Statute of limitations for enforcement cost recovery and distinction between tort liability and co-debtor regression

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 8 martie 2019, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, sub nr. x/2019, reclamanta Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a chemat în judecată pe pârâta Subcomisia sectorului 5 al Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii a 1/2 din următoarele sume:

- 32.908,30 RON reprezentând actualizarea prin aplicarea indicelui ratei inflaţiei pe perioada februarie 2013- octombrie 2014, a creanţei principale stabilită în bani a creditorului A., în cuantum de 2.337.000 RON reprezentând daune interese, astfel cum a fost calculată şi stabilită prin încheierea din 19.01.2015, emisă de către B. şi C. în dosarul de executare nr. 308/2016, conform art. 628 alin. (4) şi art. 669 alin. (4) C. proc. civ. şi suma de 9.772 RON reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin aceeaşi încheiere;

- 270.356,83 RON, din care: suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform sentinţei civile nr. 4562 din 12.06.2015; suma de 259.989,63 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare necomercială (în raporturi juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.) aferentă sumei de 2.337.000 RON reprezentând debit principal pe perioada 13.02.2013-30.10.2014 inclusiv, prin aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, completată prin Legea nr. 72/2013; suma de 9.367,20 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare necomercială (în raporturi juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.) aferentă sumei de 1.168.500 RON pe perioada 31.10.2014-23.12.2014 inclusiv, prin aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, completată prin Legea nr. 72/2013, astfel cum au fost calculate şi stabilite în temeiul sentinţei civile nr. 4562 din 12.06.2015, prin încheierea din 01.11.2016 emisă de către B. şi C. în dosarul de executare nr. 308/2016, conform art. 628 alin. (5) şi art. 670 alin. (4) C. proc. civ.

- 11.750 RON reprezentând cheltuieli de executare stabilite în cadrul dosarului de executare nr. 308/2016.

Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1384 şi urm. C. civ.

La 22 aprilie 2019, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepţie a invocat prescripţia dreptului material la acţiune pentru suma de 1/2 din 32.908,30 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti

Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 4111/03.06.2019.

3. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a hotărât, prin sentinţa civilă nr. 2680/25.11.2019, următoarele: a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată; a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 32.908.30 RON ce reprezintă actualizarea sumei de 2.337.000 RON pentru perioada februarie 2013 - octombrie 2014; 270.356,83 RON din care 1.000 RON cheltuieli de judecată; 259.989,63 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare necomercială pentru perioada 13.02.2013 - 30.10.2014, aferentă sumei de 2.337.000 RON; 9.367,20 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare necomercială pe perioada 31.10 - 23.12.2014, aferentă sumei de 1.168.500 RON; 11.750 RON cu titlu de cheltuieli de executare.

Prin încheierea din 19 februarie 2020, aceeaşi instanţă a dispus din oficiu, în baza art. 442 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2680/25.11.2019, în sensul că pârâta este obligată la plata a 1/2 din următoarele sume: 32.908,30; 270.356,83 şi 11.750 RON.

Pârâta Subcomisia sectorului 5 al Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a promovat apel împotriva sentinţei primei instanţe.

4. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Prin deciziei civilă nr. 1676 A din 04.12.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul.

5. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâta Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5.

În memoriul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut nelegalitatea hotărârii de apel prin raportare la soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi asupra fondului cauzei.

Instanţa a apreciat în mod greşit că acţiunea reclamantei a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani, reglementat expres de dispoziţiile art. 2517 C. civ.. În cauză, dreptul material la acţiune pentru recuperarea sumei de 1/2 din 32.908,30 RON reprezentând actualizare creanţă în dosarul de executare nr. 1021/2013 al BEJ B. s-a născut la data emiterii OP-ului nr. 481 din 7 martie 2016, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la 8 martie 2019, cu depăşirea termenului de prescripţie, nefiind incidentă nicio situaţie privind întreruperea cursului acestuia.

Pe fond, recurenta a argumentat că acţiunea nu este întemeiată. Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu a făcut dovada achitării în întregime a debitului din dosarul de executare, astfel cum a argumentat prin acţiune, în sensul că au lipsit extrase de cont din care să rezulte virarea efectivă a sumelor menţionate în ordinele de plată ataşate cauzei.

În final a arătat şi că dispoziţiile art. 1384 C. civ., pe care s-a fundamentat cererea de chemare în judecată, reglementează regimul juridic aplicabil în cazul răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, or, în speţa de faţă nu este incident acest temei, fiind vorba despre obligaţiile de plată ale codebitorilor şi dreptul de regres.

Recuenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

6. Apărările formulate în recurs

Intimata Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs fiind identică cu cea de apel. Pe fondul cauzei, a afirmat că soluţia instanţei de apel este legală sub aspectul respingerii excepţiei prescripţiei şi al reţinerii incidenţei prevederilor art. 1456 C. civ. privind dreptul de regres între codebitori.

7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data iniţială a dosarului fiind 6 martie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Prin rezoluţia din 23 iunie 2021 s-a stabilit termen la 7 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5 este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Preliminar, Înalta Curte reţine că excepţia nulităţii recursului invocată de intimata Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu este întemeiată. Critica în legătură cu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune poate fi subsumată ipotezei de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât pune în discuţie aplicarea greşită a normei care reglementează modul de calcul al prescripţiei în ce priveşte împlinirea termenului - art. 2552 C. civ..

Recurenta oferă repere diferite de calcul al termenului de prescripţie decât cele avute în vedere de instanţa de apel, explicând că dreptul material la acţiune pentru recuperarea sumei de 1/2 din 32.908,30 RON s-a născut la data emiterii OP-ului nr. 481 din 7 martie 2016 şi s-a împlinit la 8 martie 2019, data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei, fără să intervină vreo cauză de întrerupere a acestuia.

Aceste susţineri nu pot fi primite.

Curtea de Apel a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru o parte a sumelor pretinse de reclamantă în prezentul litigiu, excepţie opusă de pârâtă încă de la prima instanţă, şi a ajuns la concluzia corectă că pretenţiile au fost formulate în interiorul termenului de prescripţie.

Înalta Curte reţine, în acord cu cele statuate de prima instanţă de control judiciar, că prescripţia a început să curgă din 7 martie 2016, moment la care s-a efectuat plata creanţei de 32.908,30 RON în dosarul de executare nr. 1021/2013 (OP-ul nr. 481 din 7 martie 2016, de la dosar Judecătoria sectorului 5 Bucureşti) şi s-a împlinit la 7 martie 2019, conform modalităţii de calcul prevăzute de art. 2552 C. civ., citate chiar de recurentă în recurs "Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.’’

Acţiunea reclamantei a fost introdusă pe rolul instanţei la 6 martie 2019, potrivit menţiunii de pe ştampila ce se regăseşte pe plicul aflat la fila x verso din dosarul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, fiind expediată prin serviciul poştal. Acest moment, decisiv în stabilirea împlinirii termenului de prescripţie, se impune a fi luat în considerare în raport de dispoziţiile art. 183 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.

În raport de elementele prezentate, se constată că sancţiunea prescripţiei nu afectează acţiunea formulată, care a fost formulată mai înainte de împlinirea termenului, instanţa de apel făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 2552 C. civ..

În consecinţă, în ce priveşte această critică, nu sunt întrunite cerinţele pentru existenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aspectele din finalul cererii de recurs, prin care se susţine caracterul nefondat al acţiunii motivat de faptul că prin înscrisurile depuse în cauză reclamanta nu a probat achitarea debitului din dosarul de executare, tind a reliefa lipsa de temeinicie a judecăţii pe fondul cauzei. Or, faţă de trăsătura esenţială a recursului, înscrisă în partea introductivă a prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceste aserţiuni nu pot forma suportul unei analize în această etapă procesuală.

Referitor la greşita invocare prin acţiune a temeiului juridic - art. 1384 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta altuia, deşi în speţă se pune problema dreptului de regres între codebitori - Înalta Curte constată că nu s-a formulat o critică propriu-zisă pe acest aspect, aserţiunea fiind identică cu cea din motivele de apel, la care Curtea de apel a răspuns că dispoziţiile art. 1456 C. civ. prevăd dreptul de regres între codebitori şi reprezintă o aplicaţie particulară a instituţiei răspunderii civile delictuale, art. 1384 din acelaşi cod, neavând în acest context semnificaţia fundamentării raportului litigios dedus judecăţii pe o altă cauză juridică.

Pentru toate argumentele învederate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5 împotriva deciziei civile nr. 1676 A din 04.12.2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţatăîn şedinţă publică astăzi, 07 octombrie 2021.