Judicial suspension of land sale action upheld as prejudicial; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii de fond şi încheierea atacată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2014, la 11 decembrie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., constatarea vânzării - cumpărării suprafeţei de teren de 8,5 ha, teren agricol situat pe raza localităţii Cogealac, judeţul Constanţa şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

La 16 ianuarie 2017 a survenit decesul pârâtei B., iar prin încheierea din 8 mai 2017 instanţa a dispus introducerea în cauză a pârâtului E. în calitate de moştenitor al acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 7502/23.06.2017, Judecătoria Constanţa, secţia civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare de pârâta B., precum şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunţate la fond a formulat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 960 din 21 mai 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins apelul, ca nefondat, şi a obligat apelantul la plata către intimata C. a sumei de 1.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei ultime hotărâri a exercitat recurs reclamantul, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

În această fază procesuală, recurentul reclamant A. a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a suspendat judecata recursului în baza prevederilor anterior enunţate, până la primirea unei soluţii definitive a dosarului nr. x/2019 de la Judecătoria Constanţa.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs pârâta C..

Prin motivele de recurs, recurenta a susţinut neîndeplinirea cerinţelor pe care le implică cazul de suspendare reglementat de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că o obligaţie de a face, cum este cea solicitată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Constanţa, nu reprezintă un drept de a cărui stabilire să depindă soluţionarea cauzei. Art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează o suspendare facultativă şi nu presupune obligaţia instanţei de a aplica această măsură.

În continuare, a dezvoltat aspecte care ţin de modul de soluţionare în fond a litigiului din perspectiva dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, aplicabile promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare privind terenuri agricole situate în extravilan, încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de momentul sesizării instanţei. Reclamantul a apreciat că prevederea nu este incidentă în cauză şi, de aceea, nu a solicitat primei instanţe efectuarea formalităţilor în vederea obţinerii avizelor, în acord cu prevederile art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2004. Însă, toate condiţiile pe care le impun aceste norme trebuie îndeplinite cumulativ, iar obligaţia revine reclamantului conform principiului înscris în art. 249 C. proc. civ.

Instanţa de judecată este îndrituită să verifice ca, la momentul pronunţării hotărârii care ţine loc de act de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan, să fie obţinute avizele prevăzute de art. 3 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 şi să fie respectate prevederile art. 4 din acelaşi act normativ în considerarea caracterului imperativ al normelor menţionate. Legea nr. 17/2014 a instituit o procedură derogatorie de la dispoziţiile art. 1730 şi urm. C. civ. în cazul terenurilor agricole situate în extravilan, instituind un drept de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.

În opinia recurentei, cererea de suspendare este promovată după 6 ani de la momentul depunerii acţiunii civile, care a ajuns în faza procesuală a recursului, ducând la tergiversarea cauzei. De asemenea, de la data perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, 15.05.2003 şi până la data decesului antecesorului pârâtei C., 24.11.2006, toate părţile semnatare trebuiau să iniţieze formalităţile obligatorii, prevăzute de lege, pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, ad validitatem.

Recurenta a învederat că a efectuat cadastrul, intabularea, însă nu a avut cunoştinţă de antecontractul perfectat. În condiţiile în care plăteşte impozitele, taxele aferente şi are o hotărâre judecătorească definitivă care atestă dreptul de proprietate, nu poate fi obligată să-şi înstrăineze imobilul. Câtă vreme nu are intenţia de a vinde imobilul, nu poate fi silită să efectueze publicitatea de vânzare.

Faţă de aceste argumente şi raportat la faptul că promitentul cumpărător nu a plătit preţul stipulat în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, instanţa nu poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

La momentul actual, terenul se află în patrimoniul său şi al celorlalţi intimaţi. Numai în ipoteza în care s-ar fi aflat în patrimoniul promitenţilor-vânzători şi ar fi fost îndeplinite şi celelalte cerinţe prevăzute de lege, instanţa ar fi putut pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare. Promitenţii cumpărători au rămas în pasivitate în sensul că nu au efectuat formalităţile necesare perfectării contractului de vânzare-cumpărare până la decesul tatălui recurentei şi nu au îndeplinit obligaţiile de plată a taxelor şi impozitelor aferente terenului.

Recurenta a solicitat admiterea recursului şi desfiinţarea încheierii de suspendare.

3. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recurenta are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate şi că aceasta a fost promovată în termen.

Completul de filtru C4 a constatat că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia, în vederea formulării unor puncte de vedere.

4. Apărările în recurs

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea încheierii de suspendare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta C. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin cererea de recurs, recurenta pune în discuţie aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de către instanţa care a suspendat pricina, reclamând în esenţă că litigiul în raport de care s-a admis suspendarea, cu obiect obligaţie de a face, nu reprezintă un drept de a cărui stabilire să depindă soluţionarea cauzei. Cu alte cuvinte, acel proces nu ar avea o înrâurire asupra soluţionării litigiului pendinte şi care să justifice la acest moment oprirea cursului judecăţii.

Această critică este subsumabilă ipotezei de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă prezintă un caracter neîntemeiat.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Acest caz de suspendare vizează o chestiune prejudicială de a cărei rezolvare depinde soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză şi are rolul de a preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii.

În baza acestui temei de drept, suspendarea va putea fi dispusă în contextul îndeplinii anumitor condiţii, a căror verificare este atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Astfel, din norma enunţată rezultă că suspendarea va putea fi dispusă în situaţia în care există pe rolul instanţelor de judecată un alt dosar, a cărui soluţionare ar putea avea o influenţă hotărâtoare asupra litigiului pendinte.

În prezentul dosar, cererea de chemare în judecată are ca obiect o acţiune în constatare în ce priveşte vânzarea cumpărarea suprafeţei de teren de 8,5 ha, teren agricol situat pe raza localităţii Cogealac, judeţul Constanţa, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D..

Soluţia pronunţată de prima instanţă a fost de respingere a acţiunii, prin sentinţa civilă nr. 7502/23.06.2017, menţinută în calea de atac a apelului. Judecătoria a apreciat că, în acord cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor C. civ. şi ale legislaţiei în materie referitoare la condiţiile de valabilitate ale contractului şi dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune, prevăzute de art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014 - privind existenţa avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Culturii şi a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempţiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - precum şi condiţia ca imobilul ce face obiectul contractului să fie înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară.

În cauză s-a statuat că pentru imobilul teren situat în extravilan, obiect al promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare încheiată între părţi, reclamantul nu a satisfăcut aceste exigenţe, în sensul parcurgerii procedurii referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune şi a înscrierii imobilului în cartea funciară (acesta fiind înscris numai parţial - suprafaţa de 42.500 mp, având număr cadastral x - potrivit încheierii nr. 24501/20.04.2015, emise de F.).

Pricina în raport de care s-a cerut suspendarea, nr. x/2019, aflată pe rolul Judecătoriei Constanţa, vizează obligarea pârâţilor la înscrierea în cartea funciară a imobilului în litigiu, la afişarea ofertei de vânzare în condiţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, precum şi la demararea şi finalizarea procedurilor prevăzute de art. 3.4 şi la obţinerea avizului final prevăzut de art. 9 din Legea nr. 17/2014, toate în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în caz de refuz, să fie autorizat reclamantul să efectueze aceste formalităţi în numele pârâţilor.

Întrucât respingerea acţiunii s-a bazat pe neîndeplinirea acestor formalităţi de care depinde validitatea contractului care este cercetată în prezenta cauză şi ţinând seama că ele au fost solicitate expres în contradictoriu cu pârâţii vânzători în cadrul dosarului nr. x/2019, Înalta Curte constată că cele două pricini se află într-o legătură de interdependenţă - îndeplinirea sau nu a celor formalităţi având o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în litigiul pendinte. Prin urmare, măsura suspendării în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a pricinii de pe rolul judecătoriei, a fost în mod corect aplicată de Curtea de Apel.

Susţinerile privitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 17/2014, în vederea transmiterii valabile a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, precum şi cele legate de neplata preţului stipulat în promisunea bilaterală de vânzare-cumpărare de către promitentul cumpărător nu vor fi examinate, deoarece reprezintă aspecte care intră în atributul instanţei care judecă pricina din perspectiva motivelor de casare invocate de recurentul reclamant A. în recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 960/21.05.2019 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, şi nu ţin de analiza îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele înfăţişate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul promovat de pârâta C. împotriva încheierii din 1 iulie 2020, prin care s-a dispus suspendarea pricinii în etapa procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. împotriva încheierii din 1 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 octombrie 2021.