Territorial jurisdiction for execution objection: exclusivity of the court that authorized forced execution over debtor's domicile court

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 7 ianuarie 2021, Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie la executare împotriva executărilor silite în ansamblu silite începute de către Biroul Executorului Judecătoresc A. în dosarele de executare nr. x, împotriva somaţiilor emise în aceste dosare, precum şi încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare, în contradictoriu cu B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U..

Prin încheierea din 7 aprilie 2021, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a dispus disjungerea şi formarea pentru fiecare dosar de executare indicat în cerere a unui nou dosar. A respins cererea de conexare formulată de intimaţi. A unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită invocată de intimaţi prin întâmpinare. A dispus rămânerea în cauză a dosarului de executare nr. 809/E/2019 ca fiind dosarul la care face referire contestaţia la executare.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5360 din 16 iunie 2021, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială. A declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu intimata H. în favoarea Judecătoriei Iaşi.

S-a constatat că executarea silită care face obiectul cauzei a fost încuviinţată cu privire la mai mulţi debitori, respectiv Ministerul Justiţiei, Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava prin încheierea nr. 1631/CS din 12 februarie 2020 a Judecătoriei Iaşi, ca urmare a declinării competenţei judecării cererii pentru motivul prevăzut de art. 127 C. proc. civ. raportat la calitatea creditorilor.

Instanţa a reţinut că legea nu distinge sub aspectul indicării exprese a competenţei cu privire la instanţa de executare pentru cazul în care există mai mulţi debitori cu domiciliul sau sediul în circumscripţia unor instanţe diferite, motiv pentru care a avut în vedere dispoziţiile art. 112, art. 116, art. 126 şi art. 651 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

S-a observat, în esenţă, că fiind stabilită instanţa de executare, orice altă chestiune care priveşte executarea silită încuviinţată, contestaţia la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite se soluţionează de către instanţa de executare, în speţă Judecătoria Iaşi.

2.2. Prin sentinţa nr. 11127 din 27 octombrie 2021, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cererii, având ca obiect contestaţie la executare - suspendare executare silită, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea conflictului. A dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

S-a constatat că instanţa de trimitere nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în termenul impus de dispoziţiile legale, motiv pentru care competenţa a fost câştigată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.

Instanţa a înţeles a se prevala de dispoziţiile deciziei nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, apreciind că deşi aceasta se referă la necompetenţa materială, argumentele reţinute rămân aplicabile şi în situaţia necompetenţei teritoriale, precum şi la o decizie de speţă a secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul instanţei supreme.

A apreciat că, în speţă, primul termen de judecată la care procedura a fost legal îndeplinită a fost la data de 7 aprilie 2021, termen la care s-a respins cererea de conexare şi s-a dispus disjungerea contestaţiilor la executare formulate în dosarele de executare menţionate în cerere.

S-a reţinut astfel că a fost depăşit termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. şi nefiind cazul reglementat de art. 131 alin. (2) din cod, instanţa sesizată de contestator a devenit exclusiv competentă să soluţioneze cererea şi nu mai putea să-şi decline competenţa chiar în ipoteza în care nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 714 alin. (1) din cod.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competenţă este o contestaţie la executare formulată împotriva actelor emise în dosarul de executare nr. 809/E/2019, disjuns.

Premisa problemei de drept aflate în divergenţă, care a conturat două orientări jurisprudenţiale la nivelul instanţei supreme, vizează competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare în situaţia în care instanţa de la domiciliul debitorului care formulează contestaţia la executare este o altă instanţă decât cea care a încuviinţat executarea silită.

Ca atare, ceea ce a trebuit lămurit de către instanţa supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare.

Conform deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în speţă, prin încheierea nr. 1631/CS din 12 februarie 2020 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 25 iunie 2020) pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Iaşi a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ A. şi a încuviinţat executarea silită, în toate formele admise de lege, a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 376 din 21 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1431 din 12 noiembrie 2009, executorie, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2009, la cererea creditorului H., asupra patrimoniului debitorilor Tribunalul Suceava, Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi Ministerul Justiţiei.

Faţă de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi cum în cauză încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Iaşi în favoarea acesteia se va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare.

Se observă, totodată, că prin încheierea din 7 aprilie 2021 a fost prefigurată de către Judecătoria sectorului 5 Bucureşti soluţia de declinare a competenţei soluţionării contestaţiei la executare prin disjungerea dosarelor de executare indicate în cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.