Liability of online publisher for third-party user comments: scope of tortious conduct and proof of moral prejudice in reputation claims

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă, la data de 05 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată cotidianul on-line B., website: https://www.x.ro/, în calitate de pârât, şi a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă dreptului la reputaţie, demnitate, onoare şi imagine; obligarea pârâtului la publicarea hotărârii care se va pronunţa pe prima pagină a editorialului propriu, timp de 3 zile consecutive, sub forma unui anunţ judiciar în formă de text, iar publicarea să se facă în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; obligarea pârâtului la retragerea celor 3 articole referitoare la reclamantă şi care au fost publicate pe site-ul "www.x.ro"; obligarea pârâtului la publicarea, pe prima pagină web a editorialului, timp de 3 zile consecutive, a următorului text:

"Acuzaţiile aduse doctorului A. de către publicaţia noastră în unele din postările anterioare din luna ianuarie 2019, cu privire la refuzul acesteia de a trata o pacientă şi de a condiţiona actul medical din cauza lipsei unei salarizării necorespunzătoare au fost nereale şi au fost difuzate fără a fi verificate şi fără a se cere un punct de vedere medicului".

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (8) şi art. 31 alin. (4) din Constituţia României, art. 194 şi art. 453 C. proc. civ., art. 72-73, art. 252-253, art. 1349 şi art. 1357 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 298/2020 din 08 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 98/2021 din 14 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinţei civile nr. 298/2020 din 08 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. C. S.R.L.; a fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 RON, reprezentând despăgubiri morale; a fost obligată pârâta S.C. C. S.R.L. să publice pe pagina sa dispozitivul prezentei decizii, respectând datele cu caracter personal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 05 iulie 2021 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 10.

2. Cererea de recurs

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa menţinerii, ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Recurenta a arătat că, pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 1357 C. civ., trebuie întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, iar, în speţă, reclamanta nu a dovedit producerea prejudiciului, nu a adus argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale personale nepatrimoniale au fost afectate, în condiţiile în care reclamanta este în continuare angajată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Astfel, instanţa de apel a apreciat greşit că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în contradicţie cu considerentele reţinute în decizia recurată, în sensul că "nu se poate reţine reaua-credinţă a pârâtei", respectiv că "nu este îndeplinită condiţia faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie de către pârâtă".

În acest context, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea recurată este contradictorie, fiind evidente contradicţiile dintre considerente şi dispozitiv, în sensul că din unele rezultă netemeinicia pretenţiilor, iar din altele temeinicia.

S-a mai susţinut de către recurentă că nu poate fi reţină în sarcina sa vreo faptă ilicită, având în vedere că o faptă ilicită de natură a leza interesele reclamantului există doar în contextul în care materialul media difuzat nu ar fi de minim interes public, ar conţine afirmaţii jignitoare, calomnioase ori nereale la adresa reclamantului.

Recurenta a mai învederat că instanţa de apel a acordat despăgubiri reclamantei pentru comentariile postate pe site-ul publicaţiei de către cititorii articolelor, însă, la două zile de la publicarea acestor articole site-ul www.x.ro a fost închis de către noul proprietar, ca urmare a cesionării de către C. S.R.L. a portalului de şitiri către o altă societate.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante A., care a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a susţinut că cele două motive de recurs invocate de recurentă, respectiv că nu este îndeplinită condiţia faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie şi că la două zile de la publicarea articolelor pe site-ul www.x.ro, acest site a fost închis de către noul proprietar în urma cesionării către o altă societate, nu sunt admisibile şi nu pot face obiectul controlului în recurs, cale extraordinară de atac ce poate fi exerciată numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A mai susţinut intimata că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi invocat prin cererea de recurs, deoarece instanţa de apel a reţinut că nu se poate reţine vinovăţia pârâtei pentru conţinutul articolelor, ci pentru conţinutul comentariilor provenite de la cititorii publicaţiei respective.

4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând recursul, Înalta Curte reţine caracterul nefondat, pentru motivele ce succed:

Cu titlu preliminar, referitor la critica formulată de recurenta-pârâtă cu privire la lipsa vinovăţiei întrucât la două zile de la publicarea articolelor, site-ul www.x.ro a fost închis de către noul proprietar, ca urmare a cesionării de către pârâtă a portalului de ştiri către o altă societate, se reţine că aceste aspecte nu au fost invocate nici la judecata în primă instanţă şi nici în apel, fiind deduse judecăţii pentru prima dată prin cererea de recurs.

Câtă vreme pârâta nu s-a apărat sub acest aspect în faţa instanţelor de fond, se constată că această critică este inadmisibilă, fiind invocată omisso medio, ceea ce determină imposibilitatea analizării de către instanţa de recurs, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 483 din acelaşi cod, judecarea recursului având în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar nu chestiuni litigioase ce nu au fost supuse dezbaterii şi analizei instanţei de apel.

Astfel, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar dispoziţiile art. 483 C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului, statuând expres că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Există, aşadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunţate în primă instanţă de tribunale, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanţa imediat superioară, adică la curtea de apel, în timp ce, hotărârile prin care curţile de apel soluţionează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la instanţa supremă.

Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunţată în primă instanţă, susceptibilă de apel, pentru că, într-o atare situaţie, instanţa de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părţii de un grad de jurisdicţie şi, implicit, la încălcarea principiului "non omisso medio", apare ca fiind inadmisibilă.

Prin urmare, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii date în apel, nemulţumirile părţii faţă de hotărârea primei instanţe putând fi invocate doar prin intermediul căii de atac a apelului şi nu omisso medio, direct în recurs, sens în care Înalta Curte va analiza exclusiv chestiunile litigioase care au fost invocate şi la instanţele de fond, sub condiţia, desigur, ca acestea să se constituie în aspecte de nelegalitate şi nu de netemeinice.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-pârâtă întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva motivării contradictorii a deciziei recurate, Înalta Curte reţine că este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis, a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, ­scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile şi apărările esenţiale ale părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raţionamentul judiciar ce întemeiază soluţia adoptată în cauza dedusă judecăţii şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 par. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate, în mod real şi efectiv de instanţă.

Raportând principiile enunţate la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurentei legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel se încadrează în exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât şi în drept, soluţia adoptată, faţă de obiectul dedus judecăţii, de limitele învestirii instanţei, de apărările şi susţinerile părţilor.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, considerentele criticate nu sunt contradictorii.

Astfel, în argumentarea soluţiei pronunţate, este real că instanţa de apel a reţinut că "articolele publicate de cotidianul B., chiar dacă sunt foarte acide, au o bază reală pornind de la menţiunile înscrise de reclamantă pe foaia de observaţie, menţiuni de natură să creeze impresia, chiar dacă acesta nu este reală, că o persoană nu a primit îngrijirile medicale necesare şi vitale în raport de starea sa de sănătate", situaţie în care a arătat că nu se poate reţine reaua-credinţă a pârâtei, nefiind îndeplinită condiţia faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie de către pârâtă prin publicarea celor două articole.

Ceea ce ignoră însă recurenta este statuarea instanţei de apel care a justificat atragerea răspunderii civile delictuale şi care s-a raportat la o altă faptă ilicită. Astfel, instanţa de apel a reţinut că este fondată critica reclamantei referitoare la culpa pârâtei cu privire la comentariile insultătoare ale cititorilor găzduite pe pagina respectivei publicaţii, administratorul paginii fiind responsabil pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive de a cenzura sau de a împiedica publicarea mesajelor cu un conţinut jignitor.

Or, doar sub acest aspect, instanţa de prim control judiciar a reţinut că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, administratorul site-ului având obligaţia să înlăture comentariile cititorilor în condiţiile în care acestea încalcă dreptul la demnitate, consacrat de asemenea de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (fiind de neacceptat insulte precum cele indicate în cererea introductivă), fiind dovedită atât fapta ilicită, vinovăţia, cât şi prejudiciul de imagine suferit de reclamantă precum şi legătura de cauzalitate dintre acestea.

Astfel cum au fost exprimate, considerentele instanţei de apel nu sunt contradictorii, ci reprezintă o aplicare a criteriilor de analiză impuse de lege la circumstanţele specifice pricinii, calificarea ca jignitoare a comentariilor pe site-ul pârâtei fiind realizată în raport de situaţia concretă dedusă judecăţii, iar comportamentul pârâtei fiind verificat în considerarea obligaţiei de a permite reclamantei să-şi expună punctul de vedere cu privire la acuzaţiile care i s-au adus, acuzaţii de natură să îi afecteze reputaţia profesională, şi de percepţia publică pe care acest comportament a generat-o, pe pagina administrată de pârâtă fiind postate o serie de comentarii insultătoare, provenind de la cititorii respectivei publicaţii.

Aceste considerente au justificat soluţia pronunţată în soluţionarea apelului declarat în cauză, cu consecinţa schimbării soluţiei pronunţate de prima instanţă, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5000 RON, reprezentând despăgubiri morale.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că susţinerile formulate în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prin cererea de recurs nu pot determina admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

În ceea ce priveşte celelalte critici formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că reclamanta nu a dovedit prejudiciul, fiind în continuare medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, se reţine că prejudiciul nu poate fi determinat de păstrarea profesiei, ci de imaginea publică şi de atingerea adusă propriei demnităţi prin comentariile insultătoare ale cititorilor la articolele publicate pe pagina pârâtei.

În plus, verificarea îndeplinirii condiţiei existenţei faptei ilicite şi a culpei se face raportat la momentul săvârşirii faptei, iar în cazul faptelor ilicite care aduc atingere unui drept nepatrimonial, cum este dreptul la viaţă privată, prejudiciul constă în provocarea de suferinţe de ordin psihic astfel încât, pentru a putea ajunge la concluzia existenţei acestora, nu este necesară dovedirea afectării, în concret, a vieţii profesionale, cât timp reclamanta nu a cerut acordarea de daune pentru producerea unor prejudicii materiale.

Astfel, în cazul prezentului dosar, în mod corect, instanţa de apel a evaluat impactul emoţional produs de comentariile postate pe site-ul pârâtului.

Aşadar, este nefondată critica recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel a apreciat greşit că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în totală contradicţie cu considerentele reţinute, respectiv că nu se poate reţine reaua-credinţă a pârâtei şi că nu este îndeplinită condiţia faptei ilicite săvârşită cu vinovăţie de către pârâtă, deoarece, în speţă, instanţa de apel a reţinut întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale cu privire la comentariile cititorilor pe pagina pârâtei, iar nu cu privire la conţinutul celor două articole.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 98/2021 din 14 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 98/2021 din 14 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.