Expropriated school plot ownership dispute remanded after lower courts misapplied property law and res judicata.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal brought by the municipality against the appellate decision, quashed that decision, and remanded the case to the same court of appeal for retrial, thereby setting aside the prior judgments that had dismissed the municipality's claims and upheld the defendants' property rights. The underlying dispute involved the municipality seeking a declaratory judgment that a 648 m² plot, expropriated by Decree No. 493/1966 and now occupied by a public school, remained State property under municipal administration, along with rectification of the land register, cancellation of an inheritance certificate and subsequent sale contracts, and rejection of the defendants' counterclaim for restitution measures under Law No. 10/2001. The Court held that the lower courts erred in law by (i) disregarding Article 26 of Decree-Law No. 115/1938, under which expropriation validly transfers ownership without registration in the land register, (ii) wrongly attributing property-recognition effect to a rejection order under Article 25(4) of Law No. 10/2001, which only confers such effect on restitution orders, (iii) contradicting the positive res judicata of a prior definitive judgment that established the expropriation's effects, and (iv) misapplying Article 1 of Protocol No. 1 ECHR by treating the defendants as holding a protected "possession" absent any definitive recognition of ownership.
Legislator headnote
AI generatedart. 908 alin. (4) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 480 C. civ, art. 35 C. proc. civ, art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 431 alin. (2) C. proc. civ; Expropriated school plot ownership dispute remanded after lower courts misapplied property law and res judicata: The underlying dispute involved the municipality seeking a declaratory judgment that a 648 m² plot, expropriated by Decree No. 493/1966 and now occupied by a public school, remained State property under municipal administration, along with rectification of the land register, cancellation of an inheritance certificate and subsequent sale contracts, and rejection of the defendants' counterclaim for restitution measures under Law No. 10/2001. The Court held that the lower courts erred in law by (i) disregarding Article 26 of Decree-Law No. 115/1938, under which expropriation validly transfers ownership without registration in the land register, (ii) wrongly attributing property-recognition effect to a rejection order under Article 25(4) of Law No. 10/2001, which only confers such effect on restitution orders, (iii) contradicting the positive res judicata of a prior definitive judgment that established the expropriation's effects, and (iv) misapplying Article 1 of Protocol No. 1 ECHR by treating the defendants as holding a protected "possession" absent any definitive recognition of ownership.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for allowing the appeal: the decision was rendered with misinterpretation or misapplication of substantive law.
Procedural basis for admitting the appeal, cassating the appealed decision and remanding the case for retrial.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 11 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul local al municipiului Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate că terenul în suprafaţă de 648 mp, situat în Timişoara, str. x, înscris în CF x, nr. top. x, este proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului local al municipiului Timişoara şi să dispună rectificarea CF nr. x în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor asupra imobilului cu nr. top. x şi intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român în administrarea Consiliului local al municipiului Timişoara.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe art. 907 şi art. 908 alin. (4) C. civ.
La 18 februarie 2019, pârâţii A. şi B. au formulat cerere reconvenţională solicitând, ca în situaţia admiterii acţiunii principale, să fie repuşi în termenul de contestaţie a dispoziţiei nr. 894/2004 a Primarului municipiului Timişoara, să fie anulată dispoziţia şi să fie obligat Primarul municipiului Timişoara să emită o nouă dispoziţie privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Timişoara, judeţul Timiş, teren în suprafaţă de 648 mp, înscris în CF x Timişoara, nr. top x, cu cheltuieli de judecată.
La 26 martie 2019, reclamanţii au formulat precizare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat şi anularea certificatului de moştenitor nr. x/2002 şi a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza acestuia, în speţă contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/30.04.2002 şi contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/30.04.2002.
Prin sentinţa nr. 4987 din 10 aprilie 2019, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile în favoarea Tribunalului Timiş.
2. Sentinţa pronunţată de tribunal
Prin încheierea din 11 decembrie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a dispus citarea moştenitorilor pârâtei C., respectiv D. şi E..
Prin sentinţa nr. 600/PI din 1 iulie 2020, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii D., E., A. şi B.. A respins cererea reconvenţională formulată de către pârâţii Imbri. Fără cheltuieli de judecată.
3. Decizia pronunţată de curtea de apel
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 15 din 28 ianuarie 2021, prin care s-a respins apelul reclamanţilor împotriva sentinţei tribunalului, fără acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
4. Calea de atac a recursului formulată în cauză
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul local al municipiului Timişoara, ale cărui motive au fost subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin recursul declarat, reclamanţii au solicitat casarea, în tot, a hotărârii atacate şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată.
În motivarea căii de atac, reclamanţii au susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat şi restrictiv motivele cererii de chemare în judecată raportat la temeiul juridic invocat şi la probatoriul administrat în cauză. Din înscrisurile depuse la dosar şi dezvoltarea motivelor cererii de chemare în judecată rezultă destul de clar că au solicitat să se constate că Decretul de expropriere nr. 493/1966, deşi neintabulat la momentul exproprierii, este un titlu valabil, emis anterior certificatului de moştenitor nr. x/2002, titlul de care se prevalează pârâţii în susţinerea dreptului de proprietate, cu toate că nu posedă şi nici nu pot folosi terenul în litigiu, la momentul dezbaterii succesiunii situaţia de fapt a terenului fiind deja cunoscută de către aceştia.
Potrivit reclamanţilor, compararea titlurilor de proprietate ţine de specificul acţiunii în revendicare, instrument juridic care nu este la îndemâna posesorului, ci a proprietarului neposesor care însă, până în prezent, nu a formulat o acţiune întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ.
Buna-credinţă a pârâţilor nu se verifică în cauză, atâta vreme cât aceştia au cunoscut situaţia terenului şi faptul că nu se pot bucura de bunul moştenit ca nişte adevăraţi proprietari, fiind lipsiţi de două dintre atributele esenţiale ale dreptului de proprietate, posesia şi folosinţa.
Astfel, deşi revendicarea bunului este reglementată terminologic a fi un drept, promovarea acţiunii în revendicare constituie în egală măsură şi o obligaţie în sarcina unui proprietar diligent ce urmăreşte recâştigarea posesiei bunului său.
Au mai arătat că un alt argument, de care nici prima instanţă şi nici cea de apel nu au ţinut cont, a fost acela că potrivit prevederilor Decretului - Lege nr. 115/1938, în vigoare la momentul preluării imobilului, dreptul de proprietate la acea vreme se considera valabil dobândit pe calea exproprierii şi fără înscrierea în cartea funciară.
În prezenta cauză, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, într-o interpretare greşită a prevederilor Legii nr. 10/2001, s-au rezumat doar la a reţine că prin dispoziţia de respingere nr. 894/20.04.2004 a fost validat dreptul de proprietate al antecesoarei pârâţilor fără a reţine nimic pe fond referitor la valabilitatea certificatului de moştenitor nr. x/2002.
Potrivit recurenţilor, în mod neîntemeiat, ambele instanţe au respins demersul judiciar luând în considerare un act administrativ, în baza căruia a fost respinsă cererea fostei proprietare pentru redobândirea imobilului, admiţând implicit şi valabilitatea certificatului de moştenitor, un titlu de proprietate care nu este suficient de clar şi care creează suspiciuni cu privire la dreptul de proprietate, implicând totodată o nesiguranţă a circuitului civil.
Au învederat faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate că terenul în suprafaţă de 648 mp este proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului local al municipiului Timişoara raportat la existenţa decretului de expropriere şi anularea titlului pârâţilor cu consecinţa rectificării situaţiei de carte funciară în sensul intabulării dreptului de proprietate în favoarea Statului Român.
În mod greşit, curtea de apel a reţinut pe fond aceleaşi aspecte pe care le-a reţinut şi Tribunalul Timiş, într-o motivare nelegală şi contradictorie în ceea ce priveşte existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în patrimoniul pârâţilor, respectiv dacă acest drept a încetat să existe la momentul exproprierii sau nu s-a stins niciodată fiind ulterior confirmat printr-o dispoziţie de respingere emisă conform Legii nr. 10/2001 de către Primarul municipiului Timişoara.
Tribunalul Timiş într-o greşită interpretare a prevederilor legii speciale şi ale Dispoziţiei nr. 894/20.04.2004 a motivat contradictoriu respingerea cererii de chemare în judecată reţinând iniţial că prin actul administrativ amintit s-a confirmat existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul pârâţilor, iar ulterior, că acest drept ar fi luat naştere în favoarea pârâţilor la momentul comunicării dispoziţiei.
Au concluzionat că ambele instanţe s-au limitat la invocarea dispoziţiei de respingere, fără a lua în considerare starea de fapt a terenului şi decretul de expropriere, analizând existenţa dreptului de proprietate raportat la dispoziţia de respingere emisă în procedura administrativă prealabilă. Astfel, în opinia instanţei de fond şi de apel, confirmarea pe parcursul procedurii administrative prealabile a unei situaţii scriptice de carte funciară, urmată de respingerea notificării, echivalează cu recunoaşterea dreptului de proprietate. După ce a reţinut că prin actul administrativ s-a recunoscut dreptul de proprietate prima instanţă a concluzionat totuşi că "din momentul comunicării dispoziţiei în patrimoniul antecesorilor pârâţilor s-a născut un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, chiar dacă, anterior emiterii dispoziţiei, acest drept nu mai exista în patrimoniul moştenitorilor foştilor proprietari tabulari".
Cu alte cuvinte ambele instanţe au validat un drept de proprietate, lipsit de două dintre atributele sale esenţiale, întemeiat pe dispoziţia nr. x/20.04.2004 în baza căreia a fost respinsă de fapt notificarea formulată de fosta proprietară C. conform Legii nr. 10/2001.
5. Apărările formulate în cauză
Intimaţii - pârâţi nu au formulat întâmpinare în cauză.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al acestora, după cum urmează:
- Sunt îndreptăţite criticile reclamanţilor care au susţinut că, în soluţionarea acţiunii precizate cu a cărei judecată a fost învestită, instanţa de apel a interpretat eronat motivele cererii, raportat la temeiul juridic invocat - art. 35 C. proc. civ., art. 907, 908 (4) C. civ. -, la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi la regimul juridic incident bunului în litigiu, pronunţând din acest motiv o soluţie nelegală, contrară normelor de drept material aplicabile cauzei.
În cauza de faţă, instanţele au fost învestite cu soluţionarea unei acţiuni civile complexe, în constatarea existenţei dreptului de proprietate a Statului şi de administrare a Consiliului local al Municipiului Timişoara asupra terenului în suprafaţă de 648 mp din Timişoara, str. x (cerere având temei procedural în dispoziţiile art. 35 C. proc. civ.), în rectificarea înscrierilor de carte funciară a imobilului prin radierea dreptului înscris în favoarea pârâţilor şi înscrierea dreptului în favoarea Statul român (art. 907 şi 908 alin. (4) C. civ.) şi în anularea certificatului de moştenitor nr. x/2002, ca şi a tuturor actelor încheiate de pârâţi în baza acestuia, respectiv contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/30.04.2002 şi sub nr. x/30.04.2002.
Scopul acţiunii a fost, în primul rând, acela al clarificării, în ansamblu, a situaţiei şi regimului juridic privitoare la bunul imobil, rămase incerte în urma exproprierii sale în temeiul Decretului de expropriere nr. 493/9.06.1966, incertitudine care a fost adâncită, pe de o parte, prin actele juridice civile încheiate de pârâţi (a căror anulare s-a cerut a fi dispusă) şi care sugerează ori sunt conforme cu situaţia unui bun aflat în circuitul civil, iar pe de altă parte, prin actele emise în procedura Legii nr. 10/2001, respectiv Dispoziţia nr. 894/20.04.2004, care au fost departe de a clarifica sau restabili situaţia legală corectă a bunului imobil.
Soluţionând cauza în apel, curtea de apel a validat hotărârea de primă instanţă care a stabilit că dreptul de proprietate asupra terenului aflat în litigiu există în acest moment în patrimoniul pârâţilor A. şi B., fiind recunoscut acestora prin Dispoziţia nr. 894/20.04.2004 emisă de Municipiul Timişoara în baza Legii nr. 10/2001, chiar dacă a admis că, în fapt, bunul este expropriat şi că pe el se află edificat un obiectiv de interes public (un corp al clădirii Colegiului Naţional de Artă F. şi curtea liceului), ori că dreptul pârâţilor este lipsit de "atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei asupra acestui teren".
La rândul său, instanţa de apel a confirmat apartenenţa dreptului la patrimoniul pârâţilor, afirmând că deşi terenul antecesorilor pârâţilor a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 493/9.06.1966 în vederea edificării unei şcoli de cultură generală şi muzică, actul de preluare nu şi-ar fi produs efectele, în opinia acesteia, simpla existenţă a investiţiilor în scopul cărora s-a efectuat exproprierea nu poate valora titlu de proprietate, în condiţiile în care decretul de expropriere nu a fost înscris pentru opozabilitate în cartea funciară.
Această dezlegare a instanţei de apel nesocoteşte realitatea dată de aplicarea decretului de expropriere în privinţa bunului litigios, rezultând din elementele situaţiei de fapt reţinute de ambele instanţe de fond, că terenul preluat de stat de la autorii pârâţilor a fost expropriat în scopul anterior menţionat, în prezent pe acesta aflându-se curtea şi un corp al liceului de artă F. din Timişoara.
De asemenea, nesocoteşte conţinutul art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 aprecierea instanţei de apel în sensul că decretul de expropriere nu şi-ar fi produs efectele întrucât nu a fost înscris "pentru opozabilitate" în cartea funciară.
Potrivit acestei norme, în vigoare la momentul preluării imobilului de către stat, drepturile reale sunt valabil dobândite şi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită şi expropriere.
Aşadar, prin excepţie de la regula caracterului constitutiv al înscrierilor de carte funciară, instituită prin dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938, cauza de expropriere era recunoscută ca un mod valabil de dobândire a drepturilor reale şi fără înscriere în cartea funciară.
De aceea, raportarea în mod exclusiv la situaţia de carte funciară a bunului imobil litigios - în care figurează neîntrerupt înscrieri ale drepturilor autorilor G. şi H., urmate de cele datând din 7.05.2002, pe numele succesorilor acestora -, pe care ambele instanţe de fond o realizează, nu poate fi decât insuficientă şi incompletă pentru stabilirea regimului legal corect în privinţa acestuia.
Instanţa de apel a confirmat apartenenţa dreptului la patrimoniul pârâţilor şi în considerarea efectelor de recunoaştere a proprietăţii, pe care le-a atribuit Dispoziţiei nr. 894/20.04.2004, emisă în soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către pârâţi, cu referire la acelaşi bun.
Atribuind, ca şi prima instanţă, valoare de recunoaştere a dreptului de proprietate în patrimoniul notificatorilor (pârâţii) de către entitatea deţinătoare (Municipiul Timişoara) Dispoziţiei nr. 894/20.04.2004, care este una de respingere a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, instanţa de apel a nesocotit norma art. 25 alin. (4) din acest act normativ, potrivit cu care decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţă probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
În mod evident, Dispoziţia nr. 894/20.04.2004, care este una de respingere a notificării formulate de pârâţi, indiferent de motivele care au condus la adoptarea acesteia, nu poate avea efectul recunoaşterii dreptului de proprietate al notificatorilor asupra bunului litigios, acest efect fiind recunoscut prin lege doar dispoziţiilor/deciziilor de restituire în natură. Dispoziţia supusă analizei nu este, de altfel, compatibilă prin conţinutul său, cu niciunul din celelalte efecte atribuite prin norma art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv forţa probantă a înscrisului autentic, titlu executoriu pentru punerea în posesie (pe care, ulterior preluării de către stat, pârâţii nu au avut-o niciodată asupra terenului şi nici nu ar putea-o avea, dată fiind situaţia de fapt a acestuia), ori de înscris apt a fi supus formalităţilor de publicitate imobiliară.
Înţelegerea exactă a efectelor pe care le poate produce Dispoziţia nr. 894/20.04.2004 presupune observarea contextului în care aceasta a fost emisă, context creat prin formularea unei notificări de către pârâţi, deplin cunoscători ai situaţiei de fapt şi juridice a terenului ce a aparţinut autorilor şi care a fost preluat de stat, de vreme ce în procedura Legii nr. 10/2001 aceştia nu au cerut restituirea în natură a terenului din str. x, ci "restituirea în natură a unui teren intravilan de aceeaşi valoare cu terenul în suprafaţă de 648 mp situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. x Timişoara, nr. top x".
Chiar dacă argumentele care au fundamentat emiterea dispoziţiei de respingere a notificării, au reţinut că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, imobilul revendicat fiind înscris în CF nr. x Timişoara ca proprietate a lui G. şi I., Dispoziţia nr. 894/20.04.2004 nu poate fi văzută ca una de recunoaştere a dreptului pârâţilor asupra bunului notificat în raport de conţinutul art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. La rândul lor, nici pârâţii nu aveau argumente de a vedea această dispoziţie ca una de recunoaştere a dreptului lor asupra bunului preluat de stat prin expropriere cât timp, indiferent de menţiunile cărţii funciare (în care ei operaseră deja înscrieri în baza actelor juridice asupra bunului, încheiate în 30 aprilie 2002, respectiv certificatul de moştenitor nr. x/2002 şi cele două contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x şi 800), aceştia cunoşteau că terenul este ocupat de construcţiile în vederea edificării cărora fusese preluat de stat şi că orice recunoaştere a vechiului drept de proprietate (pe care din acest motiv, nici nu o solicitaseră) echivala cu recunoaşterea unui drept lipsit de conţinut.
Aşadar, contrar aprecierilor instanţei de apel, pârâţii aveau născut şi deplin actual interesul de a contesta o dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001 care, în realitate, le respingea cererea de acordare a măsurilor reparatorii (prin echivalent) pentru un bun, incontestabil, preluat de stat şi imposibil de restituit în natură.
De altfel, situaţia de carte funciară a imobilului cu nr. top x în suprafaţă de 648 mp din Timişoara (CF nr. 7428), care a fundamentat emiterea Dispoziţiei nr. 894/20.04.2004, nici nu era străină pârâţilor, neconstituind un element de noutate pentru aceştia - pentru a se justifica încrederea lor cu bună-credinţă în valoarea şi efectele dispoziţiei, de act reconfirmativ al dreptului de proprietate - de vreme ce chiar aceştia operaseră în conţinutul său, înscrieri de dată recentă (la 7 mai 2002) în baza certificatului de moştenitor nr. x/2002 şi a celor două acte autentice de vânzare-cumpărare din 30 aprilie 2002 prin care tranzacţionaseră asupra cotelor-părţi din imobilul ce făcea şi obiectul notificării în baza Legii nr. 10/2001, acte încheiate cu nesocotirea regimului legal real al bunului, care nu se mai afla în circuitul juridic civil şi la dispoziţia părţilor.
- Sunt îndreptăţite susţinerile reclamanţilor care au criticat validarea de către instanţa de apel a soluţiei tribunalului ce a fost motivată contradictoriu. Pe de o parte, ca şi prima instanţă, cea de apel neagă efectele decretului de expropriere considerând, într-o greşită aplicare a legii (art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938), că acestea nu s-ar fi produs din pricina neînscrierii în cartea funciară a preluării dreptului de proprietate către stat prin expropriere, acceptând, implicit, că dreptul de proprietate asupra terenului a rămas în continuare în patrimoniul J.. Pe de altă parte, atribuie ca şi tribunalul, efecte de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra terenului, în patrimoniul pârâţilor, dispoziţiei de respingere a notificării emise de entitatea deţinătoare a bunului (Municipiul Timişoara), drept care - în optica primei instanţe - ar fi luat naştere în momentul comunicării dispoziţiei. În sfârşit despre acelaşi drept, născut în modalităţile arătate, tribunalul reţine că este unul care nu asigură titularilor săi (pârâţii) niciunul din atributele specifice unui drept de proprietate, posesia, folosinţa şi dispoziţia, din cauza situaţiei actuale a terenului pe care se află construit un obiectiv de interes public (liceul de artă F.).
Or, acest mod de justificare de către instanţele de fond a concluziei lor în privinţa apartenenţei dreptului de proprietate asupra terenului de 648 mp la patrimoniul pârâţilor, este unul profund contradictoriu, înţelegându-se că, în viziunea acestora, deşi în fapt terenul a fost expropriat şi s-a realizat scopul exproprierii, totuşi decretul de expropriere nu şi-ar fi produs efectele întrucât nu a fost înscris în cartea funciară, pârâţii rămânând mai departe proprietari ai terenului. Acest drept, le-a fost recunoscut, însă, printr-o decizie de respingere a notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001 - prin care solicitau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru bun -, drept ce a luat naştere la momentul comunicării deciziei şi care este unul lipsit de orice conţinut.
De vreme ce susţin şi explică una şi aceeaşi soluţie, hotărârile instanţelor de fond ar trebui să conţină o justificare logică şi coerentă în propriul conţinut, dar şi să fie coerente una cu cealaltă, cerinţă care nu se verifică în privinţa acestora.
De aceeaşi manieră contradictorie, a reţinut tribunalul că cererea privind anularea certificatului de moştenitor nr. x/2002 şi a tuturor actelor subsecvente încheiate de pârâţi în baza acestuia (contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x şi 800/30.04.2002) este neîntemeiată întrucât prin Dispoziţia nr. 894/20.04.2004 a Municipiului Timişoara s-ar fi recunoscut existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul antecesorilor acestora, deşi actele atacate erau anterioare dispoziţiei, iar în viziunea acestei instanţe "anterior emiterii dispoziţiei, acest drept nu mai exista în patrimoniul moştenitorilor proprietarilor tabulari". Instanţa de apel a validat şi aceasta soluţie, a cărei justificare nu se mai poate sprijini nici pe aprecierea sa, anume că decretul de expropriere nu şi-ar fi produs efectele din pricina neînscrierii în cartea funciară, apreciere care, aşa cum s-a arătat, contravine dispoziţiilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1936.
- Nu mai puţin, se constată că prin soluţia lor, instanţele de fond au nesocotit autoritatea de lucru judecat pozitivă a hotărârilor ce au soluţionat în mod definitiv dosarul nr. x/5.08.2004 înregistrat pe rolul Judecătoriei Timişoara, în care pârâţii din prezenta cauză au solicitat obligarea Primăriei Municipiului Timişoara la încheierea unui contract de închiriere pentru terenul de 648 mp înscris în CF x sau obligarea Colegiului Naţional de Artă F. la cumpărarea terenului ori la eliberarea acestuia. Această cerere a fost respinsă în mod definitiv, reţinându-se prin sentinţa civilă nr. 1695/15.02.2005 a Judecătoriei Timişoara că, "fără putinţă de tăgadă, terenul în litigiu a fost expropriat. Prin expropriere, acesta a ieşit din patrimoniul reclamanţilor şi a trecut în proprietatea statului, astfel că, chiar fără întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al statului, nu se poate face abstracţie de efectele exproprierii şi de faptul că, în această situaţie, reclamanţii nu mai au calitatea de proprietari ai terenului, au pierdut toate atributele dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia încă din anul 1966, când a fost expropriat de la proprietarii de atunci, bunicii reclamantului, iar scopul pentru care a fost preluat prin expropriere a fost realizat, în prezent pe teren există construcţia Colegiului Naţional de Artă F. şi aparţine domeniului public al Primăriei Timişoara".
Ca litigiu în care s-a tranşat, parţial între acelaşi părţi, în legătură cu drepturile pârâţilor Imbri asupra aceluiaşi imobil, ulterior emiteri Dispoziţiei nr. 894/20.04.2004, cele statuate prin hotărârile pronunţate în soluţionarea acestuia se impuneau prezentei cauze în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cu puterea lucrului judecat sub aspect pozitiv, nemaiputând fi contrazise astfel cum s-a procedat prin hotărârile celor două instanţe de fond, care au dat mai degrabă greutate situaţiei creată pe cale administrativă, izvorâtă din negocierile purtate de-a lungul timpului între părţi în scopul clarificării situaţiei juridice a bunului (interpretate şi acestea eronat, ca semn al recunoaşterii de către municipalitate a calităţii de proprietar a pârâţilor asupra imobilului) decât dezlegărilor cu titlu definitiv ale hotărârilor pronunţate în litigiile purtate anterior între părţi.
Înalta Curte mai reţine că lămurirea regimului legal real şi corect al bunului imobil în litigiu, în raport de actele juridice care l-au vizat (Decretul de expropriere nr. 493/1966, actele juridice efectuate de pârâţi la data de 30.04.2002 şi înscrise în cartea funciară a bunului, notificarea formulată de aceştia în baza Legii nr. 10/2001, Dispoziţia nr. 894/20.04.2004) nu putea fi refuzată de instanţa de apel sub justificarea că recunoaşterea efectelor decretului de expropriere din anul 1966 ar echivala unei ingerinţe nelegale şi unei privări a pârâţilor de dreptul lor de proprietate, cu consecinţa încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO.
Aceasta întrucât este greşită însăşi aprecierea că în patrimoniul pârâţilor ar exista un "bun".
În acord cu jurisprudenţa CEDO (par. 140 din cauza M. Atanasiu. ş. a. împotriva României), "existenţa unui bun actual în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă şi executorie, instanţele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar şi dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administraţiei de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor (...)". De asemenea, potrivit considerentelor din par. 142 al aceleiaşi hotărâri, "transformarea într-o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalităţii naţionalizării este condiţionată de întrunirea de către partea interesată a cerinţelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparaţie şi de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi".
Or, s-a arătat prin cele analizate anterior că pârâţii nu beneficiază de o atare recunoaştere în legătură cu bunul în litigiu, pentru a se justifica aserţiunea instanţei de apel în sensul că aceştia deţin "un bun", în înţelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO, decizia de respingere a notificării lor formulată în baza Legii nr. 10/2001 - cu justificarea că imobilul nu face obiectul acestei legi întrucât, potrivit menţiunilor din cartea funciară, dreptul figurează înscris pe numele J. - neputând constitui acea "hotărâre definitivă şi executorie" de recunoaştere a calităţii pârâţilor de proprietari şi prin care să se fi dispus restituirea bunului în favoarea lor şi nici acel act al autorităţii de constatare a ilegalităţii preluării bunului de către stat şi a întrunirii în persoana lor a cerinţelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile reparatorii.
Se impune, aşadar, pentru toate aceste considerente, ca în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 coroborat cu cele ale art. 497 C. proc. civ., recursul declarat să fie admis, decizia instanţei de apel casată, cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi curţi de apel în vederea rejudecării pe baza dezlegărilor date în cuprinsul prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul local al municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 15 din 28 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.