Joint and several civil liability for traffic accidents and inapplicability of the Street Victims Fund guarantee to tortfeasors

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 august 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. şi intervenientul - forţat C., obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în vederea acoperirii prejudiciului material suferit prin avarierea autoturismului marca x cu nr. x în evenimentul rutier din data de 5 august 2012, evaluate provizoriu la suma de 11.609 RON; despăgubiri în sumă de 932,95 RON reprezentând costul achiziţionării de medicamente, orteză cervicală rigidă, servicii medicale, taxă expertiză criminalistică; despăgubiri în vederea compensării prejudiciului moral suferite consecutiv vătămării corporale, în cuantum de 70.000 euro, în echivalent RON la data plăţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 94, art. 95, art. 107 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1387-1395, art. 2199-2201, art. 2223-2226 C. civ., Legea nr. 136/1995, Norma CSA din 29 noiembrie 2011.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2015 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Braşov la prezentul dosar.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Braşov, întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1381-1387, art. 1391 C. civ., reclamantul D. a solicitat obligarea pârâţilor C. şi A. la plata, în solidar, a sumei de 102.419,35 RON reprezentând despăgubiri materiale în cuantum de 2.419,35 RON şi despăgubiri morale în cuantum de 100.000 RON.

Pârâtul C. a formulat cerere de chemare în garanţie a E. a Victimelor Străzii.

Reclamantul D. a formulat cerere adiţională prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a S.C. F. S.A., raportat la faptul că autoturismul condus de pârâtul A. avea asigurare de răspundere civilă auto la această societate la momentul producerii accidentului.

Prin încheierea din 22 aprilie 2016 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A. pe cererea conexă, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă şi s-a constatat calitatea acestuia de intervenient forţat pe cererea conexă.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 1667 din 6 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi intervenientul forţat C.. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantului sumele de 6.190 RON, respectiv 466,4 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale. A respins, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 1.592 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A admis, în parte, cererea conexă formulată de reclamantul D. în contradictoriu cu pârâţii C. şi S.C. F. S.A. şi intervenientul forţat A.. I-a obligat pe pârâţii din cererea conexă să plătească reclamantului din cererea conexă suma de 2.419,35 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale. A respins, în rest, cererea conexă, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 987 din 18 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 1667/2017 formulată de reclamantul D. şi de pârâtul intervenient forţat C.. A lămurit dispozitivul sentinţei în sensul că obligarea pârâţilor C. şi S.C. F. S.A. să plătească suma de 2.419,35 RON daune materiale şi suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale este în solidar. A admis cererea de completare hotărâre formulată de pârâtul intervenient forţat C.. A dispus completarea sentinţei în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul intervenient forţat C. în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 1755A din 10 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul D. şi de intervenienţii forţaţi A. C. împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul C., ale cărui motive au fost subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel, cu consecinţa schimbării, în tot, a sentinţei, în sensul respingerii ambelor cereri de chemare în judecată formulate împotriva sa şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată. A precizat că, întrucât hotărârea recurată nu i-a fost comunicată, va completa motivele de recurs printr-un memoriu separat, pe care îl va depune după ce va lua cunoştinţă de considerentele respectivei decizii.

Prin completarea la motivele de recurs a învederat că instanţa de fond nu a apreciat corect probele dosarului şi a reţinut, în mod greşit, culpa sa în producerea accidentului rutier. Prin expertiza efectuată de expert G. s-a stabilit că starea de pericol care a condus la producerea accidentului a fost creată de A., iar împotriva acestei expertize nu a formulat obiecţiuni niciuna dintre părţi. Deşi instanţa de apel a făcut parţial referire la concluziile raportului de expertiză în sensul că s-a reţinut şi culpa recurentului în producerea accidentului, întrucât a condus cu viteză neregulamentară, nu a fost luată în considerare opinia expertului în sensul că accidentul nu putea fi evitat indiferent de viteza cu care s-ar fi circulat. Astfel, condiţia admisibilităţii acţiunii faţă de recurent nu este îndeplinită, întrucât acesta nu deţine vreo culpă în producerea accidentului.

A opinat că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere expertiza efectuată în cursul judecării dosarului în apel, întrucât expertizele anterioare nu au răspuns obiectivelor şi nu au lămurit părţile ori instanţa de judecată în ceea ce priveşte viteza cu care ar fi trebuit să se deplaseze autoturismul recurentului pentru a evita coliziunea.

Potrivit recurentului rezultă că nu viteza de deplasare a autoturismului recurentului a fost cauza principală a producerii accidentului, ci neacordarea priorităţii de către numitul A. la manevra de schimbare a direcţiei pe un drum public. Fapta terţei persoane reprezintă cazul care înlătură răspunderea civilă a recurentului, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale raportat la persoana sa.

În opinia recurentului, cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor este disproporţionat faţă de prejudiciul suferit de fiecare dintre aceştia. Daunele morale trebuie să aibă caracter compensatoriu, iar nu punitiv şi nu trebuie să constituie o sursă de îmbogăţire fără justă cauză. În speţă, numărul de zile pentru îngrijiri medicale sunt mai mici de 60, nu există o infirmitate fizică permanentă, forma de vinovăţie este aceea a culpei, iar media generală a despăgubirilor morale acordate de un asigurător pentru vătămări corporale ce au necesitat pentru îngrijire mai puţin de 60 de zile este în cuantum de 316 RON raportat la o singură zi de îngrijire medicală (316x58=18.328 RON).

Recurentul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a dispus obligarea sa la plata sumei de 2419,35 RON daune materiale şi 60.000 RON daune morale, în solidar, cu pârâta F. S.A., întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Normele privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii coroborate cu cele ale alin. (15) din Legea nr. 32/2000, cu referire la art. 13 din Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea E. a Victimelor Străzii. A arătat că a formulat cerere de chemare în garanţie a E. (în prezent H.), întrucât în momentul producerii accidentului nu avea încheiată poliţă RCA valabilă, în cauză fiind incidente condiţiile prevăzute de art. 72 şi următ. C. proc. civ., Ordinul CSA nr. 13/2008, Ordinul CSA nr. 1/2008, Legea nr. 32/2000.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., având în vedere că argumentele prezentate în recurs sunt identice cu cele din apel.

Intimatul a solicitat şi respingerea motivelor de recurs, arătând că recurentul a fost obligat, în solidar cu societatea de asigurare F. S.A., la plata către D. de despăgubiri, după cum H. a fost obligat (în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire care îi revine recurentului şi împotriva căruia biroul are drept de regres) către intimatul A..

Şi intimatul - intervenient A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de nulitate a căii de atac pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la excepţia de nulitate, intimatul a arătat că argumentele deduse judecăţii în prezenta cale de atac vizează aspecte de netemeinicie a hotărârilor atacate care excedează controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs.

Pe fond, intimatul - intervenient a arătat că în cauză a fost stabilită culpa comună a celor doi conducători auto în producerea accidentului, iar în ce priveşte posibilităţile de prevenire, recurentul este cel care nu a respectat dispoziţiile art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pe cele ale art. 121 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a acestei ordonanţe.

A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în a căror justificare a depus înscrisuri.

Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

6. Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat ca fiind susceptibilă de încadrare în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. critica referitoare la existenţa unei solidarităţi a obligaţiei de despăgubire, a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 noiembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reţine următoarele:

Critica privind modalitatea de apreciere a probelor dosarului nu poate fi avută în vedere de către instanţa de recurs, întrucât această instanţă este învestită cu analiza legalităţii deciziei atacate, iar nu cu analiza unor chestiuni de netemeinicie, cum este aceea a modului în care au fost evaluate probatoriile.

De asemenea, critica privind modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra culpei recurentului în producerea accidentului rutier deduce judecăţii aspecte care vizează, în realitate, evaluarea probelor de către instanţele fondului, iar nu aspecte de nelegalitate, cenzurabile în recurs.

Şi critica privind cuantumul daunelor morale acordate vizează o chestiune de evaluare a probatoriilor, prin referirile punctuale pe care le face recurentul la elementele de fapt ale pricinii.

Singura critică susceptibilă de încadrare în motivele prevăzute art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este cea referitoare la existenţa unei solidarităţi a obligaţiei de despăgubire, faţă de dispoziţiile legale menţionate de recurent, însă aceasta este nefondată.

În speţă, s-a constatat de către instanţele fondului, în raport de probatoriul administrat în cauză, că ambii conducători auto, respectiv A. şi C., se fac vinovaţi de producerea accidentului prin nerespectarea normelor cuprinse în Codul rutier în vigoare la data producerii accidentului, existând o culpă concurentă egală.

După cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a formulat critici de nelegalitate asupra modalităţii în care instanţa de apel a apreciat asupra culpei sale în producerea accidentului rutier dedus judecăţii, acestea vizând evaluarea probelor.

Or, critica privind modalitatea de apreciere a probelor dosarului nu poate fi avută în vedere de către instanţa de recurs, aceasta fiind învestită cu analiza legalităţii deciziei atacate, iar nu cu analiza unor chestiuni de netemeinicie, cum este aceea a modului în care au fost evaluate probatoriile.

Potrivit prevederilor art. 1382 C. civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

Se observă că prin art. 1382 C. civ. se instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeaşi faptă ilicită, persoana vătămată putând să solicite oricărui codebitor repararea integrală a prejudiciului.

În interpretarea textului de lege menţionat, se constată că una dintre trăsăturile juridice ale obligaţiei solidare pasive este aceea ca prejudiciul să fie provocat prin aceeaşi faptă ilicită şi să fie cauzat în comun de autorii acesteia, prezentând importanţă pentru stabilirea prejudiciului în cazul răspunderii solidare dacă la producerea faptului generator de daune a concurat activitatea, intenţionată sau din culpă, a mai multor persoane.

Ca atare, se reţine că prin hotărârea recurată s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1382 C. civ. referitor la comiterea unei fapte ilicite de către cei autori.

Se constată însă că în susţinerea criticii privind greşita obligare la plata sumelor de 2419,35 RON daune materiale şi de 60.000 RON daune morale, în solidar, cu pârâta F. S.A., recurentul a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 3 din Normele privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii coroborate cu cele ale alin. (15) din Legea nr. 32/2000, cu referire la art. 13 din Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea E. a Victimelor Străzii, arătând că a formulat cerere de chemare în garanţie a Fondului (în prezent H.), întrucât în momentul producerii accidentului nu avea încheiată poliţă RCA valabilă.

Potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, art. 3 alin. (1) şi (4), de care se prevalează recurentul, Fondul nu poate fi chemat în garanţie decât de persoana prejudiciată prin faptul juridic ilicit şi nu de persoana responsabilă de crearea prejudiciului, cum este cazul în speţă.

Reglementând activitatea E. a Victimelor Străzii, prin ordinul menţionat, s-a stipulat că acesta răspunde pentru prejudiciile cauzate de autovehicule neasigurate RCA, însă cererea poate fi formulată împotriva Fondului numai de cel care la rândul său o acţiune în despăgubire împotriva celui chemat în judecată.

Astfel, după plata despăgubirilor, potrivit art. 13 din ordin, Fondul se subrogă în dreptul persoanelor prejudiciate, iar persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligaţia să ramburseze acestuia despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi dobânda legală aferentă sumelor plătite de fond, potrivit legii.

În raport de aceste dispoziţii legale, se constată că recurentul nu are un drept de creanţă împotriva E. a Victimelor Străzii (H.), fiind obligat, în raport de dispoziţiile art. 1382 C. civ., la reparaţie faţă de cel prejudiciat, alături de ceilalţi care răspund pentru fapta prejudiciabilă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de intervenient.

Văzând solicitarea intimatului A., formulată prin întâmpinarea depusă la dosar, de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite cu înscrisul de la dosar recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cererea urmează a fi admisă, recurentul fiind obligat la plata sumei de 2000 RON către intimatul - intervenient A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul C. împotriva deciziei nr. 1755A din 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimatul - intervenient A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2022.