Validity of handwritten loan agreement lacking "well and approved" formula and proving delivery of funds via direct entry of sum.

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 29 mai 2018 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în temeiul art. 194 C. proc. civ. raportat la art. 1270, art. 1350, art. 1530, art. 1535, art. 1516, art. 1523 alin. (2), art. 2164, art. 3 alin. (2) din Ordonanţa nr. 13/2011, a solicitat:

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 170.000 euro acordată cu titlu de împrumut de consumaţie, conform contractului de împrumut încheiat între părţi la data de 14.02.2014;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 140.486,42 RON, calculată de la data când obligaţia a devenit scadentă, respectiv data de 31.05.2014, şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, aferentă sumei de 170.000 euro ce a fost remisă cu titlu de împrumut de consumaţie;

- obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumei de 170.000 euro, de la data înregistrării cererii de chemare în judecată şi în continuare, până la remiterea efectivă a sumei datorate în temeiul contractului de împrumut de consumaţie ce a intervenit între părţi la data de 14.02.2014.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 556 din 15 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi, pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta B. la restituirea către reclamant a sumei de 170.000 euro, acordată cu titlu de împrumut de consumaţie conform contractului de împrumut încheiat între părţi la data de 14.02.2014, la plata către reclamantul A. a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 140.486,42 RON, calculată de la data când obligaţia a devenit scadentă, respectiv data de 31.05.2014, şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, aferentă sumei de 170.000 euro ce a fost remisă cu titlu de împrumut de consumaţie, la plata către reclamantul A. a dobânzilor legale penalizatoare aferente sumei de 170.000 euro, de la data înregistrării cererii de chemare în judecată şi în continuare, până la remiterea efectivă a sumei datorate în temeiul contractului de împrumut de consumaţie ce a intervenit între părţi la data de 14.02.2014 şi la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 21.652,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxă de timbru, onorariu avocaţial şi onorariu expertiză criminalistică.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia nr. 59/A din 19 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinţei nr. 556 din 15 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 59/A din 19 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 22 iulie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 6. Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei având în vedere că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi, pe cale de consecinţă, să se respingă în totalitate cererea de chemare în judecată. Criticile de nelegalitate prin prisma motivului de recurs prevĂzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează În esentă urnmătoarele aspecte: Astfel, recurenta apreciază că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea şi aplicarea greşită a următoarelor norme de drept material, respectiv art. 2158 şi art. 2164 C. civ., art. 275 şi art. 276 C. proc. civ., texte de lege care reglementează contractul de împrumut, respectiv condiţiile cerute pentru valabilitatea unui contract de împrumut, în special lipsa menţiunii "bun şi aprobat", dar şi lipsa dovezii predării sumei obiect al contractului de împrumut.

Se arată că, contractul pe care încearcă să îl valorifice reclamantul nu îndeplineşte condiţia existenţei formalităţii "bun şi aprobat" prevăzute de art. 275 C. proc. civ., în forma în vigoare la data încheierii contractului, respectiv 14.02.2014, iar în situaţia neîndeplinirii cerinţei formalităţii "bun şi aprobat" sancţiunea prevăzută de art. 276 din C. proc. civ. în vigoare la 14.02.2014 este de a socoti un astfel de înscris sub semnătura privată fără formalitatea specială doar un început de dovadă scrisă. Contrar, raţionamentului avut în vedere de instanţa de apel, contractul invocat de reclamant nu îndeplineşte condiţia impusă de art. 275 din C. proc. civ. privind formalitatea "bun şi aprobat.", fiind doar un început de dovada scrisa nicidecum contract de împrumut.

De asemenea, se arată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1270 şi 1350 C. civ., respectiv art. 273 C. proc. civ., întrucât înscrisul din 14.02.2014 este doar un început de dovada scrisă şi nu un contract de împrumut, neavând puterea doveditoare prevăzută de art. 273 C. proc. civ., în vigoare la momentul încheierii convenţiei.

În plus, se mai susţine că înscrisul nu dovedeşte predarea efectivă a sumei de 170.000 euro stipulat în convenţie, că în situaţia unui contract de împrumut precum cel invocat de reclamant, pentru încheierea valabilă a convenţiei este necesară predarea efectivă (tradiţiunea) bunului care formează obiectul convenţiei, respectiv suma de 170.000 euro. Fiind un contract real, în cazul contractului de împrumut obligaţia de restituire nu se poate naşte câtă vreme bunul nu a fost efectiv predat. Se susţine că nu a primit nicio sumă de bani din partea reclamantului nici la data de 14.02.2014, şi nici ulterior.

În aceeaşi idee se învederează că, reclamantului îi revenea obligaţia de a dovedi predarea efectivă a sumei de 170.000 euro. Or, din probatoriul administrat în cauză acest fapt nu a fost probat, că înscrisul din 14.02.2014 de care se prevalează reclamantul nu este un contract de împrumut valabil încheiat, ca atare nu face dovada predării sumei pretins a fi împrumutate, nefiind incidente prevederile art. 1270 C. civ. şi nici 1350 C. civ.

Totodată, se învederează că prin respingerea cererilor în probaţiune, formulate prin cererea de apel, ca nefiind concludente pentru justa soluţionare a cauzei, fără să motiveze această soluţie, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 249; 255 C. proc. civ., neconferindu-i pârâtei posibilitatea de a dovedi netemeinicia pretenţiilor reclamantului prin probele propuse; ale art. 6 CEDO, art. 24 din Constituţia României art. 6. C. proc. civ. art. 13 alin. (3) C. proc. civ., dreptul la apărare al acesteia fiind grav afectat cât timp respingerea probelor ca neconcludente, fără o minimă motivare, s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare garantat conform prevederilor sus-menţionate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că din starea de fapt prezentată de reclamant au fost omise o serie de aspecte de fapt determinante în sensul că în anul 2011, în urma unor discuţii cu reclamantul, acesta i-a acordat un împrumut în cuantum de 40.000 euro, cu dobândă de 5% pe lună, că fiind în imposibilitate de a achita suma şi dobânda aferentă, la insistenţele şi presiunea reclamantului a semnat un contract de împrumut pentru suma de 50.000euro, cu data scadenţei în 17.05.2012. Se arată că deşi în contract nu a fost prevăzută vreo dobândă, în realitate a primit suma de 40.000 euro, diferenţa de 10.000 euro reprezentând dobânda aferentă împrumutului. Suma de 40.000 de euro a fost primită în patru tranşe pe parcursul anului 2011, iar la data scadentă din 17.05.2012 am fost în imposibilitatea de a restitui suma primită şi dobânda aferentă. Remiterea sumei împrumutate s-a desfăşurat după cum urmează: în luna august 2011, suma de 10.000 euro; în data de 05.09.2011, suma de 5.000 euro; în octombrie 2011, suma de 15.000 euro;în luna noiembrie 2011, suma de 10.000 euro. Recurenta a mai arătat că în anul 2014 a fost contactată de reclamant care susţinând pierderea unui exemplar din contractual de împrumut de 50.000 euro i-a solicitat semnarea unui exemplar suplimentar din contract şi crezând că este vorba de acelaşi contract fără să şi dea seama că înscrisul reprezintă un nou contract de împrumut, i-a semnat desi la momentul semnării lui era sub tratament chimioterapeutic, fapt ce rezultă din scrisoarea medicală eliberată de C. la 12.02.2014, tratament ce i-a afectat în mod grav sănătatea fizică şi psihică, întrucât în decembrie 2013 a fost diagnosticată cu carcinom mamar recidivat, fiind operată la data de 12.12.2013.

Recurenta mai arată că ulterior, în anul 2015 a finalizat plăţile aferente împrumutului, restituindu-i reclamantului suma totală de 52.500 euro, nemaiavând vreo obligaţie de restituire cu privire la vreo sumă de bani faţă de reclamant derivată din contractul de împrumut încheiat. Se mai învederează faptul că a fost în imposibilitate materială şi morală de a obţine un înscris care să provină de la reclamant şi care să ateste restituirea sumei de 52.500 euro, aşa cum este prevăzut în art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., că reclamantul încearcă fără vreun temei legal sau contractual obligarea ei la restituirea unei sume care nu i-a fost împrumutată de către acesta. 5. Apărările formulate în cauză:

La 27 august 2020 intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea căii de atac, ca nefondată din perspectiva următoareleor aspecte.

Astfel, se arată că toate cele trei afirmaţii ale recurentei, în sensul că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1270 şi 1350 din C. civ., instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 275 C. proc. civ. şi că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 249, 255 din C. proc. civ. şi art. 6 CEDO prin respingerea cererilor noi în probaţiune formulate prin cererea de apel, au în comun două aspecte şi anume: sunt neargumentate, lipsind orice referiri care să combată raţionamentul instanţei de apel din cuprinsul deciziei recurate, şi sunt nefondate.

Se învederează că în mod corect se reţine atât de prima instanţă, cât şi instanţa de apel, menţiunea "bun şi aprobat pentru . . . . . . . . . .", prevăzută de art. 275 alin. (1) C. proc. civ. nu reprezintă o formulă sacramentală şi astfel ea poate fi înlocuită cu o formulă care are aceeaşi semnificaţie juridică, întrucât raţiunea reglementării formalităţii "bun şi aprobat" în cazul obligaţiilor unilaterale având ca obiect plata unei sume de bani rezidă în protecţia debitorului, fiind evitată astfel situaţia preconstituirii unor probe false prin semnături date în alb.

Protecţia debitorului în acest caz există nu doar în situaţia în care el scrie formula "bun şi aprobat pentru...", ci şi în orice altă circumstanţă din care rezultă fără îndoială că debitorul a înţeles conţinutul şi semnificaţia obligaţiei de plată pe care şi-o asumă (formula echivalentă).

În privinţa contractului de împrumut încheiat la data de 14.02.2014, intimatul reclamant a susţinut că în mod corect instanţa de apel a reţinut că acesta respectă art. 275 C. proc. civ., deoarece formula "bun şi aprobat" a fost înlocuită cu una echivalentă, având aceeaşi semnificaţie juridică. Mai exact, scrierea în întregime de către recurenta B. a sumei împrumutate, în cifre şi în litere, a numelui său şi a scadenţei obligaţiei de restituire, astfel cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică grafoscopică efectuat în cauză, reprezintă fără îndoială o formulă echivalentă aptă să confere protecţia necesară debitorului. Se mai învederează de intimatul reclamant că în cuprinsul contractului de împrumut încheiat la 14.02.2014, recurenta B. recunoaşte că a primit suma împrumutată de 170.000 Euro ("subsemnata recunosc că am primit suma de 170.000 Euro de la împrumutător"),

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 10 iunie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 59/A din 19 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen la 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la motivele de recurs invocate şi la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele: Ipotezele circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod pr., civ., ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de pârâtă ca temei de drept al recursului, se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Astfel, Înalta Curte în exeaminarea incidentei motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct 8 C. proc. civ. reţine că obiectul litigiului pendinte vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 170.000 euro acordată cu titlu de împrumut de consumaţie, conform contractului de împrumut încheiat între părţi la data de 14.02.2014, cu plata de

6 dobânzi legale penalizatoare. Din înscrisul sub semnătură privată intitulat "Contract de împrumut" încheiat la data de 14.02.2014, între reclamantul A., în calitate de împrumutător şi pârâta B., în calitate de împrumutată, rezultă că împrumutătorul " a dat cu titlu de împrumut pârâtei suma de 170.000 euro ce se va restitui până cel mai târziu la data de 31 mai 2014, că" pârâta recunoaşte că a primit suma de 170.000 euro cu titlu de împrumut de la împrumutător şi se obligă să o restituie cel târziu la data de 31.05.2014 menţionându-se, de asemenea, "că în caz de neachitare la termen a împrumutului, sumele vor fi actualizate cu dobânda legală calculată asupra soldului neachitat . Conform art. 2158 C. civ.: "(1) Împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie, după o anumită perioadă de timp, aceeaşi sumă de bani. Pornind de la această definiţie a contractului de împrumut de consumaţie rezultă că acesta este un contract real, în sensul art. 1174 alin. (4) din C. civ., întrucât pentru însăşivaliditatea sa este necesară remiterea bunului împrumutat. Totodată, contractul de împrumut de consumaţie este un contract unilateral, conform art. 1171 C. civ., întrucât, din momentul încheierii lui, dă naştere la obligaţii doar pentru împrumutat căruia îi revine obligaţia de restituire, în timp ce împrumutătorul nu are obligaţii izvorând din contract, deoarece predarea lucrului împrumutat nu ţine de efectele contractului,ci de naşterea sa valabilă, fiind intrisecă încheierii contractului,

Astfel, faţă de aspectele învederate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a identificat corect atât caracterele juridice ale contractului de împrumut de consumaţie, precum şi efectele juridice faţă de partile semnatare prin raportare la concluziile raportului de expertiză ciminalistică grafoscopică efectuat în cauză, din care rezultă că înscrisul sub semnătură privată intitulat "Contract de împrumut" a fost completat de pârâtă prin scriere directă la menţiunile privind numele, adresa de domiciliu, restul datelor de identificare, precum şi suma împrumutată şi, implicit data scadenţei . Recurenta a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material art. 2158 şi art. 2164 C. civ. şi încălcarea dispoziţiilor art. 275 şi art. 276 C. proc. civ., texte de lege ce reglementează contractul de împrumut, respectiv condiţiile cerute pentru valabilitatea unui contract de împrumut, în special lipsa menţiunii "bun şi aprobat", dar şi lipsa dovezii predării sumei de bani.

Cum în litigiul pendinte pârâta nu a contestat semnarea înscrisului şi, nici nu a solicitat verificarea contractului prin procedura verificării de scripte, sau a înscrierii în fals, precum şi în condiţiile în care pârâta nu a făcut nici o probă contrară, având în vedere şi concluziile raportului de expertiză ciminalistică grafoscopică efectuat în cauză, din care rezultă aşa cum s-a arătat deja, că înscrisul sub semnătură privată intitulat "Contract de împrumut" a fost completat de pârâtă prin scriere la menţiunile privind numele, adresa de domiciliu, restul datelor de identificare, precum şi suma împrumutată şi, implicit data scadenţei, Înalta Curte reţine că în mod legal instanţa de apel a constatat că toate aceste aspecte relevă în mod neechivoc că înscrisul încheiat la 14 feb. 2014 semnat atât de împrumutător cât şi de împrumutat, chiar dacă nu contnţine formula bun si aprobat, el reprezintă voinţa părţilor cu putere de lege între părţile semnatare/contractante în sensul prevăzut de art. 1270 alin. (1) Cod

7 civil.

Raportat la concluziile raportului de expertiză ciminalistică grafoscopică efectuat în cauză, Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi susţinerile legate de cuantumul sumei şi nepredarea sumei consemnate în contractual de împrumut în condiţiile în care chiar pârâta prin scriere directă a menţionat suma.

Pe cale de consecinţă, cum obligaţia de restituire a împrumutului este de esenţa acestui contract, obligaţia de restituire este în sarcina pârâtei, ca persoană împrumutată în condiţiile art. 2164 şi 1350 C. civ.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din criticile recurentei nu se circumscriu dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 59/A din 19 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 59/A din 19 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2021.