Res judicata bars re-litigation of civil liability for uninsured vehicle accidents after prior criminal and civil judgments resolved the fund's liability

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 28.09.2018, reclamanţii A., B. - prin reprezentant legal A. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Statul Roman - prin Ministerul Finanţelor Publice, D. şi Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, au solicitat instanţei:

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, şi suma de 5.000 RON, cu titlu daune materiale, pentru reclamantul A., sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflaţiei de la momentul plăţii;

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru minorul B., prin reprezentant legal A., sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflaţiei de la momentul plăţii;

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru reclamanta C., sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflaţiei de la momentul plăţii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş

Prin sentinţa civilă nr. 246 din 12 iunie 2019, Tribunalul Argeş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţa a pârâtei Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi a respins cererea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţa.

A admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul D. şi a respins acţiunea precizată formulată de reclamanţi.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a Statului Roman prin Ministerul Finanţelor, pe care a respins-o ca inadmisibilă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 2177 din 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., C. şi B., prin reprezentant A. împotriva sentinţei civile nr. 246 din 12 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Argeş.

Au fost obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON, către intimata Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2177 din 9 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti au declarat recurs reclamanţii A., C. şi B., prin reprezentant A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat în esenţă următoarele.

Instanţa de apel a realizat doar o aplicare formală a autorităţii de lucru judecat, prin ignorarea analizei normei în cauză raportat la ansamblul acesteia, astfel cum reiese şi din cuprinsul deciziei nr. 704/11.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Instanţa de apel şi-a motivat soluţia doar prin prisma dispozitivului celor două hotărâri definitive anterioare, fără a releva şi considerentele prin care a fost rezolvată anterior chestiunea litigioasă; astfel, instanţa nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, şi a făcut o greşită aplicare a a normelor de drept material în baza cărora pârâta D.. era obligată să despăgubească victimele accidentelor cauzate de un vehicul neasigurat.

În considerentele deciziei penale nu se motivează în concret care este temeiul legal al înlăturării pârâtului de la obligaţia prevăzută prin legea specială, singura menţiune fiind aceea că inculpatul răspunde în solidar cu partea responsabilă civilmente, iar pârâtul nu răspunde în niciun fel sub aspectul solidarităţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 28 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile doar cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o; în acest context, deşi există două hotărâri cu caracter definitiv, acestea au caracter definitiv cu privire la ceea ce s-a tranşat, nu şi cu privire la ceea ce nu s-a tranşat.

Era necesar ca autoritatea de lucru judecat să fie unită cu fondul cauzei pentru o analiză completă; procedând de o manieră contrară, instanţa de apel a făcut o referire formală şi lacunară, menţionând doar că "prezenta cauză a fost soluţionată definitiv", împrejurare care echivalează cu necercetarea fondului, şi care face imposibilă realizarea controlului judiciar;

obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din CEDO nu face nicio diferenţiere între cauzele prin care s-a admis acţiunea şi cele prin care aceasta a fost respinsa, hotărârea trebuind să fie respectată şi aplicată în ansamblu (cauza pilot Service contra României).

Alături de procesul cu privire la fapta penală este soluţionată şi acţiunea în răspundere civilă, însă doar relativ la părţile chemate să răspundă civil conform normelor generale în materie; pârâta D.. nu este obligată prin lege să răspundă pentru cel vinovat de producerea accidentului, între acesta şi pârâtă neexistând nicio legătură, nefiind obligată nici să răspundă delictual pentru prejudiciul cauzat de părţile vinovate; mai mult, pârâtei D.. nu i se poate antrena o răspundere efectivă solidară cu persoana vinovată întrucât, pe de-o parte, o atare formă de răspundere nu se regăseşte în ipotezele enumerate de C. civ. iar obligaţia solidară nu se prezumă iar, pe de altă parte, nu i se poate antrena o astfel de răspundere pe temei de solidaritate nici în baza legii speciale, pentru că nici aceasta nu o prevede; cu toate acestea, prin voinţa legiuitorului, pârâta D.. este chemată să despăgubească victima străzii, în scop de protecţie, independent de ideea de răspundere civilă şi deci de culpă în producerea prejudiciului.

În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului moral, ca un prejudiciu nepatrimonial din perspectiva art. 1391 alin. (2) C. civ., acesta există ex re prin însăşi fapta probată în cursul procesului penal şi ale cărei consecinţe sunt redate prin considerentele deciziei nr. 589/17.05.2016 în care se prevede expres că "cu privire la cuantumul daunelor morale, Curtea apreciază că se impune majorarea daunelor morale către fiecare parte civilă A., B. şi C., la câte 300.000 RON, ca o mică alinare pentru lipsa victimei de acum înainte din cadrul familiei, dar şi pentru încercarea resimţită de acestea prin decesul victimei".

Instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât hotărârea în cauză este întemeiată pe refuzul de a recunoaşte valoarea juridică a unor dispoziţii de drept material aplicabile; deşi este adevărat că judecata instanţei de apel este realizată pe o excepţie procesuală ce face inutilă analiza fondului, prin considerentele deciziei atacate instanţa fie recunoaşte obligaţia de răspundere a pârâtei D.., fie refuză să judece un aspect legal pe care aceştia l-au criticat la instanţa de fond.

Instanţa a recunoscut existenţa unui aspect real de nelegalitate prin motivarea instanţei de fond care se referă la rezoluţiunea contractului de întreţinere şi repunerea în situaţia anterioară, însă o califică ca fiind o eroare materială; în fapt, aceasta nu este o simplă eroare materială, ci constituie un element străin în motivare, din moment ce judecătorul fondului a concluzionat fără echivoc că "în prezentul litigiu există tripla identitate de obiect, părţi şi cauză" pe un element străin.

Însăşi pârâta D.., în calitate de continuator în drepturi şi obligaţii al F.P.V.S., recunoaşte în mod expres existenţa şi obligaţia de plată a acesteia, astfel cum reiese din adresa FPVS nr. x/19.01.2015.

În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate în cadrul înscrisului numit "completare dezvoltare motive de nelegalitate, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6", prin acestea se susţine că decizia atacată nu conţine motivele de fapt - deşi este enunţat temeiul de drept, şi anume art. 453 C. proc. civ.- pe care se întemeiază referitor la obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 de RON reprezentând onorariu de avocat către intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi că simplul fapt că apărarea pârâtei a fost admisă nu este suficientă, în condiţiile în care art. 451 alin. (2) C. proc. civ. trimite expres la principiul proporţionalităţii, iar din considerentele deciziei nu rezultă în ce măsură instanţa de apel a apreciat că respectivul onorariu este sau nu proporţional raportat la cauza dedusă judecăţii. Mai este menţionată Decizia nr. 3/2020 a ICCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, continuator în drepturi şi obligaţii al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât intre Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, şi copârâtele Fondul de Garantare al Asiguraţilor, S.C. E. S.A., în insolventa, D. şi Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, nu exista niciun raport de subordonare sau de autoritate, de natura sa atragă răspunderea sa în prezenta cauza.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 15 iunie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii C., F. şi B. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei nr. 2177 din 9 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2021, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului român invocată prin întâmpinare, nu s-a impus analiza acesteia, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 246 din 12 iunie 2019, Tribunalul Argeş a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a Statului Roman prin Ministerul Finanţelor, cerere pe care a respins-o ca inadmisibilă, iar în recurs nu au fost formulate critici care să vizeze această soluţie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt în speţă, raportat la excepţia autorităţii de lucru judecat în baza căreia a fost respinsă cererea de chemare în judecată, prima instanţă de fond a reţinut următoarele.

a. Prin sentinţa penală nr. 3152 din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2013, a fost condamnat inculpatul G., în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 178 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

De asemenea, a fost admisă acţiunea civilă a părţilor civile A., B., prin reprezentant legal A., şi C. şi a fost obligat inculpatul G., în solidar cu părţile responsabile civilmente Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii şi SC. H. S.R.L., la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale, a sumelor de câte 100.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 200 RON în favoarea părţii civile B., prin reprezentant legal, cu titlu de prestaţie periodică, începând cu data de 26.10.2016 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Prin decizia penală nr. 589/17.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis apelul formulat de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii şi a fost înlăturată obligarea acestuia de la plata daunelor materiale, a daunelor morale şi a prestaţiei periodice. Totodată, s-a majorat cuantumul daunelor morale şi s-a dispus a fi plătite în solidar de inculpat si partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L., cele două părţi fiind obligate în solidar şi la plata daunelor materiale şi a prestaţiei periodice.

În considerentele deciziei penale, s-a reţinut că S.C. H. S.R.L. avea calitatea de comitent faţă de inculpatul care a recunoscut că a săvârşit fapta în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

A apreciat instanţa penală de apel că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu răspunde în solidar cu inculpatul la acoperirea prejudiciului, urmând ca dezdăunarea părţilor civile să fie realizată de inculpat numai în solidar cu partea responsabilă civilmente.

b. Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 13.02.2017, reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A., şi C. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii, solicitând să fie obligat la plata către reclamantul A. a sumelor de 300.000 RON daune morale şi 5.000 RON daune materiale, la plata către reclamantul B. a sumei de 300.000 RON daune morale şi la plata către reclamanta C. a sumei de 300.000 RON daune morale.

Reclamanţii au arătat că la data de 26.10.2012 a avut loc un accident rutier în urma căruia a decedat I.. S-a format dosarul penal, în care prin decizia penală nr. 589/2016 a Curţii de Apel Piteşti s-a statuat dreptul reclamanţilor la a primi daunele morale şi materiale solicitate. Reclamanţii au pornit urmărirea silită împotriva condamnatului şi a persoanei responsabile civilmente, dar prin încheierile nr. 196/12.12.2016, respectiv nr. 197/12.12.2016 şi nr. 198/12.12.2016 emise de BEJ J. s-a dispus încetarea executării silite pentru lipsa bunurilor urmăribile. În aceste condiţii, întrucât la data accidentului autovehicul nu era asigurat obligatoriu pentru răspundere civilă, pârâtul este obligat să despăgubească persoanele păgubite prin accident, în temeiul art. 11 alin. (1) din Ordinul nr. 1/2008.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Ordinului nr. 1/2008, art. 32 alin. (5), art. 36 din O.U.G. nr. 54/2016, Directiva nr. 2009/103/CE.

Prin sentinţa civilă nr. 163 din 26 aprilie 2017, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat. A fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant a sumei de 300.000 RON reprezentând daune morale stabilite prin decizia penală nr. 589/A/17.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală. A fost respinsă cererea privind plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.

Apelul formulat de pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva sentinţei civilă nr. 163 din 26 aprilie 2017 a fost admis prin decizia civila nr. 3559 din 23.11.2017 pronunţata de Curtea de Apel Piteşti, secţia Civila in dosarul nr. x/2017, fiind schimbată sentinţa în sensul respingerii acţiunii, reţinându-se autoritatea de lucru judecat a deciziei penale.

S-a respins ca nefondat şi apelul formulat de reclamanţii A., B. şi C. formulat împotriva aceleaşi sentinţe.

În decizia civila nr. 3559 din 23.11.2017 pronunţata de Curtea de Apel Piteşti, secţia Civila în dosarul nr. x/2017, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a avut în vedere că "Prin prezenta acţiune cele trei părţi civile au solicitat obligarea FPVS la plata despăgubirilor stabilite prin decizia penală, pe motiv că prejudiciul nu a putut fi recuperat de la inculpat şi de la partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L..

Identitatea de părţi şi obiect este evidentă, însă Curtea, contrar soluţiei tribunalului a apreciat că în speţă există şi identitate de cauză.

Pentru a exista identitate de cauză trebuie să se regăsească acelaşi fundament (act sau fapt juridic, ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii, împreună cu împrejurările de fapt, care au generat promovarea acţiunii.

În ambele dosare, acţiunea civilă a fost fundamentată pe existenţa răspunderii civile delictuale şi a obligaţiei Fondului de a răspunde pentru drepturile persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule, care nu sunt asigurate de răspundere civilă (RCA), obligaţie instituită de Ordinul nr. 1/2008.

Astfel, din cele arătate mai sus a rezultat că instanţele penale au analizat obligaţia FPVS de a răspunde material faţă de părţile civile, tocmai în virtutea obligaţiei instituite pentru fond de Ordinul nr. 1/2008. Dacă iniţial Judecătoria a apreciat că Fondul trebuie să răspundă, în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpatul şi cu cealaltă parte responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L. (angajatorul inculpatului), ulterior Curtea de apel Piteşti a apreciat că FPVS nu are obligaţia de a răspunde pentru prejudiciul produs prin accident, concluzionând că părţile civile trebuie despăgubite de inculpat, în solidar numai cu parte responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L..

Este adevărat că art. 11 din Ordinul nr. 1/4 martie 2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prevede:

"(1) În caz de litigiu, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, precum şi de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului.

(2) Persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti. Fondul are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, în limitele şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare."

În speţă, reclamanţii din prezentul dosar au exercitat în cadrul litigiului penal, conform art. 11 alin. (1) din ordin, acţiune împotriva Fondului, însă instanţa de apel penală a statuat că Fondul nu trebuie să răspundă în solidar cu inculpatului şi cu cealaltă parte responsabilă civilmente la acoperirea prejudiciului produs celor trei părţi civile.

De asemenea dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordin s-ar fi aplicat în speţă în situaţia în care părţile civile s-ar fi judecat în acţiunea civilă din dosarul penal numai cu inculpatul şi cu S.C. H. S.R.L., ipoteză în care, în baza hotărârii judecătoreşti obţinute împotriva acestora, ar fi putut solicita Fondului despăgubirile obţinute. Însă, aşa cum s-a arătat, în acţiunea civilă din dosarul penal, a avut calitate de parte responsabilă civilmente şi FPVS, cu privire la care instanţa penală de apel a apreciat că nu are obligaţia de a răspunde în solidar pentru acoperirea prejudiciului.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că nu mai poate fi pusă în discuţie, într-un nou litigiu, obligaţia pârâtului FPVS de a răspunde pentru prejudiciul material şi moral produs părţilor civile - reclamanţii din prezentul dosar.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, cu majoritate, apreciază că în speţă există autoritate de lucru judecat faţă de decizia penală nr. 589/17.05.2016 pronunţată de Curtea de apel Piteşti în dosarul nr. x/2013, situaţie faţă de care, în temeiul art. 480 C. proc. civ., va admite, cu majoritate, apelul formulat de pârât şi va schimba sentinţa în sensul că va respinge acţiunea."

c. Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 28.09.2018 reclamanţii A., B. - prin reprezentant legal A. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Statul Roman - prin Ministerul Finanţelor Publice, D. şi Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii au formulat acţiune în despăgubire în raport de care, solicită instanţei obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a daunelor morale şi a daunelor materiale, după cum urmează:

- suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, şi suma de 5000 RON, cu titlu daune materiale, pentru reclamantul A., sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflaţiei de la momentul plăţii;

- suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru minorul B., prin reprezentant legal A., sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflaţiei de la momentul plăţii;

- suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru reclamanta C., sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflaţiei de la momentul plăţii.

Au arătat că în primă instanţă penală, Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii a fost obligat în solidar cu şoferul la plata daunelor astfel stabilite, iar prin decizia penală nr. 589/A din 17 mai 2016 Curtea de Apel Piteşti a statuat doar că "Fondul nu răspunde solidar cu inculpatul", aspect firesc, întrucât şoferul era în timpul de serviciu şi în interesul persoanei pentru care acesta lucra.

Pe cale de consecinţă, prin decizia penală menţionată au fost obligate la plata despăgubirilor către reclamanţi şoferul implicat în accident şi societatea unde acesta îşi desfăşura activitatea (S.C. H. SRL).

Şi, cum atât şoferul condamnat (G.), precum şi societatea unde acesta îşi desfăşura activitatea (H. SRL), puteau fi identificaţi ca domiciliu ori ca sediu, doar în Judeţul Satu Mare, reclamanţii au solicitat punerea în Executare Silită a dispozitivului deciziei penale amintite anterior la Biroul Executorului Judecătoresc- J.-, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Prin încheierea cu nr. 196/12.12.2016, respectiv nr. 197/12.12.2016 şi nr. 198/12.12.2016, anexate la prezenta acţiune, emise de Biroul Executorului Judecătoresc J., s-a dispus încetarea executării silite astfel pornite, motivat de lipsa de bunuri urmăribile.

Având în vedere că drepturile de protecţie a victimelor străzii prezintă la bază reguli speciale transpuse din legislaţia comunitară în legislaţia internă, astfel încât să fie atins obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE, ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat plus principiul reflectat în preambulul aceleiaşi Directive, adică organismul care despăgubeşte victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurare are o poziţie mai buna decât victima la intentarea unei acţiuni împotriva părţii responsabile, fără posibilitatea de a invoca beneficiul de discuţiune, solicită admiterea acţiunii prezente aşa cum este formulată.

Prima instanţă de fond a reţinut, fapt necontestat, că litigiul ce formează obiectul prezentei cauze este identic sub cele trei aspecte: părţi, obiect şi cauză cu cel în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 3559/23.11.2017.

Din considerentele instanţelor de fond reiese că acestea au reţinut autoritatea de judecat a deciziei civile nr. 3559/23.11.2017, prin care s-a respins o cerere de chemare în judecată - identică sub cele trei aspecte: părţi, obiect şi cauză cu cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului litigiu - pentru autoritatea de lucru judecat a unei decizii penale prin care s-a soluţionat şi latura civilă a cauzei.

În ceea ce priveşte motivele de recurs sunt de reţinut următoarele.

În primul rând, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a realizat doar o aplicare formală a autorităţii de lucru judecat, prin ignorarea analizei normei în cauză, art. 430 alin. (2) C. proc. civ. raportat la ansamblul acesteia, motivând soluţia doar prin prisma dispozitivului celor două hotărâri definitive anterioare, fără a avea în vedere şi considerentele prin care a fost rezolvată anterior chestiunea litigioasă.

Cu privire la aceste susţineri este de remarcat, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, că recurenţii sunt nemulţumiţi de modul în care prin decizia civilă nr. 3559/23.11.2017 a fost analizată autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 589/17.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis apelul formulat de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii şi a fost înlăturată obligarea acestuia de la plata daunelor materiale, a daunelor morale şi a prestaţiei periodice, aceştia considerând că nu era identitate de cauză între cele două litigii, sub aspectul chestiunii litigioase dezlegată prin decizia penală.

Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel "şi în situaţia în care nu ar fi avută în vedere dezlegarea dată de instanţa penală decât sub aspectul solidarităţii, totuşi decizia civilă anterioară, nr. 3559/23.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2017, este o hotărâre judecătorească definitivă, prin care, aşa cum în mod corect a reţinut şi tribunalul, s-a soluţionat un litigiu anterior între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi cauză, ca cele din dosarul de faţă."

De asemenea, instanţa de apel a constatat că ‹‹în precedentul litigiu civil, prin decizia civilă nr. 3559/23.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2017, s-a stabilit că nu mai poate fi pusă în discuţie într-un nou litigiu obligaţia Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii de a răspunde pentru prejudiciul produs reclamanţilor, acelaşi reclamat în cauza de faţă, reţinându-se că există autoritate de lucru judecat faţă de decizia penală.

Aşadar, în esenţă în litigiul civil anterior instanţa a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă faptul că aceeaşi acţiune cu cea formulată de reclamanţii din prezenta cauză a fost deja soluţionată definitiv şi nu mai poate fi analizată, ca efect negativ al autorităţii de lucru judecat.

Or, ceea ce apelanţii - reclamanţi solicită prin acest nou civil (identic sub aspectul părţilor, obiectului şi cauzei) echivalează cu nerespectarea deciziei civile nr. 3559/23.11.2017 şi, prin urmare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale, ori asupra oricărui alt incident, are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", ceea ce este inadmisibil.››

Astfel, recurenţii susţin că la analiza autorităţii de lucru judecat nu s-ar fi avut în vedere considerentele deciziei penale şi limitele autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale. Or, instanţa de apel a menţionat că dacă ar face din nou o astfel de analiză ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3559/23.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2017.

Acest considerent nu a fost combătut prin recursul formulat în cauză.

Astfel, nu se poate reţine sub acest aspect nici încălcarea art. 6 paragr. 1 CEDO şi nici a art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte faptul că nu ar fi existat o judecată pe fond a cauzei civile faţă de care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, este de reţinut că, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., nu numai hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului are autoritatea de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată ci şi hotărârea ce statuează asupra unei excepţii procesuale, cum este şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte identitatea de cauză, este de remarcat că recurenţii susţin neîndeplinirea acestei condiţii prin raportare la litigiul soluţionat prin decizia penală nr. 589/17.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2013 şi litigiul soluţionat prin decizia civila nr. 3559 din 23.11.2017 pronunţata de Curtea de Apel Piteşti, secţia Civila în dosarul nr. x/2017, problemă de drept care a intrat în autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3559 din 23.11.2017 şi nu mai poate fi reanalizată din acest motiv.

Recurenţii nu susţin că nu ar exista identitate de cauză între litigiul soluţionat prin decizia civila nr. 3559 din 23.11.2017 pronunţata de Curtea de Apel Piteşti, secţia Civila în dosarul nr. x/2017 şi prezentul litigiu.

Mai mult, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. "instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", iar potrivit alin. (4) "excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului."

Nu se poate reţine încălcarea dreptului la un proces echitabil pe motivul că, potrivit recurenţilor, litigiul nu ar fi fost analizat pe fond, atâta timp cât acestei analize i s-a opus autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă sunt nefondate aceste prime motive de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerile din recurs în sensul că prejudiciul moral, prejudiciu nepatrimonial din perspectiva art. 1391 alin. (2) C. proc. civ., ar rezulta ex re prin însăşi fapta probată în cursul procesului penal, este de remarcat că nu au legătură cu soluţia atacată prin recurs, atâta timp cât în speţă s-a respins cererea de chemare în judecată ca urmare a constatării autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 3559 din 23.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, nemaiajungându-se la cercetarea îndeplinirii condiţiilor de fond ale litigiului.

Recurenţii au mai susţinut că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât hotărârea în cauză este întemeiată pe refuzul de a recunoaşte valoarea juridică a unor dispoziţii de drept material aplicabile, raportat la art. 5 alin. (2), art. 7 alin. (2) şi art. 9 alin. (3) C. proc. civ., şi că, deşi este adevărat că judecata instanţei de apel este realizată pe o excepţie procesuală ce face inutilă analiza fondului, prin considerentele deciziei atacate instanţa fie recunoaşte obligaţia de răspundere a pârâtei D.., fie refuză să judece un aspect legal pe care aceştia l-au criticat la instanţa de fond.

În susţinerea acestui motiv de recurs recurenţii au citat din decizia atacată următoarele paragrafe:

1. "Susţinerile apelanţilor, care fac trimitere la reglementările europene referitoare la obligaţia statului, nu sunt pertinente, deoarece, aşa cum a reţinut şi Tribunalul, prin lege internă s-a prevăzut instituţia statului a cărei răspundere să poată fi atrasă într-o astfel de situaţie, eventual, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte (Direcţia Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, apoi Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România), ceea ce face inadmisibilă chemarea în garanţie a Statului, neputând fi trasă răspunderea sa subsidiară pentru neîndeplinirea obligaţiei de rezultat."

2. "Curtea constată că prima instanţă, în cuprinsul sentinţei, a făcut referire la faptul că ‹‹va admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi va respinge petitul privind rezoluţiunea contractului de întreţinere şi repunerea în situaţia anterioară››, în condiţiile în care cauza nu avea un astfel de obiect, susţinerile apelanţilor fiind, sub acest aspect, reale."

Cu privire la primul paragraf recurenţii au arătat că prin acesta instanţa de apel ar recunoaşte obligaţia de rezultat ce revine exclusiv în sarcina pârâtei D.., şi nu Statului român, însă în această situaţie instanţa nu doar că ar fi realizat o motivare contradictorie raportat la excepţia admisă, ci ar fi fost de acord cu existenţa unor norme materiale speciale ce obligă pârâta D.. la despăgubire, pe care însă ar fi refuzat să le judece.

Este de reţinut că aceste considerente citate în primul paragraf se regăsesc în cadrul analizei criticilor din apel ce priveau respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie a pârâtului Statul român, iar trimiterea instanţei de apel la dispoziţiile de drept în materie s-a făcut în acest context, pentru a justifica de ce nu poate fi atrasă răspunderea subsidiară a Statului român pentru neîndeplinirea obligaţiei de rezultat.

Nu se poate considera că aceste argumente sunt contradictorii în raport cu excepţia autorităţii lucrului judecat socotită întemeiată, întrucât cele două probleme de drept privesc verificarea unor condiţii diferite.

Aşa cum s-a reţinut mai sus, atâta timp cât în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3559 din 23.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, instanţele de fond nu au mai ajuns la cercetarea îndeplinirii condiţiilor de fond ale litigiului.

De altfel, instanţa de apel a reţinut în mod expres în continuare că "faptul că printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit că instituţia în cauză nu răspunde în concret faţă de reclamanţi, pentru prejudiciul reclamat ca urmare a decesului numitei I. în cadrul accidentului de circulaţie din 26.10.2012, nu poate atrage o altă concluzie" şi că "în plus faţă de cele arătate, lipseşte orice dispoziţie legală care să prevadă în sarcina Statului român o obligaţie de garanţie subsidiară, în cazul în care reclamanţii ar fi nemulţumiţi pentru faptul că s-a respins acţiunea contra unei astfel de instituţii."

Cu privire la al doilea paragraf din decizia recurată, citat mai sus, recurenţii au susţinut că prin acesta instanţa ar fi recunoscut existenţa unui aspect real de nelegalitate în motivarea primei instanţe de fond, care ar conţine motive străine de pricină, ce ar afecta analiza triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, însă l-a calificat ca fiind o "eroare materială" în condiţiile în care, spune instanţa de apel mai jos că "rezultă clar că analiza făcută de judecătorul fondului vizează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii-apelanţi".

În ceea ce priveşte paragrafele citate de către recurenţi din hotărârea primei instanţe, ca fiind relevante pentru analiza acestor critici, acestea sunt următoarele:

"Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie aşadar sa existe tripla identitate: de părţi, obiect si cauza. Părţile trebuie să participe la proces în aceeaşi calitate.

În sfera noţiunii de obiect al cererii de chemare în judecata este inclus nu numai obiectul material (pretenţia concreta), ci si dreptul subiectiv care poarta asupra obiectului material, identitatea de obiect putând fi totala, dar si parţială.

Prin cel de-al treilea element - cauza - se înţelege fundamentul pretenţiei afirmate, cauza neputând fi confundata cu dreptul subiectiv, dar nici cu mijloacele de dovada ale părţilor pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile.

Instanţa constată că în prezentul litigiu există tripla identitate de obiect, părţi şi cauză şi în consecinţă, instanţa va admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi va respinge petitul privind rezoluţiunea contractului de întreţinere şi repunerea în situaţia anterioară întrucât s-a stabilit anterior în mod irevocabil că reclamanta nu mai poate formula o astfel de cerere, neavând calitate procesuală activă."

Pretinsele motive străine din hotărârea primei instanţe, care ar afecta potrivit recurenţilor, analiza triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, se află în cadrul celei de-a doua teze a ultimului paragraf din cele citate mai sus,

Or, se poate observa că această a doua teză a acestui paragraf nu conţine analiza îndeplinirii condiţiei triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză, ci consecinţa întregii argumentaţii expuse până în acel moment, astfel: "(…) în consecinţă, instanţa va admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi va respinge petitul privind rezoluţiunea contractului de întreţinere şi repunerea în situaţia anterioară întrucât s-a stabilit anterior în mod irevocabil că reclamanta nu mai poate formula o astfel de cerere, neavând calitate procesuală activă", consecinţă care, de regulă, în cadrul motivărilor hotărârilor judecătoreşti reprezintă preluarea dispozitivului.

Or, în speţă, dispozitivul sentinţei civile nr. 246 din 12 iunie 2019 a avut următorul conţinut, legat de soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, "admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul D. şi respinge acţiunea precizată formulată de reclamanţi", raportat la care este evident că pasajul la care se referă recurenţii este o eroare materială.

De altfel, recurenţii susţin că această reţinere eronată ar fi afectat analiza identităţii de cauză, reluând susţinerile legate de neanalizarea pe fond a litigiului din perspectiva dreptului material special în temeiul căruia răspunde D. şi de faptul că în cadrul deciziei penale înlăturarea pârâtei D. a fost doar pentru considerente de lipsă a solidarităţii, susţineri constatate nefondate pentru motivele expuse mai sus.

În consecinţă, nu se poate reţine susţinerea recurenţilor în sensul că instanţa de apel ar fi refuzat să judece litigiul pe motiv că legea nu prevede sau că nu ar fi interpretat legea în scopul aplicării ei, şi nici depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Susţinerea referitoare la faptul că D. ar fi recunoscut existenţa prejudiciului în perioada desfăşurării procesului penal, ţine de fondul pretenţiilor recurenţilor, astfel că nu este relevantă, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost respinsă reţinându-se excepţia autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate în cadrul înscrisului numit "completare dezvoltare motive de nelegalitate, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6", contrar susţinerilor intimatei D. din cadrul întâmpinării, nu se poate reţine tardivitatea formulării acestora, atâta timp cât nu poartă o altă dată de înregistrare la Curtea de Apel Piteşti decât cea a motivelor de recurs principale, şi anume 23.10.2020, hotărârea atacată fiind comunicată la data de 30.09.2020, dosarul Curţii de apel Piteşti.

Prin aceste motive de recurs se susţine că decizia atacată nu conţine motivele de fapt - deşi este enunţat temeiul de drept, şi anume art. 453 C. proc. civ.- pe care se întemeiază referitor la obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 de RON reprezentând onorariu de avocat către intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi că simplul fapt că apărarea pârâtei a fost admisă nu este suficientă, în condiţiile în care art. 451 alin. (2) C. proc. civ. trimite expres la principiul proporţionalităţii, iar din considerentele deciziei nu rezultă în ce măsură instanţa de apel a apreciat că respectivul onorariu este sau nu proporţional raportat la cauza dedusă judecăţii.

Referitor la cheltuielile de judecată în considerentele deciziei atacate se reţine că "în baza art. 453 C. proc. civ. va obliga pe apelanţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România".

Recurenţii nu contestă faptul că sunt partea care a pierdut procesul şi aplicarea art. 453 C. proc. civ., alin. (1) în special, ci sunt nemulţumiţi de faptul că în cadrul considerentelor nu s-a analizat proporţionalitatea cuantumului onorariului de avocat, raportat la prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

În speţă, nu au fost reduse cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, fapt ce se întemeiază pe premisa că instanţa de apel nu a considerat că suma de 6000 de RON este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat.

Din art. 451 alin. (2) prima teză C. proc. civ., unde se prevede că "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat…", rezultă că rămâne la aprecierea instanţei dacă hotărăşte din oficiu să reducă aceste cheltuieli, iar din partea introductivă a deciziei atacate nu rezultă că reclamanţii ar fi pretins că onorariul solicitat de intimat în apel este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat şi că ar fi solicitat reducerea lui.

De altfel, în cadrul recursului nici nu se pretinde că reclamanţii ar fi formulat vreo astfel de solicitare.

În aceste condiţii nu se poate reţine nelegalitatea deciziei atacate pe motivul că nu ar fi fost analizată în cauză aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenţii au invocat şi Decizia nr. 3/2020 a ICCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a decis că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dar nu au arătat concret relevanţa acesteia cu privire la motivul de nelegalitate invocat.

Astfel, este nefondat acest motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenţii C., A. şi B. prin reprezentant legal A. la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtul D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C., A. şi B. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei nr. 2177 din 9 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Obligă pe recurenţii C., A. şi B. prin reprezentant legal A. la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtul D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2021.