Prescription of criminal judgment debt and civil competence to lift criminal seizure measures

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 14 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, denumită în continuare A.A.A.S. şi S.C. B. S.A. a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- să se constate că în privinţa creanţei în sumă de 257.433,73 RON reprezentând cuantumul actualizării debitului de 1.118.475,12 RON, datorat pârâtei A.A.A.S. conform deciziei penale nr. 191/Ap/04.12.2007, pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2006 şi menţinută prin decizia penală nr. 1643/05.05.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2008, a intervenit prescripţia dreptului de a solicita executarea silită, sens în care creanţa s-a stins, ea transformându-se într-o obligaţie naturală;

- să se dispună, pe cale de consecinţă, ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit (prin ordonanţa procurorului din 25.03.2003 şi adus la îndeplinire prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului încheiat la 04.04.2003, acte de procedură emise de Parchetul Naţional Anticorupţie - Serviciul Anticorupţie Braşov în dosarul nr. x/2003, menţinute prin sentinţa penală nr. 17/10.01.2006 a Tribunalului Braşov, prin decizia penală nr. 191/Ap/04.12.2007 a Curţii de Apel Braşov şi prin decizia penală nr. 1643/05.05.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) asupra acţiunilor deţinute de A. la S.C. B. S.A.;

- să se dispună radierea din registrul acţionarilor S.C. B. S.A. a menţiunilor privind măsura sechestrului asigurător ce face obiectul petitul doi al cererii.

Pârâta A.A.A.S. a invocat prin întâmpinare excepţiile netimbrării acţiunii şi necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal în raport de prevederile art. 249 alin. (1)-(8) şi 250 şi 251 C. proc. pen. faţă de capătul de cerere prin care se solicită să se dispună ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 25.03.2003 şi adus la îndeplinire prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului încheiat la 4 aprilie 2003.

Prin încheierea din 22 iunie 2020, tribunalul a respins cele două excepţii pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute în cuprinsul acesteia.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 89S din 7 iulie 2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a hotărât următoarele:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă;

- a constatat că a intervenit prescripţia dreptului creditoarei pârâte A.A.A.S. de a solicita executarea silită a debitoarei reclamante pentru creanţa în cuantum de 257.433,73 RON, reprezentând cuantumul actualizării debitului în valoare de 1.118.475,12 RON, conform deciziei penale nr. 191/Ap/04.12.2007 pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2006, definitivă prin decizia penală nr. 1643/05.05.2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008;

- a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra acţiunilor deţinute de reclamantă la pârâta S.C. B. S.A., prin ordonanţa procurorului din 25.03.2003 şi dus la îndeplinire prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului încheiat în 04.04.2003, acte emise de D.N.A., Serviciul Anticorupţie Braşov în dosarul nr. x/2003;

- a dispus radierea din registrul acţionarilor al S.C. B. S.A. Braşov a menţiunilor privind măsura sechestrului asigurător instituit asupra acţiunilor deţinute de reclamantă la pârâta S.C. B. S.A. prin ordonanţa procurorului din 25.03.2003 şi dus la îndeplinire prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului încheiat în 04.04.2003;

- a luat act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei primei instanţe a promovat apel pârâta A.A.A.S.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 1110/Ap din 19 noiembrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul şi a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON către intimata A..

4. Recursul exercitat în cauză

Hotărârea din apel este atacată pe calea recursului de către pârâta A.A.A.S., în cadrul căruia sunt relevate mai multe critici.

O primă critică pune în discuţie pronunţarea hotărârii de o instanţă necompetentă din punct de vedere material şi teritorial.

Greşit s-a respins excepţia de necompetenţă materială vizând soluţionarea capătului de cerere prin care se solicită ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 25.03.2003. În cauză sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 249 alin. (1)-(8), 250 şi 251 C. proc. pen., care impun stabilirea competenţei în favoarea secţiei penale a Tribunalului Braşov, fiind vorba despre un sechestru asigurator dispus de organele judiciare penale, în consecinţă, efectele şi condiţiile acestei măsuri trebuie analizate în baza legii penale. Aceasta conţine, în raport de legea civilă, dispoziţii derogatorii ce se impun a fi analizate cu prioritate.

Întrucât prevederile art. 249 alin. (2) C. proc. pen. nu disting, indisponibilizarea generată de instituirea sechestrului asigurător asupra unui bun vizează atât efectele actelor civile anterioare, cât şi cele ale actelor ulterioare aplicării măsurii respective.

Referitor la competenţa teritorială, se invocă că în mod nelegal a soluţionat pricina instanţa de la domiciliul reclamantei. Competenţa de soluţionare a acţiunii revine, conform prevederilor art. 107 C. proc. civ., instanţei de la sediul/domiciliul pârâtului care este în Bucureşti. În raport de această critică solicită admiterea recursului şi trimiterea dosarului la instanţa competentă.

A doua critică susţine încălcarea prevederilor art. 14 teza a treia din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, normă de drept material conform căreia prescripţia nu curge între orice altă persoană care în temeiul legii sau al unei hotărâri judecătoreşti administrează bunurile altuia şi cel ale cărui bunuri sunt administrate, cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate. Reclamanta nu face dovada că au fost date şi aprobate socotelile cu privire la bunurile administrate de debitorul solidar în numele şi pentru pârâta A.A.A.S. spre a revendica pe calea dedusă acestei judecăţi acţiunile societare.

Cu referire la a treia critică, axată pe încălcarea unor norme de procedură, hotărârea instanţei de apel se rezumă la a reţine că nu s-ar mai fi efectuat plăţi, fără însă ca acest argument să fie susţinut de administrarea vreunei probe. Recurenta se prevalează de dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 10 C. proc. civ., care stipulează că instanţa va îndeplini orice act de procedură necesar soluţionării cauzei, inclusiv verificări în registrele prevăzute de legi speciale. Instanţele anterioare au trecut la soluţionarea cauzei şi au admis cererea reclamantei de înregistrare în registrul acţionarilor fără a cerceta registrul acţionarilor societăţii B. S.A.

A patra critică are în vedere încălcarea autorităţii de lucru judecat în ce priveşte petitul referitor la sechestrul penal, în raport de hotărârea nr. 202 din 1 octombrie 2019 a Tribunalului Braşov în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea formulată de unele dintre părţi obligate în solidar prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa penală.

Autoritatea de lucru judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei. Deci, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având acelaşi obiect, cauză şi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, în principal, şi rejudecarea pe fond, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată, în subsidiar.

5. Apărările formulate în recurs

Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a combătut punctual motivele de recurs dezvoltate de recurentă, concluzionând în sensul respingerii căii de atac, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată în această etapă procesuală.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data iniţială a dosarului fiind 14 ianuarie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Prin rezoluţia din 23 iunie 2021 s-a stabilit termen la 7 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Susţinerile ce vizează necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea capătului de cerere din acţiune, prin care se solicită ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 25 martie 2003, nu pot fi primite.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, a fost semnalată de recurenta pârâtă încă de la primul grad de jurisdicţie, fiind soluţionată în sensul respingerii prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2020 a primei instanţe.

Recurenta pârâtă a supus controlului judiciar în apel sentinţa civilă nr. 89S din 7 iulie 2020 a tribunalului, fără însă a menţiona că înţelege să atace şi încheierea respectivă, care având regimul juridic al unei încheieri premergătoare, se atacă odată cu fondul, potrivit dispoziţiilor art. 466 alin. (4) C. proc. civ. "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.’’

Trebuie menţionat că textul evocat nu prevede în mod expres că apelul formulat împotriva hotărârii finale a instanţei se consideră a fi făcut şi împotriva încheierilor premergătoare, intenţia legiuitorului fiind aceea de a institui obligaţia apelantului de a indica în mod explicit şi încheierile premergătoare pe care le apreciază nelegale şi pe care le atacă în cadrul termenului de apel prevăzut de lege pentru hotărârea prin care instanţa se dezînvesteşte.

Întrucât apelanta pârâtă A.A.A.S. nu a precizat că solicită verificarea în apel şi a acestei încheieri, nu operează o prezumţie de atacare a ei prin simpla declarare a căii de atac contra hotărârii de primă instanţă, astfel că, în ipoteza dată, instanţa de control judiciar nu se poate considera legal învestită şi cu examinarea legalităţii respectivei încheieri, raţionament îmbrăţişat corect şi de Curtea de Apel în motivarea deciziei contestate.

O astfel de dispoziţie legală, în sensul că apelul făcut împotriva hotărârii se socotea a fi declarat şi împotriva încheierilor premergătoare, s-a regăsit în cuprinsul vechiul C. proc. civ., în art. 282 alin. (3), normă abrogată prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea C. proc. civ.

Al doilea aspect, analizat în subsidiar de instanţa de apel, priveşte chestiunea necompetenţei materiale în sine, asupra căruia a statuat în sensul că cererea de ridicare a sechestrului asigurător, după soluţionarea definitivă a procesului penal, cade în competenţa instanţei civile.

Concluzia are la bază interpretarea normei procesual penale din art. 2524 alin. (4) C. proc. pen., care dispune că după soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, se poate face contestaţie potrivit legii civile. În plus, art. 600 alin. (3) din aceeaşi lege arată că instanţa civilă soluţionează, potrivit legii civile, contestaţiile îndreptate împotriva actelor de executare.

În speţă, sechestrul asigurător a fost instituit asupra acţiunilor deţinute de reclamanta A. (învinuită în dosarul penal) la S.C. B. S.A., prin ordonanţa procurorului din 25.03.2003 dată de Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Braşov în dosarul nr. x/2003 şi menţinut prin sentinţa penală nr. 17 din 10 ianuarie 2016 a Tribunalului Braşov, decizia penală nr. 191/04.12.2007 a Curţii de Apel Braşov şi decizia penală nr. 1643/05.05.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Odată ce a fost soluţionat definitiv procesul penal, prin decizia penală penală nr. 1643/05.05.2009 a instanţei supreme, contestaţia ce vizează prescripţia dreptului de a cere executarea silită a unei creanţe derivate din procesul penal şi cererea de ridicare a sechestrului instituit în vederea recuperării respectivei sume, sunt în competenţa instanţei civile, care le judecă potrivit legii civile, în accepţiunea normelor anterior evocate.

Înalta Curte reţine că sunt greşite aserţiunile recurentei în sensul atribuirii competenţei secţiei penale a Tribunalului Braşov în raport de prevederile art. 249 alin. (1)-(8), 250 şi 251 C. proc. pen. Apreciază partea că, de vreme ce sechestrul asigurător a fost dispus de organele penale, se impune ca o instanţă penală să analizeze efectele şi condiţiile acestei măsuri în baza legii penale, care conţine dispoziţii derogatorii de la legea civilă şi se aplică cu prioritate.

Temeiurile invocate ilustrează condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii (inclusiv a instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile ale inculpatului/suspectului) şi procedura de contestare, însă acestea vizează exclusiv un proces penal în derulare. Or, cât timp instanţa penală s-a dezînvestit de soluţionarea cauzei printr-o hotărâre definitivă, este evident că cererea de ridicare a sechestrului revine în competenţa instanţei civile, aspect confirmat şi de textul art. 250 alin. (8) C. proc. pen. "După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, potrivit legii civile’’.

Trebuie a se observa şi că în prezentul litigiu nu se contestă legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse în cursul procesului penal, reclamanta tinzând la a se constata caducitatea măsurii asigurătorii instituite asupra acţiunilor prin raportare la stingerea creanţei pentru garantarea căreia măsura a fost instituită.

Un alt motiv de recurs, prin care se invocă pentru prima oară necompetenţa teritorială a primei instanţe, nu poate fi valorificat în cauză.

În limitele trasate de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii’’ pot fi avute în vedere numai încălcări ale competenţei de ordine publică, semnalate în condiţiile legii, or, pretinsa necompetenţă teritorială a Tribunalului Braşov nu a fost invocată în etapele procesuale anterioare.

Printr-o altă critică, referitoare la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a solicita executarea silită, se reclamă încălcarea dispoziţiilor art. 14 teza a treia din Decretul nr. 167/1954 privitor la prescripţia extinctivă: "Între părinţi sau tutore şi cei ce se află sub ocrotirea lor, între curator şi acei pe care îi reprezintă precum şi între orice altă persoană care, în temeiul legii sau al hotărîrii judecătoreşti, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripţia nu curge cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate’’. Poziţia recurentei este aceea că prescripţia nu a început să curgă câtă vreme reclamanta nu a adus dovezi în sensul textului de lege citat, că au fost date şi aprobate socotelile cu privire la bunurile administrate de debitorul solidar în numele şi pentru pârâta A.A.A.S. spre a revendica pe calea dedusă judecăţii acţiunile societare.

În fazele procesuale anterioare, recurenta a susţinut că ar opera o întrerupere a cursului prescripţiei, prin acte voluntare de executare şi recunoaştere expresă a obligaţiei prevăzută în titlul executoriu de către debitoarea A. şi nicidecum ipoteza când termenul de prescripţie nu ar începe să curgă. Se constată că această chestiune nu a fost supusă dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţelor anterioare, deci, reprezintă un motiv nou, formulat omisso medio şi nu poate fi dedus verificării pentru prima oară înaintea instanţei de recurs. Principiul se degajă din prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) al 488 din cod nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Raportat la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, i se reproşează instanţei de apel că a reţinut inexistenţa efectuării unor plăţi fără ca acest aspect să fie susţinut de probe.

Critica nu relevă o problemă de nelegalitate a hotărârii, ci supune dezbaterii aprecierea asupra probatoriului în cauză, chestiune ce excedează unui control de legalitate ce poate fi efectuat în calea de atac a recursului din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, prin decizia de apel instanţa a realizat o judicioasă aplicare a prevederilor art. 405 C. proc. civ. de la 1865 şi art. 6 din Decretul nr. 167/1958, sens în care a statuat că ulterior stingerii în mod voluntar a creanţei în cuantum de 11.118.475,12 RON, stabilite prin titlul executoriu reprezentat de decizia penală nr. 191Ap din 04.12.2007 a Curţii de Apel Braşov, respectiv în anul 2011, nu au mai fost înregistrate plăţi parţiale şi nici efectuate acte de recunoaştere a datoriei cu privire la suma de 275.433,73 RON (actualizarea debitului achitat) în termenul de 3 ani de prescripţie pentru a se da eficienţă efectului întreruptiv al sancţiunii. În consecinţă, aprecierea asupra împlinirii termenului de prescripţie a dreptului creditoarei recurente de a cere executarea silită pentru creanţa în cuantum de 257.433,73 RON este corectă, hotărârea pierzându-şi puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie astfel cum se desprinde din conţinutul art. 405 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865.

În fine, urmează a fi înlăturată şi ultima critică ce pune în discuţie încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii nr. 202 din 1 octombrie 2019 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de reclamantele C. şi D. (moştenitoare ale inculpatului E., obligat în solidar cu reclamanta prin titlul executoriu reprezentat de decizia penală).

Se constată, în primul rând, că nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi în aceste două procese, iar, în al doilea rând, încheierea a fost modificată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin decizia nr. 922R din 11 decembrie 2019, prin pronunţarea unei soluţii de admitere în recurs a cererii reclamantelor C. şi D. de ridicare a sechestrului asigurător şi de radiere a menţiunilor din registrul acţionarilor S.C. B. S.A. cu privire la sechestru.

Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite cerinţele pentru existenţa ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 7 şi 8 C. proc. civ., urmând să respingă recursul, ca nefondat, în aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de soluţia dispusă, recurenta pârâtă se află în culpă procesuală şi va fi obligată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON cu titlu de onorariu de avocat justificat prin factura şi chitanţa aflate la dosarul de recurs, către intimata A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 1110/Ap din 19.11.2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 octombrie 2021.