Nullity of cassation appeal for lack of concrete grounds of illegality in civil liability claim against Ombudsman

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B. - adjunct al Avocatului Poporului şi Instituţia Avocatul Poporului la plata de daune morale, generate de modalitatea apreciată ca fiind deficitară, în care Avocatul Poporului a răspuns petiţiei sale, mai precis de faptul că s-au solicitat date de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, instituţie cu care reclamantul este în conflict.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 193/C din 09 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 139/CA/2019 din 2 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 62/C din 12 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Instituţia Avocatul Poporului; s-a dispus ca plata onorariului în cuantum de 1567 RON pentru avocatul din oficiu desemnat pentru reclamant, conform delegaţiei pentru asistenţă juridică gratuită nr. 303/18.10.2019, emisă de Baroul Bihor, s-a dispus a se face din Fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, sub nr. x/2019*.

Prin decizia civilă nr. 1059/2020-A din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 62/C din 12 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimaţii Instituţia Avocatul Poporului şi B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 22 februarie 2021 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 10.

2. Cererea de recurs

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 487 alin. (1) - art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a luat în considerare motivele de apel, răspunsul la întâmpinare şi înscrisurile depuse la dosar, arătând că nu s-a respectat art. 396 alin. (2) C. proc. civ., pentru că nu i-a comunicat soluţia.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat, excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Instituţia Avocatului Poporului a depus întâmpinare, prin care a invocat, excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 30 iulie 2021, recurentul a depus o adresă, prin care a invocat formal nerespectarea anumitor norme legale.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul, în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În prezenta cauză, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, reclamantul nefăcând dovada săvârşirii unei fapte ilicite de către pârâţi.

Prin cererea de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel, ci s-a limitat la a susţine că instanţa de apel nu a luat în considerare apelul declarat şi motivat, dar mai ales răspunsul la întâmpinare şi actele anexate ca probe.

În acest context, se reţine că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greşita aplicare a legii de către instanţa de apel şi a criticat faptul că instanţa nu a luat în considerare probatoriul, nesocotind astfel reglementarea şi conţinutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate a hotărârii atacate în limite precis determinate.

Recurentul a mai făcut referire, prin cererea depusă la 30 iulie 2021, la dispoziţiile art. 425, art. 461, art. 479, art. 482 din C. proc. civ., art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 6 alin. (1) art. 7 alin. (1) şi (2), art. 10 din Legea nr. 303/2004, art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385-1386 C. civ., fără însă a face referire la modul în care instanţa de apel a interpretat sau aplicat aceste dispoziţii de drept material, ci s-a limitat doar la a enumera aceste norme legale.

Susţinerea recurentului că s-au încălcat dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ., pentru că nu i s-a comunicat soluţia pronunţată în apel, nu este o veritabilă critică de nelegalitate, în condiţiile din care din actele dosarului reiese că decizia recurată a fost comunicată recurentului la data de 8 iulie 2020, la Penitenciarul Spital Mioveni, recurentul neformulând critici care să vizeze încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor procedurale privind comunicarea hotărârii judecătoreşti.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, din cuprinsul cererii de recurs şi al precizărilor depuse la 30 iulie 2021, nu se poate reţine vreo critică concretă de nelegalitate adusă deciziei recurate, recurentul neformulând critici cu privire la raţionamentul instanţei de apel care a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Prin urmare, având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1059/2020-A din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Totodată, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, potrivit cu care "Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.", constată că, urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, prin încheierea din data de 14 aprilie 2021, taxa judiciară de timbru datorată de recurentul-reclamant A. în vederea soluţionării recursului pendinte rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1059/2020-A din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cheltuielile procesuale avansate de către stat, în cuantum de 100 RON, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.