprezentate de cheltuielile de judecată din dosarul nr. x/2017, în recurs.

Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantei.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei, în părţi egale, suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat parţial.

Prin încheierea din 8 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale a sentinţei civile nr. 215/S/20202 a Tribunalului Braşov, cerere formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în ambele exemplare ale sentinţei civile nr. 215/S/2020 a Tribunalului Braşov, în sensul că la alin. (4) din dispozitiv numărul corect al dosarului este x/2017 în loc de 418/64/2017*, cum greşit s-a menţionat.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, au fost respinse apelurile declarate de pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 215/15.12.2020 a Tribunalului Braşov, pe care a păstrat-o.

Prin încheierea din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale a deciziei civile nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în sensul înlocuirii menţiunii "Definitivă" cu menţiunea "Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov".

4. Cererile de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs pârâta Administraţia Naţională a Finanţelor Publice Braşov, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 24 mai 2021 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa C. (dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

La 27 septembrie 2021, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva deciziei nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în cuprinsul căruia pârâta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Administraţia Naţională a Finanţelor Publice Braşov a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 215/15.12.2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, în ceea ce priveşte pretenţiile de 16.000 RON, reprezentate de cheltuielile de judecată din dosarele nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs şi nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe în revizuire, constând în onorariu avocat redus, precum şi a sumei de 2000 RON, la care a fost obligată, în solidar, cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, reprezentând onorariu avocat parţial.

În continuare, recurenta a susţinut că instanta de apel a făcut o interpretare eronată a motivelor de apel, arătând că, urmare a cererii precizatoare depuse de reclamantă, aceasta a renunţat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei AJFP Braşov la suportarea cheltuielilor de judecată aferente dosarului nr. x/2014, situaţie în care nu mai trebuia să fie obligată la plata sumei de 8000 RON (parte din suma de 16.000 RON la care a fost obligată de către instanţa de fond) ca reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în cadrul respectivului dosar.

A mai arătat că instanţele de fond nu au avut în vedere precizarea cererii de către reclamantă, în sensul că aceasta a solicitat instantei, în temeiul art. 406 C. proc. civ., "să ia act de cererea de renunţare la capătul de cerere privind obligarea pârâtei AJFP Braşov la suportarea cheltuielilor de judecată aferente dosarului nr. x/2014"

Prin cererea precizatoare formulată la data de 22.10.2020, reclamanta a învederat că îşi menţine pretenţiile reprezentând plata cheltuielilor de judecată decurgând din dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care a fost admisă cererea de revizuire formulată de reclamanta A. S.R.L..

În acest context, recurenta-pârâtă a învederat că, în mod neîntemeiat şi nelegal, au fost acordate reclamantei cheltuieli de judecată în cadrul dosarul nr. x/2014, în recurs.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia recurată conţine motive contradictorii, arătând că nu a înţeles să critice în integralitate suma de 218.281,6 RON solicitată iniţial de catre reclamantă, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, ci, în cuprinsul cererii de apel, a redat apărările formulate la fondul cauzei, însă instanţa de apel nu a avut în vedere şi apărările pe care le-a formulat faţă de precizarea cererii de către reclamantă.

S-a mai arătat că, pe fond, instanta de apel a reţinut corect împrejurarea că obligaţiile stabilite în sarcina pârâtei AJFP prin sentinţa civilă nr. 76/23.07.2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în cuantum total de 19.650 RON, au fost achitate însă, în mod neîntemeiat, a considerat că este corectă reţinerea instanţei de fond conform căreia pârâta trebuie să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 8000 RON în recursul declarat în dosarul nr. x/2014, în condiţiile în care reclamanta a renunţat la cheltuielile aferente acestui dosar prin precizarea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte onorariile avocaţiale de 8000 RON stabilite de prima instanţă, a arătat că instanţa de apel a reţinut criticile pârâtei formulate cu privire la cuantumul acestora, respectiv nedovedirea lor şi imposibilitatea solicitării lor pe cale separată, în condiţiile în care nu au fost dovedite în dosarele iniţiale şi nici nu au fost solicitate ori nu s-a menţionat că vor fi solicitate pe cale separată, însă a concluzionat că niciun argument nu poate fi reţinut, nefiind criticate documentele aduse în susţinere de către reclamantă pentru justificarea cheltuielilor.

A mai arătat recurenta că a solicitat a se reţine, în principal, că nu poate fi obligată la plata acestor cheltuieli în condiţiile în care au fost derulate litigiile, iar în subsidiar, a solicitat a se reţine că s-a efectuat plata unora dintre cheltuielile solicitate prin cererea de chemare în judecată formulată iniţial, sens în care a invocat puterea de lucru judecat.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel trebuia să analizeze documentele depuse de reclamantă în susţinerea cheltuielilor de judecată solicitate, însă a considerat că onorariile avocaţiale au fost stabilite şi achitate pentru activităţi de asistenţă şi reprezentare în dosarele indicate în cererea de chemare în judecată, fără a avea în vedere că pentru parte din aceste onorarii, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, respectiv în ceea ce priveşte cheltuielile aferente dosarului nr. x/2014

Referitor la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond în prezentul dosar, recurenta a arătat că nu trebuiau acordate, solicitând, în subsidiar, în ipoteza respingerii cererii de recurs, menţinerea în cuantumul redus stabilit de către prima instanţă.

Prin cererea depusă la data de 12 iulie 2021, la Curtea de Apel Braşov, recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabilii Mijlocii, a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 295/Ap/18.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor formulate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

A arătat că va depune motivele de recurs în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea hotărârii recurate, întrucât nu i-a fost comunicată decizia recurată şi, odată cu comunicarea cererii de recurs formulate de AJFP la data de 15 iunie 2021, a luat cunostinţă despre faptul că decizia atacată i-a fost comunicată la sediul pârâtei AJFP Braşov, însă, aşa cum rezultă din cererea precizatoare formulată de reclamantă, a fost chemată în judecată, în nume propriu, în calitate de pârât, iar fiecare prâtă şi-a formulat apărări prin reprezentanţii săi legali, AJFP cu privire la cheltuielile de judecată aferente dosarelor nr. x/2014 şi nr. y/2018, iar DGRFP Braşov cu privire la cheltuielile de judecată aferente dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Braşov.

Recurenta a mai învederat că pentru respectarea principiilor legalităţii si celerităţii procesului civil, precum şi al drepturilor la apărare şi la un proces echitabil, în vederea comunicării deciziei civile nr. 295/Ap/2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a formulat cererea nr. x/30.06.2021, pe care a înregistrat-o la sediul instanţei da judecată, fiind în imposibilitate de a motiva calea de atac, întrucât nu a luat la cunostinţă de conţinutul deciziei civile.

Astfel, recurenta a arătat că, în măsura în care se va aprecia că hotărârea din apel i-a fost comunicată, înţelege să formuleze, în temeiul art. 186 alin. (1) si alin. (2) teza a 2-a din C. proc. civ., cerere de repunere în termenul de recurs, întrucât procedura de comunicare a hotărârii nu a fost îndeplinită, fiind o împrejurare mai presus de voinţa sau de culpa instituţiei pârâte, care a fost împiedicată să exercite recursul în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea de recurs depusă la data de 16 septembrie 2021, recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabilii Mijlocii, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 215/15.12.2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, cu consecinţa respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată.

În prealabil, a arătat că recursul este declarat în termenul prevăzut de art. 487 alin. (1) şi art. 470 alin. (5) C. proc. civ., deoarece decizia recurată i-a fost comunicată la data de 18 august 2021, fără a-i fi comunicată şi încheierea din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin care a fost îndreptată, din oficiu, eroarea materială din cuprinsul deciziei nr. 295/Ap/18.03.2021, în sensul înlocuirii menţiunii "definitive" cu menţiunea "cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare".

În atare situaţie, recurenta a învederat că, potrivit art. 457 alin. (2) teza a 2-a din C. proc. civ., indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac, constituie cauză de repunere în termen, din oficiu, a căii de atac.

A mai arătat că, astfel cum rezultă din acţiunea modificată şi completată a reclamantei, precum şi din dosar, DGRFP Braşov a fost chemată în judecată în nume propriu, formulând apărări prin reprezentanţii săi legali, atât în nume propriu, cât şi pentru AJFP Braşov, exclusiv pentru cheltuielile de judecată aferente dosarului civil nr. x/2017 al Tribunalului Braşov, iar necomunicarea hotărârii recurate către DGRFP Braşov, constituie o împrejurare mai presus de voinţa sa, situaţie în care a fost împiedicată să declare recursul în termenul legal, sens în care solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că, faţă de situaţia de fapt reţinută, argumentele instanţei de apel sunt contradictorii, fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a normelor de drept material incidente, întrucât instanţa nu a prezentat, în cuprinsul hotărârii, motivele pe care s-a întemeiat în respingerea apărărilor formulate de această pârâtă pentru cheltuielile de judecată din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Braşov, în recurs, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ.

A arătat că, prin prezenta cale de atac, critică decizia instanţei de apel privind menţinerea în sarcina sa a obligaţiei la plată către reclamantă a sumei în cuantum de 7.108,17 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din recursul soluţionat în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Braşov, precum şi obligarea sa, în solidar, cu AJFP Braşov la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, acordate în prezentul dosar de către instanţa de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 385/2019, pronunţată de Tribunalul Braşov - sectia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei şi au fost obligate intimatele la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, a arătat că este corectă soluţia instanţei de respingere a cererii reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată pretins suportate pentru soluţionarea pe fond a cauzei din dosarul civil nr. x/2017 al Tribunalului Braşov. Prin decizia civilă nr. 186/25.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, instanţa de control judiciar a respins recursul declarat de către DGRFP Braşov şi a păstrat sentinţa civilă nr. 385/2019, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2017, iar la momentul formulării apărărilor în calea de atac, precum şi a dezbaterilor pe fondul recursului în dosarul principal, nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către reprezentantul convenţional al reclamantei.

În acest sens, a susţinut că pretenţiile solicitate de reclamantă privind cheltuielile de judecată pe care le-ar fi suportat în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Braşov sunt nefondate, deoarece factura x a fost emisă la data de 23.01.2020, ulterior formulării cererii de recurs şi a fost achitată/încasată la data de 05.05.2020, ulterior pronunţării de deciziei nr. 186/25.02.2020 de către Curtea de Apel Braşov, prin care a fost soluţionat recursul.

S-a mai arătat că respectivele cheltuieli de judecată trebuiau probate în cadrul litigiului, putând fi solicitate pe calea unei acţiuni separate numai în măsura în care le-ar fi dovedit, putând fi supuse unei analize obiective, raportat şi la gradul de complexitate redus al cauzei, munca depusă de reprezentantul reclamantei şi termenele acordate în acel dosar.

În subsidiar, recurenta a susţinut că instanţa de judecată are posibilitatea de a analiza cuantumul, necesitatea şi realitatea respectivelor cheltuieli din dosarul principal (recurs) şi de a cenzura/diminua considerabil sumele solicitate cu titlu de onorariu avocaţial, valoarea fiind exagerată raportat la notorietatea, complexitatea şi activitatea redusă desfăşurată de avocat. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocaţiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare şi au fost în mod real efectuate, în limita unui cuantum rezonabil.

Referitor la cheltuielile efectuate în prezentul litigiu, recurenta a solicitat respingerea cererii intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs şi exonerarea sa de la obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, stabilite de către instanţa de fond, deoarece reclamanta şi-a asumat cheltuielile de judecată aferente acestui litigiu, întrucât avea posibilitatea să le recupereze odată cu soluţionarea litigiului principal; în caz contrar, a solicitat ca, la aprecierea cuantumului, să fie avut în vedere volumul redus de muncă pentru pregătirea apărării, determinat de lipsa complexităţii sau noutatea litigiului.

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 1 iulie 2021, intimata-reclamanantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, iar la data de 6 iulie 2021, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare la recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, solicitând admiterea cererii de recurs.

La 16 iulie 2021, recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a depus concluzii scrise, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

La data de 12 octombrie 2021, recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare la recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La 14 octombrie 2021, recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului, precum şi a recursului declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

La data de 18 octombrie 2021, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus note de şedinţă, prin care a solicitat admiterea recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a dispoziţiilor legale interne şi convenţionale relevante, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prioritar, referitor la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, se reţine că potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Din analiza actelor dosarului reiese că înştiinţarea de comunicare a deciziei recurate către pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, s-a depus la registratura Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosarul de apel.

Prin adresa nr. x/28.06.2021, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a restituit curţii de apel înştiinţarea de comunicare către pârâta DGRFP Braşov, înregistrată din eroare la sediul său, arătând că cele două instituţii au registraturi diferite, iar ambele au calitatea de pârâte în litigiul pendinte.

Ulterior, prin adresa nr. x/30.06.2016, pârâta DGRFP Braşov a solicitat comunicarea deciziei civile nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de apel, comunicarea deciziei recurate către pârâta DGRFP Braşov s-a efectuat la data de 18 august 2021, dată de la care a început să curgă termenul de 30 zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ. pentru declararea căii de atac a recursului.

Cererea de recurs formulată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, a fost depusă la Curtea de Apel Braşov la data de 16 septembrie 2021, astfel cum reiese din menţiunile aflate la dosarul de recurs.

Aşadar, având în vedere momentul la care a fost comunicată cererea de recurs către pârâta DGRFP Braşov, recursul acestei părţi a fost declarat în termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ.

În consecinţă, se constată că nu există o ipoteză care să justifice repunerea acestei recurente în termenul de declarare a recursului, cererea cu acest obiect formulată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, urmând a fi respinsă.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, se constată că principala critică a acestei recurente vizează faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere cererea precizatoare depusă de reclamantă, în temeiul art. 406 C. proc. civ., prin care a renunţat la capătul de cerere privind obligarea sa la suportarea cheltuielilor de judecată aferente dosarului nr. x/2014, situaţie în care, în opinia recurentei, aceasta nu mai putea să fie obligată la plata sumei de 8000 RON (parte din suma de 16.000 RON la care a fost obligată de către instanţa de fond), reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în respectivul dosar.

Această critică, deşi poate fi subsumată pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., întrucât se pune în discuţie încălcarea normelor procedurale referitoare acordarea cheltuielilor de judecată raportat la renunţarea la judecată a reclamantei, iar nu aplicarea greşită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanţial, este nefondată.

În acest sens, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, la plata sumei de 218281,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea litigiilor ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014 şi nr. y/2018, respectiv a sumei de 16821,78 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. x/2017

Prin cererea precizatoare depusă la data de 15 octombrie 2020, aflată la dosarul primei instanţe, reclamanta a solicitat instanţei, în temeiul art. 406 C. proc. civ., să ia act de renunţarea la capătul de cerere privind obligarea AJFP Braşov la suportarea cheltuielilor de judecată aferente dosarului nr. x/2014 şi, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov.

Prin notele scrise aflate la dosarul de fond, depuse la termenul de judecată din 29 octombrie 2020, reclamanta a precizat cuantumul pretenţiilor prin raportare la renunţarea la cheltuielile de judecată din dosarul nr. x/2014, solicitând să fie luate în considerare facturile emise ulterior sentinţei nr. 76/23.07.2015 a Curţii de Apel Braşov; a mai arătat că valoarea facturilor emise până la data de 23.07.2015 este de 34.317,2 RON, iar valoarea pretenţiilor solicitate în dosarul nr. x/2014 este de 183.964,4 RON (218.281,6 RON valoarea solicitată iniţial - 34.312,2 RON valoarea facturilor emise în dosarul nr. x/2014).

Prin încheierea din 29 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, această instanţă a pus în vedere reclamantei, prin reprezentantul său convenţional, să depună, la dosar, o notă scrisă în care să arate, în mod expres, care este cuantumul pretenţiilor pentru fiecare dosar în parte.

La solicitarea instanţei de judecată, pentru termenul din 26 noiembrie 2020, reclamanta, având în vedere sentinţa nr. 76/23.07.2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2014, prin care s-au acordat cheltuieli în cuantum de 8000 RON, precum şi renunţarea sa la cheltuielile din acest dosar, a precizat că pretenţiile aferente dosarului nr. x/2014 sunt în cuantum de 14.110,46 RON, conform facturii nr. x-2016/03.03.2016, pretenţiile pentru dosarul nr. x/2018 sunt în sumă de 168607,54 RON, iar pentru dosarul nr. x/2017 pretenţiile sunt în valoare de 16821,78 RON.

În acest context factual, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că litigiul pendinte nu vizează cheltuielile de judecată stabilite prin sentinţa civilă nr. 76/23.07.2015 a Curţii de Apel Braşov, ci cheltuielile de judecată avansate în susţinerea recursului declarat în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cale de atac a cărei judecată a succedat judecăţii cererii de revizuire în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pentru judecata în recurs în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Braşov.

Astfel, se impune a fi observat că, în dosarul nr. x/2014, în care au fost părţi reclamanta şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, cu titlu de onorariu de avocat, formulată în prima fază procesuală, a fost soluţionată fiind acordată suma de 8000 RON, iar în recurs, prin decizia nr. 983/8.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de AJFP Braşov, a fost casată sentinţa primei instanţe şi, în rejudecare, a fost respinsă acţiunea reclamantei.

Ulterior, în dosarul nr. x/2018, s-a judecat cererea de revizuire formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 983/8.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cale de atac care a fost admisă, şi, în rejudecare, care a avut loc în acest dosar, a fost respins recursul formulat de AJFP Braşov, în dosarul nr. x/2014.

Prin urmare, în prezenta cauză, aşa cum în mod judicios au reţinut instanţele de fond, reclamanta care a solicitat obligarea pârâtei AJFP Braşov la acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat în dosarul nr. x/2018, nu a renunţat la cheltuielile de judecată pentru recursul declarat iniţial în dosarul nr. x/2014, cale de atac care a fost soluţionată, în acest ultim dosar (ca efect al admiterii cererii de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. x/2018).

Aşadar, contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, instanţele de fond au avut în vedere, în mod corect, cererea precizatoare formulată de reclamantă în sensul renunţării la pretenţiile în cuantum de 8000 RON, acordate prin sentinţa civilă nr. 76/23.07.2015 a Curţii de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2014.

Printr-o altă critică, recurenta a susţinut că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, raportat la condiţiile în care s-au derulat litigiile şi la modul în care reclamanta a gestionat modalitatea de recuperare a cheltuielilor de judecată.

Se constată că cererea de chemare în judecată a avut ca fundament juridic ideea de culpă procesuală a pârâtei, ca parte care a pierdut procesul şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare, fiind întemeiată pe prevederile art. 453 din C. proc. civ.

Astfel, dreptul legal la acordarea cheltuielilor de judecată îşi are izvorul într-un raport juridic procesual ce are ca finalitate acoperirea prejudiciului material cauzat părţii care a câştigat procesul.

Contrar susţinerii recurentei-pârâte, fundamentul acestei obligaţii este reprezentat culpa procesuală ce decurge din iniţierea fără succes a unui demers judiciar, care a generat efectuarea unor cheltuieli de către partea adversă, aspect care reiese din conţinutul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat de partea care a obţinut un rezultat favorabil în proces.

Trebuie observat însă că pretenţia dedusă judecăţii de către reclamantă, deşi decurge din cheltuielile de judecată efectuate într-un litigiu anterior, soluţionat definitiv şi în care a avut calitatea de parte care a câştigat procesul, nu poate fi calificată ca având obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat în procesul anterior, ci o cerere de despăgubire a sa cu contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în litigiul în care a avut calitatea de parte câştigătoare a procesului, cerere având ca fundament juridic ideea de culpă procesuală a acesteia, ca parte care a pierdut procesul.

În condiţiile în care reclamanta nu a solicitat cheltuielile de judecată ce constituie obiect al prezentei cauze în litigiul originar, neformulând o astfel de cerere accesorie, ci a optat pentru solicitarea pe cale separată a acestora într-un litigiu ulterior şi distinct, formulând o atare pretenţie pe calea unei cereri principale, prezentul litigiul este unul autonom în raport cu cel iniţial, supus, din punct de vedere procesual, unor reguli proprii de judecată şi probaţiune, aşa cum s-a reţinut, de altfel, în considerentele Deciziei nr. 19 din 18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Ca atare, argumentele recurentei vizând nedovedirea acestor cheltuieli în litigiul originar şi imposibilitatea solicitării lor pe cale separată, în condiţiile în care nu au fost dovedite în dosarele iniţiale şi nici nu au fost solicitate în aceste dosare ori nu s-a menţionat că vor fi solicitate pe cale separată, nu pot fi validate.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut, printr-o altă critică, că a solicitat, în subsidiar, să se reţină că a efectuat plata unora dintre cheltuielile solicitate prin cererea de chemare în judecată formulată iniţial, arătând că a invocat puterea de lucru de judecat.

Or, plata invocată nu vizează sumele avansate cu titlu de cheltuieli ce fac obiect al prezentei cauze, ci cele stabilite conform sentinţei civile nr. 76/F/23.07.2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

Totodată, se constată, că prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, pârâta a invocat excepţia puterii de lucru judecat raportat la împrejurarea că prin sentinţa civilă nr. 76/F/23.07.2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, instanţa s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată, însă, prin hotărârea pronunţată de prima instanţă, s-a reţinut că, faţă de modul în care a fost precizată şi completată cererea de chemare în judecată, excepţiile invocate de pârâta AJFP Braşov vizând lipsa calităţii procesuale pasive şi puterea de lucru judecat, au rămas fără obiect.

Astfel, se reţine că recurenta-pârâtă a invocat puterea de lucru judecat pentru cheltuielile de judecată în cuantum de 8.000 RON acordate prin sentinţa civilă nr. 76/F/23.07.2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, iar reclamanta a renunţat la aceste pretenţii prin cererea precizatoare, ipoteză în care prima instanţă a reţinut, în mod corect, că această excepţie invocată de pârâtă a rămas fără obiect raporat la precizarea de acţiune depusă de reclamantă.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel trebuia să analizeze documentele depuse de reclamantă în susţinerea cheltuielilor de judecată solicitate, însă a considerat că onorariile avocaţiale au fost stabilite şi achitate pentru activităţi de asistenţă şi reprezentare în dosarele indicate în cererea de chemare în judecată, fără a avea în vedere că pentru parte din aceste onorarii, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată.

Instanţa de recurs constată că aceste argumente se circumscriu unor aspecte de netemeinicie, câtă vreme vizează analiza probelor realizată de către instanţele de fond, în determinarea realităţii cheltuielilor de judecată solicitate şi stabilirea/evaluarea legăturii de cauzalitate între acestea şi apărările reclamantei din dosarul originar.

În consecinţă, fiind vorba, aşadar, despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unei norme juridice, critica recurentei-pârâte nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se niciunul dintre motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, se constată că recurenta a criticat, pe de-o parte, argumentele instanţei de apel, considerând că sunt contradictorii şi date cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ., întrucât instanţa nu a prezentat, în cuprinsul hotărârii, motivele pe care s-a întemeiat în respingerea apărărilor formulate cu privire la cheltuielile de judecată din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Braşov, în recurs, iar pe de altă parte, a criticat cuantumul despăgubirilor, care trebuiau probate în litigiul iniţial pentru a putea fi solicitate pe calea unei acţiuni separate.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-pârâtă întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva motivării contradictorii a deciziei recurate, Înalta Curte reţine că este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis, a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile şi apărările esenţiale ale părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raţionamentul judiciar ce întemeiază soluţia adoptată în cauza dedusă judecăţii şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 par. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate, în mod real şi efectiv de instanţă.

Raportând principiile enunţate la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurentei legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel se încadrează în exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât şi în drept, soluţia adoptată, faţă de obiectul dedus judecăţii, de limitele învestirii instanţei, de apărările şi susţinerile părţilor.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, considerentele criticate nu sunt contradictorii.

Astfel, în argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a analizat apărarea pârâtei conform căreia onorariul avocaţial acordat pentru judecata în recurs din dosarul civil nr. x/2017 al Tribunalului Braşov a fost înscris în factura din 23.01.2020, emisă ulterior formulării cererii de recurs, şi a fost achitat la data de 05.05.2020, ulterior pronunţării deciziei nr. 186/25.02.2020 a Curţii de Apel Braşov, motiv pentru care nu ar exista certitudinea că reprezintă o cheltuială de judecată aferentă respectivului litigiu (recurs).

Relativ la această susţinere, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că dovada obligaţiei asumate de reclamantă de a achita onorariul avocaţial pentru reprezentarea în recurs o constituie contractul de asistenţă juridică nr. x/26.09.2017, prin care nu a fost stabilit un anumit termen de plată, respectiv că nicio prevedere legală nu impune plata onorariului înainte de finalizarea litigiului pentru care este datorat, părţile fiind libere să stabilească, expres sau tacit, un termen unic de plată ulterior soluţionării litigiului, ori plata sa în mai multe rate, anterioare sau ulterioare momentului în discuţie. În acest context, s-a reţinut, într-o manieră logică, coerentă, că dovada achitării onorariului avocaţial acordat prin sentinţa apelată, în cuantum de 7.108,17 RON, a fost făcută cu factura nr. x din data de 23.01.2020, emisă de către SCA D. şi Asociaţii, coroborată cu extrasul de cont eliberat de BRDE din data de 05.05.2020.

În ceea ce priveşte critica recurentei în sensul că pentru a fi solicitate pe cale separată cheltuielile trebuiau probate în cadrul litigiului iniţial, se impune a fi observat, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel, că legea procesual civilă nu interzice în mod expres solicitarea cheltuielilor judiciare pe cale separată, iar recunoaşterea posibilităţii recuperării în această modalitate a constituit situaţia premisă a dezlegării regăsite în Decizia nr. 19/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În plus, aşa cum s-a statuat prin decizia sus menţionată, posibilitatea recunoscută ca fiind legală nu constituie altceva decât un drept, iar cel ce pune în practică o posibilitate legală ori care exercită un drept - aşa cum este cazul reclamantei care solicită recuperarea, pe calea unei acţiuni separate, a cheltuielilor de judecată determinate de susţinerea unui proces definitiv câştigat - nu poate fi considerat în culpă.

Astfel, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces anterior, soluţionat definitiv, are la bază culpa procesuală care revine celui care a pierdut procesul, urmare a dezbaterilor judiciare, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

În acest context, se impune a se concluziona că, în mod corect, prin decizia civilă recurată s-a reţinut că nu are nicio justificare legală condiţionarea pretinsă de către pârâtă între solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată dintr-un litigiu anterior (primar) şi dovedirea sau solicitarea acestora, respectiv anunţarea intenţiei de solicitare pe cale separată în chiar litigiul primar.

Nici critica vizând caracterul disproporţionat al onorariului de avocat avansat în dosarul nr. x/2017 nu poate fi validată, în contextul în care această chestiune litigioasă nu se transpune într-o critică de nelegalitate, ci vizează aprecierea probatoriului, cuantificarea daunelor decurgând, în speţă, din aprecierea, pe baza mijloacelor de dovadă administrate, a existenţei şi întinderii prejudiciului încercat de reclamantă.

Or, o atare apreciere reprezintă o chestiune de fapt, care pune în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate. Prin urmare, aceste aspecte nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs atât timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a circumstanţelor concrete ale cauzei care ţin de situaţia de fapt conturată de probele administrate.

De altfel, în speţă, instanţa de fond a uzat de prerogativele conferite de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că a procedat la cenzurarea cuantumului pretenţiilor deduse judecăţii raportându-se la complexitatea cauzelor civile în legătură cu care aceste cheltuieli au fost efectuate, aspect confirmat şi de către instanţa de apel, care a reţinut că onorariile avocaţiale la plata cărora au fost obligate pârâtele, astfel cum au fost reduse de prima instanţă, nu sunt disproporţionate faţă de valoarea ori complexitatea pricinilor în cadrul cărora au fost achitate şi nici raportat la munca prestată de către avocat, ci reprezintă o cheltuială necesară şi rezonabilă în sensul jurisprudenţei CEDO, iar o reducere suplimentară nu se justifică.

Or, recurenta- pârâtă, în motivele sale de recurs, nu a dezvoltat argumente care să contrazică modalitatea în care instanţa de apel a valorificat criteriile stabilite în art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv în jurisprudenţa CEDO, din perspectiva evaluărilor în echitate pe care Curtea Europeană însăşi le aplică pentru determinarea întinderii reparaţiei constând în cheltuielile de judecată avansate în procedura din faţa Curţii, pentru a păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă".

Referitor la critica recurentei-pârâte privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, în prezentul litigiu, se reţine, că, aşa cum s-a statuat prin decizia Decizia nr. 59/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaşţie şi Justiţie- Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenţiei constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluţionat definitiv, dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. rămân aplicabile.

Astfel, faptul că obiectul pretenţiilor îl constituie obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de un alt proces nu are nicio relevanţă asupra modului de aplicare a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ. în cel de-al doilea litigiu, obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată în prezenta cauză fiind justificată nu în raport de culpa din primul proces, ci pentru aceea decurgând din manifestarea sa procesuală în prezentul litigiu.

Totodată, în ceea ce priveşte argumentele recurentei vizând caracterul disproporţionat al acestor cheltuieli, se constată că aceste critici, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 Partea I din 05 martie 2020, ţin de netemeinicie şi de aprecierea probelor administrate de instanţa de fond, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, apreciind ca motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii împotriva deciziei civile nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de cuantum de 5479,86 RON, potrivit facturii nr. x din 08 iulie 2021 şi a ordinului de plată din 16 iulie 2021, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenţi la plata sumei solicitate, pe care o apreciază ca nefiind vădit disproporţionată în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii.

Respinge recursurile declarate de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii împotriva deciziei civile nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondate.

Obligă pe recurenţi la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 5479,86 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.