Jurisdictional conflict over statutory compensation to veterinary concession holders: administrative litigation under Law 554/2004 versus civil liability for non-performance of administrative contracts

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21 ianuarie 2021, Cabinet medical veterinar - A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa - DSVSA şi în baza Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei, reclamantul considerând că este în prezenţa unui refuz al ANSVSA de a-i soluţiona favorabil cererea pentru perioada anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deţinător de contract (valid), fără decont justificativ.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3011 din 6 mai 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei.

Reţinând că reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a constatat, în raport de art. 10 din lege, că întrucât autoritatea publică pârâtă are rang central, competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel din raza teritorială a reclamantului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1272 din 21 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat cauza, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Slobozia.

Curtea a reţinut că obiectul cauzei deduse judecăţii priveşte obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON, cauza juridică a cererii reprezentând-o un act administrativ asimilat, respectiv contractul nr. x/1999 privind prestarea serviciilor sanitar veterinare, încheiat de reclamant cu pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa.

Prin prisma art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, curtea a constatat că raportul juridic dedus judecăţii nu este unul de contencios administrativ pentru că nu vizează cenzurarea vreunui act administrativ atipic ci tocmai neexecutarea obligaţiei de plată a preţului serviciilor prestate în temeiul contractului încheiat de părţi. De asemenea, a constatat că obiectul cauzei nu priveşte un litigiu apărut în faza premergătoare încheierii acestuia, nu este legat de încheierea contractului administrativ şi nu vizează anularea sa, astfel încât nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 8 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

Cum, în realitate, litigiul decurge din executarea contractului administrativ, curtea de apel a reţinut că devine incidentă teza a doua a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care statuează fără echivoc asupra competenţei de soluţionare a instanţelor civile.

Raportat la valoarea litigiului, curtea a constatat competenţa materială a judecătoriei, faţă de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial, văzând sediul pârâtei DSVSA Ialomiţa, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Slobozia.

2.3. Prin sentinţa civilă nr. 2593 din 4 noiembrie 2021, Judecătoria Slobozia a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect anulare act, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia. A suspendat judecata până la soluţionarea conflictului.

S-a reţinut că între reclamant şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei s-a încheiat contractul de concesionare nr. x/1997, iar între reclamant şi ANSVSA prin DSVSA Ialomiţa s-a încheiat actul adiţional nr. x/2014 la contractul de concesiune nr. x/1999.

A constatat că reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, arătându-se că ANSVSA a refuzat, în mod nejustificat, să-i soluţioneze cererea.

Instanţa a apreciat că litigiul nu decurge din executarea contractelor administrative conform ultimei teze a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât obiectul cererii, respectiv obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON şi a dobânzii aferente nu-şi are temeiul în contract ci în dispoziţiile Legii nr. 236/2019.

A reţinut, aşadar, că litigiul nu presupune soluţionarea unor aspecte ce ţin de executarea contractului ci încheierea respectivelor contracte constituie doar una dintre condiţiile cerute de lege pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 236/2019 astfel cum rezultă din art. IV alin. (1).

S-a reţinut astfel, în temeiul art. 96 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, că aparţine Curţii de Apel Bucureşti competenţa, având în vedere calitatea pârâtei ANSVSA de autoritate publică centrală şi sediul reclamantului, în localitatea Căzăneşti, judeţul Ialomiţa.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competenţă este o acţiune prin care, în baza Legii nr. 554/2004, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, obligarea pârâtelor la achitarea unei sume de bani (respectiv 10.000 RON/lună pentru perioada indicată), sumă ce i se cuvine, în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Se constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în raport de obiectul acţiunii, prin calificarea litigiului ca fiind unul care ţine de executarea unei obligaţii contractuale sau de îndeplinirea unei obligaţii legale.

Se observă că reclamantul, în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune şi-a întemeiat pretenţiile pecuniare pe dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Astfel, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau prestări servicii prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Ca atare, în cauză se urmăreşte recuperarea unor sume de bani solicitate în temeiul unui act normativ, Legea nr. 236/2019, reclamantul apreciind că pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor refuză soluţionarea cererii sale în mod nejustificat.

În aceste condiţii, se constată că litigiul decurge din nerespectarea, de către o autoritate publică, a prevederii legale care recunoaşte un beneficiu patrimonial titularilor unor contracte de concesiune, beneficiu care nu face obiect al contractului (nu ţine de prestaţiile asumate de părţi). Ca atare, solicitarea nu are legătură cu încheierea şi respectiv, nici cu executarea unor astfel de contracte, pentru a fi operabilă distincţia prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Acest aspect reiese cu claritate şi din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanţa fiind învestită cu o acţiune formulată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care reclamantul a considerat că există, din partea pârâtei, un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Prin urmare, obiectul cererii deduse judecăţii vizează refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona într-un termen rezonabil cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.

În limitele astfel trasate, dând eficienţă şi principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, în stabilirea competenţei teritoriale se vor avea în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa de la domiciliul reclamantului este competentă să soluţioneze cererea.

Calitatea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de autoritate centrală, organ al administraţiei publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normative, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, art. 5 lit. a) şi Anexa nr. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, art. alin. (1) şi (3).

În raport de calitatea pârâtei, se vor avea în vedere prevederile alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stipulează în sensul că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Pentru toate aceste motive, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.