Recovery of Non-Association Funds Used for Personal Expenses and Absence of Accounting Justification

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 14 decembrie 2017, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. şi C., să se constate că reclamanta este proprietara bunurilor (enumerate în inventarul scriptic) care se află în posesia pârâţilor şi, pe cale de consecinţă, să îi oblige la restituirea acestora în natură sau, în caz de pieire, prin echivalent bănesc. De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea tuturor documentelor ce aparţin reclamantei şi care se află în posesia acestora, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 563 C. civ., art. 148-151, art. 192, art. 194 şi art. 453 C. proc. civ.

La data de 24 septembrie 2018, reclamanta a formulat cerere de modificare prin care a completat obiectul acţiunii, solicitând obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumelor de 368.349,76 RON, cu titlu de reparare prejudiciu cauzat în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2015, 82.650,32 RON, cu titlu de reparare prejudiciu cauzat în perioada 1 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2013, 10.300 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în perioada 28 februarie - 22 martie 2018 pentru organizarea Salonului Foto Internaţional Ediţia a V-a 2017 şi de 35.564 RON, reprezentând contravaloarea taxelor de participare la Salonul Foto Internaţional Ediţia a V-a 2017.

Prin sentinţa nr. 574 BIS din 28 ianuarie 2019, Judecătoria Brăila, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială referitoare la cererea completatoare, pe care a disjuns-o şi a dispus formarea unui nou dosar, în privinţa căruia şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Brăila. A respins excepţia de necompetenţă materială referitoare la cererea principală şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii la 18 martie 2019, cu citarea părţilor.

La data de 1 martie 2019, reclamanta a formulat cererea de chemare în garanţie a D., pentru ca, în situaţia respingerii acţiunii principale având ca obiect "pretenţii", instanţa să dispună obligarea chematei în garanţie să îi achite suma de 4.300 RON, actualizată cu rata dobânzii legale la data plăţii, precum şi cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 33 din 23 ianuarie 2020, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A respins, ca nefondată, cererea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.. A respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă în contradictoriu cu D. S.A., ca fiind nefondată. A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâţilor suma de 7.500 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 87/A din 2 octombrie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei şi a menţinut dispoziţiile acesteia pe excepţii şi cererea de chemare în garanţie. În consecinţă, a admis, în parte, acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi, în solidar, către reclamantă la plata a 241.260,19 RON cu titlu de plăţi efectuate fără documente justificative în perioada 2012-2015. I-a obligat pe intimaţii - pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 8.895 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru aferentă pretenţiilor admise în fond şi apel).

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii C. şi B., solicitând, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, conform art. 497 din cod.

- În temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâţii au criticat faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate considerentele sentinţei pronunţate de tribunal, deşi acestea au detaliat argumentele avute în vedere la aprecierea, ca justificate, a plăţilor supuse analizei, făcând trimitere la înscrisurile reţinute.

Au adus critici cu privire la motivarea deciziei recurate, arătând că instanţa de apel a ignorat înscrisurile pe baza cărora prima instanţă şi-a motivat soluţia şi a reţinut doar concluziile expertizei contabile din care rezultă că sumele de 215.017 RON şi de 26.242 RON reprezintă cheltuieli fără documente justificative.

Au dezvoltat acest motiv de casare făcând referire la probatoriul administrat (expertiza contabilă şi înscrisuri) şi susţinând că expertul nu a analizat şi documentele depuse de pârâţi.

De asemenea, recurenţii au criticat faptul că, spre deosebire de prima instanţă, instanţa de apel nu a avut în vedere decât raportul de expertiză, ignorând în întregime restul probatoriului, astfel că a infirmat soluţia dată de prima instanţă fără o contraargumentaţie.

Au menţionat că, în lipsa motivelor pentru care instanţa de apel a înlăturat considerentele expuse pe larg de tribunal cu privire la reţinerea înscrisurilor prezentate de pârâţi ca documente justificative, hotărârea este nelegală şi lasă loc arbitrariului, făcând imposibil controlul judiciar.

Au concluzionat în sensul că aceste critici nu fac trimitere la netemeinicia hotărârii şi a modului în care au fost apreciate probele, ci privesc nelegalitatea sub aspectul lipsei motivării, deoarece instanţa de apel nu a prezentat o contraargumentaţie faţă de soluţia pronunţată de tribunal, deşi a infirmat-o.

- Pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile au privit aplicarea greşită a normelor de drept material în raport de sarcina prezentării tuturor documentelor doveditoare şi răspunderea pentru evidenţa corespunzătoare a acestor documente.

În acest sens, recurenţii au arătat că obligaţia organizării lucrărilor de inventariere şi de predare-primire a inventarului revine administratorului sau persoanei care are obligaţia de a gestiona entitatea, potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 2861/2019 şi ale Legii nr. 82/1991.

Au susţinut că, începând cu data de 3 octombrie 2016, răspunderea organizării lucrărilor de inventariere revenea noului preşedinte al asociaţiei. Astfel, dacă acesta ar fi constatat lipsa unor documente în urma procesului-verbal de predare-preluare acte contabile din 25 mai 2017, răspunderea instituită de lege pentru constatarea lipsurilor şi refacerea/reconstituirea acestor documente revenea acestuia, conform art. 26 din Legea nr. 82/1991.

Mai mult, au subliniat că motivarea instanţei este nelegală, atâta timp cât, în cazul în care s-ar fi constatat lipsuri nejustificate ale documentelor cu ocazia predării din 25 februarie 2017, obligaţia refacerii/reconstituirii revenea noului preşedinte, iar nu pârâţilor.

Au considerat că demersurile legale de refacere/reconstituire nu s-au efectuat, deoarece, aşa cum rezultă din procesul-verbal de predare-preluare din 25 mai 2017, contabilitatea anilor 2012-2015 a fost preluată fără nicio menţiune, cu excepţia dosarelor lunilor octombrie- decembrie 2015, care au fost predate ulterior şi care nu fac obiectul analizei în prezenta cauză.

În continuare, au criticat faptul că, deşi acţiunea reclamantei având ca obiect revendicarea obiectelor de inventar şi a documentelor justificative a fost respinsă în mod definitiv prin decizia nr. 228 din 17 iunie 2020 de către Tribunalul Brăila, decizia recurată nu cuprinde nicio menţiune cu privire la modul în care a fost avută în vedere soluţia din dosarul nr. x/2017.

O altă critică expusă de recurenţi priveşte lipsa aplicării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 155 alin. (6), art. 141 alin. (1) lit. f) Codul fiscal şi ale Normelor metodologice din 27 noiembrie 2008 de întocmire a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul nr. 3512/2008.

Au evidenţiat că toate aceste norme reglementează excepţii de la obligaţia întocmirii facturilor pentru bunurile şi serviciile furnizate clienţilor, stipulând ca documente justificative ale cheltuielilor în aceste situaţii "contractele sau convenţiile civile încheiate în acest scop şi documentul prin care se face dovada plăţii, respectiv dispoziţia de plată/încasare".

În plus, au învederat că, din lipsa motivării instanţei cu privire la lipsa documentelor justificative ale cheltuielilor, se poate presupune că instanţa a avut în vedere lipsa facturilor în baza cărora au fost făcute respectivele plăţi.

Astfel, au considerat că, dacă hotărârea recurată face trimitere la obligativitatea respectării Legii nr. 82/1991 şi a Codul fiscal în ceea ce priveşte conducerea contabilităţii ca regulă generală, sunt ignorate prevederile speciale care sunt incidente în cauză.

Prin raportare la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, O.M.E.F. nr. 3512/2008 şi pct. 25 din Anexa I a Ordinului nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, recurenţii au detaliat categoriile de documente justificative şi au arătat că pentru operaţiunile economice pentru care nu există obligaţia întocmirii facturii, înregistrarea în contabilitate a acestora se efectuează pe baza contractelor încheiate între părţi şi documentele financiar-contabile sau bancare care să ateste acele operaţiuni, cum sunt: aviz de însoţire a mărfii, chitanţă, dispoziţie de plată/încasare, extras de cont bancar, notă de contabilitate etc., după caz. Au apreciat că aceleaşi prevederi sunt stipulate în cadrul pct. 143 al art. III din Ordinul nr. 2869/2010.

În continuare, au precizat că în situaţia din prezenta cauză nu exista obligaţia întocmirii facturii, astfel că înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economice se efectuează în baza contractelor încheiate între părţi, contracte care devin documente justificative.

Susţinerile recurenţilor sunt în sensul că operaţiunile din prezenta cauză reprezintă plăţi către persoane fizice (închiriere locaţii, avans delegaţie externă, alocaţie voluntar, diurnă externă), care nu aveau obligaţia şi nici nu puteau emite facturi pentru sumele achitate conform documentelor justificative de plată menţionate şi în cadrul raportului de expertiză.

Au indicat în acest context prevederile art. 155 alin. (6) Codul fiscal, precum şi ale pct. 5 din Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul nr. 3512/2008, în temeiul cărora au concluzionat că nu se impune niciun alt document justificativ.

De asemenea, au invocat faptul că în privinţa cursurilor de master se aplică art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, astfel că este vorba despre activităţi de învăţământ - operaţiune scutită de la plata taxei pe valoare adăugată - motiv pentru care nu există obligaţia emiterii facturii, documentul justificativ fiind convenţia civilă încheiată cu universitatea.

În privinţa sumelor achitate cu titlu de alocaţii ale voluntarilor şi diurnele acestora, au arătat că sumele sunt justificate în conformitate cu cerinţele Programului Tineret în Acţiune, cât şi din cuprinsul contractelor de voluntariat, prin simpla declaraţie a voluntarilor prin care se confirmă primirea banilor.

Dezvoltarea criticilor s-a încheiat prin susţinerea recurenţilor că au făcut dovada că instanţa a ignorat prevederile legale incidente în cauză, deoarece rezultă cu evidenţă că sunt incidente excepţiile de la obligativitatea facturării serviciilor achitate de asociaţie (chirie, plata cursurilor de învăţământ, alocaţii, diurne).

- În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenţii au criticat faptul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece a apreciat asupra oportunităţii derulării parteneriatului dintre asociaţie şi societatea italiană E. S.R.L. şi a efectuării cheltuielilor în scopul desfăşurării programului.

În acest sens, au apreciat că această concluzie se desprinde din considerentele în care s-a reţinut că sunt ilicite cheltuielile efectuate cu şederea celor doi voluntari în Italia, deşi asociaţia a încasat suma de 360.050 RON, din care a rămas un excedent de 36.929 RON după deducerea cheltuielilor efectuate în acest scop.

În probaţiune, au solicitat proba cu înscrisurile pe care le-au anexat cererii de recurs, constând în traducerile contractului de închiriere dintre asociaţie şi numitul F. şi a adresei de acceptare la cursurile de masterat, care cuprinde şi condiţiile plăţii acestuia, ambele înscrisuri aflate la dosar în limba italiană şi în copia procesului-verbal de predare cocumente nr. x/25.05.2017.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în primul rând, respingerea recursului ca fiind nul, în opinia sa, neputând fi reţinută existenţa vreunui motiv de nelegalitate.

Intimata a susţinut astfel că deşi sunt făcute trimiteri la dispoziţiile art. 488 alin. (6), (8) şi 4 C. proc. civ., criticile formulate sunt, în realitate, de netemeinicie.

În situaţia în care se va aprecia că recursul este motivat, intimata a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Referitor la motivul de recurs subsumat pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., intimata a susţinut că instanţa de apel, prin argumentele expuse într-o manieră clară concisă şi concretă (pag. 13-15), a pronunţat o soluţie în concordanţă cu probele dosarului.

În ceea ce priveşte motivele circumscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., intimata a considerat că instanţa de apel a avut în vedere, la pronunţarea hotărârii, atât dispoziţiile Ordinului nr. 2861/2009, cât şi ale Legii nr. 82/1991 (art. 1 şi 4), Codul fiscal (art. 7 pct. 24) şi Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000.

Intimata - reclamantă a apreciat ca fiind nefondat şi motivul de recurs subsumat pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., învederând că prin hotărârea atacată, curtea de apel nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, neîncălcându-se ordinea constituţională ori interesul public.

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, ale cărui motive au fost circumscrise pct. 4, 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., au susţinut că instanţa ar fi trebuit să prezinte nu doar argumentele care au stat la baza deciziei sale, ci şi pe cele pentru care au fost înlăturate din contextul probator o serie întreagă de înscrisuri, care au fundamentat sentinţa.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, recurenţii au arătat că se referă la nelegala transferare a obligaţiei de inventariere a actelor contabile ale asociaţiei din sarcina reprezentantului reclamantei în sarcina pârâţilor, instanţa de apel aplicând şi interpretând nelegal normele de procedură privind inventarierea activelor persoanelor juridice.

Privitor la susţinerea faptului că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, au susţinut că au avut în vedere consecinţa firească a soluţiei pronunţate care vine în contradicţie cu orice reglementare financiar - contabilă în sensul că prin admiterea cererii reclamantei de obligare a pârâţilor la restituirea sumelor plătite cu titlu de cheltuieli s-ar ajunge la situaţia imposibilă, din punct de vedere fiscal, ca excedentul financiar obţinut de asociaţie să fi fost realizat fără nicio cheltuială.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate, a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din 6 octombrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi la 2 februarie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora, potrivit celor ce urmează.

- Criticile subsumate motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate considerentele sentinţei tribunalului, că aceasta ignoră înscrisurile pe baza cărora prima instanţă şi-a motivat soluţia, fiind fundamentă în mod nepermis doar pe expertiza contabilă, nu sunt justificate.

Contrar acestor critici, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel este motivată, că aceasta expune cu suficient de mare claritate raţionamentul care a fundament soluţia pe care o conţine, raţionament care, fiind opus ori diferit de acela al hotărârii de primă instanţă, justifică prin el însuşi înlăturarea soluţiei şi motivării sentinţei, fără a face necesare alte precizări ori referiri exprese.

Astfel, în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel a arătat că, spre deosebire de prima instanţă care şi-a fundamentat analiza cauzei exclusiv pe dispoziţiile dreptului comun dat de răspunderea civilă delictuală, a avut în vedere, cu prioritate, normele speciale din C. civ. relative la condiţiile de legalitate a funcţionării persoanei juridice şi de angajare a răspunderii persoanelor din organele de conducere ale acesteia, ca şi regulile proprii de funcţionare a asociaţiei reclamante, potrivit categoriei din care face parte aceasta (asociaţie fără scop patrimonial), iar, prin raportare la faptele acuzate prin cererea de chemare în judecată - acţiuni ilicite de utilizare în alte scopuri decât cele legate de activitatea asociaţiei, a sumelor de bani aparţinând acesteia -, a evocat prevederile art. 213, 214, 219 alin. (2) şi pe cele ale art. 192 C. civ.

Totodată, reamintind că potrivit legii - art. 7 pct. 24 Codul fiscal şi O.G. nr. 26/2000 - definitoriu pentru organizaţiile nonprofit sau pentru persoanele juridice fără scop patrimonial este desfăşurarea unor activităţi care să servească interesului general, al unei colectivităţi sau interesului lor personal nepatrimonial, instanţa de apel a reţinut obligativitatea depunerii de documente justificative pentru plăţile făcute din conturile asociaţiei şi obligaţia de a avea o evidenţă contabilizată a acestor plăţi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 82/1991. Or, prin raportare la concluziile expertizei contabile, a reţinut că în perioada 2012 - 2015, din fondurile asociaţiei au fost cheltuite mai multe sume - 215.017,89 ron achitată cu OP şi 26.242,30 ron, achitată cu numerar - care nu au fost înregistrate în contabilitate, pe bază de documente justificative.

Pe baza înscrisurilor de la dosar, instanţa de apel a stabilit că aceste sume au fost destinate plăţii de către asociaţie a cursului de masterat urmat de fiica pârâţilor la G. şi a tuturor cheltuielilor cu şederea acesteia pe teritoriul statului italian în acest scop, împreună cu celălalt fiu al pârâţilor, cheltuieli ce au fost realizate cu titlu de: alocaţii de voluntar, diurne pentru voluntari pe perioada 1.01.2014 - 30.06.2014, cheltuieli cu închirierea unei locaţii, cheltuieli cu delegaţii externe pentru fiu şi pentru numitul C., plata chiriei pentru perioada februarie - mai 2015.

Instanţa de apel a cenzurat, prin soluţia sa, modul de conducere a activităţii asociaţiei pe perioada cât aceasta s-a aflat sub conducerea celor doi pârâţi din punct de vedere al respectăţii a două condiţii de legalitate: în primul rând, aceea care impune ca activităţile pe care asociaţia le desfăşoară (şi, implicit, şi fondurile destinate susţinerii lor), să fie unele care să servească unui interes general, interesului unei comunităţi ori unui interes personal nepatrimonial propriu, şi, în al doilea rând, cele impuse prin Codul fiscal şi Legea contabilităţii nr. 82/1991, privitoare la obligaţiile de organizare şi conducere a contabilităţii financiare, prin întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile economico-financiare desfăşurate.

Prin urmare, critica de nemotivare a soluţiei din decizia atacată nu poate fi primită, chiar cu trimitere la neînlăturarea motivelor avute în vedere prin hotărârea de primă instanţă, cât timp se înţelege că tribunalul nu s-a raportat în soluţionarea cauzei la cerinţa ca fondurile asociaţiei să fie destinate susţinerii activităţilor care să concorde cu principiile generale de funcţionare a asociaţiei fără scop lucrativ şi la necesitatea ori obligaţia ţinerii evidenţelor contabile ale persoanei juridice şi a înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare ale acesteia, pe baza înscrisurilor justificative ale plăţilor făcute din fondurile asociaţiei, această instanţă apreciind diferit faţă de cea din apel, în sensul că atare cheltuieli s-ar înscrie în obiectul de activitate al reclamantei.

Critica de nemotivare a deciziei atacate nu poate fi primită nici cât priveşte susţinerea în sensul că prin considerentele acesteia au fost avute în vedere exclusiv concluziile expertizei contabile, cu ignorarea înscrisurilor administrate de pârâţi ori a apărărilor acestora, rezultând din cele prezentate anterior că, în raport cu faptele ilicite a căror săvârşire a constatat-o, administrarea în instanţă a înscrisurilor justificative ale plăţilor verificate, nu putea avea aptitudinea respingerii pretenţiilor reclamantei, apărările intimaţilor fiind înlăturate în mod justificat prin considerentele de la fila x a hotărârii din apel.

Nu despre puterea doveditoare a înscrisurilor depuse la filele x al dosarului de primă instanţa era vorba în cauză, în determinarea caracterului întemeiat al pretenţiilor reclamantei, ci despre verificarea aspectului supus cercetării, respectiv a efectuării de plăţi din fondurile acesteia, pe bază de înscrisuri doveditoare/justificative ale plăţilor, care să fi fost înscrise în evidenţele contabile ale asociaţiei şi care să respecte regimul legal de funcţionare a persoanei juridice.

- Nici criticile de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Cât priveşte obligaţia organizării lucrărilor de inventariere şi de predare-primire a inventarului, care revine administratorului sau persoanei care are obligaţia de a gestiona entitatea potrivit Ordinului nr. 2861/2009 şi a Legii nr. 82/1991, adusă în discuţie de recurenţi pentru a indica responsabilitatea reprezentantului actual al reclamantei faţă de lipsa unor documente ori faţă de neurmarea procedurii de constatare a lipsurilor şi refacerea/reconstituirea documentelor (conform art. 26 din Legea nr. 82/1991), prin raportare la întocmirea procesului de predare-primire din 25 februarie 2017 semnat de părţi fără obiecţiuni, Înalta Curte reţine că se referă la situaţii şi împrejurări ce nu au fost evaluate de instanţele de fond cu prilejul soluţionării cauzei.

În justificarea soluţiei însă, instanţa de apel s-a referit la obligaţiile determinate ca fiind proprii pârâţilor, în calitate de membri ai Comitetului director al asociaţiei în perioada verificată 2012 - 215, de a dispune de fondurile asociaţiei pe bază de înscrisuri justificative şi de a avea o evidenţă contabilizată a acestora.

Obligativitatea refacerii/reconstituirii documentelor referitoare la activitatea asociaţiei constatate ca fiind lipsă, ce ar incumba reprezentatului actual al reclamantei nu poate fi însă văzută nici ca fine de neprimire al acţiunii de faţă şi nici ca argument al netemeiniciei acesteia, în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută prin hotărârile celor două instanţe, iar modul în care a fost rezolvată acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 (având ca obiect revendicarea de către reclamantă a unor obiecte de la pârâţi, printre care şi a unor obiecte de inventar şi documente), prin respingerea ca neîntemeiată faţă de împrejurarea neprecizării în concret a documentelor supuse restituirii, nu putea fi aptă să influenţeze prezenta judecată, dezlegarea dată fiind una nerelevantă asupra judecăţii din cauza pendinte.

- În mod nefondat critică recurenţii neaplicarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 155 alin. (6) din Codul fiscal cu trimitere la dispoziţiile art. 141 alin. (1) lit. f) şi la) Normele Metodologice din 27.11.2008 aprobată prin Ordinul nr. 3512/2008 (privitor la întocmirea documentelor financiar-contabile), norme legale din cuprinsul cărora aceştia susţin că pentru plăţile verificate (pe perioada 2012 - 2015) şi care au fost toate realizate către persoane fizice (pentru închirierea de locaţii, avans delegaţie externă, alocaţii voluntari, diurnă externă), nu exista obligaţia emiterii de facturi şi, deci, nici necesitatea înscrierii lor în evidenţele contabile pe bază de facturi, ca document justificativ.

În primul rând, prin apărările formulate în cauză de către pârâţi, incidenţa acestor dispoziţii normative nu a fost invocată nici în primă instanţă, dar nici în apel, astfel că o criticare a instanţei pentru neaplicarea lor nu se justifică, iar în al doilea rând, necesitatea utilizării de facturi ca document justificativ nu a fost reţinută prin considerentele deciziei atacate care, cât priveşte noţiunea de document justificativ, s-a referit la înţelesul dat acesteia prin norma art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Instanţa de apel a valorificat concluziile expertizei judiciar contabile administrate în cauză care a stabilit că în intervalul de timp 2012 - 2015, din fondurile asociaţiei au fost realizate o serie de plăţi, doar pentru o parte a acestora existând documente justificative, respectiv că pentru sumele de 215.017,89 RON achitată cu OP şi de 26.242,30 RON achitată în numerar nu există documente justificative.

Realizarea expertizei contabile nu a avut loc doar pe baza înscrisurilor furnizate de reclamantă, observându-se că la întocmirea acesteia experţii au solicitat documente şi explicaţii scrise inclusiv pârâţilor (actualii recurenţi), astfel că nimic nu i-ar fi împiedicat pe aceştia să furnizeze experţilor înscrisurile justificative ale plăţilor în cauză, aşa cum au procedat, spre exemplu în cazul furnizării de documente relative la proiectele derulate din fondurile publice (obiectul nr. 4 al expertizei).

- Nici critica întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de apel în legătură cu aprecierea caracterului ilicit al sumelor cheltuite din fondurile asociaţiei pentru plata studiilor în Italia şi a costurilor şederii celor doi voluntari (fiii recurenţilor) pe teritoriul acestui stat, nu poate fi primită.

Susţinând această critică, recurenţii pretind că în mod nepermis a calificat instanţa cheltuielile respective ca fiind ilicite în urma aprecierii asupra oportunităţii derulării parteneriatului între asociaţie şi societatea italiană E. S.R.L..

Înalta Curte are în vedere că motivul de recurs pe care recurenţii şi-au fundamentat această critică sancţionează incursiunea pe care judecătorii ar putea-o face cu prilejul soluţionării unui litigiu, în atribuţiile proprii puterii legislative sau a puterii executive, în alte cuvinte, excesul de putere manifestat prin săvârşirea de către judecători a unor acte pe care numai puterea legislativă sau cea executivă le-ar putea face.

Or, aprecierea instanţei de apel în sensul că sumele cheltuite din fondurile asociaţiei pentru a susţine cursurile de masterat, deplasările şi cazarea fiilor recurenţilor pe teritoriul statului italian nu concordă ori nu corespund principiilor de funcţionare a unei asociaţii fără scop patrimonial, astfel cum acestea sunt descrise prin normele art. 7 pct. 24 din Codul fiscal ori ale O.G. nr. 26/2000, nu constituie nici o apreciere de oportunitate a derulării parteneriatului reclamantei cu societatea italiană E. S.R.L. şi nici nu constituie expresia depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de apel.

Concluzia asupra caracterului ilicit al acestor plăţi nu este decât rezultatul aplicării legii la cazul concret dedus judecăţii de către instanţa de apel care a reţinut corect că, chiar dacă proveneau din plăţile făcute de partenerul italian E. S.R.L. pentru serviciile prestate de asociaţie, fondurile astfel constituite aparţineau tot asociaţiei, iar cheltuirea lor era subordonată cerinţei legale de a fi utilizate pentru desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unei colectivităţi ori, după caz, în interesul personal nepatrimonial al asociaţiei, ceea ce nu a fost cazul cât priveşte sumele la plata cărora aceasta a dispus.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra caracterului legal al deciziei atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei nr. 87/A din 2 octombrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2022.