Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2030/2021 AI generated

Retrial remand upheld; request to supplement cost ruling dismissed as inadmissible

Case Number Decizia nr. 2030/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court rejected the request to complete its prior decision (no. 1286/2021), which had allowed appeals, quashed the appellate ruling, and remanded the case for retrial. The petitioners sought supplementary ruling on appeal costs (attorney fees and court tax), but the court held there was no omission under art. 444 para. 1 Code of Civil Procedure, as the prior decision had expressly deferred cost allocation to the retrial, since the extent of the opponent’s loss could only be determined after rehearing. Thus, the petition was dismissed as inadmissible, and the original remand decision remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 444 C. proc. civ, art. 444 alin. (1) C. proc. civ; Retrial remand upheld; request to supplement cost ruling dismissed as inadmissible: În raport de această statuare, care a dezlegat problema acordării cheltuielilor de judecată în contextul pronunţării soluţiei de casare a deciziei de apel, cu consecinţa trimiterii pricinii spre rejudecare la aceeaşi curte, se va respinge cererea petenţilor, nefiind vorba despre o omisiune a instanţei de recurs de a se pronunţa asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în sensul art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
appealability of remand decision civil judgment supplementary pleading allocation of costs tax procedure advance on court costs

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2021

asupra cererii de completare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 1286 din 10 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamantul A., în prezent decedat şi continuat de B., precum şi de intervenienţii C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1008A din 18 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

II. Cererea formulată de petenţi

După soluţionarea recursului împotriva deciziei nr. 1008A din 18 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, petenţii C. şi D. au formulat cerere de completare a hotărârii, reclamând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată solicitate în calea extraordinară de atac, respectiv onorariul de avocat şi taxa judiciară de timbru justificate prin dovezile ataşate la dosar.

În drept au invocat prevederile art. 444 C. proc. civ.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de completare formulată de petenţii C. şi D., Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.’’

Din interpretarea textului rezultă că cererea de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă exclusiv atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

În speţă, petenţii au solicitat completarea deciziei nr. 1286 din 10 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin acordarea cheltuielilor de judecată pretinse în etapa procesuală a recursului, reprezentate de onorariu de avocat şi taxa judiciară de timbru astfel cum rezultă din dovezile de plată ataşate la dosar.

Înalta Curte notează că prin această hotărâre au fost admise recursurile declarate de reclamantul A., în prezent decedat şi continuat de B., precum şi de intervenienţii C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1008A din 18 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cu privire la rezolvarea cererii recurenţilor C. şi D. având ca obiect recuperarea cheltuielilor de judecată pretinse în recurs, Înalta Curte, în ultimul paragraf al considerentelor expuse la pagina 7 din hotărâre, a reţinut următoarele: "În ce priveşte cererile recurenţilor de a le fi acordate cheltuielile de judecată, observă Înalta Curte că atâta vreme cât, ca o consecinţă a admiterii recursurilor, soluţia pronunţată este aceea de casare a deciziei atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, soluţionarea în recurs a cererilor recurenţilor privitoare la cheltuielile de judecată nu se justifică, acestea urmând a fi analizate şi soluţionate cu ocazia rejudecării apelului. Este de avut în vedere că doar la acest moment procesual se va putea cunoaşte pe deplin măsura în care pârâtul Municipiul Bucureşti a căzut în pretenţii, putându-se determina în mod riguros întinderea culpei sale procesuale şi, deci, întinderea obligaţiei sale de a suporta cheltuieli de judecată.’’

În raport de această statuare, care a dezlegat problema acordării cheltuielilor de judecată în contextul pronunţării soluţiei de casare a deciziei de apel, cu consecinţa trimiterii pricinii spre rejudecare la aceeaşi curte, se va respinge cererea petenţilor, nefiind vorba despre o omisiune a instanţei de recurs de a se pronunţa asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în sensul art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a deciziei civile nr. 1286 din 10.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de petenţii C. şi D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 octombrie 2021.